Prin sentinţa civilă nr . 504 din 26 februarie 2009 pronunţată de Judecătoria Motru în dosarul civil nr . 640/263/2009. a fost admisă cererea formulată de reclamantul T V cu pârâţii T M-L şi T C
A fost stabilit domiciliul minorei T A la reclamant,sentinţa fiind vremelnică şi fără somaţie sau trecerea vreunui termen.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că reclamantul T V a solicitat ca pe cale de ordonanţă preşedinţială să se dispună stabilirea domiciliului minorei TAJ până la soluţionarea dosarului de stabilire filiaţie nr.620/263/2009 , cu motivarea că minora este fiica sa şi a pârâtei T M-L născută în urma relaţiei de concubinaj cu aceasta şi este crescută de el de aproape doi ani de zile, respectiv de la vârsta de 13 luni în mun. Motru, deşi pârâţii locuiesc în judeţul Constanţa , că pârâta a abandonat-o în luna martie 2007 şi a manifestat o atitudine de pasivitate şi rea credinţă până la acest moment şi nu au susţinut-o nici material şi nici moral, deşi primeau alocaţie pentru copil.
Instanţa de fond a reţinut în fapt că pârâta fiind căsătorită , minora a fost înregistrată pe numele său având ca părinţi ca mamă pe ea şi ca tată pe soţul acesteia ,dar cu toate acestea minora aşa cum rezultă din ancheta socială făcută de autoritatea tutelară din cadrul primăriei Motru a fost crescută de către reclamant, pârâta nemanifestând nici un interes faţă de această minoră.
S-a mai reţinut că reclamantul s-a preocupat de asigurarea condiţiilor materiale cât şi de educarea acesteia, înscriind-o la grădiniţa cu program prelungit începând cu data de 14.05.2007.
S-a concluzionat că starea de fapt justifică admiterea cererii de ordonanţă preşedinţială fiind îndeplinite cond. prev.de art.581 C.pr.civ. respectiv starea de urgenţă, caracterul vremelnic al măsurii şi neprejudicierea fondului.
Împotriva cestei sentinţe au declarat recurs, recurenţii pârâţi invocând netemeinicia şi nelegalitatea sentinţei.
Au invocat în motivele de recurs că în anul 2007 datorită unor probleme familiale a convenit verbal cu reclamantul T V să o ajute pe recurentă pentru o perioadă de timp cu creşterea minorei , că ulterior a luat-o de la acesta, iar în septembrie 2008 a cedat insistenţelor reclamantului şi i-a încredinţat-o pe minoră acestuia la data de 3.09.2008.
Că în decembrie 2008 şi în 24 februarie 2009 a solicitat restituirea minorei dar reclamantul a refuzat, iar în prezent există plângere penală împotriva acestuia pentru fals şi uz de fals.
Printr-o cerere completatoare a motivelor de recurs au invocat lipsei calităţii procesuale active a reclamantului susţinând că acesta nu este tatăl minorei şi a fost promovată acţiunea de o persoană fără calitate procesuală . Au mai invocat şi lipsa competentei teritoriale a instanţei în soluţionarea cererii reclamantului.
Prin decizia nr. 1104 pronunţată în şedinţa publică de la 24 aprilie 2009 a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă T M L, împotriva sentinţei civile nr. 504 din 26 februarie 2009 pronunţată de Judecătoria Motru în dosarul civil nr . 640/263/2009.
S-a reţinut că în speţă , calitatea procesuală activă a reclamantului este legitimată de dispoziţia nr.797 din 10.03.2009 emisă de Primarul Municipiului Motru prin care reclamantul Tătaru Virgil a fost numit curator al minorei Turbatu AnaMaria Jaqline.
Interesul reclamantului în promovarea acţiunii este justificat de lipsa actelor oficiale în baza cărora o deţinea pe minoră la domiciliul său , convenţia verbală a mamei minorei şi a reclamantului nefiind suficientă ,chiar dacă a fost recunoscută de către recurentă.
Cât priveşte competenta teritorială se reţine de către tribunal că sunt incidente disp. art 17 C.p.civ potrivit cărora cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală .
Ori , prin cererea de ordonanţă preşedinţială s-a solicitat stabilirea domiciliului minorei la reclamant în regim de urgenţă şi temporar până la soluţionarea dosarului de stabilire filiaţie nr.620/263/2009 aflat pe rolul Judecătoriei Motru şi ca atare in virtutea textului de lege sus invocat competentă cu soluţionarea cererii de ordonanţă preşedinţială este Judecătoria Motru .
Starea de fapt invocată de către reclamant prin cererea de chemare în judecată recunoscută parţial de către recurenţii prin motivele de recurs face aplicabile disp. art 581 C.p.civ fiind justificată urgenţa măsurii de stabilirea a domiciliului minorei la reclamant cu caracter vremelnic ,astfel că,nici acest ultim motiv de recurs invocat de către recurenţi nu este fondat .
Decizia nr. 1104 din 24 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul civil nr . 640/263/2009.
Întocmit,
Judecător M .Talianu