ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.788
Ședința publică din data de 15 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Alexandru Bobincă Simona
– — –
Grefier –
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de contestatorul, domiciliat în Târgoviște,-, județ D, împotriva sentinței civile nr.190 din 22.01.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații – SRL, cu sediul în Pitești,-, -S2,.D,.1,.1, județ A și – SRL, cu sediul în T,-, -.C,.1,.5, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-contestator personal, lipsind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimata – SRL Pitești a depus la dosar întâmpinare, un exemplar fiind comunicat recurentului-contestator.
Recurentul-contestator având cuvântul depune la dosar decizia nr.506/2005 a Curții Constituționale și, în copie, un număr de cinci rapoarte de activitate săptămânală, procesul-verbal de predare-primire nr.39/23.02.2008 și două bonuri de mișcare a mijloacelor fixe. În continuare, arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarația acestuia și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Recurentul-contestator având cuvântul solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și pe fond admiterea acțiunii.
Susține în esență că din actele depuse la dosar rezultă că a îndeplinit funcția de director zonal pe D, locul său de muncă nefiind la SRL, așa cum se susține prin întâmpinare. Mai arată că pe data de 3.04.3008 a predat societății toate bunurile aflate în gestiune, astfel că nu se poate reține că de pe data de 1.04.2008 nu a mai lucrat. Mai susține că pe data de 9.04.2008 și-a expediat prin fax demisia, iar pe data de 16.04.2009 i se desface contractul individual de muncă care, în opinia sa, este nelegală întrucât nu cuprinde toate mențiunile obligatorii și anume, cele referitoare la instanța la care trebuie să se adreseze cu contestație, așa cum s-a statuat prin decizia Curții Constituționale nr.506/2005.
Totodată, mai susține că de-a lungul perioadei cât a fost salariat la aceste societăți a semnat personal un singur stat de plată, restul îi erau trimise prin colegii săi șoferi.
Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței primei instanțe în sensul admiterii acțiunii, anulării deciziei de concediere și obligarea intimatei la plata drepturilor bănești de la data demisiei și fără reintegrarea pe postul deținut anterior, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr-, contestatorul a chemat în judecată pe intimata – SRL, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a deciziei nr. 35/19.05.2008 emisă de intimată, prin care a fost concediat, cu obligarea intimatei la plata drepturilor bănești cuvenite contestatorului de la data concedierii până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, fără reintegrare și rectificarea carnetului de muncă în acest sens.
În motivarea contestației, contestatorul a arătat că a fost angajat al intimatei în baza contractului individual de muncă pe perioadă nedeterminată nr.8575/20.02.2008, iar de la data încheierii contractului până la data de 03.04.2008 a deținut funcția de manager zonal și, în această calitate, a deschis în județul D patru puncte de exploatare, ce au fost indicate, de unde se colecta și se trimitea laptele în județul
A mai susținut contestatorul că pe data de 03.04.2008, o comisie formată din mai multe persoane s-a deplasat în județul D unde a avut loc predarea și preluarea mașinii de serviciu, a telefonului, a cotelor de colectare și inventarierea lor, ocazie cu care au fost închise punctele de lucru deschise, iar la data de 09.04.2008 contestatorul a solicitat angajatorului să precizeze care este poziția sa în cadrul societății, solicitare la care nu s-a răspuns.
De asemenea, s-a arătat că prin adresa nr. 317 din 16.04.2008 contestatorul a fost convocat la sediul societății în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile și neputându-se prezenta, acesta a trimis o adresă prin care își exprima punctul de vedere, iar la data de 27.05.2008 a primit decizia prin care se dispunea concedierea sa.
S-a susținut, în continuare, de către contestator că decizia de concediere este nulă absolut întrucât nu conține descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de către salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, temeiul de drept în baza căruia s-a aplicat sancțiunea disciplinară și instanța competentă la care sancțiunea aplicată poate fi atacată învederându-se că indicarea Tribunalului Argeș ca instanță competentă a fost de natură să-i încalce dreptul la apărare.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației întrucât sancțiunea dispusă prin decizia contestată s-a datorat absenței nejustificate de la locul de muncă a contestatorului, locul său de muncă fiind cel indicat în contractul individual de muncă și deși acesta a fost convocat pentru a prezenta documente justificative pentru lipsa de la locul de muncă pe perioada indicată, contestatorul nu s-a prezentat.S-a mai arătat că la data de 09.04.2008 contestatorul a trimis prin fax o adresă către intimată, care poate fi interpretată ca o adevărată demisie deoarece considera că relațiile de muncă au încetat și solicita cartea de muncă susținându-se că în intervalul 01.04.2008- 15.05.2008 contestatorul nu s-a prezentat niciodată la muncă, acesta fiind motivul pentru care a încetat contractul individual de muncă al acestuia.
