Infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică de 1,20 gr.%o, este o infracţiune de pericol, acest pericol constând tocmai în aceea că legea a stabilit că, a conduce un autovehicul cu o alcoolemie de o anumită valoare, constituie infracţiune şi nu contravenţie. Pericolul unei astfel de fapte este obiectiv, legal, şi efectiv. Aşa încât, a considera că o astfel de faptă este lipsită de pericolul social al unei infracţiuni, ar însemna că se adaugă la lege, scoţându-se din sfera penalului ceea ce însăşi legea stabileşte a fi infracţiune.
Secţia penală şi de minori, Decizia nr. 1772 din 3 noiembrie 2011
Judecătoria Baia Mare prin sentința penală nr. 1415 din 24.06.2011 în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C.proc.pen., raportat. la art. 10 lit. b) cod de procedură penală, achită pe inculpatul Z.F.D., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.
în baza art. 191 alin. (3) cod de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
în data de 30.04.2010, înainte de a urca la volanul autoturismului marca Mitsubishi cu nr. de înmatriculare …, inculpatul Z.F.D. a consumat aproximativ 175-200 ml de țuică de casă având o tărie de aproximativ 50-55 de grade, după care a condus autoturismul pe drumurile publice din municipiul Baia Mare fiind oprit pentru control de un echipaj al poliției rutiere pe B-dul București.
După ce inculpatul a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, organele de poliție l-au condus la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare unde i-au fost recoltate probe biologice stabilindu-se că acesta a avut în sânge o îmbibație alcoolică de 1.20 g %0 la prima probă recoltată, respectiv 1.10 g%0 la cea de-a doua probă recoltată.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză medico-legală de calcul retroactiv al alcoolemiei, nr.3883/IX/d/171 din data de 03.06.2011, pentru ora evenimentului rutier, inculpatul Z.F.D. avea o alcoolemie mai mică de 0,80 g%, cu o valoare teoretică apropiată de 0,40 g%. Instanța constată că la stabilirea alcoolemiei la ora evenimentului rutier, s-a avut în vedere datele certe (valorile alcoolemiei stabilite la analiză, orele recoltării probelor de sânge, greutatea și înălțimea inculpatului), dar și datele rezultate din declarațiile inculpatului (consum de alcool, alimente și intervale orare).
Declarațiile inculpatului care au fost constante pe tot parcursul procesului penal în sensul că înainte cu 10 minute de a urca la volan a consumat 175-200 ml de țuică, fără aport alimentar, nu au fost înlăturate cu alte mijloace de probă pentru a nu fi luate în considerare.
Pentru aceste considerente, instanța, în baza art. 11 pct. 2 lit. a cod de procedură penală, rap. la art. 10 lit. b cod de procedură penală, a achitat pe inculpatul Z.F.D., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.
în baza art. 191 alin. (3) cod de procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare care a solicitat admiterea căii de atac promovate și rejudecând dosarul, pronunțarea unei soluții de condamnare a inculpatului Z.F.D. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, probele dosarului atestând că acesta la 30 aprilie 2010 când a fost oprit pentru control de către un echipaj al Poliției Rutiere Baia Mare, avea în sânge o concentrație a alcoolului mai mare decât limita legală, a fost recalcitrant față de polițiști, a refuzat să sufle în etilotest, iar din buletinul de analiză toxicologică depus la f.9, rezultă că la ora 3,25 cu ocazia recoltării primei probe biologice avea în sânge o alcoolemie de 1,20 gr.%o iar la ora 4,25 la cea de a doua prelevare prezenta o alcoolemie de 1,10 gr.%o, ceea ce impune pedepsirea acestuia pentru infracțiunea dedusă judecății.
Curtea examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate ajunge la următoarele constatări:
Alcoolemia de 1,20 gr.%o deși este suficientă prin ea însăși pentru condamnarea inculpatului, poate fi interpretată într-un context mai larg întrucât pericolul social nu rezultă doar din expunerea pur și simplu a cifrelor ce exprimă alcoolemia, ci din faptul că aceasta duce, când este cazul, la o stare virtual periculoasă prin ea însăși, motiv pentru care legiuitorul a și prevăzut ca infracțiune distinctă o faptă nu doar probată prin cifre, ci constatată clinic, în teza a II-a a textului incriminator.
Desigur că în situația când starea exprimată cifric este însoțită și de o evidentă situație sanitară alterată, constatabilă clinic, nu mai este loc de interpretarea împrejurării, că respectiva stare ar fi lipsită de pericol social. Dar, în speță tocmai datorită constatării urmărilor clinice, se poate aprecia ca prezentând pericol social fapta comisă de inculpat.
