ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 442
Ședința publică din data de 4 martie 2009
PREȘEDINTE: Adriana Florina Secrețeanu
JUDECĂTORI: Adriana Florina Secrețeanu, Simona Petruța Buzoianu
– –
Grefier –
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA SA – Direcția Silvică B, cu sediul în- B, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1806 din 6.11.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul – contestator, domiciliat în comuna, sat, județ
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 25 februarie 2009, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea din acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie.
Curtea pentru a da posibilitatea intimatului contestator să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 4 martie 2009, când s-a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. 5366/120/16.10.2008, reclamantul a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâta Direcția Silvică B să se dispună anularea deciziei de concediere 96/15.09.2008, ca netemeinică și nelegală, reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior, plata drepturilor salariale până la integrarea efectivă pe post și plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamantul a fost angajat al Direcției Silvice B în calitate de pădurar în cadrul Ocolului Silvic B, până la 19.09.2008, când i s-a desfăcut contractul de muncă, în urma unui control tendențios și cu alte substraturi începând cu 19 septembrie 2008, conform art. 48 alin. 2 lit. g din OUG 59/2000 și art. 100 alin. 1 și 2 lit. g din CCM la nivelul Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu pe linia de pază a fondului forestier, ce a dus la lipsa unui volum de 51,445 mc, adică 8 arbori material lemnos tăiat ilegal. S-a susținut de reclamant că a fost angajatul pârâtei din 1983, nu a săvârșit nicio abatere disciplinară, înainte cu 3 luni de la desfacerea contractului de muncă, a fost chemat de șeful de Ocol care i-a propus avansarea pe post de șef de district, dorește să strângă probe împotriva șefului de district din acea perioadă, i-a propus lui să-l ajute cu furnizarea de probe, acesta a refuzat iar în urma refuzului s-a dispus efectuarea unui control cu scopul ca reclamantul să declare
că șeful de district a folosit ilegal ciocanul de marcat în cadrul Cantonului său, reclamantul a primit amenințări să scrie declarația la dictarea directorului pârâtei, refuzat, ulterior fiindu-i-se semnată decizia de desfacere a contractului de muncă, iar măsura concedierii este una abuzivă și disproporționată.
De asemenea, s-a învederat că sancțiunea aplicată poate fi contestată în termen de 15 zile la forul ierarhic superior fiind definitivă numai după parcurgerea acestei etape administrative obligatorii, nerespectarea acestei obligații atrăgând nulitatea deciziei de sancționare, angajatorul nu a comunicat salariatului în timp util întregul material incriminator, sunt incidente dispozițiile art. 267 alin.1 din Codul muncii, decizia de concediere fiind sancționată cu nulitatea absolută.
La data de 3 noiembrie 2008, pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, în calitatea sa de pădurar titular, reclamantul avea atribuțiile de serviciu stabilite prin fișa postului, în luna august 2008, s-au desfășurat controale de fond la 12 și 13, s-a întocmit actul de control 2/12.08.2008, s-a constat un volum de 18,898 mc, material lemnos tăiat ilegal și nejustificat, reprezentând lipsă în gestiune a pădurarului gestionar, lipsă ce a fost însușită fără obiecțiuni de reclamant, acesta a semnat actul de control precum și angajamentul de plată 3424/22.08.2008, obligându-se să repare integral prejudiciul cauzat unității pârâte. De asemenea, s-a susținut că la controlul efectuat în 21.08.2008 la Cantonul 13, s-a constat de asemenea, un volum de 6,211 mc material lemnos tăiat ilegal și nejustificat, și această lipsă în gestiune a fost însușită de care a semnat actul de control și angajamentul de plată nr. 3423/22.08.2008, ulterior emițându-se în mod întemeiat și legal decizia 96/15.09.2008, prin care s-a dispus măsura disciplinară a desfacerii contractului individual de muncă, nefiind vorba de o decizie de concediere.
După administrarea probei cu înscrisuri, Tribunalul Dâmbovițaa pronunțat sentința civilă nr.1806/6.11.2008 prin care a admis acțiunea reclamantului, a anulat decizia de concediere 96/15.09.2008, a dispus reintegrarea lui în aceeași funcție de pădurar, a obligat Direcția Silvică B la plata drepturilor salariale cuvenite pe perioada desfacerii contractului de muncă până la integrarea efectivă pe post și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3000 lei.
Pentru a pronunța această soluție, a reținut instanța de fond că unitatea pârâta a încălcat prevederile legale privind sancționarea disciplinară, pentru angajarea acestei răspunderii trebuie îndeplinite mai multe condiții, iar măsura luată de angajator trebuie să respecte criteriile de individualizare a sancțiunii, unitatea pârâtă recunoaște că reclamantul a avut în gestiune și pază două cantoane, ce reprezintă cel puțin o dublare a suprafeței ce trebuie supravegheată, reținându-se că îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu este generată de volumul de muncă disproporționat de mare al pădurarului. S-a mai reținut de prima instanță, că pârâta oscilează în ceea ce privește cuantumul prejudiciului, nu se face dovada unui prejudiciu real, acesta nu este particularizat, există contradicții între susținerile din întâmpinare, actele depuse de Direcția Silvică și angajamentele de plată semnate de și Direcția Silvică, fiind obligată ca la individualizarea sancțiunii să țină seama de comportamentul pădurarului, care în ultimii 3 ani a avut calificatul ” “.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs, pârâta criticând sentința 1806/6.11.2008 pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitându-se admiterea căii de atac, casarea hotărârii iar pe fond respingerea acțiunii.
