Contestație decizie de concediere. Decizia 1503/2009. Curtea de Apel Ploiesti


ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA NR. 1503

Ședința publică din data de 24 iunie 2009

PREȘEDINTE: Cristina Pigui

JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Traian Logojan Ioana Cristina

Grefier –

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de contestatoarea, domiciliată în comuna, sat, județul D, împotriva sentinței civile nr.782 din 19 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata Banca Comercială Română, cu sediul în B,-, sector 2.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 17 iunie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța pentru a da posibilitate avocatului recurentei-contestatoare să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 24 iunie 2009 când a pronunțat următoarea decizie.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la ribunalul Dâmbovița sub nr-, contestatoarea, a chemat în judecată intimata BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ, contestând decizia de concediere nr.1544/24.11.2008, solicitând ca instanța, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună anularea deciziei contestate, reintegrarea în funcția avută anterior, obligarea angajatorului la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și actualizate precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea contestației, contestatoarea a arătat că motivarea intimatei că își întemeiază decizia de concediere pe “reducerea posturilor de consilier retail zona rapidă și operator ghișeu bancar” este vădit nelegală și netemeinică, că pretinsa reducere a posturilor este invalidă în considerația dispozițiilor art.65 din Codul muncii deoarece, în conformitate cu aceste dispoziții legale, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului este determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, iar desființarea trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză serioasă.

Contestatoarea a mai precizat că aceste locuri de muncă nu pot fi reduse astfel cum a motivat intimata în decizie, că decizia atacată este nulă absolut în raport de prevederile art.74 alin.1 lit.a din Codul muncii raportat la dispozițiile art.65 alin.2 din același act normativ.

A mai precizat contestatoarea, că decizia este nelegală și sub aspectul încălcării prevederilor art.74 alin.(1) din Codul muncii în sensul că evaluarea salariaților în raport de prevederile art. 38(9) și art. 38(10) din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul BCR, a fost efectuată pe baza unor criterii subiective, că deși angajatorul a menționat în decizia contestată că nu poate oferi salariatului un alt loc de muncă potrivit cu pregătirea și experiența sa profesională, a înființat la nivelul municipiului Târgoviște două agenții bancare, pentru locurile de muncă nou create fiind organizat concurs, fără a fi oferite persoanelor ce urmau a fi concediate.

De asemenea a mai arătat că deși la data de 12.05.2008 se cunoștea faptul că de la sucursala Târgoviște vor fi concediați 8 salariați, angajatorul a emis decizia de concediere după 6 luni pentru ca în această perioadă să poată face angajări de personal la noile agenții deschise, ceea ce dovedește reaua credință a angajatorului.

Contestația a fost însoțită de copie de pe decizia de concediere nr. 1544/24.11.2008.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației formulate ca nefondată.

S-a arătat în întâmpinare că, contestatoarea a dat o interpretare eronată textelor de lege pe care a înțeles să le invoce în motivarea în drept a contestației.

A apreciat intimata, că în realitate prevederile art. 65-66 din Codul muncii trebuie interpretate atât de către angajator cât și de angajat în sensul de a nu permite angajatorului ca desființarea locului de muncă să se realizeze pentru motive invocate arbitrar sau în mod abuziv, astfel încât prin exercitarea acestui drept să se îngrădească dreptul la muncă.

În ceea ce privește cererea contestatoarei de anulare a deciziei de concediere, intimata a arătat că începând din data de 23.07.2007, în cadrul BCR a avut loc reorganizarea structurilor teritoriale, ceea ce a determinat în unele situații redistribuirea personalului, iar în alte situații o reducere a funcțiilor sau a compartimentelor urmare centralizării/externalizării unor activități. Prin urmare, posturile din cadrul unităților teritoriale afectate de centralizare/externalizare au fost suprimate din structura băncii, ele nemaifiind regăsite în organigrama BCR sau în statul de funcțiuni. Procesul de reorganizare a continuat în anul 2008 astfel că, pe baza operațiunilor efectuate în perioada decembrie 2007 – februarie 2008, au fost identificate două zone cu potențial de reducere a numărului de salariați, anume zona rapidă și zona de casierie.