în speță, s-a dovedit fără nici un dubiu că la data de 30.04.2010, înainte de a urca la volanul autoturismului marca Mitsubishi, inculpatul Z.F.D. a consumat aproximativ 175-200 ml țuică de casă, având o tărie de aproximativ 55 grade, după care a condus autovehiculul pe drumurile publice din Baia Mare, fiind oprit pentru control pe B-dul București de către un echipaj al poliției rutiere. După ce inculpatul a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, organele de poliție l-au condus la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare unde i-au fost recoltate probe biologice stabilindu-se că acesta a avut în sânge o îmbibație alcoolică de 1.20 g la mie la prima probă recoltată, respectiv 1.10 g%o la cea de-a doua.
Judecătoria Baia Mare pe baza declarației inculpatului (cantitate de alcool ingerată, tăria băuturii, greutatea și înălțimea acestuia) a încuviințat efectuarea unei expertize medico-legale de calcul retroactiv a alcoolemiei, la IML Cluj care a statuat că pentru ora evenimentului rutier, acesta avea în sânge o îmbibație alcoolică mai mică de 0,80 gr.%o, cu o valoare apropiată de 0,40 gr.%o, ceea ce a determinat judecătorul fondului să aprecieze că fapta inculpatului nu este prevăzută de legea penală.
Curtea de Apel analizând probele de la dosar constată că acestea conduc, fără dubii, la o concluzie opusă celei reținute de judecătorie cu privire la situația de fapt și vinovăția inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.
Atunci când se apreciază dacă fapta săvârșită prezintă sau nu gradul de pericol social al unei infracțiuni, trebuie să se aibă în vedere, printre altele, dacă urmările faptei sunt reduse.
De altfel, sancțiunea aplicată, penală sau cu caracter administrativ, își poate îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, numai în măsura în care corespunde gravității faptei, potențialului de pericol social pe care-l prezintă în mod real, persoana infractorului, cât și atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența măsurii luate față de el.
Acțiunea de conducere a unui autovehicul pe un drum public, de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, sau aflată în stare de ebrietate, are întotdeauna ca rezultat o stare de pericol pentru securitatea circulației rutiere, care constituie obiectul ocrotirii penale. Acest pericol este inseparabil legat de materialitatea faptei, indiferent de împrejurările în care s-ar comite aceasta.
Este vorba, deci, de un pericol abstract, implicat în mod necesar de săvârșirea acțiunii constitutive, și nu concret, cum ar rezulta, în fiecare caz în parte, din circumstanțele în care a avut loc săvârșirea faptei și din urmările produse ori care s-ar fi putut produce pentru persoane sau bunuri.
Fiind implicat în mod necesar de elementul material al infracțiunii, rezultatul – starea de pericol pentru traficul rutier – nu trebuie dovedit; el există în aceeași măsură în care există și acțiunea constitutivă a faptei penale.
Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibație alcoolică peste limita legală, are ca rezultat o stare de pericol pentru siguranța circulației rutiere. Această urmare este inerentă elementului material al infracțiunii și se produce în momentul în care punerea în mișcare și deplasarea autovehiculului dobândește semnificația unei „conduceri” pe drumurile publice a acestuia. în acel moment are loc și consumarea infracțiunii.
Instanța apreciază că mobilul sau scopul ce stă la baza comiterii faptei este indiferent pentru existența infracțiunii, dar el poate constitui un element de apreciere în operația de individualizare judiciară a sancțiunii.
în fine, infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,20 gr.%o, este o infracțiune de pericol, acest pericol constând tocmai în aceea că legea a stabilit că, a conduce un autovehicul cu o alcoolemie de o anumită valoare, constituie infracțiune și nu contravenție. Pericolul unei astfel de fapte este obiectiv, legal, și efectiv. Așa încât, a considera că o astfel de faptă este lipsită de pericolul social al unei infracțiuni, ar însemna că se adaugă la lege, scoțându-se din sfera penalului ceea ce însăși legea stabilește a fi infracțiune.
Considerarea lipsei de pericol social al unei infracțiuni poate fi reținută numai în cazul infracțiunilor de rezultat, situație în care pericolul social are o arie mai vastă, cu elemente multiple de apreciere a acestuia. Aceasta, spre deosebire de infracțiunile de pericol, ca și în speță, când acest pericol există fără dubiu.