A mai precizat intimata că Regulamentul de ordine interioară este afișat la sediul societății, deci la locul de muncă al contestatorului, contestatorul nu și-a formulat apărări pentru ca acestea să poată fi luate în discuție de angajator, iar indicarea eronată a Tribunalului Argeș ca instanță competentă nu a fost de natură a afecta drepturile contestatorului deoarece s-a indicat corect instanța competentă material în soluționarea cererii.
La termenul de judecată din data de 16.12.2008, față de cererea contestatorului și având în vedere depunerea la dosarul cauzei a unui act adițional ce conține această societate în antet, instanța a dispus introducerea în cauză și a – Centrum SRL.
Pe baza probatoriilor administrate în cauză, cu înscrisuri și interogatoriul intimatei – SRL, luat la solicitarea contestatorului, prin sentința civilă nr.190 din 22.01.2009, Tribunalul Dâmbovițaa respins contestația.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că potrivit art. 263 alin.2 din Codul muncii, abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu și constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
S-a mai reținut că petentul a fost sancționat întemeiat întrucât începând cu data de 01.04.2008 nu s-a mai prezentat la locul de muncă, care era sediul intimatei – SRL, conform contractului individual de muncă.
De asemenea, s-a arătat că decizia contestată nu este lovită de nulitate absolută întrucât conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de dispozițiile art. 268 alin. 2 din Codul muncii, fiind descrisă fapta constând în “absentare nemotivată de la serviciu începând cu data de 01.04.2008”, descriere care este suficient de clară și nu necesită alte explicații, indicându-se drept temei de drept “prevederile – art. 46 pct.3 sancționate de art. 48 lit.e” potrivit cărora absentarea 3 zile consecutiv este considerată abatere gravă.
Cu privire la susținerea contestatorului că nu s-au precizat în decizie motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatului, tribunalul a reținut că deși salariatul a primit convocarea pentru cercetare disciplinară în care se preciza în concret motivul convocării, respectiv absențele nemotivate și perioada pentru care existau aceste absențe, salariatul nu s-a apărat și nu a indicat niciun motiv al absențelor sale prin fax-ul trimis intimatei, concluzionându-se că în mod corect intimata a considerat absențele nemotivate și, față de lipsa unei apărări, nu a avut ce argumenta în decizie.
Totodată, s-a arătat că în decizie a fost indicat temeiul de drept și termenul de contestare, precum și instanța unde poate fi contestată decizia cu mențiunea că în loc de Tribunalul Dâmbovițaa fost trecut Tribunalul Argeș apreciindu-se că această eroare cu privire la instanță nu a fost de natură a afecta în vreun fel contestatorul deoarece în decizie a fost trecută corect instanța competentă material, și-anume tribunalul, iar contestatorul a introdus contestația la ribunalul Dâmbovița în termen, deci drepturile sale, din acest punct de vedere, nu au fost afectate.
Cu privire la – Centrum SRL, tribunalul a constatat că între această intimată și contestator nu au existat raporturi de muncă, actul adițional în baza căruia contestatorul a susținut că ar fi avut raporturi de muncă cu această intimată neprezentând niciun fel de valoare juridică întrucât nu poartă dovezi de autenticitate, respectiv ștampila firmei și semnătura persoanelor autorizate să o reprezinte, reținându-se totodată că prezentarea de către contestator a unor fișe de producător și cărți de vizită emanând de la această firmă nu fac dovada unor raporturi de muncă, orice persoană putând să fie în posesia lor fără a avea o calitate specială.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs în termen legal contestatorul, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Susține recurentul că decizia nr.35/19.05.2008 emisă de – SRL A, prin care la data de 27.05.2008 i s-a comunicat concedierea în baza disp.art.61 lit.a raportat la art.268 Codul muncii, este lovită de nulitate absolută întrucât fapta reținută în sarcina sa nu este descrisă în decizie, societatea nu a indicat ce dispoziții din contractul de muncă au fost încălcate, mai ales că potrivit fișei postului, recurentul își desfășura activitatea pe o arie extinsă în județul D și nu s-a efectuat în niciun mod cercetarea prealabilă prevăzută de lege.
Arată recurentul că potrivit documentației de la dosar, prin contractul individual de muncă înregistrat la ITM sub nr.8575/20.02.2008, a fost încadrat ca manager zonal la – SRL A, fiind repartizat să-și desfășoare activitatea pe raza județului D, cu acordul firmei satelit a angajatorului – SRL T, recurentului întocmindu-i-se fișa postului pentru fiecare din cele două societăți și fiind plătit, pentru activitatea desfășurată, de ambele societăți.
