ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.1875
Ședința publică din data de 20 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
– — –
Grefier –
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de contestatorul, domiciliat în P,-,.122 D,.B,.4,.38, județ P și intimata Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului P, cu sediul în P, Șos. -, ntr.14-16, județ P, împotriva sentinței civile nr.1211 din 4.06.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-contestator personal și recurenta-intimată reprezentată de .
Procedura legal îndeplinită.
Recursuri scutite de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că recurentul-contestator a depus la dosar întâmpinare și concluzii scrise.
Curtea înmânează reprezentantului recurentei-intimate o copie de pe întâmpinare.
Părțile, prezente personal și, respectiv prin reprezentant, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarațiile acestora și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Recurentul-contestator având cuvântul arată că dispoziția contestată încalcă prevederile Legii nr. 53/2003, art.263, 267 alin.1, 2 și 4 și art.268 alin.2, în sensul că motivul sancționării este aproape inexistent, gestionarul fiind chiar el și că nu s-a făcut dovada că a furat flexul. Arată că motivul pentru care polizorul unghiular nu se afla în magazie la momentul controlului este acela că voia să-l folosească la construirea unor gratii la magazia centrală. Mai arată că, împreună cu șeful său, și în precedent, de mai multe ori, a procedat la fel.
La solicitarea instanței,arată că grilajul pentru care s-a folosit flexul a fost construit și că nu avea motiv să sustragă aparatul din gestiunea proprie.
De asemenea, mai susține că organele de poliție au făcut un control inopinat, chiar în timpul în care lucra la construirea grilajului metalic, ocazie cu care s-a constatat lipsa obiectului din gestiune.
În fine, mai arată și că nu a fost constituită o comisie de cercetare disciplinară prealabilă, ci una administrativă.
Solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței și pe fond admiterea contestației.
Consilier juridic având cuvântul pentru recurenta-intimată solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței și pe fond respingerea acțiunii.
Susține, în esență, că a fost efectuată cercetarea disciplinară în urma căreia, prin raportul de cercetare disciplinară, s-a constatat că polizorul nu s-a aflat în gestiune la momentul controlului. Împrejurarea că flexul a apărut în gestiune ulterior nu are niciun fel de importanță.
În ceea ce privește recursul contestatorului, solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Recurentul-contestator având cuvântul pe recursul intimatei arată că au fost încălcate prev.art.263, art.266 și art.267 din Legea 53/2003 în sensul că nu s-au stabilit și nu i s-au adus la cunoștință abaterile disciplinare imputate, nu s-a stabilit sancțiunea urmare cercetării disciplinare prealabile, condiții în care dispoziția contestată este lovită de nulitate.
Solicită respingerea recursului intimatei.
Curtea
Deliberând asupra recursurilor civile de față, reține următoarele:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, contestatorul a formulat, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului P, contestație împotriva dispoziției nr. 36/21.11.2008 emisă de directorul executiv al intimatei, solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să dispună anularea dispoziției prin care a fost sancționat cu reducerea salariului de bază pe o durata de 2 luni, cu 10%.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că intimata a emis documentul cu nr. IA 30807/03.11.2008 intitulat ” Convocare”, din care reiese că la data de 04.11.2008, ora 11.00, sunt convocate persoanele conform documentului pentru a da explicații cu privire la unele aspecte din cadrul unității, iar în subsol este trecută ” Comisia de efectuare anchetei administrative” nominalizându-se patru persoane din care una nu semnează documentul.
S-a mai susținut că s-a redactat un raport de cercetare de către Comisia de anchetă administrativă, care în prima formă de redactare nu conținea recomandarea de a fi sancționat, ulterior primindu-se un ordin să se recomande sancționarea sa, iar în urma referatului, a rezultat dispoziția nr. 36/21.11.2008 prin care contestatorul a fost sancționat cu reducerea salariului de bază pe o durată de 2 luni cu 10%.
De asemenea, contestatorul a susținut că intimata a încălcat dispozițiile art. 267 alin.2 din Codul muncii, ale art.266, art.268 alin.2 lit.a și c și art.267 alin.4 din același cod, la care s-a făcut trimitere, arătându-se că persoanele care au efectuat cercetarea administrativă nu au fost preocupate să afle dacă acesta a săvârșit o abatere disciplinară, pentru că ar fi constatat că există nota explicativă nr. 1296/21.10.2008 înmânată persoanelor de la IPJ P, că ceea ce a scris în nota explicativă are susținere în faptul că singur sau împreună cu șeful de centru a achiziționat atunci când a fost nevoie sau când situația a impus- bunuri din bani personali pentru a remedia și îmbunătăți unele lucruri din cadrul unității.