S-a mai arătat că noile structuri organizatorice au fost aprobate de către Comitetul Executiv al BCR SA în ședința din 12.05.2008 astfel cum reiese din procesul verbal nr.72/12.05.2008 urmare analizării Notei prezentate de Direcția Managementului nr. 119/07.05.2008, că s-a aprobat de Comitetul Executiv al BCR nu numai numărul de personal și structura acestuia la nivelul unităților teritoriale dar și anularea tuturor posturilor vacante afectate de reducere și demararea procesului de concediere colectivă la data de 15.07.2008.

De asemenea, s-a mai arătat că potrivit acestei note au fost vizate două categorii de funcții, anume consilieri zona rapidă cu o reducere de 497 posturi și operatori ghișeu bancar cu o reducere de 636 posturi. Desființarea acestor posturi a fost efectivă, locurile de muncă fiind suprimate din structura băncii, a fost reală fiind impusă de necesitatea creșterii eficienței operaționale a activităților băncii și serioasă pentru că s-a impus din necesități evidente de îmbunătățire a activității. Pe cale de consecință, arată intimata, au fost respectate dispozițiile art. 65 alin.2 din Codul muncii.

S-a mai precizat că angajatorul a respectat toate cerințele legale privind emiterea unei decizii de concediere colectivă, iar instanța nu poate reține susținerea contestatoarei privind încălcarea dispozițiilor legale referitoare la neoferirea unor locuri de muncă vacante în unitate deoarece dispozițiile art. 64 din Codul muncii au în vedere situațiile în care contractul de muncă încetează de drept sau când încetează pentru motive care țin de persoana salariatului.

a mai arătat de intimată, că oferirea unui loc de muncă vacant corespunzător, este dată de legiuitor în sarcina angajatorului numai în cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute de art.61 lit.c și d precum și în cazul în care contractul individual de muncă a încetat în temeiul art.56 lit.

Cum în cazul contestatoarei încetarea contractului individual de muncă a fost determinată de desființarea postului ocupat, obligația angajatorului nu poate fi extinsă și la aceste cazuri.

Ordinea de prioritate pentru elaborarea listei salariaților afectați de reducerea posturilor a fost dată de “Procedura aplicabilă pe durata procesului de concediere colectivă a personalului din unitățile retail”, criteriile folosite fiind competența și disciplina. În acest sens au fost acordate note finale în care competența a avut o pondere de 80% iar disciplina de 20%. Nota finală obținută de contestatoare în cadrul evaluării interne a fost 3.04, situație în care contestatoarea nu a putut ocupa un post în cadrul noilor unități deschise de către angajator. Atât propunerile referitoare la reducerea numărului de posturi cât și notificările efectuate au fost discutate cu Federația Sindicatelor Independente din BCR, cu Inspectoratul Teritorial d e Muncă și cu Agenția municipală de Ocupare a Forței de Muncă

S-a mai arătat în întâmpinare, că al doilea capăt de cerere trebuie respins ca inadmisibil întrucât, atâta vreme cât BCR face dovada că locul de muncă al contestatoarei a fost desființat, o reintegrare a contestatoarei pe același post ar fi imposibilă, iar sentința nu ar putea fi executată.

Cu privire la capătul 3 din cererea contestatoarei s-a arătat că obligația de reparare a unui prejudiciu apare doar în condițiile în care se dovedește existența prejudiciului, existența unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu precum și a vinovăției celui care a creat prejudiciu, condiții ce nu apar a fi îndeplinite în speța dedusă judecății.

