Contestație decizie de concediere. Decizia 1051/2009. Curtea de Apel Ploiesti


ROMÂNIA SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA NR. 1051

Ședința publică din data de 19 mai 2009

PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu

JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr

– — –

Grefier –

Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de contestatoarea domiciliată în P, str.-, nr. 101A, județul P și de intimatul BIROUL ROMÂN DE METROLOGIE LEGALĂ-PENTRU DIRECȚIA REGIONALĂ DE METROLOGIE LEGALĂ P cu sediul în B, Șoeaua -, nr. 11, sector 4, împotriva sentinței civile nr. 3040 pronunțată la data de 2 decembrie 2008 de Tribunalul Prahova.

Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat recurenta-contestatoare personal asistată de avocat din cadrul Baroului P în baza împuternicirii avocațiale din 2.04.2009 depusă la dosar, recurenta-intimată reprezentată de în baza împuternicirii de reprezentare nr. -/2009 depusă la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se învederează instanței că la dosarul cauzei s-au depus întâmpinări din partea recurentei-contestatoare respectiv recurentei-intimate.

Avocat având cuvântul arată că a luat cunoștință de conținutul întâmpinării și solicită încuviințarea probei cu înscrisuri depunând la dosar sentința civilă nr. 2776 pronunțată la data de 3.11.1008 de Tribunalul Prahova privind aceleași părți.

Arată că nu mai are alte cereri de formulat solicitând acordarea cuvântului pentru dezbateri.

Consilier juridic având cuvântul arată că a luat cunoștință de conținutul întâmpinării și arată că nu mai are alte cereri de formulat solicitând acordarea cuvântului pentru dezbateri.

Curtea încuviințează la solicitarea apărătorului recurentei-contestatoare proba cu înscrisuri ce au fost depuse la dosar, respectiv sentința civilă nr. 2776 pronunțată la data de 3.11.1008 de Tribunalul Prahova, în xerocopie, privind aceleași părți și analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat având cuvântul critică hotărârea pronunțată de Tribunalul Prahova întrucât este afectată de nulitatea prevăzută de art. 304 pct.9 Cod pr.civilă.

Privind aplicarea unei sancțiuni disciplinare instanța de fond a făcut o interpretare greșită a dispozițiilor art. 264 litera din Codul muncii întrucât contestatoarea nu a săvârșit o abatere care să atragă măsura disciplinară, conduita contestatoarei fiind în corespondent cu Codul d e Conduită, iar modalitatea în care a acționat a fost în concordanță cu aceste condiții.

Arată că a încunoștințat conducerea unității pentru a se lua măsuri și soluționarea cauzei de manieră legală. Contestatoarea a refuzat să mai presteze activitate în același spațiu cu persoana care a pretins că a fost lovită, dar nu s-a făcut dovada conduitei violente a acesteia, iar această reacție a determinat desfacerea contractului de muncă deși nu aceasta era măsura care trebuia luată.

Mai arată că i s-a înscenat o așa zisă necorespundere profesională și pretins o așa zisă violență pentru desfacerea contractului motiv pentru care solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de fond, înlăturarea oricărei sancțiuni și obligarea intimatei în integralitatea la plata cheltuielilor de judecată la fond și în recurs.

Consilier juridic având cuvântul solicită respingerea recursului contestatoarei ca nefondat.

Privind recursul formulat de intimată, solicită admiterea acestuia așa cum a fost el formulat,modificarea în tot a sentinței și pe fond respingerea contestației menținerea deciziei ca temeinică și legală.

Arată că neîntemeiat instanța de fond a respins audierea martorului care nu se încadrează în nici una din prevederile art. 192 Cod pr.civilă, iar faptul că reclamanta se afla în relații de dușmănie cu acesta nu are relevanță.

Privind fondul cauzei arată că fapta există conform probelor administrate în cauză.

Avocat având cuvântul arată că recursul declarat de intimată este neîntemeiat întrucât nu se încadrează în nici unul din textele de lege prevăzute de art. 304 Cod pr.civilă.

Pentru a se înlătura consecințele unei sesizări făcute de recurenta-contestatoare s-a susținut că această persoană a fost agresată și fapta s-a săvârșit în fața conducătorului unității care a desfăcut și contractul de muncă, dar nu s-au produs acte medicale.

Nu s-a făcut dovada că această agresiune a existat și nu s-au făcut dovezi nici în fața organului de urmărire penală nici în fața instanței.

