Prin sentinţa penală nr. 59 din 07.02.2007, pronunţată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosar nr. 1140/206/2006, a fost condamnat inculpatul RGC, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prev. şi ped. de art.77 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 74,76 lit. d Cod penal, la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără permis de conducere, prev. şi ped. de art. 78 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002, cu aplicarea art. 74, 76 lit. d Cod penal, la pedeapsa de 6 luni închisoare şi pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea, prev. de art. 293 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 74, 76 lit. e Cod penal la pedeapsa de 1 lună închisoare.
În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal s-au contopit pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare, a cărei a fost suspendată condiţionat conform art. 81 Cod penal, atrăgându-se atenţia acestuia asupra disp. art. 83 Cod penal.
Totodată inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că pe data de 12.03.2006, inculpatul, aflat la volanul unui autoturism a fost oprit la un control pe calea Bucovinei din mun. Câmpulung Moldovenesc, împrejurare în care s-a constatat că nu posedă permis de conducere şi în plus autoturismul nu era înmatriculat, numerele provenind de la un alt autoturism de aceeaşi marcă ce aparţinuse tatălui său.
Mai mult, când i s-a cerut să se legitimeze, acesta a declinat identitatea fratelui său RIC.
În faţa instanţei inculpatul a recunoscut faptul că a condus autoturismul pe drumurile publice fără să posede permis de conducere şi că şi-a declinat o falsă identitate, însă în ceea ce priveşte infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, a susţinut că în urmă cu cca 2 luni de zile tatăl său a dat maşina spre recarosare, urmând ca apoi să o înmatriculeze şi cum el a fost plecat o perioadă de timp din localitate, nu a mai ştiut ce s-a întâmplat cu acea maşină, la întoarcere găsind numele puse pe maşina în cauză, a considerat că fusese deja înmatriculată.
Prima instanţă nu a reţinut această apărare a inculpatului, apreciind că martorii propuşi în cauză sunt în relaţii de rudenie cu acesta.
Vinovăţia inculpatului fiind dovedită, s-a procedat la condamnarea acestuia la pedepse cu închisoare coborâte sub minimul special prevăzut de lege ca urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 Cod penal, s-au aplicat regulile de la concursul de infracţiuni şi s-a dispus executarea pedepsei rezultante în condiţiile art. 81 Cod penal.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, motivat de faptul că în ce priveşte infracţiunea prev. de art. 77 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 în cauză sunt aplicabile disp. art. 10 lit. e Cod procedură penală, respectiv eroarea în care s-a aflat, considerând că autoturismul fusese înmatriculat de tatăl său. Inculpatul a precizat că tatăl său fusese proprietarul unui autoturism identic, care fusese avariat, motiv pentru care şi-a cumpărat o nouă maşină Mitsubishi cu număr de înmatriculare străin, urmând să recaroseze maşina. Cum el a fost plecat din localitate, la întoarcere a crezut că maşina este corect înmatriculată şi nu ştia că de fapt fuseseră puse numerele vechi pe maşina nouă.
În ce priveşte infracţiunea prev. de art. 78 alin. 1din acelaşi act normativ inculpatul recunoaşte comiterea acesteia dar declară că a urmat cursurile şcolii de şoferi fără a lua însă examenul, motiv pentru care solicită aplicarea disp. art. 10 lit. b1 Cod procedură penală.
Referitor la infracţiunea prev. de art. 293 alin. 1 Cod penal, a învederat instanţei de control că simpla prezentare sub o altă identitate nu poate conduce la realizarea elementului material a laturii obiective a acestei infracţiuni, în condiţiile în care identitatea se stabileşte pe bază de acte şi nu pe vorbe, motiv pentru care solicită achitarea în temeiul art. 10 lit. d Cod procedură penală.
