Acţiunea în evacuare formulată de reclamantă este întemeiată. într-adevăr, la data de 5 iulie 2007, reclamanta a expediat o notificare, comunicată pârâtei la aceeaşi dată. prin care i-a cerut celci din urmă să părăsească spaţiul în litigiu, arătându-i că a înţeles să
rezilieze contractul de închiriere potrivit art. 19.2 din contract, deoarece pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia, prevăzută de art. 5.1 din contract, de a comercializa în acel spaţiu articole de piele, ci comercializează jucării.
împrejurarea invocată de pârâtă, potrivit cu carc reclamanta a formulat această notificare în timpul procesului de faţa, dupâ ce o precedentă acţiune în evacuare i-a fost respinsă prin hotărârea arbitrală nr. 149 din 27 iunie 2007. nu are nicio relevanţă cu privire la soluţionarea cauzei în fond: este posibil ca un subiect de drept să îşi stabilească O strategie greşită intr-un proces, pe care să o schimbe ulterior, prin modificarea acţiunii sau a temeiurilor sale, încercând să obţină rezultatul dorit [această ipoteză este recunoscută implicit de legiuitor, care permite modificare şi precizarea acţiunii prin art. 132 alin. (I) C. proc. civ.]. Este adevărat că, în speţă, reclamanta şi-a întemeiat iniţial acţiunea pc alt temei decât rezilierea, dar -înainte de primul termen de judecată, deci cu respectarea legii – şi-a precizat-o, întemeind-o pe rezilierea prevăzută de art. 19.2 din contract, iar pârâtei i-a fost comunicată această precizare la 28 septembrie 2007. astfel cum rezultă din confirmarea de primire (pe care există semnătura persoanei care a primit corespondenţa şi ştampila pârâtei).
Tribunalul arbitral a considerat că pactul comisoriu prevăzut de art. 19.2 din contract a operat prin notificarea adresată de reclamantă pârâtei, deoarece condiţiile rezilierii convenţionale sunt îndeplinite, întrucât pârâta nu a respectat art. 5.1 din contract privind obligaţia sa de a comercializa în spaţiul închiriat ..articole din piele (de exemplu, genţi, pantofi, haine de piele) de foarte bună calitate”, ci a comercializat în spaţiul respectiv jucării, astfel cum ea însăşi recunoaşte.
Dreptul reclamantei de a rezilia contractul în aceste condiţii rezultă din art. 19.2 din contract, care permite invocarea pactului comisoriu în cazul unor încălcări grave ale contractului, inclusiv în cazurile prevăzute la art. 19.1, text care prevede la lit. b) ca fiind o încălcare a contractului „schimbarea utilizării de către locatar a spaţiului închiriat, fără a respecta prevederile contractului de închiriere”.
Or. este neîndoielnic faptul că pârâta nu a respectat destinaţia spaţiului prevăzută la art. 5.1 din contract (recunoscând ea însăşi acest lucru), ceea ce a îndreptăţit-o pe reclamantă să invoce pactul comisoriu şi să notifice rezilierea, astfel încât, pe cale de consecinţă. pârâta nu mai are niciun drept de a utiliza spaţiul în litigiu. în consecinţă, acţiunea în evacuare a reclamantei a fost admisă, potrivit art. 480 şi art. 969 C. civ. şi art. 19.2 din contractul de închiriere.
Nu s-a dispus şi evacuarea „oricăror alte persoane fizice şi juridice”, cum se solicită în acţiune, deoarece nu se poate admite acţiunea împotriva unor subiecte de drept nedeter-minatc. ci numai împotriva pârâtului individualizat prin acţiune, care pretinde a avea un drept asupra spaţiului în litigiu.
De asemenea. Tribunalul arbitral nu s-a pronunţat separat asupra „obligaţiei pârâtei de a preda spaţiul închiriat”, invocată de reclamantă în acţiune, deoarece această obligaţie nu are o existenţă de sine stătătoare, ci este, în mod evident, inclusă în obligaţia de a-1 evacua: prin evacuare, pârâta eliberează spaţiul, care este preluat de reclamantă, proprietara acestuia.
Sentinţa arbitrală nr. 269 din 10 decembrie 2007