În drept, au fost invocate disp.art.266, 267, art.268 din Codul muncii.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată deoarece contestatorul a recunoscut că a luat flexul /polizorul unghiular acasă, fără să anunțe conducerea centrului și fără document de ieșire din centru, iar apărările acestuia au fost înlăturate prin nota explicativă înregistrată sub nr. 31198/04.11.2008, prin atribuțiile stabilite la fișa postului, atribuțiile și obligațiile de serviciu stabilite de Regulamentul de Ordine Interioară
S-a mai susținut că în baza dispoziției nr.1038/27.10.2008 a fost numită Comisia de cercetare disciplinare prealabilă, care, în urma notelor explicative luate și discuțiilor purtate cu cei implicați, a propus sancționarea contestatorului cu reducerea salariului de bază pe o durată de 10 luni, cu 10%.
Pe baza probatoriilor administrate în cauză, cu înscrisuri și interogatoriul intimatei, prin sentința civilă nr. 1211 din 4 iunie 2009, Tribunalul Prahovaa admis în parte contestația anulând în parte dispoziția nr. 36/21.11.2008 emisă de intimată și dispunând înlocuirea măsurii reducerii salariului de bază pe o durata de 2 luni cu 10% aplicată contestatorului cu sancțiunea “avertismentul scris”, luându-se act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că prin dispoziția nr. 36 din 21.11.2008, contestatorul -administrator în cadrul Centrului de Îngrijire și Asistență pentru Persoane cu Mari al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție Copilului – a fost sancționat disciplinar cu reducerea salariului de bază pe o durată de 2 luni, cu 10%, conf. art. 264 alin. 1 din Codul muncii, pentru nerespectarea atribuțiilor de serviciu stabilite prin fișa postului, a prevederilor cuprinse în Regulamentul de Ordine Interioară și Regulamentul de Organizare și Funcționare pentru Mari.
S-a mai reținut că din nota explicativă dată de contestator reiese că acesta a recunoscut săvârșirea faptei, însă având în vedere că este la prima abatere, că a recunoscut săvârșirea faptei cu ocazia cercetării disciplinare, aspect ce rezultă din raportul întocmit cu această ocazie, tribunalul a concluzionat că nu se impune aplicarea sancțiunii disciplinare a reducerii salariului de bază pe o durată de 2 luni cu 10 %, motiv pentru care, în baza disp. art. 264 alin 1 lit. a din Codul muncii, a admis în parte contestația anulând în parte dispoziția contestată și dispunând înlocuirea măsurii reducerii salariului de bază pe o durată de 2 luni cu 10 % aplicată contestatorului cu sancțiunea avertismentului scris.
Împotriva sentinței primei instanțe au declarat recurs, în termen legal, atât contestatorul, cât și intimata.
În recursul său, contestatorul a criticat sentința primei instanțe ca nelegală arătând că soluția pronunțată nu este în concordanță cu cererea acestuia înaintată tribunalului.
Se mai învederează că instanța nu a sesizat că intimata, ca și într-o altă cauză ce s-a aflat pe rolul instanței și în care sentința i-a fost favorabilă recurentului, a încălcat o serie de prevederi legale, sancționarea recurentului fiind abuzivă.
În continuare, se arată care sunt prevederile legale prevăzute de Codul muncii ce au fost încălcate de intimată, respectiv art. 263, art. 266, angajatorul nestabilind sancțiunea în raport de gravitatea abaterii, ținând cont de prevederile lit. a,b,c, d și e; art. 267 alin. 1, 2 și 4 privitoare la efectuarea cercetării disciplinare prealabile, precum și art. 268 alin. 2 din Codul muncii în care se arată care sunt mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă, sub sancțiunea nulității absolute, decizia de concediere, nerespectându-se lit. a și
De asemenea, se susține de către recurent că a depus la dosarul cauzei două hotărâri judecătorești defavorabile intimatei, la care s-a făcut trimitere.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii contestației, cu obligarea intimatei la plata drepturilor salariale reținute și a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces, depunându-se la dosar și concluzii scrise, ” întâmpinare” care vizează în principal recursul contestatorului, răspunzându-se și cu privire la susținerile recurentei-intimate din recurs referitoare la situația de fapt și de drept ce a generat sancționarea disciplinară recurentului, precum și sentința civilă nr. 555/6.03.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova și un certificat privind soluția pronunțată de același tribunal în dosarul nr-, în copie.
