ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 1163
Ședința publică din data de 26 mai 2009
PREȘEDINTE: Adriana Florina Secrețeanu
JUDECĂTORI: Adriana Florina Secrețeanu, Simona Petruța Buzoianu
– –
Grefier –
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC Laptelui D SA, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr.625 din 9 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în comuna, județul
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-reclamant asistat de avocat din cadrul Baroului D, lipsă fiind recurenta-pârâtă SC Laptelui D SA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat în termen și motivat, iar pentru termenul de astăzi, prin intermediul serviciului registratură s-au depus întâmpinare formulată de intimatul-reclamant, cerere de amânare a judecării cauzei în vederea angajării unui apărător formulată de recurenta-pârâtă SC Laptelui D SA.
Avocat pentru intimatul-reclamant se opune cererii de amânare a judecării cauzei formulată de recurenta-pârâtă.
Curtea respinge ca neîntemeiată cererea de amânare a judecării cauzei formulată de recurenta-pârâtă întrucât aceasta avea posibilitatea de a-și angaja apărător până la acest moment, cu atât mai mult cu cât a primit citația la data de 28 aprilie 2009.
Avocat pentru intimatul-reclamant arată că nu mai are cereri de formulat.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Avocat având cuvântul pentru intimatul-.reclamant, arată că din materialul probator administrat în cauză a rezultat că intimatul-reclamant nu se face vinovat de cele reținute prin decizia de desfacere a contractului individual de muncă, că recurenta-pârâtă prin întâmpinarea formulată la instanța de fond a recunoscut că autoizoterma pe care o folosea intimatul-reclamant avea un kilometraj care nu funcționa.
De asemenea, arată că foile de parcurs depuse la dosar de către recurenta-pârâtă nu pot fi avute în vedere deoarece nu corespund traseului pe care intimatul-reclamant îl efectua.
Solicită respingerea ca nefondat a recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond, obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-reclamant.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr-, reclamantul a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pîrâtă SC Laptelui D SA să dispună anularea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, reintegrarea pe postul deținut anterior concedierii, plata salariului cuvenit și neacordat, obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare efectuate în zilele de sâmbătă și duminică.
În motivarea acțiunii s-a arătat că începând cu data de 11 ulie 2007 a fost încadrat cu contract individual de muncă la societatea pârâtă pentru o perioadă de 3 luni în meseria de primitor-distribuitor, durata timpului de lucru a fost de 8 ore pe zi, iar prin actul adițional nr.1 a fost angajat pe o perioadă nedeterminată începând cu 11 octombrie 2008, în urmă cu o lună i s-a făcut un control pentru a se verifica numărul de km parcurși zilnic cu autoturismul unității pentru distribuirea produselor lactate, controlul s-a efectuat numai pentru o parte din traseu, persoana autorizată refuzând să meargă cu reclamantul până la ultimul magazin alimentar unde distribuia produsele, consemnându-se la solicitarea lui, faptul că nu s-a verificat în totalitate traseul.
Prin întâmpinarea formulată la data de 12 ianuarie 2009 societatea pârâtă a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu excepția capătului de cerere având ca obiect plata orelor suplimentare, unitatea fiind de acord cu această cerere, depunând la dosar un calcul al orelor suplimentare ce totalizează 569,94 lei.
După administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriu și a celei testimoniale, fiind audiat martorul, Tribunalul Dâmbovițaa pronunțat sentința civilă nr.625 din 9 martie 2009 prin care a admis contestația formulată, a anulat decizia nr.448 din 8 decembrie 2008 emisă de pârâtă, a dispus reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior concedierii, a obligat societatea la plata orelor suplimentare în sumă de 569,94 lei și la plata drepturilor salariale de la data concedierii până la data reintegrării efective.
