Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, decizia nr. 1772 din 3 noiembrie 2011
Judecătoria Baia Mare prin sentinţa penală nr..1415 din 24.06.2011 în baza art. 11 pct. 2 lit. a cod de procedură penală, rap. la art. 10 lit. b cod de procedură penală, achită pe inculpatul Z.F.D., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002.
În baza art. 191 alin. 3 cod de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
În data de 30.04.2010, înainte de a urca la volanul autoturismului marca Mitsubishi cu nr. de înmatriculare …, inculpatul Z.F.D. a consumat aproximativ 175-200 ml de ţuică de casă având o tărie de aproximativ 50-55 de grade, după care a condus autoturismul pe drumurile publice din municipiul Baia Mare fiind oprit pentru control de un echipaj al poliţiei rutiere pe B-dul Bucureşti.
După ce inculpatul a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, organele de poliţie l-au condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare unde i-au fost recoltate probe biologice stabilindu-se că acesta a avut în sânge o îmbibaţie alcoolică de 1.20 g %0 la prima probă recoltată, respectiv 1.10 g%0 la cea de-a doua probă recoltată.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză medico-legală de calcul retroactiv al alcoolemiei, nr.3883/IX/d/171 din data de 03.06.2011, pentru ora evenimentului rutier, inculpatul Z.F.D. avea o alcoolemie mai mică de 0,80 g%, cu o valoare teoretică apropiată de 0,40 g%. Instanţa constată că la stabilirea alcoolemiei la ora evenimentului rutier, s-a avut în vedere datele certe (valorile alcoolemiei stabilite la analiză, orele recoltării probelor de sânge, greutatea şi înălţimea inculpatului), dar şi datele rezultate din declaraţiile inculpatului (consum de alcool, alimente şi intervale orare).
Declaraţiile inculpatului care au fost constante pe tot parcursul procesului penal în sensul că înainte cu 10 minute de a urca la volan a consumat 175-200 ml de ţuică, fără aport alimentar, nu au fost înlăturate cu alte mijloace de probă pentru a nu fi luate în considerare.
Pentru aceste considerente, instanţa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a cod de procedură penală, rap. la art. 10 lit. b cod de procedură penală, a achitat pe inculpatul Z.F.D., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002.
În baza art. 191 alin. 3 cod de procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare care a solicitat admiterea căii de atac promovate şi rejudecând dosarul, pronunţarea unei soluţii de condamnare a inculpatului Z.F.D. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către opersoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, probele dosarului atestând că acesta la 30 aprilie 2010 când a fost oprit pentru control de către un echipaj al Poliţiei Rutiere Baia Mare, avea în sânge o concentraţie a alcoolului mai mare decât limita legală, a fost recalcitrant faţă de poliţişti, a refuzat să sufle în etilotest, iar din buletinul de analiză toxicologică depus la f.9, rezultă că la ora 3,25 cu ocazia recoltării primei probe biologice avea în sânge o alcoolemie de 1,20 gr.%o iar la ora 4,25 la cea de a doua prelevare prezenta o alcoolemie de 1,10 gr.%o, ceea ce impune pedepsirea acestuia pentru infracţiunea dedusă judecăţii.
Curtea examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate ajunge la următoarele constatări:
Alcoolemia de 1,20 gr.%o deşi este suficientă prin ea însăşi pentru condamnarea inculpatului, poate fi interpretată într-un context mai larg întrucât pericolul social nu rezultă doar din expunerea pur şi simplu a cifrelor ce exprimă alcoolemia, ci din faptul că aceasta duce, când este cazul, la o stare virtual periculoasă prin ea însăşi, motiv pentru care legiuitorul a şi prevăzut ca infracţiune distinctă o faptă nu doar probată prin cifre, ci constatată clinic, în teza a II-a a textului incriminator.
Desigur că în situaţia când starea exprimată cifric este însoţită şi de o evidentă situaţie sanitară alterată, constatabilă clinic, nu mai este loc de interpretarea împrejurării, că respectiva stare ar fi lipsită de pericol social. Dar, în speţă tocmai datorită constatării urmărilor clinice, se poate aprecia ca prezentând pericol social fapta comisă de inculpat.
În speţă, s-a dovedit fără nici un dubiu că la data de 30.04.2010, înainte de a urca la volanul autoturismului marca Mitsubishi, inculpatul Z.F.D. a consumat aproximativ 175-200 ml ţuică de casă, având o tărie de aproximativ 55 grade, după care a condus autovehiculul pe drumurile publice din Baia Mare, fiind oprit pentru control pe B-dul Bucureşti de către un echipaj al poliţiei rutiere. După ce inculpatul a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, organele de poliţie l-au condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare unde i-au fost recoltate probe biologice stabilindu-se că acesta a avut în sânge o îmbibaţie alcoolică de 1.20 g la mie la prima probă recoltată, respectiv 1.10 g%o la cea de-a doua.