Împrejurările susținute nu au fost dovedite și modalitatea în care s-au înlăturat dovezile produse de aceasta s-a făcut în mod întemeiat.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, contestatoarea a chemat în judecată pe intimatul BIROUL ROMÂN DE METROLOGIE LEGALĂ – DIRECTIA REGIONALĂ DE METROLOGIE LEGALĂ solicitând să se dispună anularea Ordinului nr.70/22.04.2008 prin care i s-a desfăcut contractul individual de muncă, reintegrarea în funcția avută anterior, obligarea la plata drepturilor salariale și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin ordinul menționat i-a fost desfăcut contractul de muncă, măsură luată nelegal, deoarece a sesizat organele de conducere privind fapte de corupție săvârșite de o altă angajată, considerând că nu a săvârșit o abatere gravă pentru a se aplica o astfel de sancțiune.

În al doilea rând, a susținut reclamanta că în baza art.21 din Codul d e conduită al personalului contractual din autoritățile și instituțiile publice nu poate fi sancționată pentru sesizarea cu bună-credință a faptelor săvârșite de alți angajați prin care aceștia încalcă dispozițiile acestui cod.

Intimatul BIROUL ROMÂN DE METROLOGIE LEGALĂ pentru Direcția regională de Metrologie Legală P, unitate fără personalitate juridică, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, susținând că reclamanta a agresat-o fizic și verbal pe numita, pe care a împiedicat-o să-și desfășoare activitatea, faptele fiind constatate ca reale de către martorii prezenți la locul conflictului, precizând că era suficient dacă reclamanta s-ar fi adresat în scris conducerii, dovedind faptele colegei sale.

În urma analizării actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul a pronunțat sentința civila nr. 3040 din data de 02.12.2008 prin care a admis în parte contestația formulată de contestatoarea, a anulat ordinul nr.70/2008 emis de intimat și, pe cale de consecință a dispus reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior și a obligat pârâta la plata drepturilor salariale de la data desfacerii contractului de muncă și până la data reintegrării efective.

De asemenea, a dispus sancționarea contestatoarei cu reducerea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 3 luni, conform art.264 lit.d din Codul muncii și a obligat intimatul să plătească contestatoarei suma de 400 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța aceasta soluție, prima instanță a reținut că prin Ordinul nr.70/22.04.2008, emis de Biroul Român de Metrologie Legală, s-a dispus ca începând cu data de 23.04.2008 să fie desfăcut contractul individual de muncă al reclamantei, angajată ca subinginer, pentru faptele reținute în cuprinsul acestuia.

Instanța de fond a mai reținut că prin depozițiile martorilor audiați la propunerea ambelor părți s-a confirmat că la data de 03.04.2008 a avut loc un incident între reclamantă și colega sa de birou, incident ce s-a petrecut în biroul directorului, însă în afara directorului, nici o altă persoană nu a asistat la incident, astfel că nici unul dintre martori nu a fost de față, relatând martorii propuși de pârât că din biroul directorului s-a auzit o ceartă și că, deși nu avea urme vizibile de lovituri s-a plâns că ar fi fost pălmuită de reclamantă, care i-ar fi smuls părul.

Instanța de fond constată că prin probele administrate nu s-a demonstrat prima abatere reținută prin ordinul de sancționare, și anume s- confirmat numai faptul că a avut loc o ceartă între reclamantă și colega sa, ce a avut loc în biroul directorului, dar nu s-a dovedit că reclamanta a proferat insulte la adresa colegei sale și nici că ar fi lovit-o, aceste împrejurări urmând a fi elucidate pe calea procesului penal.

De altfel, la interogatoriu intimatul a recunoscut că nu a prezentat nici un certificat medico-legal care să ateste agresiunea suferită.

Însă, celelalte abateri descrise în ordinul de concediere, în opinia instanței de fond au fost dovedite atât prin depozițiile martorilor, cât și prin recunoașterea reclamantei care, fiind revoltată de anumite fapte de corupție pretins săvârșite de colega sa, a scos biroul acesteia pe hol și a împiedicat-o să mai lucreze în data de 03.04.2008.

Mai reține prima instanță că la interogatoriu intimatul a mai recunoscut că la data de 07.09.2007 sub nr.5308 s-a înregistrat plângerea formulată de SC Metrolog SRL prin care numita era reclamată că a pretins o sumă de bani de la administratorul societății pentru realizarea unui manual al calității, ceea ce confirmă anumite suspiciuni privind unele fapte de corupție, care explică atitudinea subiectivă a reclamantei față de colega sa, însă aceasta nu era îndreptățită să o împiedice să lucreze, ceea ce înseamnă că reclamanta, printr-un comportament necorespunzător a înțeles să facă singură dreptate, fără să lase organele competente să facă acest lucru.

