Materie : RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. ANULARE ACT ADMINISTRATIV. SOLUŢIONAREA CAUZEI FĂRĂ CITAREA INSTITUŢIEI EMITENTE A ACTULUI ADMINISTRATIV CONTESTAT.
Instanţa de fond, deşi avea obligaţia de a avea un rol activ conform art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, a încălcat principiul contradictorialităţii şi dreptului la apărare, nepunând în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a unui nou pârât şi admiţând acţiunea fără introducerea în cauză a instituţiei emitente a Deciziei nr. 351/15.03.2011, respectiv A. F. P. M. O., fiind prezent astfel motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.
-art.129 alin.5 Cod procedură civilă;
-art.304 pct.5 Cod procedură civilă;
-art.312 alin.1 şi 5 Cod procedură civilă.
Decizia nr.3208/CA/20.09.2012 a Curţii de Apel Oradea – Secţia a II –a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa nr.3031/CA din 8.11.2011 Tribunalul Bihor a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. M. A. DE A. S.R.L., cu sediul în Oradea, P. I. nr.51, bl.Al, etaj IV, apart., judeţul Bihor, în contradictoriu cu pârâta D. G. F. P. A J. B., cu sediul în Oradea, strada D. C., nr.2-4, judeţul Bihor.
A anulat Decizia nr.351 din 15.03.2011 emisă de D. G. F. P. B. şi Decizia de impunere din oficiu nr.13215 din 27.12.2010 emisă de A. F. P. a M. O.
A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a avut în vedere următoarele :
Prin decizia de impunere din oficiu nr.13215 din 27.12.2010 pentru impozitele, taxele şi contribuţiile cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă sub rezerva verificării ulterioare, emisă de A. F. P. a M. O., s-a stabilit din oficiu în sarcina reclamantei obligaţia de plată a impozitului minim în sumă de 184 lei pentru trimestrul II al anului 2009.
Împotriva acestei decizii de impunere, reclamanta a formulat contestaţie pe cale administrativă, în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în Titlul IX Cod procedură fiscală, respinsă de pârâtă prin Decizia de soluţionare nr.351 din 15.03.2011.
În motivarea acestei soluţii, pârâta a reţinut că, în cazul în care impozitul pe profit calculat este mai mic decât suma impozitului minim, pentru tranşa de venituri corespunzătoare la data de 31 decembrie a anului 2008, contribuabilii sunt obligaţi la plata acestui impozit minim începând cu luna mai 2009. Astfel, întrucât în anul 2008 societatea a înregistrat venituri din activitatea desfăşurată în sumă de 4.397 lei, rezultă că pe perioada mai – iunie 2009 avea obligaţia de a calcula, declara şi plăti la bugetul de stat impozitul minim în sumă de 367 lei, faţă de 183 lei declarat, corespunzător tranşei de venituri 0 – 52.000 lei, cu menţiunea că societatea a înregistrat la Oficiul Registrului Comerţului cererea de suspendare temporară a activităţii numai în data de 01.06.2009.
Raportând situaţia de speţă la textele legale incidente, instanţa a apreciat că decizia nr.351 din 15.03.2011 a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art.18 din Codul fiscal şi a prevederilor H.G. nr.488/2009 pentru completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr.44/2004 (publicată în Monitorul Oficial nr.286 din 30 aprilie 2009).
Conform art.18 alin.2 din Codul fiscal, contribuabilii în cazul cărora impozitul pe profit este mai mic decât suma impozitului minim pentru tranşa de venituri totale corespunzătoare, prevăzute la alin.3, sunt obligaţi la plata impozitului la nivelul acestei sume.
Pentru încadrarea în tranşa de venituri totale prevăzută la alin.3, se iau în calcul veniturile totale, obţinute din orice sursă, înregistrate la data de 31 decembrie a anului precedent (alin.4).
Potrivit pct.ll2 din Normele metodologice, în aplicarea prevederilor art.18 alin.2 coroborat cu art.34 alin. 15 lit.a) din Codul fiscal, pentru trimestrul II al anului 2009, la calculul impozitului datorat se vor avea în vedere următoarele:
a)calculul impozitului pe profit aferent trimestrului II, potrivit prevederilor titlului II din Codul fiscal;
b)încadrarea în tranşa de venituri totale anuale prevăzută la art.18 alin.3 din Codul fiscal în funcţie de veniturile totale anuale înregistrate la data de 31 decembrie a anului precedent, din care se scad veniturile prevăzute la art.18 alin.4 din Codul fiscal;
c)stabilirea impozitului minim corespunzător tranşei de venituri totale anuale, determinată potrivit lit.b), pentru perioada 1 mai 2009-30 iunie 2009;
d)compararea impozitului pe profit aferent trimestrului II cu impozitul minim calculat potrivit lit.c) şi plata impozitului la nivelul sumei celei mai mari.