Întâmpinarea a fost însoțită de copii de pe următoarele acte: proces verbal nr. 130/15.08.2008 al Comitetului executiv al BCR, notificarea deciziei de concediere colectivă, lista categoriilor de salariați ai BCR la 14.08.2008, posturi ocupate supuse desființării, distribuția posturilor supuse desființării, proces verbal nr. 72/12.05.2008 al Comitetului Executiv al BCR, document pentru ședința Comitetului Executiv, numărul actual de posturi, regulile privind desfășurarea procesului de stabilire a ordinii de prioritate pentru elaborarea listei salariaților afectați de reducerea posturilor și nota obținută de contestatoare la evaluare.

La termenul de judecată din data de 17.02.2009, intimata a depus la dosarul cauzei extras CCM la nivel de BCR.

A fost încuviințată, pentru ambele părți, proba cu înscrisuri și s-a pus în vedere intimatei să depună la dosar testele de evaluare în vederea concedierii, înscrisuri constatatoare ale susținerii interviurilor precum și organigrama înainte și după concediere. Înscrisurile solicitate au fost depuse la data de 03.03.2009.

La termenul de judecată din data de 03.03. s-a admis pentru contestatoare proba cu interogatoriu. Răspunsul la interogatoriu a fost depus în ședința din 17.03.2009.

După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.782 din 19 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, s-a respins contestația.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, contestatoarea a chemat în judecată intimata BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ, contestând decizia de concediere nr. 1544/24.11.2008,solicitând ca instanța, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună anularea deciziei contestate, reintegrarea în funcția avută anterior,obligarea angajatorului la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și actualizate precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

A mai reținut instanța de fond că intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației formulate ca neîntemeiată. Se arată în întâmpinare că începând din data de 23.07.2007, în cadrul BCR a avut loc reorganizarea structurilor teritoriale, ceea ce a determinat în unele situații redistribuirea personalului, iar în alte situații o reducere a funcțiilor sau a compartimentelor urmare centralizării/externalizării unor activități.

Prin urmare, s-a arătat de către intimată, posturile din cadrul unităților teritoriale afectate de centralizare/externalizare au fost suprimate din structura băncii, ele nemaifiind regăsite în organigrama BCR sau în statul de funcțiuni. Procesul de reorganizare a continuat în anul 2008 astfel că, pe baza operațiunilor efectuate în perioada decembrie 2007 – februarie 2008, au fost identificate două zone cu potențial de reducere a numărului de salariați, anume zona rapidă și zona de casierie. Pentru a aduce la îndeplinire această măsură s-a demarat procedura de concediere în conformitate cu dispozițiile art. 65 din Codul muncii, iar instanța nu poate reține susținerea contestatoarei privind încălcarea dispozițiilor legale referitoare la neoferirea unor locuri de muncă vacante în unitate deoarece dispozițiile art. 64 din Codul muncii au în vedere situațiile în care contractul de muncă încetează de drept sau când încetează pentru motive care țin de persoana salariatului.

A mai reținut instanța de fond, că în baza deciziei nr.1544/24.11.2008 contestatoarei i-a încetat contractul individual de muncă din inițiativa angajatorului în temeiul dispozițiilor art. 65 din Codul muncii, că s-a arătat de contestatoare în motivarea contestației că desființarea locurilor de muncă nu a fost efectivă și nu a avut o cauză reală și serioasă. În afara acestui motiv s-a mai arătat că decizia de concediere este lovită de nulitate sub aspectul încălcării prevederilor art. 74 alin.(1) din Codul muncii în sensul că evaluarea salariaților în raport de prevederile art. 38(9) și art. 38(10) din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul BCR, a fost efectuată pe baza unor criterii subiective. Angajatorul deși a menționat în decizia contestată că nu poate oferi salariatului un alt loc de muncă potrivit cu pregătirea și experiența sa profesională, a înființat la nivelul municipiului Târgoviște două agenții bancare, pentru locurile de muncă nou create fiind organizat concurs, fără ca aceste locuri de muncă să fie oferite persoanelor ce urmau a fi concediate.

În ceea ce privește respectarea prin decizie a prevederilor art.74 Codul muncii deoarece nerespectarea acestor condiții ar duce la nulitatea deciziei de concediere. instanța de fond a apreciat că decizia emisă de intimată nu este lovită de nulitate întrucât conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de dispozițiile art. 74 din Codul muncii pentru acest tip de concediere, anume motivele care determină concedierea, durata preavizului și faptul că decizia poate fi contestată în termen de 30 de zile.

