ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR. 3760,- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA Nr. 1578
Ședința publică din data de 22 iulie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Simona
— – –
Grefier –
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorii, -, -, și, cu domiciliul ales în R,-, județul D, împotriva deciziei civile nr. 880 28 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în contradictoriu cu intimații Ministerul Justiției cu sediul în B, sector 5,-, Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B, sector 5,-, Curtea de Apel Ploiești cu sediul în P,-, județul P și Tribunalul Dâmbovița cu sediul în Târgoviște, Calea B, nr. 3, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Contestație scutită de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare:
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la ribunalul Dâmbovița sub nr- reclamanții, și, au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de Apel Ploiești, și Tribunalul Dâmbovița, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de stres, în procent de 50 % calculat la salariul de bază brut lunar, începând cu data de 20.04.2004 și până în prezent, precum și acordarea lunară a acestui spor în continuare în condițiile prevăzute de art. 47 din legea 50/1996 republicată și modificată privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Reclamanții au motivat acțiunea arătând că potrivit art.47 din Legea 50/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, magistrații beneficiază de spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50 % din salariul de bază brut lunar.
Art.47 din legea 50/1996 a fost abrogat indirect prin art.50 din OUG 177/06.12.2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților cu mențiunea că pe data intrării în vigoare a ordonanței de urgență se abrogă art.1 ind.1, precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților. Acest articol se referă la indemnizațiile magistraților și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele judecătorești, cât și la modalitatea de stabilire a acestora.
Au mai arătat că OUG nr.27/29.03.2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, prevede la art.41 lit. a că pe data intrării în vigoare a acestui act normativ se abrogă OUG 177/2002, publicată în Of. Partea I cu nr.824/18.12.2002. aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 347/2003 cu modificările și completările ulterioare.
Reclamanții au susținut că cel de-al doilea act normativ de abrogare se referă la abrogarea în totalitate a sporului de stres, că dreptul prevăzut de art. 47 din Legea 50/1996 este și a rămas în vigoare de la data apariției actului normativ care îl reglementează și pe cale de consecință el trebuie acordat în continuare personalului din organele judecătorești, că condițiile de risc și suprasolicitare neuropsihică nu s-au schimbat, dat fiind faptul că au crescut cerințele și exigențele actului de justiție, o dată cu intrare Românei în Uniunea Europeană.
Prin întâmpinare, pârâta Curtea de Apel Ploieștia solicitat respingerea cererii, motivat de faptul că OUG 27/2006 prevede abrogarea OUG nr. 177/2002, iar la art. 41 lit. f stipulează în mod clar că se abrogă și orice alte dispoziții contrare.
A mai arătat că legiuitorul a stabilit clar și fără echivoc că drepturile magistraților sunt reglementate exclusiv conform OUG 27/2006, alte dispoziții contrare nefiind aplicabile.
Prin întâmpinare Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat să se constate lipsa calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că acesta nu se confundă cu bugetul de stat, rolul său fiind de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestor bugete.
Ministerul Justiției, prin întâmpinare a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată deoarece art. 47 din Legea 50/96 invocat de reclamanți în susținerea pretențiilor a fost abrogat total și explicit prin art.1 pct. 42 din OG 83/2000, că abrogarea dispozițiilor legale care prevedeau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistraților și personalului auxiliar de specialitate, reprezintă o problemă de legiferare, fiind vorba despre o opțiune a legiuitorului, singurul în măsură să reglementeze criteriile de acordare a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază.
În subsidiar, s-a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile mai vechi de 3 ani de la data introducerii acțiunii, rugând instanța să constate că drepturile solicitate pe anul 2004, sunt în parte prescrise.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, Tribunalul Dâmbovița prin sentința civilă nr.855 din data de 21.09.2007 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și a respins cererea față de acesta.
Prin aceeași sentință s-a respins cererea formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de Apel Ploiești, și Tribunalul Dâmbovița, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în esență următoarele:
Art. 47 din Legea 50/19996 prin care a fost acordat sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar, invocat de reclamanți în susținerea pretențiilor lor, a fost total și explicit abrogat prin art.1 pct.42 din OG 83/2000.
