Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. c)
Expertiza tehnică este o probă în dosarul penal care poate fi contestată în cadrul procesului penal, nu este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Conform prevederilor O.G. nr. 2/2000, birourile locale de expertize, judiciare nu au personalitate juridică.
Decizia nr. 153/R din 13 iunie 2006 – C.M.
Prin sentinţa civilă nr. 121/C/2006 s-a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă civilă şi procesuală a pârâtului Biroul Local pentru Expertize Judiciare, Tehnice şi Contabile Braşov şi s-a respins acţiunea în administrativ formulată de reclamantul G.C.C., în contradictoriu cu Biroul Local pentru Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile de pe lângă Tribunalul Braşov.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că, potrivit prevederilor O.G. nr. 2/2000, art. 3, 4, şi 32, nici Biroul Central pentru Expertize Tehnice Judiciare, nici birourile locale nu au personalitate juridică şi nici calitatea de autoritate publică, aşa cum este definită prin art. 2 alin. (I) lit. b) din Legea nr. 554/2004; expertizele aprobate şi vizate de birourile de expertize juridice nu au calitatea de act administrativ conform definiţiei legale cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. c) din legea contenciosului administrativ.
împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul G.C.C., arătând că a fost condamnat la 3 ani de detenţie în baza probei cu expertiza tehnică, întocmită de expert tehnic în construcţii M.L.P.A.T. Expertul ar fi indus în eroare instanţa de judecată. S-a anexat cererii raportul de expertiză tehnică întocmit de expert tehnic în construcţii L.D.
Recurentul a mai arătat că prima instanţă trebuia să-i pună în vedere lipsa de personalitate juridică a Biroului Local de Expertize.
S-a constatat că recursul este nefondat.
Potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ. „instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii”.
Corect a soluţionat prima instanţă excepţia lipsei capacităţii procesual pasive a Biroului Local pentru Expertize Judiciare, Tehnice şi Contabile Braşov, faţă de prevederile art. 4, 32 şi 33 din O.G. nr. 2/2000.
Excepţia lipsei capacităţii de folosinţă este o excepţie de fond, absolută şi peremptorie. Această excepţie poate ti invocată în orice stare a pricinii. Orice acte de procedură făcute de o persoană fară capacitate de folosinţă sunt nule.
Deşi prin admiterea excepţiei devenea de prisos cercetarea în fond a pricinii, judecătorul fondului a analizat şi caracterul actului ce se cerea a fi anulat – expertiza tehnică. în acest mod şi-a manifestat rolul activ conform prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Expertizele tehnice judiciare nu au calitatea de act administrativ. Actul administrativ este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o notorietate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice (…)”
Expertiza tehnică este o probă. Conform art. 116 C. proc. pen., „când pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, în vederea aflării adevărului, sunt necesare cunoştinţele unui expert, organul de urmărire penală ori instanţa de judecată dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei expertize”.
Dacă expertiza nu e completă sau există îndoieli cu privire la exactitatea concluziilor raportului de expertiză, se poate dispune efectuarea unei noi expertize, în conformitate cu prevederile art. 124 şi 125 C. proc. pen.
Corect a apreciat instanţa de fond că raportul de expertiză nu este supus prevederilor Legii nr. 554/2004, deoarece acestea nu au produs efecte administrativ-fiscale, reprezentând un mijloc de probă în cauza penală. Acesta este contestabil în cadrul urmăririi penale şi procesului penal, potrivit prevederilor de procedură penală. Susţinerile recurentului referitoare la competenţele profesionale ale expertului nu au relevanţă în speţa dedusă judecăţii.
Recursul a fost respins şi sentinţa atacată menţinută.