ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ Dosar nr- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1521
Ședința publică din data de 29 iunie 2009
PREȘEDINTE: Elena Simona Lazăr
JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
– –
Grefier –
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de contestatoarea, domiciliată în Târgoviște, Bd.-,.44,.F,.2,.87, județ D, împotriva sentinței civile nr.801 din 25.03.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata Banca Comercială Română, cu sediul în B,-, sector 2.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 22.06.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din aceasta, când instanța, pentru a da posibilitatea apărătoarei recurentei-contestatoare să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 29 iunie 2009, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de fata, constată:
Prin cererea înregistrată la ribunalul Dâmbovița sub nr. 16/120 din data de 05.01.2009, contestatoarea a chemat în judecată intimata BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ contestând decizia de concediere nr. 1549/24.11.2008, solicitând ca instanța, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună anularea deciziei contestate, reintegrarea în funcția avută anterior, obligarea angajatorului la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și actualizate precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivând contestația contestatoarea a arătat că intimata că își întemeiază decizia de concediere pe “reducerea posturilor de consilier retail zona rapidă și operator ghișeu bancar”, că acesta este vădit nelegală și netemeinică, deoarece pretinsa reducere a posturilor este invalidă în considerația dispozițiilor art. 65 din Codul muncii în conformitate cu care, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului este determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, iar desființarea trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză serioasă. Contestatoarea precizează că aceste locuri de muncă nu pot fi reduse astfel cum a motivat intimata în decizie. Se precizează că decizia atacată este nulă absolut în raport de prevederile art. 74 alin.1 lit. a din Codul muncii raportat la dispozițiile art. 65 alin.2 din același act normativ.
Se mai precizează în motivarea contestației că decizia este nelegală și sub aspectul încălcării prevederilor art. 74 alin.(1) din Codul muncii în sensul că evaluarea salariaților în raport de prevederile art. 38(9) și art. 38(10) din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul BCR, a fost efectuată pe baza unor criterii subiective. Angajatorul deși a menționat în decizia contestată că nu poate oferi salariatului un alt loc de muncă potrivit cu pregătirea și experiența sa profesională, a înființat la nivelul municipiului Târgoviște două agenții bancare, pentru locurile de muncă nou create fiind organizat concurs, fără a fi oferite persoanelor ce urmau a fi concediate. Cu toate că la data de 12.05.2008 se cunoștea faptul că de la sucursala Târgoviște vor fi concediați 8 salariați, angajatorul emite decizia de concediere după 6 luni pentru ca în această perioadă să poată face angajări de personal la noile agenții deschise, ceea ce dovedește reaua credință a angajatorului.
Contestația a fost însoțită de copie de pe decizia de concediere nr. 1549/24.11.2008.
Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea contestației formulată, ca nefondată. S-a arătat în întâmpinare că reclamanta a dat o interpretare eronată textelor de lege pe care a înțeles să le invoce în motivarea în drept a contestației. În realitate prevederile art. 65-66 din Codul muncii trebuie interpretate atât de către angajator cât și de angajat în sensul de a nu permite angajatorului ca desființarea locului de muncă să se realizeze pentru motive invocate arbitrar sau în mod abuziv, astfel încât prin exercitarea acestui drept să se îngrădească dreptul la muncă.
În legătură cu cererea contestatoarei de anulare a deciziei de concediere, intimata arată că începând din data de 23.07.2007, în cadrul BCR a avut loc reorganizarea structurilor teritoriale, ceea ce a determinat în unele situații redistribuirea personalului, iar în alte situații o reducere a funcțiilor sau a compartimentelor urmare centralizării/externalizării unor activități. Prin urmare, posturile din cadrul unităților teritoriale afectate de centralizare/externalizare au fost suprimate din structura băncii, ele nemaifiind regăsite în organigrama BCR sau în statul de funcțiuni. Procesul de reorganizare a continuat în anul 2008 astfel că, pe baza operațiunilor efectuate în perioada decembrie 2007 – februarie 2008, au fost identificate două zone cu potențial de reducere a numărului de salariați, anume zona rapidă și zona de casierie.