De asemenea, acest articol a fost abrogat prin art. 50 din OUG 177/2002, care prevederea că pe data intrării în vigoare a ordonanței se abrogă art. 1^ 1,precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea 50/1996 cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare.
OUG 27/2006 prevede la art. 41 lit. a că pe data intrării în vigoare a acestui act normativ se abrogă OUG nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, însă la lit.f a aceluiași articol se menționează abrogarea oricăror alte dispoziții contrare.
Așa fiind, nu poate fi vorba despre rămânere în vigoare a art. 47 din legea 50/1996, deoarece legiuitorul a stabilit fără echivoc că drepturile cuvenite magistraților sunt reglementat exclusiv de OUG 27/2006, orice alte dispoziții contrare nefiind aplicabile.
Cum, prin printre aceste dispoziții contrare se numără și cea privitoare la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50 % din salariul de bază brut lunar, înseamnă că dispozițiile privind acordarea acestora au fost și ele abrogate.
Pe de altă parte, este de menționat faptul că prin OUG nr. 134/1999 privind unele măsuri referitoare la salarizarea magistraților și a celorlalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, s-a stabilit ca Ministerul Justiției să elaboreze un proiect de act normativ pentru corelarea salarizării personalului din organele autorității judecătorești cu prevederile Legii nr.154/1998 cu modificările și completările ulterioare.
În aceste condiții, prin reglementarea noului sistem de salarizare s-a realizat posibilitatea unor majorări a salariilor personalului din sectorul bugetar, în limita fondurilor bugetare, iar legea bugetului de stat pe anul 2002 majorat valoarea de referință universală și indicatorul de prioritate sectorială pentru membrii autorităților legislative și executive, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică fiind inclus în coeficientul mărit față de cel prevăzut de Legea 50/1996.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor, tribunalul a apreciat-o ca întemeiată față de faptul că acest minister nu este parte în raportul de muncă dintre reclamanți și pârâți, că rolul său este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții. În motivarea cererii de recurs reclamanții au învederat faptul că la data de 22.09.2008 au aflat pe cale telefonică faptul că în dosarul nr- s-a pronunțat hotărârea judecătorească împotriva căreia au formulat recurs.
La data de 23.09.2008, pentru aceste motive s-au deplasat la sediul Tribunalului Dâmbovița și au consultat la arhivă dosarul, ocazie cu care au constatat că dovezile de comunicare ale hotărârii conțin grave omisiuni, respectiv semnături indescifrabile, lipsa unor semnături, absența datelor din actul de identitate al presupusului primitor. Pentru aceste considerente, recurenții-reclamanți au apreciat că în cauză nu a existat comunicare efectivă a hotărârii, fapt ce relevă introducerea recursului în termen.
Pe fondul recursului s-a precizat că temeiul acțiunii îl reprezintă dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 – republicată, care a introdus sporul solicitat calculat în raport cu salariul de bază brut lunar. Acest text de lege a fost însă abrogat prin art.I pct.42 din OG nr.83/2000 care reprezintă un act normativ ordinar și întrucât salarizarea nu poate fi reglementată decât printr-o lege organică, se constată încălcarea art.114 din Constituție și art.1 din protocolul nr.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Aceste aspecte trebuie corelate și cu dispozițiile art.4 din Legea nr.4/2000 privind normele de tehnică legislativă care prevăd că actele normative se elaborează în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și autoritatea publică competentă să le emită.
Pentru aceste considerente s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Prin decizia nr.880 din 28 aprilie 2009 Curtea de Apel Ploieștia respins ca tardiv formulat recursul reclamanților, -, -, și, împotriva sentinței civile nr. 855 din 21 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Dâmbovița.
Pentru a pronunța această soluție, examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și în raport de disp.art.3041Cod procedură civilă și de dispozițiile legale care au incidență în soluționarea cauzei, instanța de recurs a constatat următoarele:
Prin sentința civilă nr.855 din data de 21.09.2007 Tribunalul Dâmbovițaa respins acțiunea reclamanților ca neîntemeiată.