Tribunalul a constatat că din actele depuse de intimată rezultă demararea unui proces de restructurare și reorganizare a intimatei, proces ce a început în anul 2007. Noile structuri organizatorice au fost aprobate de către Comitetul Executiv al BCR SA în ședința din 12.05.2008 astfel cum reiese din Procesul verbal nr. 72/12.05.2008 urmare analizării Notei prezentate de Direcția Managementului nr. 119/07.05.2008. Comitetul Executiv al BCR a aprobat nu numai numărul de personal și structura acestuia la nivelul unităților teritoriale dar și anularea tuturor posturilor vacante afectate de reducere și demararea procesului de concediere colectivă la data de 15.07.2008. Potrivit acestei note au fost vizate două categorii de funcții, anume consilieri zona rapidă cu o reducere de 497 posturi și operatori ghișeu bancar cu o reducere de 636 posturi. Toate aceste măsuri au fost inițiate și derulate la nivelul întregii structuri a intimatei și nu defalcat pe filiale sau sucursale.

A mai reținut instanța de fond, că din actele depuse rezultă, de asemenea, că desființarea acestor posturi a fost efectivă, locurile de muncă fiind suprimate din structura băncii conform organigramelor depuse. De asemenea, desființarea a fost reală și serioasă fiind impusă de necesitatea creșterii eficienței operaționale a activităților băncii. Pe cale de consecință, din analiza tuturor acestor înscrisuri, rezultă că au fost respectate dispozițiile art. 65 alin.2 din Codul muncii, aceste locuri de muncă fiind desființate în mod efectiv.

De asemenea, tribunalul a constatat că nu poate fi reținută susținerea contestatoarei privind încălcarea dispozițiilor legale referitoare la neoferirea unor locuri de muncă vacante în unitate deoarece dispozițiile art. 64 din Codul muncii au în vedere situațiile în care contractul de muncă încetează de drept sau când încetează pentru motive care țin de persoana salariatului. unui loc de muncă vacant corespunzător este dată de legiuitor în sarcina angajatorului numai în cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute de art. 61 lit.c și d precum și în cazul în care contractul individual de muncă a încetat în temeiul art. 56 lit. Cum în cazul contestatoarei încetarea contractului individual de muncă a fost determinată de desființarea postului ocupat, obligația angajatorului nu poate fi extinsă și la acest caz astfel încât intimata nu avea obligația să ofere contestatoarei unul din posturile care s-au înființat în cursul anului 2008, posturi care au fost scoase la concurs.

În ceea ce privește susținerea contestatoarei că evaluarea făcută la nivelul intimatei a fost subiectivă și opinia managerului direct nu a avut la bază indicatori măsurabili, tribunalul a constatat că și această susținere a intimatei este neîntemeiată, iar câtă vreme concedierea s-a dispus pentru motive independente de persoana salariatului, evaluarea făcută a fost o măsură suplimentară luată de către intimată în acord cu prevederile și nu o obligație impusă de către legislația muncii în vederea efectuării acestui tip de concediere.

Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că decizia contestată este legală și temeinică, astfel încât, a respins contestația.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea în baza art.304 pct.9 Cod procedură civilă, considerând că desființarea postului său nu a fost efectivă întrucât organigrama nu a fost schimbată, iar societatea a scos la concurs noi posturi după decizia de desființare a posturilor nr.72/12.05.2008.

De asemenea, recurenta a învederat nerespectarea regulilor de prioritate pentru elaborarea listei salariaților afectați de reducerea posturilor și de ocuparea posturilor vacante.

În recurs nu s-au administrat probe noi.

Legal citată intimata a formulat întâmpinare la recurs solicitând respingerea acestuia ca nefundat.

Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de prevederile legale aplicabile cauzei și sub toate aspectele conform art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefundat pentru următoarele considerente:

Cntestatoarea a chemat în judecată intimata BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ, contestând decizia de concediere nr. 1544/24.11.2008,solicitând ca instanța, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună anularea deciziei contestate, reintegrarea în funcția avută anterior,obligarea angajatorului la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și actualizate precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În baza deciziei nr.1544/24.11.2008 contestatoarei i-a încetat contractul individual de muncă din inițiativa angajatorului în temeiul dispozițiilor art. 65 din Codul muncii.

În mod corect instanța de fond a reținut că nerespectarea regulilor de prioritate la întocmirea listei de concediere nu duce la nulitatea absolută a deciziei de concediere. De altfel, există o evaluare a recurentei pentru stabilirea o9rdinii sale d prioritate la fila 66-69 dosar fond.

De altfel, decizia emisă conține toate elementele prevăzute de art. 74 din Codul muncii pentru acest tip de concediere, anume motivele care determină concedierea, durata preavizului și faptul că decizia poate fi contestată în termen de 30 de zile.

Din actele depuse de intimată rezultă demararea unui proces de restructurare și reorganizare a intimatei, proces ce a început în anul 2007. Noile structuri organizatorice au fost aprobate de către Comitetul Executiv al BCR SA în ședința din 12.05.2008 astfel cum reiese din Procesul verbal nr. 72/12.05.2008 urmare analizării Notei prezentate de Direcția Managementului nr. 119/07.05.2008.

Într-adevăr, Comitetul Executiv al BCR a aprobat nu numai numărul de personal și structura acestuia la nivelul unităților teritoriale dar și anularea tuturor posturilor vacante afectate de reducere și demararea procesului de concediere colectivă la data de 15.07.2008. Potrivit acestei note au fost vizate două categorii de funcții, anume consilieri zona rapidă cu o reducere de 497 posturi și operatori ghișeu bancar cu o reducere de 636 posturi. Toate aceste măsuri au fost inițiate și derulate la nivelul întregii structuri a intimatei și nu defalcat pe filiale sau sucursale.

Tot din actele depuse rezultă că desființarea acestor posturi a fost efectivă, locurile de muncă fiind suprimate din structura băncii conform organigramelor depuse la filele 64-65 dosar fond. De asemenea, desființarea a fost reală și serioasă fiind impusă de necesitatea creșterii eficienței operaționale a activităților băncii. Pe cale de consecință, din analiza tuturor acestor înscrisuri, rezultă că au fost respectate dispozițiile art. 65 alin.2 din Codul muncii, aceste locuri de muncă fiind desființate în mod efectiv.

Nu poate fi reținută susținerea contestatoarei privind încălcarea dispozițiilor legale referitoare la neoferirea unor locuri de muncă vacante în unitate deoarece dispozițiile art. 64 din Codul muncii au în vedere situațiile în care contractul de muncă încetează de drept sau când încetează pentru motive care țin de persoana salariatului. unui loc de muncă vacant corespunzător este dată de legiuitor în sarcina angajatorului numai în cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute de art. 61 lit.c și d precum și în cazul în care contractul individual de muncă a încetat în temeiul art. 56 lit. Cum în cazul contestatoarei încetarea contractului individual de muncă a fost determinată de desființarea postului ocupat, obligația angajatorului nu poate fi extinsă și la acest caz astfel încât intimata nu avea obligația să ofere contestatoarei unul din posturile care s-au înființat în cursul anului 2008, posturi care au fost scoase la concurs.

În consecință, văzând și disp. art. 312 alin. 1 cod pr. civilă, urmează să respingă ca nefondat recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatoarea, domiciliată în comuna, sat, județul D, împotriva sentinței civile nr.782 din 19 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata Banca Comercială Română, cu sediul în B,-, sector 2.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 24 iunie 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Traian Logojan Ioana Cristina

– – – – – –

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./23.07.2009

dosar fond- – Tribunalul Dâmbovița

judecători fond-

operator de date cu caracter personal

număr notificare 3120/2006