Potrivit art. 13 din Legea nr. 92/1992 republicată, modificată şi completată, tribunalele pot avea două sau mai multe secţii. La Tribunalul Călăraşi există două secţii: civilă şi penală. Soluţionarea contestaţiei de secţia civilă a tribunalului în condiţiile în care la această instanţă nu există secţie de administrativ este legală. De altfel, competenţa materială se stabileşte în raport cu instanţa judecătorească, iar nu de secţiile care funcţionează în cadrul acesteia.
Prin sentinţa civilă nr. 558 din 24 mai 2002, Tribunalul Călăraşi a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul Z.N., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Judeţeană Călăraşi şi Comisia Centrală de pe lângă de aplicare a Legii nr. 9/1998, obligând pârâtele să acorde reclamantului compensaţii în valoare de 742.000.531 lei, actualizate în raport de indicele de creştere a preţurilor de consum pe ultima lună, conform art. 8 (2) din Legea nr. 9/1998, s-a respins cererea de acordare a compensaţiilor aferente terenului în suprafaţă de 13 ha.
împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români, pentru bunurile trecute în proprietatea Statului Bulgar, în urma aplicării tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, formulând următoarele critici:
1. Instanţa de fond a soluţionat cererea cu încălcarea dispoziţiilor privitoare la competenţa materială, cuprinse în art. 7 (4) din Legea nr. 9/1998 care dau în competenţa secţiilor de contencios administrativ soluţionarea contestaţiilor împotriva hotărârilor comisiei centrale.
2. Instanţa nu a interpretat sistematic prevederile legale şi nu a observat că teza a ll-a a art. 8 (2) este aplicabilă numai în situaţia existentă a unei Hotărâri a Guvernului care să reglementeze modalitatea de eşalonare a acordării compensaţiilor. Până în acest moment, arată recurenta, nu a fost publicată o astfel de Hotărâre de Guvern.
3. Chiar şi în cazul în care s-ar aplica teza a ll-a, orice reactualizare se poate face numai în cazul în care hotărârea comisiei centrale ar fi fost emisă în anii anteriori efectuării plăţii, ceea ce nu este cazul în speţă.
Recurentul nu şi-a încadrat în drept motivele de recurs, dar din modul cum au fost expuse rezultă că se referă la prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. pr. civ.
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată:
1. Potrivit art. 7 (4) din Legea nr. 9/1998 republicată: “hotărârile comisiei centrale sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul”.
Potrivit art. 13 din Legea nr. 92/1992 tribunalele pot avea două sau mai multe secţii. La Tribunalul Călăraşi există două secţii: civilă şi penală. Soluţionarea contestaţiei de secţia civilă a tribunalului, în condiţiile în care la această instanţă nu există secţie de contencios administrativ, este legală. De altfel, competenţa materială se stabileşte în raport de instanţa judecătorească, iar nu de secţiile care funcţionează în cadrul acesteia.
Soluţionarea unei cauze de către o secţie “necompetentă material” ar putea constitui, eventual, motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ., dar, în speţă nu este cazul, instanţa motivându-şi explicit considerentele pe prevederile Legii nr. 9/1998.
2. Potrivit art. 4 (1) din Legea nr. 9/1998, persoanele îndreptăţite la compensaţii, foştii sau moştenitorii acestora vor depune cereri de acte doveditoare în termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a legii. Art. 8 (2) stabileşte că “în termen de 60 de zile de la împlinirea termenului prevăzut de art. 4 (1), în funcţie de volumul compensaţiilor ce urmează să se acorde, prin Hotărâre a Guvernului se va găsi modalitatea de eşalonare a acordării compensaţiilor. în cazul în care compensaţiile se plătesc în anul în care au fost stabilite, acestea se acordă la nivelul la care au fost validate de comisia centrală, iar în situaţia în care se achită în anul următor, direcţiile generale ale finanţelor publice le finalizează în raport cu indicele de creştere a preţurilor de consum din ultima lună pentru care a fost publicat de către Institutul Naţional de Statistică, înaintea plăţii, faţă de luna decembrie a anului anterior,eşalonarea nu poate depăşi 2 ani consecutivi”.
