ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 803
Ședința publică din data de 24 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Enescu Dan Andrei
–
Grefier –
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul Serviciul de Ambulanță D, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 2205 din 17 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant domiciliat în comuna, sat -Romani, nr. 647, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-pârât Serviciul de Ambulanță D, reprezentat de avocat, potrivit împuternicirii avocațiale nr. 0052 din 03.04.2009, și intimatul-reclamant, personal și asistat de avocat, conform împuternicirii avocațiale din 26.03.2009.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termen și scutit de plata taxei de timbru.
Avocat, pentru recurentul-pârât Serviciul de Ambulanță D, depune la dosar adresa nr. 570 din 14 aprilie 2009, arătând că alte cereri nu mai are de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Avocat, pentru intimatul-reclamant, având cuvântul arată că nu mai are cereri noi de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat, pentru recurentul-pârât Serviciul de Ambulanță D, având cuvântul arată că instanța de fond reține că s-a produs o vătămare, fără să fie precizat în ce a constat aceasta și dacă vătămarea poate fi înlăturată numai prin anularea actului.
Astfel, este o eroare materială care, chiar dacă nu ar fi fost surmontată prin decizia de îndreptare, este inaptă de a produce vreo vătămate contestatorului, întrucât mențiunea privind desfacerea contractului individual de muncă a fost operată în carnetul de muncă al angajatului în mod corect pentru data de 19.05.2008 și nu pentru data de 09.04.2008, iar procesul verbal al ședinței în care s-a dispus măsura și care fundamentează decizia atacată, care nu poate adăuga la acesta, reține, de asemenea, corect, momentul încetării raporturilor de muncă.
Așadar, din conținutul deciziei, rezultă că procedura cercetării disciplinare s-a finalizat la data de 16.05.2008, de altfel, în soluționarea excepției emiterii tardive a deciziei atacate, în sensul respingerii, făcându-se dovada cu înscrisuri că raporturile de muncă au fost suspendate ca efect al indisponibilității medicale a salariatului, respectată de societate, care a revocat deciziile corespunzătoare după ce s-au prezentat certificatele medicale care atestau împrejurările de indisponibilitate, iar decizia de îndreptare a erorii materiale reține corect data aplicării sancțiunii disciplinare și drept consecință de desfacere a contractului individual de muncă, respectiv 19.05.2008.
Așa fiind, pentru a conduce la anularea deciziei de sancționare disciplinară, eroarea trebuia să producă o vătămare reclamantului care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea deciziei, vătămare pe care acesta nu a probat-o și nici nu avea cum să o probeze, în condițiile în care sancțiunea și-a produs efectele de la data reală, reclamantul având cunoștință de existența erorii materiale și dorind să se folosească de ea tocmai pentru anularea deciziei.
Pentru considerentele arătate, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii excepției și acțiunii formulată de reclamant.
Fără cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru intimatul-reclamant, având cuvântul arată că în fața instanței de fond a invocat excepția nelegalității emiterii deciziei de concediere, nelegalitate rezultată din încălcarea principiului neretroactivității, astfel conform mențiunilor deciziei de concediere, angajatorul dispusese încetarea raporturilor de muncă începând cu data de 09.04.2008, în condițiile în care decizia a fost emisă la data de 19.05.2008.
Așadar, în perioada 9.04.2008-19.05.2008 reclamantul a desfășurat activitate la societatea pârâtă, îndeplinind obligațiile stipulate în clauzele contractuale, iar angajatorul i-a desfăcut contractul de muncă prin concediere, iar în cuprinsul motivelor de recurs, nu se stipulează temeiul de drept în virtutea căruia recurenta putea opera modificări ale cuprinsului deciziei de concediere, uzând de sintagma eroare materială.
Astfel, instanța a apreciat în mod corect că decizia de sancționare nu putea fi anulată decât de instanța de judecată, în baza controlului judecătoresc exercitat în temeiul contestației formulate.
Totodată, menționează că nu are nicio relevanță decizia de îndreptare a erorii materiale în cursul procesului, fiind evident că neatacarea deciziei în instanță ar fi condus la producerea efectelor acesteia.
