Legea nr. 554/2004, art. 7 Legea nr. 219/19981’, art. 21
Procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 este obligatorie, nu facultativă. Lipsa acesteia conduce la inadmi-sibilitatea acţiunii în instanţă.
Contestaţia reglementată de art. 21 din Legea nr. 219/1998 este cazul special de efectuare a plângerii prealabile la autoritatea care a emis actul. Partea care nu a contestat actul la organul emitent, nu se poate adresa direct instanţei de judecată.
Decizia nr. 181/R din 4 iulie 2006 – C.M.
Tribunalul Braşov a admis excepţia prematurităţii şi a respins cererea formulată de reclamanta E.E. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Braşov şi cu intervenienta S.C. P.D.R. S.C.N., ca prematură.
Prima instanţă a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 219/1998, ofertanţii pot face contestaţie privind modul cum au fost respectate dispoziţiile legale care reglementează procedura concesionării prin licitaţie publică.
Art. 272 alin. (2) din lege prevede că autoritatea contractantă este competentă să soluţioneze contestaţiile înaintate pe cale administrativă.
Potrivit alin. (2) al art. 21 din lege, termenul de comunicare, de depunere a contestaţiilor, autorităţile competente să le soluţioneze şi procedura de lucru a acestora se stabilesc prin norme metodologice de organizare şi desfăşurare a procedurii de concesionare.
Art. 34 din H.G. nr. 216/1999 prevede în titlul II, cap. 4, secţiunea a IlI-a, procedura de contestaţie a licitaţiei publice deschise. Art. 38 prevede că, în cazul unui răspuns negativ la contestaţie, ofertantul respins va putea recurge la instanţa judecătorească de administrativ.
* Abrogată prin O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în M.Of. nr. 418 din 15 mai 2006 şi aprobată prin Legea nr. 337/2006, publicată în M.Of. nr. 625 din 20 iulie 2006.
Conform art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanţei de contencios-administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său printr-un act administrativ, trebuie să solicite autorităţii publice emitente, în termen de
30 de zile de la data comunicării, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Plângerea se poate adresa în egală măsură organului ierarhic superior, dacă acesta există. Prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi în ipoteza în care legea specială prevede o procedură administrativ jurisdicţională, iar partea nu a optat pentru aceasta.
Conform art. 8, dacă persoana vătămată este nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă adresată autorităţii publice emitente, poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului.
Art. 6 din Legea nr. 554/2004 prevede că jurisdicţiile administrative speciale sunt facultative şi actele administrativ jurisdicţionale pot fi atacate direct la instanţa de contencios administrativ, dacă partea nu urmează căile administrativ-jurisdicţionale de atac.
Conform art. 2 alin. (1) lit. d), actul administrativ-jurisdicţional este actul emis de o autoritate administrativă cu atribuţii jurisdicţionale în soluţionarea unui conflict, după o procedură bazată pe contra-dictorialitate şi cu asigurarea dreptului la apărare.
Potrivit art. 21 alin. (4) din României, jurisdicţiile administrative speciale sunt facultative.
Aşadar, faptul că jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative nu înlătură obligaţia persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ca, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ, să solicite autorităţii emitente, prin plângere, revocarea în tot sau în parte a actului.
Actele atacate de reclamantă în prezenta cauză nu au caracterul unor acte administrativ jurisdicţionale pentru a putea fi atacate direct în instanţă.
Procedura impusă de art. 21 şi 272 şi de prevederile Legii nr. 219/1998, dezvoltate de art. 33 şi următoarele din H.G. nr. 216/1999, reprezintă un caz special de aplicare a art. 7 din Legea nr. 554/2004, care impune efectuarea prealabilă a plângerii la autoritatea emitentă a actului.
Această procedură nu este una administrativ-jurisdicţională, pentru a fi facultativă, întrucât, aşa cum rezultă din art. 33 şi următoarele ale H.G. nr. 216/1999, soluţionarea contestaţiei nu se face în condiţii de contradictorialitate şi cu asigurarea dreptului la apărare.
Or, art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 554/2004 arată că tocmai aceste condiţii sunt necesare pentru a se considera că există jurisdicţie administrativă.
Nu trebuie confundat actul administrativ cu cel administrativ-juris-dicţional şi nici procedura plângerii prealabile cu jurisdicţia administrativă specială, doar aceasta din urmă fiind facultativă, în situaţia în care există organizată o astfel de jurisdicţie pe criterii care să asigure contradictorialitatea şi dreptul la apărare.
Interpretarea dată de către reclamantă prevederilor art. 21 din Legea nr. 219/1998, în sensul că o procedură prealabilă la autoritatea publică era obligatorie doar dacă se critică aplicarea dispoziţiilor procedurale ale concesiunii, nu şi atunci când se critică ignorarea propriilor cerinţe impuse în desfăşurarea licitaţiei de către concedent, nu poate fi primită. Pe de-o parte, aceste cerinţe trebuie să fie impuse în limitele prevăzute de Legea nr. 219/1998, iar pe de altă parte, a verifica aceste aspecte înseamnă tocmai a verifica corectitudinea ţinerii licitaţiei şi a luării deciziilor în cadrul acesteia.