Pct.ll5 din H.G. nr.488/2009 prevede că dispoziţiile art.18 alin.2 din Codul fiscal nu se aplică societăţilor în inactivitate temporară înscrisă în registrul comerţului, conform prevederilor art.237 din Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. In situaţia în care contribuabilii intră în inactivitate temporară în cursul anului, prevederile art.18 alin.2 se aplică pentru perioada cuprinsă între începutul anului şi data când societatea înregistrează la oficiul registrului comerţului cererea de înscriere de menţiuni.
Rezultă aşadar, că nu se datorează impozit minim de la data când societatea solicită la această întrerupere temporară a activităţii prin înregistrarea cererii de înscriere de menţiuni.
În speţă, societatea reclamantă a înregistrat la O. R. C. de pe lângă T. B. cererea de întrerupere temporară a activităţii în data de 01.06.2009, după cum rezultă din încheierea nr.7227 din 03.06.2009 a judecătorului delegat (f.7).
Faţă de această situaţie şi luând în considerare dispoziţiile pct.ll5 din H.G. nr.488/2009, intrate în vigoare la data de 30.04.2009, a rezultat că pentru trimestrul II a) anului 2009, societatea avea obligaţia plăţii impozitului minim proporţional cu perioada pentru care aceasta nu a avut activitatea suspendată, respectiv pentru perioada 01.05.2009-31.05.2009.
Impozitul minim se calculează prin împărţirea impozitului minim anual la 12 luni, astfel: 2.200 lei/12 = 183,3 lei/lună.
Prin urmare, a rezultat că pentru trimestrul II al anului 2009, reclamanta avea obligaţia de plată a impozitului minim în sumă de 183 lei, calculat pentru perioada 01.05.2009 – 31.05.2009, declarat de reclamantă în mod corect, şi nu în sumă de 367 lei, cum eronat au stabilit autorităţile fiscale.
Pentru considerentele de fapt şi de drept expuse, în temeiul art.18 alin.l din Legea nr.554/2004, instanţa a admis acţiunea, astfel că a anulat Decizia nr.351 din 15.03.2011 emisă de D. G. F. P. B. în soluţionarea contestaţiei administrative formulată de reclamantă, precum şi Decizia de impunere din oficiu nr.13215 din 27.12.2010.
Sub aspectul cheltuielilor de judecată, s-a luat act că nu s-au solicitat, având în vedere că în şedinţa de judecată din 01.11.2011, reclamanta a arătat că nu formulează solicitări sub acest aspect.
Împotriva acestei sentinţei, a declarat recurenta pârâtă D. G. F. P. J. B., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei pronunţată de Tribunalul Bihor cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi pct.9 Cod procedură civilă, coroborate cu art.20 din Legea nr.554/2004.
A arătat că Sentinţa nr.3031/CA/2011, pronunţată de Tribunalul Bihor a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii – de art. 105 alin.2. Cod procedură civilă.
Astfel, prin cererea formulată, reclamanta solicită anularea atât a Deciziei nr.351/15.03.2011, emisă de D.G.F.P. B., prin care s-a soluţionat contestaţia formulată în cadrul procedurii administrative, cât şi a Deciziei de impunere din oficiu nr.13215/27.12.2010 emisă de A. F. P. a M. O.
Având în vedere că actul administrativ fiscale emis de către A. F. P. a M. O. formează, alături de actul administrativ emis de D.G.F.P. B. în soluţionarea contestaţiei obiectul jurisdicţional exercitat pe calea contenciosului administrativ, apreciază că această entitate are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
Apreciază că era necesară introducerea în cauză a acestei instituţii pentru a nu fi privată de dreptul la apărare şi pentru ca hotărârea pronunţată de instanţă să-i fie opozabilă şi să fie aptă de executare.
În ce priveşte fondul cauzei, consideră că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este netemeinică şi nelegală, având în vedere următoarele aspecte:
Prin cererea formulată, reclamanta susţine că impozitul datorat stabilit de organele fiscale este eronat calculat deoarece şi-a suspendat activitatea pentru o perioadă de 3 ani, astfel cum rezultă din cererea depusă la Oficiul Registrului Comerţului sub nr.50457/01.06.2009.
Consideră ca fiind nejustificată măsura stabilirii tranşei în sumă de 184 lei, reprezentând impozit minim pentru luna iunie 2009, atâta timp cât începând cu 01.06.2009 societatea nu a mai realizat activităţi comerciale care să poată fi impuse nici măcar la nivelul impozitului minim anual conform prevederilor OUG nr.34/2009.