În raport de criteriile de individualizare a sancțiunii disciplinare prevăzute de art.266 din codul muncii, în special de comportarea generală la serviciu a reclamantei, care este cunoscută ca o salariată devotată, dar și de faptul că nu a mai avut nicio sancțiune anterioară, împrejurări necontestate de pârât, tribunalul a apreciat că sancțiunea extremă a desfacerii contractului individual de muncă este prea aspră, astfel că față de circumstanțele personale ale reclamantei, a admis în parte contestația, a anulat ordinul atacat și, realizând o nouă individualizare a sancțiunii, a dispus sancționarea contestatoarei cu reducerea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 3 luni, conform art.264 lit.d din Codul muncii.

Ca o consecință a anulării ordinului de concediere, instanța în baza art.78 din codul munciia dispus reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior și plata drepturilor salariale de la data desfacerii contractului de muncă și până la data reintegrării efective.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs atât contestatoarea, cât și intimata Biroul Român de Metrologie Legală.

În motivarea recursului formulat contestatoarea arată că apreciază că sentința este afectată de nulitatea prevăzută de dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă și întrucât prezenta cauză este atacabilă numai cu recurs, solicităm examinarea acesteia sub toate aspectele, în conformitate cu dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă.

Recurenta susține că în mod neîntemeiat instanța de fond a dispus sancționarea sa cu reducerea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 3 luni în conformitate cu prevederile art.264 lit d din Codul Muncii, iar din cheltuielile de judecată efectuate, mi s-a acordat doar o sumă de 400 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a precizat că nu s-a putut dovedi că ar fi agresat-o fizic pe numita la data de 02.04.2008, situație reținută prin ordinul nr.70/22.04.2008, și că deci măsura desfacerii contractului meu de muncă este nejustificată și că este necesară sancționarea mea, întrucât am produs un conflict la locul de muncă, în sensul că am împiedicat-o pe numita să-și desfășoare activitatea la data de 02.04.2008.

Recurenta- contestatoare apreciază că, în realitate s-a făcut o interpretare eronată a dispozițiilor art.264 lit.d din Codul Muncii, sancționarea sa cu reducerea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 3 luni, fiind nejustificată, întrucât în realitate, nu am făcut decât să atenționeze conducerea unității despre existența unei situații de care am luat cunoștință, și anume că o persoană cu care lucram în același birou, respectiv, pretinde sume de bani pentru a-și îndeplini sarcinile de serviciu.

Cum aveam cunoștință că aceeași persoană săvârșise în mai multe rânduri astfel de fapte,apreciază că indignarea sa a fost justificată, împrejurare în care s-a adresat conducătorului unității, respectiv domnului director, iar acesta in loc ca acesta să ia măsuri și să cerceteze abaterile la care am făcut referire, s-a erijat în apărător al persoanei în cauză, și a declanșat măsuri represive împotriva sa, încercând să o sancționeze mai întâi cu avertisment, iar ulterior, susținând desfacerea disciplinară a contractului său de muncă.

Recurenta – contestatoarea menționează că în mod greșit a susținut instanța de fond că se impune sancționarea sa în considerarea faptului că ar fi produs o perturbare a activității prin aceea că ar fi împiedicat-o pe numita să lucreze, împrejurare care nu este reală.

In consecință, se solicitaă admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței nr.3040/02.12.2008, în sensul de a înlătura sancțiunea reducerii salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 3 luni și, ca o consecință a acestei măsuri, să se dispună obligarea intimatelor la plata integrală a cheltuielilor de judecată, respectiv suma de 400 lei – onorariu redactare acțiune ( fila 11) și suma de 2261 lei onorariu avocat ( fila 112), în total la suma de 2661 lei, solicitate în conformitate cu dispozițiile art.274 Cod procedură civilă.

Totodată, se solicită și obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de exercitarea prezentei căi de atac.

La rândul său, intimata Biroul Român de Metrologie Legală, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 3040/02.12.2008, pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr-, prin care solicită admiterea acestuia, modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul respingerii contestației ca neîntemeiată și menținerii Ordinului nr. 70/22.04.2008 emis de directorul general al Biroului Român de Metrologie Legală, ca temeinic și legal.

În motivarea recursului formulat se arată că, față de reținerile din cuprinsul hotărârii recurate raportate la situația de fapt și de drept, astfel cum a prezentat-o prin întâmpinarea depusă la dosar și luând în considerare actele depuse la dosar, depozițiile martorilor, precum și răspunsurile părților la interogatorii, consideră că tribunalul, în mod eronat, a apreciat că “față de circumstanțele personale ale reclamantei” că “sancțiunea extremă desfacerii actului individual de muncă este prea aspră”.

