Infracţiune silvică. Prejudiciu. Mod de calcul. Lege mai favorabilă.


InfracţiuniDecizie penalăInfracţiune silvică. Prejudiciu. Mod de calcul. Lege mai favorabilă.

Sub aspectul modului de calcul al pagubei sunt mai favorabile disp. O.U.G. nr. 85 2006 şi ale Ordinului nr. 715 2008 al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, deoarece acest mod de calcul conduce la un cuantum mai scăzut al prejudiciului, ceea ce atrage o încadrare juridică a faptei mai favorabilă.(Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. penală, dec. nr. 21 A 2009, nepublicată)

Prin sentinţa penală nr. 1346 din 26 octombrie 2007 pronunţată de Judecătoria Bistriţa s-a dispus condamnarea inculpatului IFC la:

– pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii silvice prev. de art. 98 alin. 3 Cod silvic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (10 acte materiale).

– pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii silvice prev. de art. 98 alin. 1 Cod silvic.

În baza art. 33 lit. a Cod penal, s-a constatat că infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului IFC sunt în concurs real motiv pentru care în temeiul art. 34 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 83 Cod penal, s-a revocat beneficiul suspendării condiţionate acordat inculpatului IFC, în ceea ce priveşte pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 681 2004 a Judecătoriei Bistriţa, sens în care s-a dispus executarea alăturat pedepsei de 3 ani închisoare aplicată pentru infracţiunile ce fac obiectul prezentului dosar penal, inculpatul urmând a executa astfel o pedeapsă de 3 ani şi 5 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 raportat la art. 64 lit. a-b Cod penal.

Inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile Composesoratul Şoimuş suma de 650,9 lei, cu titlu despăgubiri civile şi părţii civile Primăria comunei Dumitriţa suma de 2737 lei, cu titlu despăgubiri civile şi s-a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind obligarea inculpatului la plata TVA-ului.

De asemenea a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 350 lei cu titlu cheltuieli judiciare, din care 100 lei av. MB reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul.

Tribunalul, analizând actele şi lucrările dosarului, reţine că, în baza probelor administrate, instanţa de fond a stabilit o corectă stare de fapt cu privire la faptele deduse judecăţii, stare de fapt ce nu a fost contestată nici de inculpat, de altfel.

La data comiterii faptelor, stabilirea cuantumului pagubei s-a făcut potrivit modului de calcul prevăzut de Legea nr. 81 1993 care prevedea luarea în considerare a factorului (coeficient fix, stabilit în funcţie de diametrul arborelui şi esenţa acestuia) şi prin raportare la un preţ de 23 lei al unui metru cub de masă lemnoasă.

În prezent acest mod de calcul este modificat, potrivit art. 2 alin. 2 lit. a, art. 2 alin. 3 şi art. 3 alin. 1 şi 2 din O.U.G. nr. 85 2006, în sensul că valoarea prejudiciului în cazul arborilor se stabileşte prin înmulţirea factorului ca specific, prevăzut în anexa nr. 1 din Ordonanţă, cu valoarea medie a unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.

Totodată, prin Ordinul nr. 715 27.11.2008 al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, publicat în Monitorul Oficial al României la 4.12.2008, în vigoare din 4.01.2009, preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior este de 86 lei.

Potrivit acestor dispoziţii, Ocolul Silvic Dealu Negru jud. Bistriţa-Năsăud, a recalculat prejudiciul conform celor menţionate anterior rezultând o valoare a pagubei totală de 3108,74 lei fără TVA. Potrivit calculelor efectuate prejudiciul recalculat pentru fapta săvârşită de inculpat la data de 17.06.2005 este în valoare de 186,45 lei (fără TVA) care în raport de preţul mediu al masei lemnoase pe picior de 86 lei nu depăşeşte de 5 ori această valoare.

Calculele sus menţionate au stabilit un prejudiciu recalculat pentru celelalte acte materiale săvârşite de inculpat în perioada octombrie 2004-ianuarie 2005, în valoarea totală de 2922,29 lei, valoare care, raportată la preţul mediu al masei lemnoase pe picior, de 86 lei, depăşeşte cu mai mult de 20 de ori această valoare.