Se învederează în continuare de către recurent că, după încadrare, potrivit fișei postului, a deschis patru puncte de lucru în județul D, în mai multe localități, de unde se colectau și trimiteau în județul A diferite cantități de lapte, fiind stabilit ca recurentul să deschidă alte trei puncte de lucru și de exploatare, iar la data de 3.04.2008, o comisie de la societatea angajatoare, din care a făcut parte și administratorul – SRL T, fără nicio explicație, a cerut recurentului să predea mașina de serviciu, cotele colectate, fiind închise toate punctele de lucru.
În aceste condiții, arată recurentul, rezultă că atâta vreme cât acesta se afla la serviciu în data de 3.04.2008, a fost cu neputință ca începând cu 1.04.2008 să lipsească trei zile consecutive de la locurile de muncă, așa cum s-a motivat în decizia de concediere și cum a reținut instanța.
Mai susține recurentul că la data de 9.04.2008 a cerut societății să precizeze poziția acestuia în societate și, ca urmare, prin adresa nr.317/16.04.2008 a fost convocat la sediul acesteia, iar la data de 23.04.2008 recurentul și-a expus punctul de vedere, societatea neverificând niciun aspect semnalat și neefectuând nicio cercetare prealabilă, procedând în mod abuziv la concediere.
Totodată, se arată că în interogatoriul luat la instanță – SRL Aar ecunoscut că recurentul-contestator a lucrat și a avut puncte de lucru pe raza județului D, precum și că la data de 3.04.2008, o comisie din partea societății s-a prezentat în județul D și a închis punctele de lucru, ca și faptul că la data de 9.04.2008 a primit adresa de la recurent, prin care cerea să se precizeze poziția acestuia în societate, recunoscând și faptul că nu a răspuns la această adresă.
De asemenea, se susține că în răspunsurile la interogatoriul luat în instanță, societatea sus-menționată nu a făcut nicio precizare la ce post trebuia să se prezinte recurentul, care în perioada celor două luni cât a lucrat nu a săvârșit nicio abatere.
Se mai învederează că pentru a da întregii activități aspectul unei depline legalități, prin actul adițional din 22.02.2008, toate documentele ce priveau activitatea recurentului se întocmeau și se trimiteau de către – SRL T – A la – SRL A, în acest fel fiind posibil ca recurentul să fie plătit de ambele societăți.
Arată recurentul că instanța nu a dat dovadă de rol activ, refuzând fără nicio justificare administrarea probelor cerute de recurent, care a solicitat ca reprezentantul societății să prezinte la dosar documentele oficiale de la – SRL T, documente depuse de recurent în copie, în baza cărora acesta a fost plătit.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și anulării deciziei de concediere nr.35/19.05.2008 a – SRL A, cu obligarea intimatei la plata drepturilor bănești de la data concedierii până la data rămânerii definitive a hotărârii, fără reintegrare și rectificarea carnetului de muncă în sensul de mai sus, precum și obligarea intimatei la cheltuieli de judecată, depunându-se la dosar, în recurs, și o serie de înscrisuri din partea recurentului.
Intimata – SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează:
Este neîntemeiată critica recurentului prin care se susține că decizia de concediere contestată în prezenta cauză este lovită de nulitate absolută pentru motivele arătate în recurs și că, în aceste condiții, sentința atacată ar fi nelegală.
Astfel, în conformitate cu disp.art.268 alin.2 Codul muncii, decizia de concediere trebuie să cuprindă în mod obligatoriu, printre altele: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precum și precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat.
Așa cum corect a reținut și prima instanță, în cuprinsul deciziei nr.35/19.05.2008 emisă de intimata – SRL a fost descrisă fapta care constituit abatere disciplinară, constând în absentarea nemotivată de la serviciu a recurentului începând cu data de 1.04.2008.
De asemenea, în decizia de concediere au fost indicate și prevederile Regulamentului de Ordine Interioară valabil la nivelul societății, care au fost încălcate, respectiv art.46 pct.3 din acest regulament, sancționate conform art.48 lit.e, potrivit cărora absentarea nemotivată de la serviciu trei zile consecutiv reprezintă abatere gravă.
Referitor la acest aspect, instanța de fond a reținut în mod corect și faptul că angajatorul l-a informat pe recurentul-contestator, pe data încheierii contractului de muncă, cu privire la programul de lucru, acesta neputând invoca în mod evident că nu cunoștea faptul că lipsa nejustificată de la serviciu constituie o abatere disciplinară.
Art.267 alin.1 Codul muncii statuează că, sub sancțiunea nulității absolute, nicio măsură, cu excepția celei prevăzute la art.264 alin1. lit.a (avertismentul scris), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, iar conform art.267 alin.2 din același cod, în vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.