Noile structuri organizatorice au fost aprobate de către Comitetul Executiv al BCR SA în ședința din 12.05.2008 astfel cum reiese din Procesul verbal nr. 72/12.05.2008 urmare analizării Notei prezentate de Direcția Managementului nr. 119/07.05.2008. Comitetul Executiv al BCR a aprobat nu numai numărul de personal și structura acestuia la nivelul unităților teritoriale dar și anularea tuturor posturilor vacante afectate de reducere și demararea procesului de concediere colectivă la data de 15.07.2008. Potrivit acestei note au fost vizate două categorii de funcții, anume consilieri zona rapidă cu o reducere de 497 posturi și operatori ghișeu bancar cu o reducere de 636 posturi. Desființarea acestor posturi a fost efectivă, locurile de muncă fiind suprimate din structura băncii, a fost reală fiind impusă de necesitatea creșterii eficienței operaționale a activităților băncii și serioasă pentru că s-a impus din necesități evidente de îmbunătățire a activității. Pe cale de consecință, arată intimata, au fost respectate dispozițiile art. 65 alin.2 din Codul muncii.
A mai arătat că angajatorul a respectat toate cerințele legale privind emiterea unei decizii de concediere colectivă, iar instanța nu poate reține susținerea reclamantei privind încălcarea dispozițiilor legale referitoare la neoferirea unor locuri de muncă vacante în unitate deoarece dispozițiile art. 64 din Codul muncii au în vedere situațiile în care contractul de muncă încetează de drept sau când încetează pentru motive care țin de persoana salariatului. unui loc de muncă vacant corespunzător, arată intimata, este dată de legiuitor în sarcina angajatorului numai în cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute de art. 61 lit.c și d precum și în cazul în care contractul individual de muncă a încetat în temeiul art. 56 lit. Cum în cazul contestatoarei încetarea contractului individual de muncă a fost determinată de desființarea postului ocupat, obligația angajatorului nu poate fi extinsă și la aceste cazuri.
Ordinea de prioritate pentru elaborarea listei salariaților afectați de reducerea posturilor a fost dată de “Procedura aplicabilă pe durata procesului de concediere colectivă a personalului din unitățile retail”, criteriile folosite fiind competența și disciplina. În acest sens au fost acordate note finale în care competența a avut o pondere de 80% iar disciplina de 20%. Nota finală obținută de contestatoare în cadrul evaluării interne a fost 3.04, situație în care contestatoarea nu a putut ocupa un post în cadrul noilor unități deschise de către angajator. Atât propunerile referitoare la reducerea numărului de posturi cât și notificările efectuate au fost discutate cu Federația Sindicatelor Independente din BCR, cu Inspectoratul Teritorial d e Muncă și cu Agenția municipală de Ocupare a Forței de Muncă
Se mai arată în întâmpinare că al doilea capăt de cerere trebuie respins ca inadmisibil întrucât, atâta vreme cât BCR face dovada că locul de muncă al contestatoarei a fost desființat, o reintegrare a contestatoarei pe același post ar fi imposibilă, iar sentința nu ar putea fi executată. Cu privire la capătul 3 din cererea contestatoarei se arată că obligația de reparare a unui prejudiciu apare doar în condițiile în care se dovedește existența prejudiciului, existența unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu precum și a vinovăției celui care a creat prejudiciu, condiții ce nu apar a fi îndeplinite în speța dedusă judecății.
Întâmpinarea a fost însoțită de copii de pe următoarele acte: proces verbal nr. 130/15.08.2008 al Comitetului executiv al BCR, notificarea deciziei de concediere colectivă, lista categoriilor de salariați ai BCR la 14.08.2008, posturi ocupate supuse desființării, distribuția posturilor supuse desființării, proces verbal nr. 72/12.05.2008 al Comitetului Executiv al BCR, document pentru ședința Comitetului Executiv, numărul actual de posturi, regulile privind desfășurarea procesului de stabilire a ordinii de prioritate pentru elaborarea listei salariaților afectați de reducerea posturilor și nota obținută de contestatoare la evaluare.
La termenul de judecată din data de 25.02.2009, intimata a depus la dosarul cauzei extras CCM la nivel de BCR, fișa postului, evaluarea reclamantei, calculul de compatibilitate.
S-a încuviințat pentru ambele părți, proba cu înscrisuri, iar pentru reclamantă și proba cu interogatoriu.
Răspunsul la interogatoriu a fost depus în ședința din 25.03.2009.
În urma analizării actele și lucrările dosarului prin prisma normelor legale în cauză, tribunalul a pronunțat sentința civilă nr. 801/25.03.2009 prin care a respins contestația formulată de contestatoarea.