Prin Hotărârea nr. 109/15.02.2002 Comisia Centrală pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 a validat Hotărârea nr. 109/5.09.2000 a Comisiei Judeţene Călăraşi pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, prin care s-au acordat compensaţii băneşti în sumă totală de 742.000.531 lei lui Z.N. şi S.S., reprezentând despăgubiri acordate pentru teren agricol, locuinţe, anexe gospodăreşti, teren aferent acestora si recolte; s-a respins totodată ca neîntemeiată, contestaţia formulată de Z.N., înregistrată la nr. 214522/30 octombrie 2000.
Critica formulată de Z.N., atât în faza administrativă, cât şi contestaţia înregistrată la tribunal vizează în principal faptul că la stabilirea sumei acordate cu titlu de despăgubiri au fost avute în vedere preţurile la bunurile de consum din anul 1999, astfel încât prin aplicarea art. 8 (2) din Legea nr. 9/1998 la această valoare, ar fi dezavantajat.
Motivul 2 de recurs susţine nelegalitatea sentinţei, pe motiv că nu a fost adoptată încă o Hotărâre de Guvern care să reglementeze modalitatea de eşalonare a acordării compensaţiilor, astfel încât art. 8 (2) din legea menţionată, practic, nici nu poate fi aplicat.
A admite că o dispoziţie cuprinsă într-o lege nu poate fi aplicată, sau, cu alte cuvinte, nu este “încă” în vigoare, întrucât nu s-a adoptat un alt act normativ, de forţă juridică inferioară, necesar pentru aplicarea primului, este greşit.
Guvernul avea obligaţia legală ca în termenul de 60 de zile, prevăzut de art. 8 (2) din Legea nr. 9/1998 să adopte o hotărâre prin care, în funcţie de volumul compensaţiilor ce urmează să se acorde, să stabilească modalitatea de eşalonare a acestora.
împrejurarea că nici în prezent nu a fost adoptată hotărârea menţionată nu-l poate vătăma pe intimatul-contestator, care şi-a îndeplinit obligaţiile procesuale în termenele prescrise de lege.
Mai mult, se constată că, în speţă, nici nu s-a pus problema eşalonării compensaţiilor acordate, ci problema actualizării valorii acestora stabilită la nivelul anului 1999.
3. Critica formulată la acest punct vizează aspecte de fond şi este, de asemenea, nefondată.
Astfel, textul art. 8 (2) citat anterior face referire la acordarea compensaţiilor “la nivelul la care au fost validate de comisia centrală” constată că, în speţă, prin Hotărârea nr. 109H5.02.2002, Comisia Centrală a validat Hotărârea nr. 10915.09.2000 a Comisiei judeţene, dar nu a actualizat în raport de indicele inflaţiei, despăgubirile stabilite de aceasta din urmă.
Este evident şi de necontestat că suma de 742.000.531 lei avea o valoare în anul 1999 când a fost stabilită, alta la data de 5.09.2000, cu totul alta, mult mai mică, la data de 15.02.2002. S-a ajuns la această situaţie exclusiv din culpa pârâtelor care au emis cele două hotărâri cu mare întârziere, cu mult peste termenele prevăzute de art. 7 (1), respectiv art. 7 (3) din lege.
De altfel, Hotărârea nr. 109/15.02.2002 a Comisiei Centrale e complet nemotivată în ceea ce priveşte respingerea contestaţiei formulate de contestatorul Z.N. (articolul 2 din hotărâre).
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 C. pr. civ., se respinge recursul ca nefondat. (Judecator Simona Marcu)
(Secţia Contencios Administrativ, decizia civilă nr. 417/2002)