Se suține că sentința civilă nr. 3040/02.12.2008 este netemeinică și nelegală, deoarece din depozițiile martorilor a rezultat nu numai faptul că intimata – contestatoare a împiedicat-o pe numita să-și desfășoare activitatea, ci și împrejurarea că a agresat-o fizic pe aceasta și a acuzat o, neîntemeiat, de pretinderea unor sume de bani de la diverși operatori economici (a se vedea depoziția doamnei ).

Mai mult decât atât, consideră neîntemeiată soluția instanței de fond de respingere a martorului, pe motiv de dușmănie și pentru că acesta era directorul instituției în care lucra contestatoarea.

Față de aceasta, se arătă că martorul (în prezența căruia contestatoarea a agresat-o fizic și verbal pe ) a declarat că nu este în dușmănie cu și nici nu cunoaște faptul că aceasta a depus plângere împotriva lui.

În ceea ce privește fapta intimatei – contestatoare de aoî mpiedica pe să-și desfășoare activitatea (prin scoaterea documentelor de serviciu din biroul acesteia și depozitarea pe holul instituției, precum și împiedicarea acesteia de a intra în propriul birou), consideră că gravitatea este suficient de mare încât fapta să constituie, chiar ea singură, motiv de desfacere a contractului individual de muncă.

Astfel, consideră că gravitatea faptei este dată nu numai de modul în care a acționat intimata – contestatoare sub impulsul unor suspiciuni nefondate, ci și de efectele pe care aceasta le-a avut asupra doamnei, a celorlalți colegi și a întregii activități a instituției noastre, în sensul că au perturbat întreaga activitate a P, întreg personalul fiind afectat de cele întâmplate.

Mai mult decât atât, faptul că pentru dovedirea celor invocate de către intimata -contestatoare a fost nevoie de extinderea cercetării și în afara instituției s-a creat o imagine negativă a Biroului Român de Metrologie Legală, atât în ceea ce privește activitatea pe care o desfășoară, cât și referitor la salariații acestuia.

Având în vedere cele sus – menționate, recurenta afirmă că instanța de fond nu a avut în vedere nici gravitatea faptei și nici rezultatul negativ al săvârșirii acesteia de către intimata – contestatoare, rezumându-se a face aprecieri numai cu privire la devotamentul (față de cine?) de care a dat dovadă și la faptul că aceasta nu a mai avut nicio sancțiune anterioară (apreciere greșită, atât timp cât aceeași instanță a judecat contestația introdusă de aceeași contestatoare împotriva unei alte sancțiuni aplicată pentru desfășurarea necorespunzătoare a activității sale metrologice. Practic, cele două procese au avut la un moment dat aceleași termene de judecată).

In concluzie, recurenta-intimată apreciază că faptele săvârșite de către intimata – contestatoare sunt cele reținute prin Ordinul nr. 70/2008 și că acestea sunt deosebit de grave și conduc în mod evident la sancționarea doamnei cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

În temeiul articolului 242 alin.(2) din Codul d e procedură civilă, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Biroul Român de Metrologie Legală a formulat și întâmpinare la recursul introdus de împotriva sentinței civile nr. 3040/02.12.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr.28-, prin care solicită respingerea acestuia ca nefondat, pentru considerentele expuse pe larg in motivele de recurs:

În drept,au fost invocate dispozițiile art. 115-118 din Codul d e procedură civilă.

La data de 11.05.2009 contestatoarea a depus întâmpinare la recursul intimatei prin care solicită respingerea recursului formulat de Biroul Român de Metrologie Legală ca nelegal și nefondat pentru argumentele expuse detaliat în cuprinsul recursului.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, a actelor și lucrărilor dosarului, în raport de textele de lege invocate în cauză, Curtea constată că recursurile formulate sunt nefonadate, potrivit considerentelor care urmează a se expune în continuare:

Prin Ordinul nr. 70 emis de catre recurentul -intimat la data de 22.04.2008 s-a dispus, începând cu data de 23.04.2008, desfacerea contractului individual de muncă al recurentei-contestatoare, îndeplinind funcția de subinginer, în temeiul art. 61 lit. a rap. la art. 264 alin.1 lit. f pentru 4 abateri disciplinare, reținute în detaliu în cuprinsul acestuia, apreciate ca fiind încălcări ale prevederilor legale, respectiv ale art. 39 alin. 2 lit. b si c din Codul muncii, art. 12 din Legea nr. 477/2004, precum și ale art. 5 pct. 2 și pct. 21 din Regulamentul intern al

Potrivit disp. art. 61 din Codul muncii anagajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului în situația în care salariatul a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă sau regulamentul intern, ca sancțiune disciplinară. Constituie abatere disciplinară gravă acea faptă a salariatului, săvârșită cu vinovăție, care produce o tulburare importantă în activitatea angajatorului, făcând imposibilă continuarea raporturilor de muncă.