Față de motivele învederate, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.
Cu cheltuieli de judecată potrivit chitanței nr. 31/3.04.2009 privind plata onorariului de avocat.
CURTEA
Asupra recursului de față:
La data de 12.06.2008 a fost înregistrată la ribunalul Dâmbovița sub nr- contestația formulată de către reclamantul în contradictoriu cu Serviciul de Ambulanță D împotriva deciziei nr.88/19.05.2008 emisă de pârâtă, prin care s-a luat împotriva acestuia sancțiunea disciplinară a concedierii, solicitându-se anularea acesteia și repunerea sa în toate drepturile ce decurg din contractul individual de muncă.
În motivarea contestației, reclamantul a arătat că s-a dispus concedierea sa începând cu 9.04.2008 în condițiile în care decizia a fost emisă abia la 19.05.2008, deși în perioada cuprinsă între 9.04.2008 și 19.05.2008 el și-a desfășurat activitatea.
Totodată, reclamantul a arătat că anterior s-a mai emis o decizie de concediere a sa cu nr.70/9.04.2008 pe care pârâtul a înțeles să o revoce, iar prin noua decizie i s-a desfăcut în mod greșit contractul de muncă tot începând cu 09.04.2008, măsura fiind netemeinică și nelegală.
S-au invocat în drept dispozițiile Legii nr-.53/2003 și ale Legii 94/2007 și s-a depus in copie decizia contestată.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată întrucât contestatorul nu aduce nici o imputație pe fond deciziei atacate ci numai cu privire la momentul greșit de la care a operat concedierea, fără să i se producă vreo vătămare datorită acestei erori materiale și fără să existe vreo nulitate absolută, emițându-se și o decizie de îndreptare a erorii materiale cu nr.124/16.07.2008(pag.57), prin care se arăta că se dispune concedierea începând cu 19.05.2008 și atașându-se procesele verbale și actele care au stat la baza emiterii deciziei contestate.
Reclamantul și-a precizat contestația, în sensul că a solicitat reîncadrarea pe postul anterior emiterii deciziei, precum și plata drepturilor salariale cuvenite.
S-a invocat excepția de nelegalitate a emiterii deciziei de către reclamant, care a susținut că în mod greșit a fost concediat retroactiv și că nu mai putea emite pârâtul o decizie de îndreptare a erorii materiale după contestarea în instanță a deciziei nr.88/2008.
Prin sentința nr. 2205 pronunțată la data de 17 decembrie 2008 Tribunalul Dâmbovițaa admis excepția nelegalității emiterii deciziei contestate de reclamant, a admis contestația formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Județean de Ambulanță D, astfel cum a fost completată și a anulat decizia nr.88/19.05.2008 emisă de pârât, dispunând reîncadrarea reclamantului pe postul deținut anterior emiterii deciziei și plata drepturilor salariale cuvenite reclamantului conform art.78 din Codul muncii.
Pentru a pronunța această soluție a reținut că decizia de sancționare potrivit dispozițiilor art.268 din Codul muncii se comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii și produce efecte de la data comunicării.
Prin urmare, nu se putea dispune concedierea retroactivă a salariatului în condițiile în care decizia fusese emisă la 19.05.2008, iar concedierea începea cu data de 09.04.2008, întrucât în această perioadă reclamantul a avut contractul de muncă suspendat și a fost în concediu medical până la data de 10.05.2008, ceea ce echivalează cu o concediere pe durata când contractul de muncă a fost suspendat, interzisă de prevederile art.60 alin.1 lit.a din Codul muncii.
Pe de altă parte, câtă vreme decizia de sancționare produce efecte de la data comunicării acesteia, conform art.268 din Codul muncii, aceasta nu mai poate fi anulată decât de instanța de judecată, pe baza controlului judecătoresc exercitat în temeiul contestației reclamantului, intrând în circuitul civil și neavând nici un fel de efect decizia de îndreptare a erorii materiale emisă în cursul procesului, care este de natură să producă vătămări reclamantului, care în lipsa acesteia invocase motive de nelegalitate a deciziei, de natură să ducă la anularea acesteia, nefiindu-i favorabilă reclamantului.