Prin Sentinţa nr.3031/CA/2011, pronunţată de Tribunalul Bihor s-a admis acţiunea şi s-a dispus anularea Deciziei nr.351 din 15.03.2011 emisă de DGFP B. şi a Deciziei de impunere din oficiu nr.13215/27.12.2010 emisă de A. F. P. a M. O.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că potrivit pct.11A5 din HG nr.488/2009, intrate în vigoare la data de 30.04.2009, conform cărora dispoziţiile art.18 alin.2 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal nu se aplică societăţilor în inactivitate temporară înscrisă în registrul comerţului conform prevederilor art.237 din Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale, republicată cu modificările şi completările ulterioare şi având în vedere cererea de întrerupere temporară a activităţii depusă la ORC B. la data de 01.06.2009, conform încheierii nr.7227/03.06.2009 a judecătorului delegat, reclamanta datorează pentru trimestrul II al anului 2009 impozitul minim în sumă de 183 lei, proporţional cu perioada pentru care nu a avut activitatea suspendată (01.05.2009 – 31.05.2009) şi nu 367 lei cât au stabilit organele fiscale.
Instanţa de fond a pronunţat sentinţa nesocotind următoarele aspecte:
Reclamanta a declarat la organele fiscale ale A. F. P. a M. O., prin Declaraţia 100 privind obligaţiile de plată la bugetul de stat depuse pentru trim. II 2009 un impozit minim în sumă de 183 lei.
Ulterior, organele fiscale ale A. F. P. a M. O. identificând erori de completare a Declaraţiei 100 au emis Decizia de impunere din oficiu nr. 13.215/ 27.12.2010 pentru impozitele, taxele şi contribuţiile cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă sub rezerva verificării ulterioare, în baza prevederilor art. 83 alin. (4) şi art. 86 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/ 2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabilind în sarcina SC “M. A. de A. ” SRL aferent trimestrului II 2009 un impozit minim în sumă de 184 lei (367 lei datorat – 183 lei declarat).
Potrivit dispoziţiilor art.18 alin.2 din Legea nr. 571/ 2003 privind Codul fiscal, contribuabilii în cazul cărora impozitul pe profit este mai mic decât suma impozitului minim pentru tranşa de venituri totale corespunzătoare, prevăzute la alin. (3), sunt obligaţi la plata impozitului la nivelul acestei sume.
Aceste dispoziţii se coroborează şi cu cele ale pct. 11A5 din Hotărârea Guvernului nr. 488/ 2009 pentru completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/ 2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/ 2004, conform cărora prevederile art. 18 alin. (2) din Codul fiscal nu se aplică societăţilor în inactivitate temporară înscrisă în registrul comerţului, conform prevederilor art. 237 din Legea nr. 31/ 1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În situaţia în care contribuabilii intră în inactivitate temporară în cursul anului, prevederile art. 18 alin. (2) se aplică pentru perioada cuprinsă între începutul anului şi data când societatea înregistrează la oficiul registrului comerţului cererea de înscriere de menţiuni. Dacă perioada de inactivitate temporară încetează în cursul anului, contribuabilii aplică prevederile art. 18 alin. (2) de la data încetării inactivităţii temporare, corespunzător cu perioada din an rămasă până la 31 decembrie.
Din interpretarea dispoziţiilor legale rezultă că, în cazul în care impozitul pe profit calculat este mai mic decât suma impozitului minim, pentru tranşa de venituri corespunzătoare la data de 31 decembrie a anului 2008, contribuabilii sunt obligaţi la plata acestui impozit minim începând cu – luna mai 2009.
Or, întrucât în anul 2008 reclamanta a înregistrat venituri din activitatea desfăşurată în suma de 4.397 lei, rezultă că pe perioada mai-iunie 2009 avea obligaţia de a calcula, declara şi plăti la bugetul de stat impozitul minim în sumă de 367 lei, faţă de 183 lei declarat, corespunzător transei de venituri 0 – 52.000 lei, având în vedere faptul că cererea de suspendare temporară a activităţii a fost înregistrată la Oficiul
Registrului Comerţului B.
Faţă de motivele arătate, a solicitat admiterea recursului şi în principal casarea Sentinţei nr. 3031 /CA/08.11.2011, pronunţată de Tribunalul Bihor cu trimitere spre o nouă judecare la aceeaşi instanţă, iar în subsidiar respingerea cererii ca neîntemeiată cu consecinţa menţinerii actelor administrative fiscale atacate ca legale şi temeinice.
Examinând sentinţa recurată, raportat la motivele de recurs invocate, cât şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 Cod procedură civilă, instanţa a reţinut că recursul este fondat, fiind admis, pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond, deşi avea obligaţia de a avea un rol activ conform art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, a încălcat principiul contradictorialităţii şi dreptului la apărare, nepunând în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a unui nou pârât şi admiţând acţiunea fără introducerea în cauză a instituţiei emitente a Deciziei nr. 351/15.03.2011, respectiv A. F. P. a M. O., fiind prezent astfel motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.
Faţă de această împrejurare, în baza art. 312 alin. 1 şi alin. 5 teza a doua Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul şi a casat cu trimitere sentinţa atacată.
Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