Pentru a pronunța această soluție s-a reținut de instanța de fond că prin decizia contestată reclamantului i s-a desfăcut contractul individual de muncă în temeiul art.61 lit.a coroborat cu art.264 alin.1 lit.f din Codul muncii, întrucât reclamantul, șofer în cadrul departamentului auto, înregistra permanent în foile de parcurs un număr de km mult mai mare decât avea în realitate traseul pe care-l parcurgea zilnic, s-a efectuat cercetarea disciplinară, iar comisia desemnată prin procesul verbal din 11 noiembrie 2008 a propus sancționarea lui cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă, însă din probele administrate rezultă că, kilometrajul de pe autoturismul condus de reclamant nu funcționează, iar numărul de km era stabilit de șeful coloanei, după fiecare cursă, foile de parcurs fiind confirmate de acesta, astfel că abaterea reținută în sarcina reclamantului nu a fost săvârșită cu vinovăție, nerezultând intenția vădită de a-și însuși combustibilul rezultat din distanța trecută în plus.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs societatea pârâtă, solicitându-se admiterea căii de atac, modificarea sentinței nr.625 din 9 martie 2009 în sensul respingerii capetelor de cerere privind reintegrarea și plata salariului.
În motivarea căii de atac s-a arătat că din referatele întocmite de revizorul al societății și de șeful departamentului auto rezultă că intimatul înregistra permanent în foile de parcurs un număr de km mai mare decât avea în realitate traseul pe care îl parcurgea zilnic, această situație rezultă și din foile de parcurs depuse la dosar, diferențele fiind de cel puțin 30 de km, chiar dacă kilometrajul de bord nu era în stare de funcționare, își cunoștea cursa și distanța acesteia din perioada anterioară, când kilometrajul funcționa, astfel că în mod vădit și cu bună știință a înregistrat un nr de km mult mai mare decât cel pe care îl știa că este real.
S-a mai susținut de recurentă că instanța a interpretat greșit actele depuse la dosar atunci când a concluzionat că societatea nu a probat săvârșirea unei abateri cu vinovăție, în condițiile în care martorul ascultat a făcut declarații total neadevărate și tendențioase întrucât i s-a desfăcut contractul de muncă pentru același motiv, iar nu a semnalat niciodată că mașina pe care o conducea nu avea acte și că trebuia să ocolească echipajele de poliție, iar șeful său direct îi permitea să treacă în foaia de parcurs anumite curse, o astfel de susținere nu poate fi acoperită prin simpla declarație a recurentului, în condițiile în care obligația șoferului este de a trece în foaia de parcurs obligatoriu toate cursele pe care le efectuează, iar conducerea unui autoturism cu acte în neregulă constituie contravenție, fiind posibil ca intimatul să-și piardă dreptul de a conduce.
Prin întâmpinarea depusă la 22 mai 2009, intimatul-reclamant a solicitat respingerea căii de atac și menținerea soluției instanței de fond, care a analizat și interpretat corect materialul probator administrat în cauză.
Curtea examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, a normelor legale incidente în cauză, a art.304 și 3041Cod procedură civilă, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed.
Între părți au existat raporturi de muncă ce s-au derulat în baza contractului individual de muncă nr.323/- din 16 iulie 2007 și a actului adițional nr.1 la acest contract până la data de 11 noiembrie 2008, când prin decizia nr.448 din 8 decembrie 2008 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al lui, în temeiul art.61 lit.a și a art.264 alin.1 lit.f din Codul muncii, reținându-se că reclamantul a înregistrat în foaia de parcurs distanțe mult mai mari decât realiza în realitate cu mijlocul auto aflat în dotare, în scopul însușirii combustibilului ce ar fi rezultat din această diferență, sancțiunea disciplinară fiind aplicată după efectuarea cercetării prealabile dispusă de către recurentă.
Astfel, în mod corect instanța de fond a concluzionat că fapta reținută în sarcina reclamantului nu a fost săvârșită cu vinovăție, nedovedindu-se faptul că numărul de km trecuți în foaia de parcurs au fost menționați cu intenția vădită ca salariatul să-și însușească combustibilul rezultat din distanța trecută în plus, sarcina probei în conflictele de muncă revenind angajatorului conform art.287 din Codul muncii, iar din probele administrate în cauză, respectiv declarația lui din 12 noiembrie 2008, coroborată cu răspunsurile acestuia la interogatoriu și cu declarația martorului, rezultă că numărul de km din foile de parcurs pentru un autovehicul al cărui kilometraj era defect se stabilea de către șofer, iar ulterior se confirma de șeful de coloană, la momentul efectuării verificării din 28 octombrie 2008 de către șeful de coloană, reclamantul a arătat că trebuia să se mai efectueze o cursă, însă nu s-a mai făcut acest lucru.