În motivarea hotărârii tribunalul arată că din analiza deciziei de concediere nr. 1549/24.11.2008 rezultă că intimata a respectat aceste dispoziții deoarece a menționat motivele care au determinat concedierea, acelea că s-a decis reducerea posturilor de consilier client retail zonă rapidă și operator ghișeu bancar din mai multe unități teritoriale, inclusiv din unitatea din care activa angajata, a fost menționată perioada preavizului de 20 de zile lucrătoare, iar în legătură cu criteriile privind stabilirea ordinii de prioritate la concediere a făcut trimitere la prevederile Contractului Colectiv de Muncă al unității.
În legătură cu ultima mențiune pe care decizia trebuia să o cuprindă, respectiv enumerarea locurilor de muncă disponibile în unitate, instanta de fond apreciază că în decizie s-a arătat că angajatorul nu poate oferi salariatului un alt loc de muncă potrivit cu pregătirea și experiența profesională.
În legătură cu acest ultim aspect, tribunalul constată întemeiate susținerile intimatei din întâmpinare, în sensul că nu avea obligația oferirii unui loc vacant, deoarece potrivit art. 64 alin.1 din Codul muncii, doar în cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art. 61 lit. c și d ( când se constată inaptitudinea fizică sau psihică a salariatului și în cazul în care salariatul nu corespunde profesional), precum și în cazul în care contractul individual de muncă a încetat de drept în temeiul art. 56 lit. f din Codul muncii, angajatorul are obligația de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate compatibile cu pregătirea sa profesională.
Concluzionând în legătură cu excepția nulității deciziei de concediere, tribunalul a constatat că acesta nu este întemeiată, fiind respectate prevederile art. 74 alin.1 lit. a din Codul muncii referitoare la mențiunile obligatorii pe care decizia de concediere trebuie să le conțină.
Mai reține prima instanță că la nivelul BCR a avut loc un proces de restructurare și reorganizare, ce a început în anul 2007. Noile structuri organizatorice au fost aprobate de către Comitetul Executiv al BCR SA în ședința din 12.05.2008 astfel cum reiese din Procesul verbal nr. 72/12.05.2008 urmare analizării Notei prezentate de Direcția Managementului nr. 119/07.05.2008. Comitetul Executiv al BCR a aprobat nu numai numărul de personal și structura acestuia la nivelul unităților teritoriale dar și anularea tuturor posturilor vacante afectate de reducere și demararea procesului de concediere colectivă la data de 15.07.2008. Potrivit acestei note au fost vizate două categorii de funcții, anume consilieri zona rapidă cu o reducere de 497 posturi și operatori ghișeu bancar cu o reducere de 636 posturi. Toate aceste măsuri au fost inițiate și derulate la nivelul întregii structuri a intimatei și nu defalcat pe filiale sau sucursale.
Din actele depuse de intimată rezultă că desființarea acestor posturi a fost efectivă, locurile de muncă fiind suprimate din structura băncii conform organigramelor depuse. De asemenea, desființarea a fost reală și serioasă fiind impusă de necesitatea creșterii eficienței operaționale a activităților băncii. Pe cale de consecință, din analiza tuturor acestor înscrisuri, rezultă că au fost respectate dispozițiile art. 65 alin.2 din Codul muncii, aceste locuri de muncă fiind desființate în mod efectiv.
În ceea ce privește susținerea contestatoarei că evaluarea făcută la nivelul intimatei a fost subiectivă și opinia managerului direct nu a avut la bază indicatori măsurabili, tribunalul constată că și această susținere a contestatoarei este neîntemeiată iar câtă vreme concedierea s-a dispus pentru motive independente de persoana salariatului, evaluarea făcută a fost o măsură suplimentară luată de către intimată în acord cu prevederile și nu o obligație impusă de către legislația muncii în vederea efectuării acestui tip de concediere.
Criteriile avute în vedere la elaborarea listei salariaților afectați de reducerea posturilor au fost competența cu o pondere în nota finală de 80 % și disciplina cu o pondere finală de 20 %, iar primul criteriu a fost evaluat prin trei metode, la evaluare participând și 2 firme externe, contestatoare obținând o notă finală de 3, 67 atât în cadrul evaluării interne, cât și a celei externe.
În legătură cu susținerea din cuprinsul contestației în sensul că angajatorul a înființat la nivelul Municipiului Târgoviște două agenții bancare, creând locuri de muncă ce nu au fost oferite persoanelor concediate, tribunalul a reținut că s-a făcut dovada înființării unei singure agenții bancare și anume Agenția Târgoviște, unde au fost efectuate angajării pe posturi de directori executivi, consilier client – retail și consilier client – zonă rapidă, posturi incompatibile cu pregătirea profesională a reclamantei, aceea de operator ghișeu bancar.