Totodată, în conformitate cu art.267 alin.3 Codul muncii, neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condițiile prevăzute la alin.2 fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
În cauza de față, recurentul-contestator a fost convocat în data de 23.04.2008, de către unitatea-intimată – SRL, cu respectarea disp.art.267 alin.2 Codul muncii, pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile, solicitându-i-se a prezenta documente justificative pentru absentarea nemotivată de la serviciu pe perioada indicată și în condițiile în care recurentul nu s-a prezentat la convocare, societatea-intimată a procedat la emiterea deciziei de concediere în conformitate cu disp.art.267 alin.3 Codul muncii, mai sus-menționate.
Referitor la mențiunea privitoare la instanța competentă să soluționeze contestația, prevăzută de art.268 alin.2 lit.f din Codul muncii, la care s-a făcut trimitere de către recurent la termenul din 15.04.2009, așa cum corect a reținut și prima instanță, decizia de concediere prevede instanța competentă material să soluționeze contestația, respectiv tribunalul, iar faptul că din eroare a fost trecut Tribunalul Argeș, în loc de Tribunalul Dâmbovița, nu putea conduce la admiterea contestației, câtă vreme aceasta a fost promovată de recurentul-contestator, în termen legal, la instanța competentă, astfel încât nu au fost afectate în niciun fel drepturile recurentului.
Chiar dacă recurentul-contestator a fost încadrat în funcția de manager zonal la societatea-intimată – SRL, atribuțiile acestuia rezultând din fișa postului depusă la dosar, atât în cuprinsul contractului individual de muncă, cât și în cuprinsul fișei de informare cu privire la clauzele generale ce urmează a fi înscrise în contractul individual de muncă, înscrisuri depuse în copie la dosarul de fond, s-a consemnat expres că locul de muncă este – SRL Pitești, iar lipsa de la serviciu a recurentului-contestator rezultă din foile colective de pontaj depuse la dosar de către – SRL.
Decizia de concediere contestată în prezenta cauză, având nr.35/19.05.2008, a fost emisă de societatea-intimată – SRL din Pitești, județ A, pentru considerentele reținute în cuprinsul acesteia, astfel încât ceea ce interesează în speța de față sunt raporturile de muncă pe care recurentul-contestator le- avut cu respectiva societate, care a emis decizia de concediere- obligațiile sale de serviciu rezultând din cuprinsul contractului individual de muncă înregistrat la ITM la 20.02.2008, precum și din fișa postului- iar nu relațiile acestuia cu o altă societate, respectiv – GRUP SRL din localitatea T, județ A, la care face referire recurentul.
Faptul că recurentul-contestator a trimis societății-intimate – SRL din Pitești, la data de 9.04.2008, o adresă prin care solicita administratorului acestei societăți să-și precizeze poziția față de recurent, care are un contract de muncă pe perioadă nedeterminată încheiat cu respectiva societate, nu îl scutea pe recurent de obligația de a se prezenta la serviciu, reieșind din probatoriile administrate că acesta nu s-a mai prezentat la serviciu, fără o justificare legală.
Prima instanță a administrat în cauză toate probatoriile cerute de părți, pe baza cărora și-a fundamentat soluția și nu se poate reține lipsa rolului activ al instanței de fond. De asemenea,cu privire la actul adițional din data de 22.02.2008, la care face referire recurentul, s-a reținut în mod corect că nu poartă ștampila firmei – GRUP SRL
În plus, raporturile avute de recurentul-contestator cu această societate nu-l puteau exonera pe acesta de îndeplinirea obligațiilor reieșind din cuprinsul contractului individual de muncă încheiat cu – SRL Pitești, care a emis decizia de concediere contestată în cauza de față, iar înscrisurile noi depuse de recurentul-contestator în recurs nu schimbă cu nimic datele problemei și nu pot justifica admiterea recursului, în sensul celor solicitate de acesta.
Concluzionând, pentru considerentele ce preced, Curtea privește recursul de față ca nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge ca atare, în cauză nefiind incident motivul de modificare a sentinței indicat de recurent în motivarea recursului, sentința atacată fiind legală și temeinică.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul, domiciliat în Târgoviște,-, județ D, împotriva sentinței civile nr.190 din 22.01.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații – SRL, cu sediul în Pitești,-, -S2,.D,.1,.1, județ A și – SRL, cu sediul în T,-, -.C,.1,.5, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Alexandru Bobincă Simona
— – – – — –
fiind pensionat,
prezenta se semnează de
președintele instanței
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
2 ex.
2009-05-13
/FA
Trib.D nr-