Pentru a se stabili răspunderea disciplinară a salariaților trebuie îndeplinite cumulativ condițiile acestei răspunderi, așa cum sunt statuate de art.263 din Codul muncii, respectiv abaterea disciplinară să fie o faptă în legătură cu munca, săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care să se încalce normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau cel colectiv, ordinele sau dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici, însă în cauza de față nu este dovedită condiția existenței vinovăției salariatului, din nicio probă administrată în cauză nu rezultă că menționarea de km în plus în foaia de parcurs s-a făcut cu intenția ca intimatul-reclamant să-și însușească combustibilul rezultat din această diferență, astfel încât în sarcina sa să se poată reține săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art.93 pct.5 și 10 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de societate pentru anii 2007-2010, înregistrat la D sub nr.170 din 22 noiembrie 2007.
În ceea ce privește motivul de recurs potrivit căruia instanța de fond nu a luat în considerație referatele întocmite de revizorul tehnic al societății, de șeful de coloană și nici foile de parcurs din care rezultă că în mod permanent reclamantul înregistra un nr. de km mai mare decât cel efectuat în realitate, Curtea constată că nu este fondat, întrucât referatele menționate au generat efectuarea cercetării prealabile și ulterior sancționarea lui, însă nu fac dovada că acesta înregistra în mod permanent în foile de parcurs mai mulți km decât cei efectuați în realitate, la dosar nu a fost depusă decât foaia de parcurs 2449 din 8 septembrie 2008, în care sunt menționați 91 de km, însă pentru traseul efectuat în acea zi reclamantul a susținut că s-a mai efectuat încă o cursă față de distanța verificată, susținerea sa fiind confirmată și de martorul audiat în cauză.
De asemenea, nu este întemeiat nici motivul de recurs potrivit căruia instanța de fond nu a interpretat corect actele depuse la dosar de către societate, în condițiile în care martorului audiat i s-a desfăcut contractul individual de muncă, făcând astfel declarații total neadevărate și tendențioase, întrucât susținerile acestui martor se coroborează cu răspunsurile la interogatoriu ale reclamantului și cu declarația acestuia din 12 noiembrie 2008, din aceste probe nerezultând că salariatul a săvârșit cu vinovăție abaterile disciplinare prevăzute de art.93 pct.5 și 10 din contractul colectiv de muncă, sarcina probei revenind societății angajatoare, prima instanță făcând o corectă interpretare și apreciere a probelor administrate, iar cu ocazia audierii martorul a precizat că nu mai este salariatul societății recurente.
Față de aceste considerente, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a concluzionat că societatea recurentă nu a făcut dovada săvârșirii cu vinovăție a faptelor reținute în sarcina lui, respectiv a faptului că menționarea de km în plus în foaia de parcurs s-a făcut cu intenția vădită de însușire a combustibilului rezultat din diferență, nefiind deci îndeplinite condițiile răspunderii disciplinare, impunându-se anularea deciziei nr.448 din 8 decembrie 2008 cu
consecința repunerii părților în situația anterioară, respectiv reintegrarea reclamantului intimat pe postul deținut anterior, cu obligarea societății la plata drepturilor salariale de la data concedierii până la data reintegrării efective, sentința 625 din 9 martie 2009 nu este afectată de nelegalitate sau netemeinicie, recursul nu este fondat, urmând ca în conformitate cu art.312 alin.1 Cod procedură civilă să fie respins.
Având în vedere că recursul nu este fondat, iar societatea recurentă a căzut în pretenții prin exercitarea căii de atac, în sarcina sa reținându-se culpa procesuală, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.274 Cod procedură civilă, societatea va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs de către salariat în cuantum de 500 lei reprezentând onorariu apărător ales.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC Laptelui D SA, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr.625 din 9 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în comuna, județul
Obligă recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 26 mai 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Adriana Florina Secrețeanu, Simona Petruța Buzoianu
– – – – – – –
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./09.06.2009
dosar fond- – Tribunalul Dâmbovița
judecători fond-
–
operator de date cu caracter personal;
număr notificare 3120/2006