Mai menționează instanța de fond faptul că pe aceste posturi a fost organizată o selecție internă de personal la care s-au înscris și unele persoane vizate de concediere printre care însă nu s-a numărat și contestatoarea.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta susținând ca hotărârea atacata este modificabilă, pentru motivul prevăzut de textul art. 304 pct. 9 teza a II-a pr.civ., aplicarea greșita a legii, respective a dispozițiilor art. 65. muncii.
În motivarea recursului se arată că în mod surprinzător instanța de fond a reținut în considerentele hotărârii ca desființarea posturilor a fost efectivă, locurile de muncă fiind suprimate din structura băncii conform organigramelor depuse, în condițiile în care deși a dispus ca intimata să depună la dosar organigrama societății(BCR) înainte și după procesul de concediere, la dosar au fost depuse organigrama intermediara la nivelul sucursalei județene – începând cu data de 01.12.2008 și organigrama intermediara la nivelul sucursalei județene începând cu 01.01.2009.
Pentru a constata dacă desființarea postului a avut loc in mod efectiv instanța de fond trebuia sa analizeze organigrama societății (BCR) înainte și după procesul de concediere, ori tocmai aceste înscrisuri doveditoare nu au fost depuse, deși sarcina probei revenea angajatorului.
Mai afirma recurenta ca deși intimate a luat măsura desființării unor posturi în vederea eficientizării activității, ulterior a înființat și a scos la concurs noi posturi.
Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a apreciat ca evaluarea facută la nivelul intimatei a fost o măsură suplimentară luată în acord cu prevederile și nu o obligație impusa de către legislația muncii.
Nu se poate retine ca temeinica concluzia instanței conform căreia “concedierea s-a dispus pentru motive independente salariatului” în condițiile in care selecția salariaților s-a făcut strict în baza evaluării externe(teste psihologice), evaluării managerului direct ( ce a avut la baza criterii cum ar fi “evaluarea comportamentului și reclamațiile verbale ale clienților, număr de operațiuni efectuate într-o anumita perioada, etc. ).
In final se solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulate.
Intimata Banca Comerciala a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat precizând că măsura de reducere a numărului de posturi nu a determinat necesitatea de a modifica si aproba noi organigrame cadru ale unităților teritoriale deoarece procesul de reorganizare nu a presupus desființarea unor departamente unități, ci doar reducerea numărului de posturi de operatori ghișeu bancar.
Cu privire la susținerea recurentei-contestatoare privind încălcarea dispozițiilor legale referitoare la neoferirea unor locuri de vacante în unitate, intimata apreciază ca obligația de a oferi un loc de munca vacant in unitate, compatibil cu pregătirea profesionala a angajatului sau, după caz cu capacitatea de munca stabilita de medicul de medicina muncii, este prevăzuta expres si limitativ de lege numai pentru cazurile de încetare a contractului individual de muncă in temeiul disp. art. 56 lit. f si art. 61 lit. c si d.
Ori, încetarea contractului individual de muncă a fost determinată de desființarea postului ocupat si prin urmare, obligația angajatorului nu poate fi extinsa și acestui caz de concediere.
Cu privire la modul de stabilire a ordinii de prioritate pentru elaborarea listei salariaților afectați de reducerea posturilor, intimata-parata solicita instanței de recurs să observe ca elaborarea listei salariaților afectați de reducerea posturilor s-a făcut în baza unei proceduri interne care a avut ca scop atât respectarea Contractului Colectiv de Munca al BCR cat si a Contractului Colectiv de Muncă la nivel național pe anii 2007- 2010, precum și înlăturarea oricăror tendințe de interpretare a deciziilor luate privind salariații care urmau sa fie afectați de concediere, ca fiind influențate de anumiți factori subiectivi.
Atât recurenta – reclamanta cat si intimata – parata au formulat concluzii scrise în cauză.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, a actelor si lucrărilor dosarului, precum si a textelor de lege incidente in cauza, sub toate aspectele de fapt si de drept, potrivit dispozițiilor art. 3041pr.civ., Curtea constată că recursul formulat este fondat, potrivit considerentelor care urmează a se expune în continuare:
Prin cererea de chemare in judecata reclamanta a contestat decizia de concediere nr. 1549 din 24 noiembrie 2008 emisa de Banca Comercială, solicitând anularea acesteia, reintegrarea în funcția avută și obligarea angajatorului sa îi plătească despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate sau reactualizate.