În motivarea recursului s-a arătat că în mod eronat prima instanță a
considerat că decizia contestată este o decizie de concediere și nu una ce privește măsura disciplinară a desfacerii contractului de muncă, ce s-a dispus în urma controalelor de fond executate la 12- și 13- B, organul de control constatând un volum total de 57,656 mc material lemnos tăiat ilegal și nejustificat, volumul deosebit de mare de material lemnos găsit lipsă în gestiunea pădurarului titular, justificând măsura disciplinară propusă.
De asemenea, s-a arătat că, Tribunalul Dâmbovițaa apreciat în mod superficial probele administrate, a soluționat cauza la primul termen fără a avea în vedere că intimatul nu și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu stabilite prin fișa postului cu privire la paza celor două cantoane silvice primite în gestiune, prin săvârșirea abaterii reținute a produs un prejudiciu mare în patrimoniul instituției, pentru o parte din prejudiciu și-a asumat răspunderea pe bază de angajamente de plată, faptul că înainte de august 2008 nu a mai săvârșit alte abateri disciplinare nu înlătură vinovăția și răspunderea pentru prejudiciul cauzat, la stabilirea măsurii disciplinare recurenta a respectat toate cerințele prevăzute de OUG 59/2000 și de Codul muncii, în cadrul cercetării prealabile intimatului i s-a acordat posibilitatea de a combate faptele reținute în sarcina sa, iar decizia 96/15.09-.2008 este întemeiată în fapt și în drept.
În ședința publică din 25 februarie 2009, instanța de control judiciar a invocat din oficiu motivul de recurs de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 pr.civ. respectiv hotărârea recurată s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe, conform art. 58 alin. 1 din OUG 59/2000, pe care l-a pus în dezbaterea părților.
Curtea examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a motivului de ordine publică invocat din oficiu, a actelor și lucrărilor dosarului, a normelor legale incidente în cauză, a art. 304 și art. 3041pr.civ. constată că recursul este fondat pentru considerentele de succed:
Între recurentă și intimat au existat raporturi de muncă, fiind pădurar în cadrul Direcției Silvice B, făcând parte din personalul silvic cu pregătire de bază, categorie de personal ce se regăsește în enumerarea statuată de art. 1 și 4 din OUG 59/2000, aprobată cu modificării prin Legea 427/2001, în exercitarea atribuțiilor pe care le are personalul silvic de toate gradele fiind investit cu exercițiul autorității publice potrivit art. 3 din actul normativ menționat.
Potrivit art. 58 alin. 1 din OUG 59/2000, aprobată cu modificări prin Legea 427/2001, prevederile acestui act normativ special se aplică personalului silvic și membrilor corpului silvic, statuându-se expres că personalului silvic îi sunt aplicabile dispozițiile Legii 188/1999, privind statutul funcționarilor publici, în măsura în care ordonanța de urgență nu dispune altfel, nefăcându-se distincția între calitatea de funcționar sau de salariat acestui personal.
În conformitate cu art. 109 din Legea 188/1999, competența de
soluționare a cauzelor izvorâte din raporturile de serviciu ale funcționarilor publicii, revine instanțelor de administrativ și nu completelor specializate în litigii de muncă, conform Codului muncii, legea privind statutul funcționarilor publicii este specială în raport de Codul muncii, se aplică cu prioritate, atunci când are norme speciale de reglementare, cum este și cazul competenței de soluționare a litigiilor, în legătură cu raporturile de muncă, această normă se aplică și pentru personalul silvic întrucât art. 58 alin. 1 din OUG 59/2000, face trimitere expresă la legea funcționarului public, fără a distinge dacă raporturile de serviciu ale acestui personal se derulează în baza unei decizii de numire sau a unui contract individual de muncă.
Având în vedere că intimatul este pădurar, respectiv personal silvic, iar
raporturile de muncă existente între el și recurentă sunt guvernate de dispozițiile OUG 59/2000 aprobată cu modificări prin Legea 427/2001, act normativ ce se completează cu Legea 188/1999, litigiile izvorâte din raporturile de muncă sunt de competența instanței de contencios administrativ și nu a celei de litigii de muncă, este incident cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 pr.civ. invocat din oficiu de către instanță, sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe astfel că urmează a fi admisă calea de atac, casată sentința recurată și trimisă cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Dâmbovița – Secția Contencios Administrativ, ne mai analizându-se criticile formulate de intimata pârâtă în aceste condiții.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA SA – Direcția Silvică B, cu sediul în- B, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1806 din 6.11.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul – contestator, domiciliat în comuna, sat, județ
Casează sentința recurată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Dâmbovița, Secția Contencios Administrativ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Adriana Florina Secrețeanu, Simona Petruța Buzoianu
— – — – –
GREFIER,
Red.
Tehnored. DL.
3 ex./10.03.2009
f- – Tribunalul Dâmbovița
,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
