Decretul nr. 167/1958. art. 3. art. 18 C. civ., art. 1842
Susţinerea pârâtei (reclamantă în cererea reconvenţională) cu privire la invocarea tardivă a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune în plata penalităţilor de întârziere este neîntemeiată.
Conform art. I842 C. civ., prescripţia extinctivă poate fi opusă pe toată durata judecării cauzei, afară numai dacă s-ar putea prezuma că cel ce invocă excepţia prescripţiei ar li renunţat la aceasta.
Or. deoarece Tribunalul arbitral este prima şi ultima instanţă de fond şi cum din nicio probă a dosarului nu rezultă că reclamanta (pârâtă în cererea reconvenţională) ar fi renunţat la dreptul de a invoca incidenţa prescripţiei extinctive privind penalităţile ce fac obiectul cercrii reconvenţionale, dar mai ales având în vedere că prescripţia este de ordine publică conform art. 18 din Decretul nr. 167/1958, susţinerea pârâtci-reclamante a fost respinsă ca nefondată.
în consecinţă, cererea reconvenţională formulată de pârâtă a fost respinsă ca tardiv formulată, penalităţile ce constituiau obiectul ei fiind prescrise cxtinctiv.
Astfel, din fişa de calcul al penalităţilor de întârziere din cauza neexecutării în termen al unor lucrări contractate rezultă că, deşi facturate la 21 septembrie 2006. penalităţile se datorau până la datele de 15 noiembrie 2003, 31 mai 2004 şi 19 noiembrie 2004. Or, cererca reconvenţională fiind promovată la 16 aprilie 2008. dreptul la acţiune cu privire la aceste penalităţi s-a prescris, conform art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.
Pe de altă parte, prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune, respectiv 15 noiembrie 2003. 31 mai 2004 şi 19 noiembrie 2004, şi nu de la data facturării, deoarece suspendarea executării lucrărilor (19 noiembrie 2004) nu întrerupe cursul prescripţiei pentru penalităţile datorate, vizând lucrările executate cu întârziere anterior acestci date.
Sentinţa arbitrală nr. 17 din 11 februarie 2009