Curtea mai retine ca prin decizia de concediere nr. 549 emisa la data de 24.11.2008 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al recurentei-reclamante, având funcția de operator ghișeu bancar în cadrul sucursalei/agenției DB_SJ_D pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, ca urmare a concedierii colective.
Concedierea dispusă în baza disp. art. 65 din Codul muncii pentru motive care nu țin de persoana salariatului trebuie să îndeplinească două condiții de fond: cauza concedierii să constea în desființarea locului de muncă al salariatului ca urmare a dificultăților economice, transformărilor tehnologice sau a reorganizării activității și decizia de concediere să emane de la organul de conducere competent.
Concedierea trebuie să-l privească pe salariatul care ocupă locul de muncă desființat; prin urmare, nu este posibilă selectarea salariaților încadrați în posturi similare, în vederea concedierii celui cu o pregătire profesională mai slabă sau cu rezultate profesionale mai slabe așa cum a procedat intimata în prezenta cauză.
Cum angajatorul, în situația de față a făcut o selecție pe criterii de competență și disciplină pentru stabilirea ordinei de priorități pentru elaborarea listei salariaților afectați de reducerea posturilor, astfel cum recunoaște chiar în cuprinsul întâmpinării depuse la dosarul de fond (fila 14), Curtea apreciază a suntem în prezența unei concedieri pentru motive care țin de persoana salariatului.
Aceasta situație reiese cu claritate din statul de funcțiuni al BCR – Sucursala D depus la filele 62-63 dosar de fond conform căruia la data de 26 ianuarie 2009 în zona casierie sunt 13 posturi de operator ghișeu bancar, din care, în urma selecției pe baza criteriilor mai sus menționate, au fost păstrate o parte din posturile similare postului recurentei-contestatoare și a fost desființat postul acesteia întrucât nu a îndeplinit criteriile de performanță profesională la nivelul colegilor din posturile similare păstrate în organigrama societății.
În aceste condiții, fiind vorba în fapt de o concediere pentru motive care țin de persoana salariatului, in temeiul art. 61 lit. d din Codul muncii societatea intimată era obligată să respecte procedurile prevazute de art. 63 și art. 64 din Codul muncii, privind obligativitatea ofertei de redistribuire în muncă, care nu au fost respectate în prezenta cauză.
În consecință, în mod nelegal și neîntemeiat instanța de fond verificând decizia de concediere, a apreciat că aceasta este emisă în conformitate cu dispozițiile legale în materie si procedura de concediere nu este afectată de nici un viciu care să conducă la nulitatea absolută a acesteia. Ori invocarea ca temei al concedierii a altui motiv decât cel prevăzut de lege este de natură să atragă nulitatea deciziei de concediere.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că sub forma unei concedieri in baza disp. art. 65 din Codul muncii, intimata a efectuat o concediere pentru motive care țin de persoana salariatului, fără respectarea procedurilor prevăzute de Codul muncii sub sancțiunea nulității absolute, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 62, 63, 64, 76, 281 din Codul muncii și art. 312.pr.civ. urmează să admită recursul formulat de către contestatoarea, să modifice în tot sentința și să admită contestația. Va fi anulată decizia de concediere nr. 1549 /24.11.2008 emisă de intimată.
Având în vedere disp. art. 78 din Codul muncii Curtea va dispune reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior și va obliga intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, după caz, de la data concedierii, la data reintegrării efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de contestatoarea, domiciliată în Târgoviște, Bd.-,.44,.F,.2,.87, județ D, împotriva sentinței civile nr.801 din 25.03.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata Banca Comercială Română, cu sediul în B,-, sector 2.
Modifică în tot sentința în sensul că admite contestația.
Anulează decizia de concediere nr. 1549 /24.11.2008 emisă de intimată.
Dispune reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior și obligă intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, după caz, de la data concedierii, la data reintegrării efective
Pronunțată în ședința publică din data de 29 Iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 2: Simona Petruța Buzoianu
— – — -, –
Fiind in CO semnează Fiind în CO semnează
Președintele instanței Președintele instanței
GREFIER,
Fiind in CO semnează
Grefierul șef de secție
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Red.
3 ex.- 03.08.2009
,
Tribunalul Dâmbovița