Judecătoria Baia Mare pe baza declaraţiei inculpatului (cantitate de alcool ingerată, tăria băuturii, greutatea şi înălţimea acestuia) a încuviinţat efectuarea unei expertize medico-legale de calcul retroactiv a alcoolemiei, la IML Cluj care a statuat că pentru ora evenimentului rutier, acesta avea în sânge o îmbibaţie alcoolică mai mică de 0,80 gr.%o, cu o valoare apropiată de 0,40 gr.%o, ceea ce a determinat judecătorul fondului să aprecieze că fapta inculpatului nu este prevăzută de legea penală.
Curtea de Apel analizând probele de la dosar constată că acestea conduc, fără dubii, la o concluzie opusă celei reţinute de judecătorie cu privire la situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului sub aspectul comiterii infracţiunii prev.de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002.
Atunci când se apreciază dacă fapta săvârşită prezintă sau nu gradul de pericol social al unei infracţiuni, trebuie să se aibă în vedere, printre altele, dacă urmările faptei sunt reduse.
De altfel, sancţiunea aplicată, penală sau cu caracter administrativ, îşi poate îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, numai în măsura în care corespunde gravităţii faptei, potenţialului de pericol social pe care-l prezintă în mod real, persoana infractorului, cât şi atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa măsurii luate faţă de el.
Acţiunea de conducere a unui autovehicul pe un drum public, de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, sau aflată în stare de ebrietate, are întotdeauna ca rezultat o stare de pericol pentru securitatea circulaţiei rutiere, care constituie obiectul ocrotirii penale. Acest pericol este inseparabil legat de materialitatea faptei, indiferent de împrejurările în care s-ar comite aceasta.
Este vorba, deci, de un pericol abstract, implicat în mod necesar de săvârşirea acţiunii constitutive, şi nu concret, cum ar rezulta, în fiecare caz în parte, din circumstanţele în care a avut loc săvârşirea faptei şi din urmările produse ori care s-ar fi putut produce pentru persoane sau bunuri.
Fiind implicat în mod necesar de elementul material al infracţiunii, rezultatul – starea de pericol pentru traficul rutier – nu trebuie dovedit; el există în aceeaşi măsură în care există şi acţiunea constitutivă a faptei penale.
Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, are ca rezultat o stare de pericol pentru siguranţa circulaţiei rutiere. Această urmare este inerentă elementului material al infracţiunii şi se produce în momentul în care punerea în mişcare şi deplasarea autovehiculului dobândeşte semnificaţia unei „conduceri” pe drumurile publice a acestuia. În acel moment are loc şi consumarea infracţiunii.
Instanţa apreciază că mobilul sau scopul ce stă la baza comiterii faptei este indiferent pentru existenţa infracţiunii, dar el poate constitui un element de apreciere în operaţia de individualizare judiciară a sancţiunii.
În fine, infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică de 1,20 gr.%o, este o infracţiune de pericol, acest pericol constând tocmai în aceea că legea a stabilit că, a conduce un autovehicul cu o alcoolemie de o anumită valoare, constituie infracţiune şi nu contravenţie. Pericolul unei astfel de fapte este obiectiv, legal, şi efectiv. Aşa încât, a considera că o astfel de faptă este lipsită de pericolul social al unei infracţiuni, ar însemna că se adaugă la lege, scoţându-se din sfera penalului ceea ce însăşi legea stabileşte a fi infracţiune.
Considerarea lipsei de pericol social al unei infracţiuni poate fi reţinută numai în cazul infracţiunilor de rezultat, situaţie în care pericolul social are o arie mai vastă, cu elemente multiple de apreciere a acestuia. Aceasta, spre deosebire de infracţiunile de pericol, ca şi în speţă, când acest pericol există fără dubiu.
Curtea, verificând actele şi lucrările dosarului va înlătura ca nerelevantă proba ştiinţifică depusă la judecătorie, respectiv raportul de expertiză medico-legală de calcul retroactiv al alcoolemiei, reţinând corespunzător adevărului buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr.333873 din 30.04.2010, întocmit de SML Baia Mare, conform căruia inculpatul a condus pe drumurile publice un autoturism, având în sânge o concentraţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, pentru următoarele argumente:
Într-adevăr, tot mai des se face resimţită, în activitatea instanţelor de judecată, controversata problemă a calculului retroactiv din domeniul accidentelor de circulaţie.