Prin decizia penală nr. 169 din 23 aprilie 2007 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul penal nr. 1140/206/2006, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
Pentru a pronunţa această decizie s-a reţinut că în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 77 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 nu se poate aprecia că o asemenea faptă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni atâta vreme cât însăşi infracţiunea este considerată ca fiind una de pericol.
În ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 77 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, s-a reţinut că apărările inculpatului nu se circumscriu noţiunii de eroare de fapt.
Cu privire la infracţiunea prev. de art. 293 Cod penal s-a reţinut că în forma în care aceasta s-a consumat sunt date condiţiile legale de incriminare.
Împotriva acestei decizii în termen legal a declarat recurs inculpatul, care a reiterat în mare parte motivele invocate în apel, respectiv faptul că a fost în eroare cu privire la situaţia juridică a autoturismului, respectiv dacă era sau nu înmatriculat, a condus autoturismul pe drumul public după ce terminase cursurile unei şcoli de şoferi iar în prezent deţine permis de conducere pentru categoriile A, BE, CE iar cu privire la infracţiunea de fals privind identitatea nu a prezentat organelor de stat vreun document care să ateste aşa-zisa identitate.
Faţă de cele prezentate, inculpatul recurent a solicitat achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 77 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. e Cod procedură penală, întrucât a fost în eroare cu privire la faptul că autoturismul nu era înmatriculat, achitarea sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 76 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 şi aplicarea unei sancţiuni administrative întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni şi achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 293 Cod penal deoarece fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni.
Examinând recursul declarat de inculpat Curtea constată că acesta este nefondat
Din întreg probatoriul administrat în faza de urmărire penală şi cercetare judecătorească, respectiv procesele-verbale încheiate cu ocazia urmăririi penale, procesul-verbal de contravenţie, planşele foto şi declaraţiile martorilor coroborate cu declaraţiile inculpatului RGC, reiese cu certitudine că la data de 12.03.2006 acesta a condus cu ştiinţă un autoturism neînmatriculat fără a poseda permis de conducere şi fiind surprins de organele de poliţie în momentul controlului a prezentat datele de identitate ale fratelui său RCI.
În mod corect i-a fost respinsă inculpatului cererea privind aplicarea cauzei care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv eroarea de fapt, în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 77 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, atâta vreme cât tatăl inculpatului deţinea două autoturisme, într-adevăr de aceeaşi marcă, dar culori diferite, unul avariat ca urmare a unui accident şi unul neînmatriculat, care staţiona în faţa blocului, aspect faţă de care acesta nu putea fi în eroare.
În ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 78 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, săvârşită de inculpat şi reţinută în sarcina sa, în mod judicios s-a apreciat de către instanţa de fond şi apel că în cauză nu sunt date condiţiile cerute de art. 181 Cod penal întrucât fapta prin însăşi natura, modalitatea şi împrejurările de săvârşire, prezintă pericol public iar faptul că inculpatul a urmat cursurile unei şcoli de şoferi sau în prezent posedă permis de conducere, nu prezintă relevanţă juridică sub aspectul condiţiilor de existenţă a infracţiunii.
Prezentarea inculpatului în faţa organelor de poliţie în momentul surprinderii în trafic conducând autoturismul în condiţiile prezentate mai sus sub identitatea fratelui său RCI, fapt ce a indus în eroare şi a determinat organele de poliţie să dispună măsuri contravenţionale faţă de acesta din urmă şi nu faţă de inculpat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals privind identitatea prev. de art. 293 Cod penal, astfel încât cererea de achitare pentru această faptă formulată de acesta în prezentul recurs este nefondată.
Infracţiunea de fals privind identitatea se consumă în momentul săvârşirii faptei în condiţiile arătate în textul incriminator la art. 293 Cod penal, condiţii care sunt întrunite în prezenta cauză, iar faptul că inculpatul nu le-a prezentat acte de identitate organelor de poliţie, cu motivarea că nu le are asupra sa şi sunt în altă parte, nu prezintă relevanţă juridică sub aspectul condiţiilor de existenţă a infracţiunii.