Din examinarea dovezilor de comunicare a sentinței aflate la filele 39, 40, 41, 45, 46, 47, 48, rezultă că aceasta a fost comunicată reclamanților la datele de 12 octombrie 2007, respectiv 15 octombrie 2007.
Toate dovezile analizate cuprind mențiunile obligatorii prevăzute de art.100 Cod procedură civilă, inclusiv cele prevăzute sub sancțiunea nulității. Atâta timp cât aceste dovezi de comunicare cuprind inclusiv semnăturile reclamanților în calitate de primitori ai actului, respectiv a sentinței pronunțate și atâta timp cât nu există dovada înscrierii în fals cu privire la cele contestate personal de cel care a încheiat procesul verbal de predare, nu pot fi reținute susținerile potrivit cărora hotărârea recurată nu a fost comunicată recurenților reclamanți
Întrucât recursul putea fi declarat în termenul de 10 zile de la comunicarea hotărârii, iar acesta a fost formulat la data de 23.09.2008, deci aproape la un an de la data comunicării hotărârii, este evident că recurenții au depășit termenul legal de exercitare a căii de atac și întrucât nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru repunerea în termenul de recurs, Curtea a constatat că recursul formulat este tardiv, iar în conformitate cu dispozițiile art.312 și art.303 Cod procedură civilă l-a respins ca tardiv formulat.
Împotriva acestei decizii au formulat contestație în anulare contestatorii reclamanți, învederând, în esență, că instanța de recurs nu a analizat felul în care s-a îndeplinit procedura de citare cu recurenții-reclamanți, dar și modul în care s-a făcut comunicarea hotărârii de către prima instanță. Astfel, contestatorii au precizat că în cazul reclamantei comunicarea hotărârii s-a făcut unei alte persoane, respectiv, iar reclamanta nu a semnat niciodată formulatul de comunicare a hotărârii, aceasta nesemnând nici celelalte acte procedurale, fiind încălcate disp.art.100 Cod procedură civilă. Au arătat contestatorii că sunt îndeplinite cerințele de admisibilitate prevăzute de art.317 Cod procedură civilă sens în care au solicitat admiterea contestației în anulare.
Curtea, examinând decizia contestată în raport de dispozițiile legale care au incidență în soluționarea cauzei, constată contestația ca nefondată pentru următoarele considerente:
Conform dispozițiilor art.317 Cod procedură civilă, “hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestația în anulare – când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii”.
Din examinarea dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare ( filele 43 – 53 dosar recurs ), Curtea constată că procedura de citare pentru termenul la care s-a pronunțat decizia contestată a fost legal îndeplinită, reclamanții primind personal citațiile, astfel încât nu pot fi reținute criticile vizând nelegalitatea procedurii de citare pentru data la care s-a judecat pricine, nefiind astfel îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art.317 Cod procedură civilă.
Sub un alt aspect, Curtea constată că nu pot fi reținute nici celelalte motive prezentate în contestație întrucât neregularitatea procedurii de citare și a procedurii de comunicare a hotărârii primei instanțe pot fi invocate numai în calea de atac a recursului și nu prin contestația în anulare, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate cerute de art.317 Cod procedură civilă. Așa cum s-a reținut anterior, aceste aspecte vizând citarea și comunicarea hotărârii primei instanțe au fost dezbătute cu ocazia soluționării recursului, instanța de recurs nereținând aceste aspecte pe care le-a apreciat ca neîntemeiate.
Pentru aceste considerente Curtea constată că nu sunt îndeplinite cerințele dispozițiile art.317 Cod procedură civilă, sens în care contestația urmează să fie respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anularea deciziei nr. 880 din 28 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, formulată de contestatorii, -, -, și, cu domiciliul ales în R,-, județul D, în contradictoriu cu intimații Ministerul Justiției cu sediul în B, sector 5,-, Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B, sector 5,-, Curtea de Apel Ploiești cu sediul în P,-, județul P și Tribunalul Dâmbovița cu sediul în Târgoviște, Calea B, nr. 3, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22 iulie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Simona
— – – – — –
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Tehnored.2 ex./27.07.2009
/