Alcoolul, odată ingerat, se resoarbe relativ repede în organism, dată fiind marea sa solubilitate în apă. Odată ajuns în sânge, se repartizează, pe cale de consecinţă, în diferite ţesuturi. În acelaşi timp, începe şi metabolizarea lui.
Curba alcoolemiei cunoaşte, aşadar, o continuă modificare. Există o primă fază, în cadrul căreia resorbţia predomină. Ea este cunoscută sub denumirea de fază de intoxicaţie, difuziune sau prin sintagma „faza sau panta ascendentă a curbei alcoolemiei”.
Această fază ascendentă poate dura de la cca 15 minute până la două ore, când, de regulă, difuziunea alcoolului se echilibrează cu procesul de oxidare şi eliminare a lui.
În acest moment se atinge nivelul maxim al alcoolemiei, vârful pantei ascendente, care este cunoscut sub denumirea de peak-ul alcoolemiei. După aceasta, urmează faza sau panta descendentă, până la dispariaţia totală a alcoolului din organism. Cunoaşterea acestei curbe de metabolizare permite, prin urmare, doar aprecierea raportului dintre concentraţia alcoolului în sânge şi urină.
„În literatura de specialitate s-a conturat ideea, sprijinită şi de practică, potrivit căreia calculul retrospectiv al alcoolemiei dă rezultate care trebuie privite cu unele rezerve, mai ales când din momentul producerii accidentului şi până la recoltare se scurge un interval de timp mai lung. Acest calcul rămâne în discuţie numai dacă cel în cauză se află în faza postresorbtivă a curbei Widmark. Dacă accidentul a avut loc imediat după consumul de alcool, deci în faza de absorbţie, formula Widmark îşi pierde valoarea”.
Ori, tocmai o astfel de situaţie se regăseşte în speţă, câtă vreme inculpatul însuşi a declarat: „la ora 2,50 am consumat cca 175 – 200 ml ţuică, iar din buletinul de analiză toxicologică rezultă că prima recoltare a probelor biologice a avut loc la ora 3,25”, deci după 35 de minute de la ingerarea rapidă, a unei cantităţi mari de alcool cu o tărie de 55 grade.
Trebuie făcută şi precizarea, în raport de această împrejurare, că o băutură concentrată, precum ţuica, dă o alcoolemie mult mai ridicată, decât o băutură slabă, datorită tăriei acesteia de 50-55 grade.
De altfel, chiar în conţinutul expertizei medico-legale nr.3883/IX/d/171 din 3.06.2011 a IML Cluj, se precizează că „rezultatul probei ştiinţifice se bazează pe datele prezentate de inculpat şi este condiţionat de verosimilitatea şi certitudinea probării lor”.
Conducerea autoturismului de către inculpat, în acea stare care a pus în pericol circulaţia rutieră, este dovedită şi de procesul verbal de constatare şi de depoziţiile a doi martori asistenţi B.V. şi M.D.I.. Din actul întocmit de Poliţia Rutieră Baia Mare rezultă că „întrucât conducătorul auto Z.F. emana vapori de alcool în aerul expirat, i s-a solicitat în prezenţa martorilor asistenţi, să fie testat cu aparatul etilotest, declarând că nu poate realiza această activitate, din diferite motive, unul dintre acestea referindu-se la o suferinţă alergică”.
De asemenea, din buletinul de examinare clinică însoţitor al prelevării probelor biologice pentru determinarea alcoolemiei rezultă că „inculpatul prezenta un echilibru nesigur, o vorbire dizartrică, era agitat, agresiv, susţinând că este sub tratament antialergic” după cum precizează medicul de la Serviciul de urgenţă Baia Mare.
Din declaraţia martorului M.D.I. din faza de urmărire penală şi din faţa instanţei, rezultă că atunci „când organele de poliţie i-au solicitat inculpatului să sufle în aparatul alcooltest, acesta a refuzat, dar am observat că se afla vizibil sub influenţa băuturilor alcoolice, a avut un comportament inadecvat în faţa agenţilor, a făcut scandal şi a strigat”. Martorul B.V. în faza de urmărire penală învederează că: „inculpatul a refuzat să se supună testării cu aparatul alcooltest, când a fost solicitat în acest sens de către organele de poliţie”.