De altfel, din art. 36 alin. (2) al H.G. nr. 216/199 rezultă că prin contestaţia în discuţie se vizează inclusiv evaluarea ofertelor în funcţie de criteriile de selecţie prevăzute în instrucţiuni şi modul de luare a deciziilor în cadrul comisiei de evaluare [lit. d) şi e)], aşadar tocmai aspectele invocate de reclamantă în cererea introductivă.
Nici susţinerea reclamantei de la pct. 2 din concluziile scrise nu poate fi primită. Actele atacate în prezenta cauză nu sunt încheiate prin negociere şi nici nu sunt acte cu caracter bilateral, ci sunt acte încheiate doar de către autoritatea contractantă, în urma propriilor constatări şi aprecieri referitoare la licitaţie.
împrejurarea că ele sunt semnate şi de participanţii la licitaţie nu are relevanţă şi nu le transformă în acte încheiate prin negociere cu aceştia din urmă.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta E.E., criticând-o pentru nelegalitate. în dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că temeiul acţiunii este Legea nr. 219/1998, reclamanta a semnat cu obiecţiuni procesul-verbal întocmit în 31 ianuarie 2006 când a fost declarată descalificată şi a arătat că nu s-au respectat de către comisie criteriile impuse prin instrucţiunile emise în vederea concesionării prin licitaţie publică. Reclamanta consideră că sunt supuse contestaţiei doar acele acte ale comisiei care derogă de la dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 219/1998, în acest sens fiind indicate dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 219/1998 şi art. 34 din H.G. nr. 216/1999. S-a apreciat că orice alte criterii impuse de concedent, altele decât cele prevăzute de lege, care nu sunt respectate de comisie, nu dau dreptul la utilizarea căii de atac a contestaţiei, ci doar dreptul de a supune problema litigioasă justiţiei.
Recursul nu este motivat în drept.
La dosar a depus întâmpinare intervenienta S.C. P.D.R. S.C.N., solicitând respingerea recursului.
Curtea a constatat că recursul este nefondat.
Reclamanta a participat la o licitaţie publică organizată de Consiliul Local al Municipiului Braşov. Prin procesul-verbal din 31 ianuarie 2006, Comisia a descalificat-o şi a declarat drept câştigător S.C. P.D.R. S.N.C. Reclamanta a semnat procesul-verbal cu obiec-ţiuni şi, fără a formula contestaţie la autoritatea publică organizatoare a licitaţiei, a sesizat instanţa de judecată cu anularea procesului-verbal menţionat şi a actului de adjudecare întocmit ulterior, solicitând să se dispună reluarea licitaţiei.
Corect s-a reţinut de către prima instanţă că, în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, procedura plângerii prealabile este obligatorie, nu facultativă. Persoana ce se consideră vătămată într-un drept al său printr-un act administrativ trebuie să se adreseze întâi autorităţii publice emitente şi, doar dacă nu i se răspunde sau e nemulţumită de răspunsul acesteia, poate sesiza instanţa de contencios administrativ.
Legea nr. 219/1998 prevede în art. 21 că „ofertanţii pot face contestaţii privind modul în care au fost respectate dispoziţiile legale (…)”. Aceasta este prevederea care reglementează cazul special de efectuare a plângerii prealabile la autoritatea care a emis actul.
Art. 12 din Legea nr. 219/1998 dispune că în cazul licitaţiei publice concedentul are obligaţia să elaboreze caietul de sarcini al concesiunii şi instrucţiunile privind organizarea şi desfăşurarea procedurii de concesionare.
Conţinutul cadru al acestei documentaţii este reglementat de normele metodologice cuprinse în H.G. nr. 216/1999.
Deci criteriile impuse de concedent trebuie să respecte legea. Normele metodologice indică doar cerinţe minimale, concedentul având posibilitatea (în limitele legale), să introducă şi alte criterii.
Toţi participanţii la licitaţie au fost de acord cu modul de organizare a licitaţiei şi criteriile impuse, nici unul necontestând legalitatea actelor administrative de reglementare a procedurii de concesionare prin licitaţie publică, în cazul de faţă.
Atât criteriile minimale prevăzute în mod expres de lege, cât şi cele suplimentare stabilite de concedent se subscriu aceloraşi dispoziţii legale, astfel că ele au acelaşi regim juridic în privinţa modalităţii de contestare. în acest sens sunt şi prevederile art. 36 din H.G. nr. 216/1999.
Reclamanta recurentă nu a îndeplinit procedura prealabilă obligatorie, necontestând la organul emitent procesul-verbal prin care a fost descalificată de la licitaţie, astfel încât acţiunea sa direct la instanţa de judecată este inadmisibilă.
Curtea a respins recursul declarat.