Curtea, verificând actele și lucrările dosarului va înlătura ca nerelevantă proba științifică depusă la judecătorie, respectiv raportul de expertiză medico-legală de calcul retroactiv al alcoolemiei, reținând corespunzător adevărului buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr.333873 din 30.04.2010, întocmit de SML Baia Mare, conform căruia inculpatul a condus pe drumurile publice un autoturism, având în sânge o concentrație alcoolică ce depășește limita legală, pentru următoarele argumente:
într-adevăr, tot mai des se face resimțită, în activitatea instanțelor de judecată, controversata problemă a calculului retroactiv din domeniul accidentelor de circulație.
Alcoolul, odată ingerat, se resoarbe relativ repede în organism, dată fiind marea sa solubilitate în apă. Odată ajuns în sânge, se repartizează, pe cale de consecință, în diferite țesuturi. în același timp, începe și metabolizarea lui.
Curba alcoolemiei cunoaște, așadar, o continuă modificare. Există o primă fază, în cadrul căreia resorbția predomină. Ea este cunoscută sub denumirea de fază de intoxicație, difuziune sau prin sintagma „faza sau panta ascendentă a curbei alcoolemiei”.
Această fază ascendentă poate dura de la cca. 15 minute până la două ore, când, de regulă, difuziunea alcoolului se echilibrează cu procesul de oxidare și eliminare a lui.
în acest moment se atinge nivelul maxim al alcoolemiei, vârful pantei ascendente, care este cunoscut sub denumirea de peak-ul alcoolemiei. După aceasta, urmează faza sau panta descendentă, până la dispariția totală a alcoolului din organism. Cunoașterea acestei curbe de metabolizare permite, prin urmare, doar aprecierea raportului dintre concentrația alcoolului în sânge și urină.
„în literatura de specialitate s-a conturat ideea, sprijinită și de practică, potrivit căreia calculul retrospectiv al alcoolemiei dă rezultate care trebuie privite cu unele rezerve, mai ales când din momentul producerii accidentului și până la recoltare se scurge un interval de timp mai lung. Acest calcul rămâne în discuție numai dacă cel în cauză se află în faza postresorbtivă a curbei Widmark. Dacă accidentul a avut loc imediat după consumul de alcool, deci în faza de absorbție, formula Widmark își pierde valoarea”.
Ori, tocmai o astfel de situație se regăsește în speță, câtă vreme inculpatul însuși a declarat: „la ora 2,50 am consumat cca. 175 – 200 ml țuică, iar din buletinul de analiză toxicologică rezultă că prima recoltare a probelor biologice a avut loc la ora 3,25”, deci după 35 de minute de la ingerarea rapidă, a unei cantități mari de alcool cu o tărie de 55 grade.
Trebuie făcută și precizarea, în raport de această împrejurare, că o băutură concentrată, precum țuica, dă o alcoolemie mult mai ridicată, decât o băutură slabă, datorită tăriei acesteia de 50-55 grade.
De altfel, chiar în conținutul expertizei medico-legale nr.3883/IX/d/171 din 3.06.2011 a IML Cluj, se precizează că „rezultatul probei științifice se bazează pe datele prezentate de inculpat și este condiționat de verosimilitatea și certitudinea probării lor”.
Conducerea autoturismului de către inculpat, în acea stare care a pus în pericol circulația rutieră, este dovedită și de procesul verbal de constatare și de depozițiile a doi martori asistenți B.V. și M.D.I.. Din actul întocmit de Poliția Rutieră Baia Mare rezultă că „întrucât conducătorul auto Z.F. emana vapori de alcool în aerul expirat, i s-a solicitat în prezența martorilor asistenți, să fie testat cu aparatul etilotest, declarând că nu poate realiza această activitate, din diferite motive, unul dintre acestea referindu-se la o suferință alergică”.
De asemenea, din buletinul de examinare clinică însoțitor al prelevării probelor biologice pentru determinarea alcoolemiei rezultă că „inculpatul prezenta un echilibru nesigur, o vorbire dizartrică, era agitat, agresiv, susținând că este sub tratament antialergic” după cum precizează medicul de la Serviciul de urgență Baia Mare.
Din declarația martorului M.D.I. din faza de urmărire penală și din fața instanței, rezultă că atunci „când organele de poliție i-au solicitat inculpatului să sufle în aparatul alcooltest, acesta a refuzat, dar am observat că se afla vizibil sub influența băuturilor alcoolice, a avut un comportament inadecvat în fața agenților, a făcut scandal și a strigat”. Martorul B.V. în faza de urmărire penală învederează că: „inculpatul a refuzat să se supună testării cu aparatul alcooltest, când a fost solicitat în acest sens de către organele de poliție”.
