CONCESIUNE. HOTĂRÂRE A CONSILIULUI GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI. NELEGALITATE


Terenuri din domeniul privat al municipiului. Art. 11 din Legea nr. 50/1991 prevede că nu pot face obiectul concesiunii terenurile libere de construcţii aflate în administrarea consiliilor locale şi care pot fi revendicate de foştii proprietari. în consecinţă, hotărârea de aprobare a unor planuri urbanistice de detaliu este nelegală, nefiind însoţită de situaţia juridică a terenului, cuprinsă în raportul comisiei de specialitate.

Prin acţiunea înregistrată la data de 2.09.1999, reclamantul Prefectul Municipiului Bucureşti a solicitat anularea hotărârii nr. 146/1999 adoptată de Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

în motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că hotărârea nr. 146/1999 s-a emis cu încălcarea prevederilor imperative urbanistice de mediu pentru construcţii definitive ce se vor executa pe terenuri ce fac parte din domeniul public al municipiului Bucureşti, terenuri ce vor face obiectul concesionării. Pârâtul a încălcat art. 82 din Legea nr. 69/1991, republicată, cât şi art. 11 din Legea nr. 50/1991.

Se mai susţine că această hotărâre trebuia să fie însoţită de referatele de specialitate privind situaţia juridică a terenurilor, dacă cu privire la aceste terenuri s-au depus cereri de revendicare.

Prin hotărârea nr. 146/1999, Consiliul General al Municipiului Bucureşti aprobă planurile urbanistice de detaliu pentru construcţiile menţionate în anexă, construcţii definitive pentru staţia PECO şi birouri, locuinţe (anexă fila 7). Prin această hotărâre se încalcă prevederile art. 82 din Legea nr. 69/ 1991, potrivit căreia bunurile ce fac parte din domeniul public sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile. De asemenea, art. 11 din Legea nr. 50/1991 prevede că nu pot face obiectul concesiunii terenurile libere de construcţii, aflate în administrarea consiliilor locale şi care pot fi revendicate de foştii proprietari. Din expunerea acestor motive şi din raportul Direcţiei Generale de Urbanism, rezultă că suprafeţele de teren pentru care s-au aprobat planurile urbanistice de detaliu fac parte din domeniul privat al municipiului Bucureşti. Domeniul privat al municipiului Bucureşti este constituit din terenuri expropriate de la diferite persoane fizice. In atare situaţie, potrivit art. 36 alin. 5 din Legea nr. 18/1991, terenurile din intravilanul localităţilor, considerate proprietate de stat prin aplicarea Decretului nr. 712/1996 şi altor acte normative speciale, se restituie foştilor sau moştenitorii acestora, ca atare, terenurile din categoria celor despre care s-a făcut vorbire nu pot fi concesionate în vederea executării de construcţii definitive, aşa cum s-a aprobat prin acest act administrativ. Mai mult, la baza emiterii acestei hotărâri nu au fost referate care să ateste situaţia juridică a acestor terenuri.

De asemenea, hotărârea trebuia avizată de comisia de specialitate a Consiliului General – Comisia de Administraţie Publică Locală, comisia juridică.

Pentru considerentele reţinute mai sus, s-a admis acţiunea si s-a dispus anularea hotărârii nr. 146/1999.(Judecator Carmen Frumuselu)

(Secpa Administrativ, decizia civilă nr. 993/1999)