Mai mult, potrivit dispoz.art.77 din Codul muncii, în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt și de drept decât cele precizate în decizia de concediere, iar în temeiul disp.art.78 din Codul muncii concedierea netemeinică sau nelegală duce la anularea acesteia, cu repunerea părților în situația anterioară emiterii actului de concediere.
Împotriva aceste sentințe a declarat recurs pârâtul Serviciul Județean de Ambulanță D criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A arătat recurenta, în esență, că prima instanță, prin hotărârea pronunțată a încălcat principiile dreptului la apărare și al contradictorialității. În acest sens recurenta a apreciat că prima instanță în mod greșit a stabilit că prin decizia contestată s-au încălcat disp.art.60 alin.1 lit.a din Codul muncii.
Sub un alt aspect recurenta a invocat faptul că prima instanță a constatat incidența excepției de nelegalitate cu consecința anulării deciziei de concediere, în condițiile în care s-a dat o calificare greșită sancțiunii ce ar interveni pentru indicarea greșită a momentului de la care devin inoperante raporturile de muncă. A mai precizat recurenta că legiuitorul nu a înțeles să sancționeze această deficiență minora cu nulitatea absolută ce poate interveni doar în cazurile limitativ și expres prevăzute de art.268 alin.2 din Codul muncii și că prima instanță putea să constate doar premisa unei nulități relative, care reclama, din partea celui care a invocat-o, dovada vătămării ce nu putea fi surmontată decât prin înlăturarea actului afectat. A apreciat recurentul că toate actele întocmite pentru respectarea procedurii prealabile desfacerii contractului individual de muncă, precum și decizia de îndreptare a erorii materiale nr.124 din data de 16 iulie 2007, rețin corect drept dată de aplicare a sancțiunii disciplinare și desfacere a contractului de muncă 19 mai 2008. În aceste condiții nu se poate aprecia că eroarea a produs reclamantului vreo vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea deciziei, vătămare pe care nici nu poate să o probeze, în situația în care sancțiunea și-a produs efectele de la data reală, cunoscută de către reclamant.
Pentru aceste considerente, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii excepției și a acțiunii.
Curtea, examinând sentința recurată, prin prisma criticilor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și prin prisma dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea cauzei și ale disp.art.3041Cod procedură civilă, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din actele dosarului rezultă că salariatul a fost în incapacitate temporară de muncă în perioada 1 aprilie 2008 – 30 aprilie 2008 precum și ulterior, până la data de 10 mai 2008.Decizia contestată emisă la data de 19 mai 2008, prevede faptul că desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă începe cu data de 9 aprilie 2008.
Curtea apreciază că decizia de desfacere a contractului individual de muncă este lovită de nulitatea absolută conform art.76 din Codul muncii, întrucât a fost luată în timp ce salariatul se afla în concediu medical la care se referă disp.art.60 alin.1 lit.a din același cod, iar deciziile ulterioare ale unității de revocare sau de suspendare a primei decizii pe durata incapacității temporare de muncă luate după ce salariatul a contestat măsura concedierii sale,nu produc efecte,așa cum în mod just a stabilit și instanța de fond.
Curtea constată că prima instanță a interpretat și aplicat în mod corect dispozițiile art.60 alin.1 lit.a,art.77,art.78,art.268 din Codul muncii, sens în care criticile formulate nu pot fi reținute, iar recursul va fi privit ca nefondat urmând ca în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1,2 Cod procedură civilă să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Serviciul de Ambulanță D, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 2205 din 17 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant domiciliat în comuna, sat – Romani, nr. 647, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 24 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Enescu Dan Andrei
– – – – – – –
Fiind plecat de la instanță se
semnează de
PREȘEDINTE INSTANȚA
Grefier,
Red./AV
2 ex/ 22.05.2009
f- Tribunalul Dâmbovița
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120