Probele administrate în faza de urmărire penală precum și în fața instanței se coroborează și cu declarația inculpatului dată în fața organelor de poliție în care precizează că: „din momentul opririi mele în trafic ora 2:50 și până la prelevarea probelor biologice au trecut 30, 40 minute, timp în care am simțit că alcoolul ce îl consumasem începea să-și facă efectul”.
Susținerea inculpatului se coroborează așa cum reține și instanța de recurs și cu conținutul buletinului de analiză toxicologică în care se relevă că prima probă biologică a fost recoltată la ora 3,25, respectiv la un interval de 35 de minute de la oprirea sa de către organele de poliție, pentru control, respectiv ora 2,50.
în faza de urmărire penală inculpatul a fost supus testării cu aparatul poligraf, iar din raportul de constatare tehnico-științifică din 9 decembrie 2010 a IPJ Maramureș – Serviciul Criminalistic a rezultat că la întrebările relevante din cauză, au fost evidențiate reacții specifice ale comportamentului simulat.
Din coroborarea tuturor probelor atașate dosarului, Curtea nu va da eficiență rezultatului ce se obține în urma calculului retroactiv al alcoolemiei, când din momentul opririi în trafic a inculpatului și până la recoltare se scurge un interval de timp mai lung, întrucât acest calcul rămâne în discuție numai dacă cel în cauză se află în faza postresorbtivă a curbei Widmark, care indică nivelul alcoolului din organism. S-a dovedit în speță că prima recoltare a avut loc la 35 de minute după oprirea în trafic a inculpatului.
Prima instanță a interpretat eronat probele de la dosar prin încălcarea dispozițiilor art.63, 64 și 69 C.proc.pen., la pronunțarea soluției de achitare, deoarece susținerea inculpatului în privința cantității de alcool îngerate, a tăriei acestuia, a duratei în timp a ingestiei băuturilor, nu se coroborează decât parțial, cu probațiunea testimonială și științifică din cauză.
Reapreciind materialul probator administrat atât în faza de urmărire penală cât și în cea a cercetării judecătorești, rezultă fără dubiu că inculpatul în momentul opririi pentru control de către poliția rutieră, se afla sub influența băuturilor alcoolice, așa cum rezultă din declarația martorului Manole, a agenților de poliție, a personalului sanitar de la Serviciul de urgență Baia Mare, din conținutul buletinului de analiză toxicologică întocmit de SML Baia Mare. Raportul de expertiză medico-legală efectuat în faza de judecată de către IML Cluj are la bază doar declarația inculpatului, iar pe de altă parte, chiar și medicii legiști învederează că rezultatul probei științifice este condiționat de verosimilitatea și certitudinea dovedirii datelor susținute de inculpat cu privire la consumul de alcool declarat, în funcție de cantitate, calitate, tărie reală a acestuia.
Curtea apreciază că instanța de fond era obligată ca, analizând probele administrate să rețină doar pe cele care reflectă adevărul, exprimându-se în mod explicit cu privire la cele pe care le înlătură pe considerentul că nu îndeplinesc această condiție, nefiind permis ca o parte din probele existente în cauză să fie ignorate fără o justificare concretă.
Pentru motivele ce preced, se va admite ca fondat recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare în baza art. 385/15 pct. 2 lit. d) C.proc.pen., împotriva sentinței penale nr. 1415 din 24.06.2011 a Judecătoriei Baia Mare, pe care o va casa în întregime și rejudecând, va condamna pe inculpat pentru infracțiunea dedusă judecății la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare.
La dozarea și individualizarea pedepsei s-au avut în vedere dispozițiile art. 72 și 52 C.pen. precum și împrejurarea că până în prezent inculpatul are menționate în cazierul auto un număr de 15 abateri de la regimul circulației pe drumurile publice.
Din fișa de judiciar rezultă că nu posedă antecedente penale. Se mai reține că inculpatul este în vârstă de 31 de ani, posedă studii superioare, este încadrat în muncă și necăsătorit.
Având în vedere că inculpatul este la prima confruntare cu legea penală, există suficiente garanții prin prisma art. 52 C.pen. că reeducarea sa va fi posibilă și fără executarea pedepsei, sens în care va dispune conform art. 81 Cod penal suspendarea condiționată a executarii sancțiunii pe durata termenului de încercare prevăzut de art. 82 Cod penal, acela de 3 ani si 6 luni.
Conform art. 359 C.proc.pen. va atrage atenția inculpatului asupra nerespectării art. 83 Cod penal.
Se va face aplicarea art. 71 alin. (5) Cod penal, privind suspendarea pedepselor accesorii.
(Judecător Delia Purice)