Sub aspectul modului de calcul al pagubei sunt mai favorabile disp. O.U.G. nr. 85 2006 şi ale Ordinului nr. 715 2008 al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, deoarece acest mod de calcul conduce la un cuantum mai scăzut al prejudiciului, ceea ce atrage o încadrare juridică a faptei mai favorabilă.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 98 din Legea nr. 26 1996 (vechiul Cod silvic) au fost abrogate prin Legea nr. 46 2008 (noul Cod silvic), însă aceeaşi infracţiune este sancţionată şi prin noua lege în art. 110, astfel că este vorba de o de legi penale în timp şi care ridică problema aplicării legii penale mai favorabile, întrucât pedeapsa prevăzută de art. 110 alin. 1 lit. a Cod silvic este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda şi pedeapsa prevăzută de art. 110 alin. 1 lit. c Cod silvic este închisoarea de la 2 ani la 6 ani.

Pentru aceste considerente, în baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală va fi admis apelul declarat, va fi desfiinţată, în parte, în latura penală şi civilă sentinţa apelată şi rejudecând, în baza art. 334 Cod procedură penală, va fi schimbată încadrarea juridică a infracţiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, din infracţiunea prev. de art. 98 alin. 3 Cod silvic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal în infracţiunea prev. de art. 110 lit. c din Legea nr. 46 2008, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 13 alin. 1 Cod penal şi respectiv din infracţiunea prev. de art. 98 alin. 1 Cod silvic în infracţiunea prev. de art. 110 lit. a din Legea nr. 46 2008, cu aplicarea art. 13 alin. 1 Cod penal.

Cum în urma recalculării prejudiciului comis prin fapta inculpatului din 17.06.2005 în dauna Primăriei comunei Dumitriţa (infracţiune prev. de art. 110 alin. 1 lit. a din Legea nr. 46 2008, potrivit schimbării încadrării juridice, astfel cum s-a arătat mai sus) s-a ajuns la o valoare sub limita valorii infracţionale prevăzută de lege (sub valoarea ce reprezintă de 5 ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior) s-a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege sub aspectul laturii obiective pentru existenţa infracţiunii prev. de art. 110 alin. 1 lit. a din Legea nr. 46 2008, astfel că în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală s-a dispus achitarea inculpatului de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii reţinută în sarcină.

La adoptarea acestei soluţii s-a ţinut seama de cele statuate prin decizia nr. 12 18.02.2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie potrivit căreia modificarea în sensul majorării preţului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, intervenită ulterior comiterii faptei conduce, în cazul infracţiunilor ce aduc atingere fondului forestier, la lipsa unuia din elementele constitutive ale infracţiunii, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 10 lit. d din Codul de procedură penală”.

Se va dispune condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 110 alin. 1 lit. c din Legea nr. 46 2008, cu aplicarea art. 74 lit. c Cod penal raportat la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal.

La individualizarea pedepsei aplicate s-a ţinut seama de dispoziţiile prev. de art. 72 Cod penal, respectiv de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, conduita inculpatului cu privire la faptele sale, consecinţele acestora, disponibilitatea inculpatului pentru recuperarea prejudiciului comis (recuperat în total 279,90 lei, din care 250 lei în apel), antecedentele penale ale inculpatului (s.p. nr. 681 2004 a Judecătoriei Bistriţa).

În baza disp. art. 83 Cod penal s-a revocat beneficiul suspendării condiţionate acordat inculpatului cu privire la pedeapsa de 5 luni închisoare ce i s-a aplicat acestuia prin sentinţa penală nr. 681 2004 a Judecătoriei Bistriţa, dispunându-se executarea pedepsei de 5 luni închisoare alăturat celei aplicate prin sentinţă, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 5 luni închisoare.

Se va face aplicarea disp. art. 71 raportat la art. 64 lit. a, b Cod penal.

În baza disp. art. 14, 346 Cod procedură penală raportat la art. 998 s-a dispus obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile în cuantum de 663,66 lei către partea civilă Composesoratul Şoimuş, potrivit calculelor efectuate în apel, în conformitate cu dispoziţiile O.U.G. nr. 85 2006 şi a Ordinului nr. 715 2008.

Totodată, în baza aceloraşi prevederi legale s-a dispus obligarea inculpatului la plata către partea civilă Primăria comunei Dumitriţa a sumei de 2445,08 lei cu titlu de despăgubiri civile nerecuperate, ţinându-se seama de valoarea prejudiciului recalculat prin prisma aceloraşi acte normative ce s-au arătat anterior şi a valorii ce s-a recuperat din acest prejudiciu (29,90 lei la fond şi 250 lei în apel).

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

În temeiul art. 189 Cod procedură penală se vor acorda apărătorului din oficiu pentru inculpatul apelant, avocat MA, cheltuieli, reprezentând onorariul de avocat în cuantum de 100 lei, suportat din fondurile Ministerului de Justiţie.Raportat la soluţia pronunţată în apel, în baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în apel urmează să rămână în sarcina statului.