C. civ., art. 1091. art. 1128 pct. 2, art. 1133
Potrivit art. 1091 C. civ., obligaţiile se sting, între altele, prin „novaţiune”. în speţă, actul de novaţie a fost încheiat în temeiul art. 1128 pct. 2 C. civ. (novaţiunca prin schimbare de debitor: „când un nou debitor este substituit celui vechi, carc este descărcat de creditor”), iar efectele acestei novaţii, prin carc s-a realizat o delegaţie perfectă, sunt prevăzute de art. 1133 C. civ.: „Creditorul ce a descărcat pe debitorul de care s-a făcut delegaţia n-are recurs în contra acestui debitor, dacă debitorul delegat devine nesolvabil, afară de cazul când prin act se rezervă expres acest drept, sau când delegatul este declarat falit sau căzut în deconfitură, în momentul delegaţiei”.
Novaţia, fiind operaţiunea juridică prin care obligaţia iniţială este definitiv stinsă şi înlocuită cu o obligaţie nouă. carc are un element nou. respectiv un obiect sau o cauză nouă ori, după caz, un debitor nou, ca în cazul din speţă, nu poate produce efecte decât în limitele şi condiţiile expres convenite.
Aşadar, chiar dacă datoria fostului utilizator ar fi fost mai marc decât suma de 11.345 euro. carc a fost efectiv stinsă prin efectul novaţiei şi preluată apoi de noul utilizator, acesta din urmă nu poate fi obligat. Iară consimţământul său. expres sau. după caz, tacit, dar neîndoielnic (art. 969 C. civ.). la mai mult decât ccea ce s-a convenit în mod expres, dcoarecc ar fi silit să plătească o datorie a altuia şi contra voinţei sale, iar faptul că, din eroare sau cu ştiinţă, o parte din datorie nu a fost inclusă în actul de novaţie este lipsit de orice efecte juridice faţă de noul debitor. întrucât o astfel de datorie incumbă altuia (în speţă, debitorului iniţial), ea neputând fi opusă noului debitor fără violarea principiului relativităţii efectclor convenţiilor (art. 973 C. civ.: „Convenţiile n-au efect decât între părţile contractante”). Desigur, în temeiul aceloraşi dispoziţii legale (art. 969 şi art. 973 C. civ.), această datorie poate fi pretinsă, eventual şi în măsura în care s-ar face dovada că în fapt nu a operat o remitere de datorie făcută de pârâtă în folosul debitorului originar (art. 1138 şi urm. C. civ.), doar acestuia din urmă (SC A. SRL), pe calea unei acţiuni separate, dar o astfel de posibilitate juridică este străină de raporturile juridice născute din actul de novaţie încheiat de părţi la 19 martie 2004.
în consecinţă, nu a putut fi primită susţinerea pârâtei potrivit căreia, prin efectul art. 3 din actul de novaţie („Noul debitor SC L.l. SRL este de acord să preia de la fostul debitor toate drepturile şi obligaţiile acestuia, faţă de creditorul SC A.R. SA rezultate din contractul de leasing şi din addendum-xxrWc sus-menţionate”), câtă vreme prin acest articol s-a reglementat doar acordul de principiu privind situaţia juridică viitoare a contractului de leasing, iar nu şi efectele propriu-zise ale acestuia faţă de noul debitor, fapt confirmat atât de prevederile art. 4 privitor la efectele novaţiei în privinţa drepturilor şi obligaţiilor actuale şi viitoare rezultate din contractul de leasing, cât şi de celc ale art. 7, conform cărora, în afara celor prevăzute în actul de novaţie, „toate celelalte clauze ale contractului de leasing şi addendum-urile sus-menţionate rămân neschimbate”.
în sfârşit, chiar dacă clauzele actului de novaţie ar fi considerate drept îndoielnice sau echivoce, potrivit regulilor de interpretare a contractelor (art. 977 şi urm. C. civ.), interpretarea acestora trebuie să se facă după intenţia reală a părţilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor (art. 977 C. civ.), în mod sistematic dându-se fiecăreia înţelesul
ce rezultă clin actul întreg (art. 982 C. civ.). iar în caz de îndoială convenţia se interpretează întotdeauna în favoarea celui ce se obligă (art. 983 C. civ.). Cum din actul de novaţie închciat de părţi nu rezultă obligaţia expresă a reclamantei de a plăti o altă sumă decât cea pc carc efectiv a fost de acord să o preia prin efectul novaţici. contractul rcspectiv trebuie interpretat în favoarea, iar nu contra sa, în baza principiului in dubiopro reo. Eventualele erori de calcul ale creditorului nu pot fi imputate altei persoane, rcspectiv noului debitor (SC R.T. SRL), ci sunt şi rămân în sarcina creditorului, cu atât mai mult cu cât acesta era şi este un profesionist carc trebuie să îşi desfăşoare activitatea cu o diligenţă sporită şi, astfel, să îşi asume toate riscurile afacerilor sale, iar nu numai avantajele acestora.
O astfel de îndoială este alimentată şi întreţinută chiar de către pârâtă, care în apărarea sa a luat o poziţie oscilantă, susţinând în întâmpinare că suma de 7.230 RON datorată de reclamantă ar fi „echivalentul primei rate a leasingului” ce fusese eşalonată, fie că. dimpotrivă, conform precizărilor scrisc făcute în şedinţa din 15 noiembrie 2007. ar reprezenta „diferenţa dintre sumele facturate conform contractului de leasing nr. 020705MC07 şi totalul sumelor plătite în contul acestui contract”, din suma plătită de reclamantă în contul valorii reziduale o parte fiind alocată „debitelor mai vechi rămase nestinse la momentul ajungerii la scadenţă a valorii reziduale”. Or. dacă există debite mai vechi rămase nestinse, cum este posibil să se emită factura pentru plata valorii reziduale, carc nu poate făcută decât dacă utilizatorul şi-a achitat toate ratele de leasing şi şi-a îndeplinit toate obligaţiile, conform art. 10.7 din contract?! Toate aceste inadvertenţe ridică serioase semne de întrebare asupra modului de calcul şi de evidenţă a sumelor datorate de cei doi utilizatori în baza contractului de leasing, iar existenţa unor deficienţe în ţinerea acestor evidenţe nu poate fi imputată utilizatorilor şi acoperită pc seama acestora, ci ele trebuie asumate şi suportate exclusiv de cătrc pârâtă, deoarece se datorează propriei neglijenţe.
Pentru toate acestc considerente. Tribunalul arbitral a respins apărarea pârâtei în sensul că reclamanta mai datorează, în afara ratelor de leasing preluate prin actul de novaţie din 19 martie 2004, şi alte sume reprezentând prima rată eşalonată de fostul utilizator prin addemlum-urile nr. I şi 2 la contractul de leasing şi, pe cale de consecinţă, a constatat că reclamanta şi-a onorat, ca urmare a substituirii în drepturile şi obligaţiile fostului utilizator, toate angajamentele născute în sarcina sa din contractul de leasing, conform clauzelor cuprinse în actul de novaţie şi în contractul de leasing.
Sentinţa arbitrală nr. 258 din 29 noiembrie 2007