Probele administrate în faza de urmărire penală precum şi în faţa instanţei se coroborează şi cu declaraţia inculpatului dată în faţa organelor de poliţie în care precizează că: „din momentul opririi mele în trafic ora 2,50 şi până la prelevarea probelor biologice au trecut 30, 40 minute, timp în care am simţit că alcoolul ce îl consumasem începea să-şi facă efectul”.
Susţinerea inculpatului se coroborează aşa cum reţine şi instanţa de recurs şi cu conţinutul buletinului de analiză toxicologică în care se relevă că prima probă biologică a fost recoltată la ora 3,25, respectiv la un interval de 35 de minute de la oprirea sa de către organele de poliţie, pentru control, respectiv ora 2,50.
În faza de urmărire penală inculpatul a fost supus testării cu aparatul poligraf, iar din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 9 decembrie 2010 a IPJ Maramureş – Serviciul Criminalistic a rezultat că la întrebările relevante din cauză, au fost evidenţiate reacţii specifice ale comportamentului simulat.
Din coroborarea tuturor probelor ataşate dosarului, Curtea nu va da eficienţă rezultatului ce se obţine în urma calculului retroactiv al alcoolemiei, când din momentul opririi în trafic a inculpatului şi până la recoltare se scurge un interval de timp mai lung, întrucât acest calcul rămâne în discuţie numai dacă cel în cauză se află în faza postresorbtivă a curbei Widmark, care indică nivelul alcoolului din organism. S-a dovedit în speţă că prima recoltare a avut loc la 35 de minute după oprirea în trafic a inculpatului.
Prima instanţă a interpretat eronat probele de la dosar prin încălcarea dispoziţiilor art.63, 64 şi 69 C.proc.pen., la pronunţarea soluţiei de achitare, deoarece susţinerea inculpatului în privinţa cantităţii de alcool îngerate, a tăriei acestuia, a duratei în timp a ingestiei băuturilor, nu se coroborează decât parţial, cu probaţiunea testimonială şi ştiinţifică din cauză.
Reapreciind materialul probator administrat atât în faza de urmărire penală cât şi în cea a cercetării judecătoreşti, rezultă fără dubiu că inculpatul în momentul opririi pentru control de către poliţia rutieră, se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, aşa cum rezultă din declaraţia martorului Manole, a agenţilor de poliţie, a personalului sanitar de la Serviciul de urgenţă Baia Mare, din conţinutul buletinului de analiză toxicologică întocmit de SML Baia Mare. Raportul de expertiză medico-legală efectuat în faza de judecată de către IML Cluj are la bază doar declaraţia inculpatului, iar pe de altă parte, chiar şi medicii legişti învederează că rezultatul probei ştiinţifice este condiţionat de verosimilitatea şi certitudinea dovedirii datelor susţinute de inculpat cu privire la consumul de alcool declarat, în funcţie de cantitate, calitate, tărie reală a acestuia.
Curtea apreciază că instanţa de fond era obligată ca, analizând probele administrate să reţină doar pe cele care reflectă adevărul, exprimându-se în mod explicit cu privire la cele pe care le înlătură pe considerentul că nu îndeplinesc această condiţie, nefiind permis ca o parte din probele existente în cauză să fie ignorate fără o justificare concretă.
Pentru motivele ce preced, se va admite ca fondat recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare în baza art.385/15 pct.2 lit.d C.proc.pen., împotriva sentinţei penale nr.1415 din 24.06.2011 a Judecătoriei Baia Mare, pe care o va casa în întregime şi rejudecând, va condamna pe inculpat pentru infracţiunea dedusă judecăţii la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare.
La dozarea şi individualizarea pedepsei s-au avut în vedere dispoziţiile art.72 şi 52 C.pen.precum şi împrejurarea că până în prezent inculpatul are menţionate în cazierul auto un număr de 15 abateri de la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
Din fişa de judiciar rezultă că nu posedă antecedente penale. Se mai reţine că inculpatul este în vârstă de 31 de ani, posedă studii superioare, este încadrat în muncă şi necăsătorit.
Având în vedere că inculpatul este la prima confruntare cu legea penală, există suficiente garanţii prin prisma art.52 C.pen. că reeducarea sa va fi posibilă şi fără executarea pedepsei, sens în care va dispune conform art. 81 Cod penal suspendarea condiţionată a executarii sancţiunii pe durata termenului de încercare prev.de art.82 Cod penal, acela de 3 ani si 6 luni.
Conform art. 359 Cod proc.penala va atrage atenţia inculpatului asupra nerespectării art. 83 Cod penal.
Se va face aplicarea art. 71 al.5 Cod penal, privind suspendarea pedepselor accesorii. (Judecător Delia Purice)