În speță, Curtea reține, din probele cu acte și martori administrate în fața instanței de fond, că doar una din faptele reținute în sarcina recurentei-contestatoare corespunde realității, fiind recunoscută și de aceasta pe parcursul procesului, și anume aceea de a fi împiedicat-o pe colega sa, cu care a avut un conflict verbal în fata directorului, față de unele suspiciuni care planau asupra probității morale a acesteia în realizarea sarcinilor de serviciu, să intre în propriul birou și să își desfășoare atribuțiile de serviciu în data de 03.04.2008.

In cauză nu există probe în susținerea faptei de agresare fizica a acestei colege de serviciu prin pălmuirea sau smulgerea părului acesteia, iar situația că recurenta-contestatoare a adus la cunoștința conducerii unității o posibila comportare imorala sau nelegală a acesteia, în condițiile în care aceste pretinse fapte ar fi putut avea consecințe negative asupra propriei activități, nu poate fi considerată abatere disciplinară, din declarațiile martorilor reieșind ca recurența – contestatoare nu era singura persoană care avea aceste informații.

Astfel, în declarația sa, martorul (fila 120 dosar de fond) susține că ” la nivelul societății s-a creat o mică celulă de fraudă, în sensul că unii clienți erau condiționați pentru obținerea atestatului” și după incident i-a solicitat doamnei sa-și caute alt loc de muncă deoarece cunoștea despre unele sesizări în sensul că se cer beneficii materiale pentru acordarea de autorizații de catre aceasta. În acest sens și martora afirmă că a auzit ca unele persoane din cadrul intimatei solicitau beneficii materiale pentru a-și îndeplini sarcinile de serviciu, iar cât o privește pe persoana pretins agresată, martora arată că aceasta era ” preferata domnului director”.

În ceea ce privește gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de contestatoare precum și comportamentul anterior al acesteia în cadrul unității intimate, împrejurări de care unitatea trebuia să țină seama la stabilirea sancțiunii disciplinare, Curtea reține tot din declarațiile martorilor, că incidentul a fost minor, iar recurenta- contestatoare a fost calificată drept ” o colegă bună” și nu a mai fost sancționată discilinar pentru alte fapte, anterior acestei altercații.

În consecința, Curtea apreciază nefondate atât recursul declarat de contestatoare prin care aceasta afirma ca nu se face vinovata de săvârșirea vreunei abateri disciplinare, cât si recursul declarat de către intimată prin care s-a susținut că în raport de gravitatea faptelor săvârșite de către contestatoare în data de 3.04.2008 se justifică măsura disciplinară a desfacerii contractului de muncă.

În mod corect și întemeiat a reținut instanța de fond că în raport de criteriile de individualizare a sancțiunii disciplinare prevăzute de art.266 din codul muncii, în special de comportarea generală la serviciu a reclamantei, care este cunoscută ca o salariată devotată, dar și de faptul că nu a mai avut nicio sancțiune anterioară, împrejurări necontestate de pârât, sancțiunea extremă a desfacerii contractului individual de muncă este prea aspră, astfel că a admis în parte contestația, a anulat ordinul atacat și, realizând o nouă individualizare a sancțiunii, a dispus sancționarea contestatoarei cu reducerea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 3 luni, conform art.264 lit.d din Codul muncii.

Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 312 pr.civ. Curtea urmează să respingă ambele recursuri formulate ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de contestatoarea domiciliată în P, str.-, nr. 101A, județul P și de intimatul BIROUL ROMÂN DE METROLOGIE LEGALĂ-PENTRU DIRECȚIA REGIONALĂ DE METROLOGIE LEGALĂ P cu sediul în B, Șoseaua -, nr. 11, sector 4, împotriva sentinței civile nr. 3040 pronunțată la data de 2 decembrie 2008 de Tribunalul Prahova.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 mai 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr

– — – — – – — – –

Grefier,

Red.

3 ex. 19.06.2009

fond- Tribunalul Dâmbovița

fond. R,

Operator de date cu caracter personal

notificare nr. 3120