Intimata Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Pac riticat la rândul său hotărârea primei instanțe ca nelegală și netemeinică invocând disp.art. 3041Cod pr.civilă.
Astfel, după ce se arată care au fost motivele care au dus la sancționarea recurentului-contestator, se susține că prin soluția pronunțată de tribunal, care a anulat în parte dispoziția nr. 36/21.11.2008 emisă de recurentă, dispunând înlocuirea măsurii reducerii salariului de bază pe o durată de două luni, cu 10%, cu cea a avertismentului scris, instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut întrucât contestatorul a solicitat prin cererea formulată anularea dispoziției nr. 36/21.11.2008.
O altă critică se referă la faptul că în conformitate cu art. 266 din Codul muncii, competența de a aprecia gravitatea faptei aparține angajatorului, iar instanța de judecată nu a fost învestită cu autoritatea de a aprecia cu privire la gravitatea faptei și la schimbarea încadrării acesteia.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii contestației.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recursurile declarate, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursurile sunt nefondate potrivit considerentelor ce urmează:
În ceea ce privește recursul contestatorului, este neîntemeiată critica acestuia potrivit căreia decizia atacată ar fi fost emisă cu încălcarea disp.art. 263, art. 267 alin.1, 2 și 4 și art. 268 alin.2 lit.a și c din Codul muncii.
Astfel, în privința efectuării cercetării disciplinare prealabile, nu se poate reține că recurentul-contestator nu ar fi fost convocat pentru efectuarea acestei cercetări potrivit art. 267 alin. 2 din Codul muncii și nu s-ar fi efectuat cercetarea disciplinară propriu-zisă, în condițiile în care intimata-recurentă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Pad epus la dosarul de fond convocatorul din 3.11.2008 ( fila 8), prin care recurentul-contestator a fost convocat la data de 4.11.2008, ora 11, pentru efectuarea cercetării, convocatorul provenind din partea Comisiei de efectuare a anchetei.
A doua zi, respectiv în data de 4.11.2008, recurentul-contestator s-a și prezentat în fața comisiei dând nota explicativă exact cu privire la fapta imputată, ce i-a fost adusă la cunoștință și pentru care, ulterior, a și fost sancționat disciplinar potrivit dispoziției nr. 36/21.11.2008 contestată în prezenta cauză.
Faptul că în dispoziția de numire a Comisiei de cercetare emisă de directorul executiv al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului P( fila 39 dosar fond) se face referire la anchetă administrativă și nu disciplinară nu poate duce la concluzia susținută de recurent că în realitate, nu ar fi existat o comisie desemnată pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile, câtă vreme comisia respectivă a fost numită în baza art. 267 alin. 2 din Codul muncii, ce se referă la cercetarea disciplinară prealabilă și indiferent de titulatura dată comisiei, este evident că această comisie a fost desemnată în mod special pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile conform art. 267 din Codul muncii, comisia respectivă conformându-se tuturor exigențelor prevăzute de acest text de lege.
Nu se poate reține în contextul mai sus arătat că fiind convocat în data de 4.11.2008 de către comisia de cercetare și prezentându-se în data respectivă la comisie, în fața căreia a și dat o notă explicativă cu privire la fapta imputată, recurentul-contestator nu ar fi știut că este cercetat disciplinar conform dispozițiilor Codului muncii imaginându-și că este vorba de o simplă anchetă administrativă.
În ceea ce privește art. 268 alin.2 lit.a și c din Codul muncii, se reține că în conformitate cu acest text de lege, sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară și motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prev.la art. 267 alin.3, nu a fost efectuată cercetarea, cu mențiunea că textul art. 267 alin.2 din Codul muncii se referă și alte mențiuni obligatorii pe care trebuie să le cuprindă, sub sancțiunea nulității absolute, decizia de sancționare disciplinară.
Or, în cazul de față, dispoziția de sancționare disciplinară cuprinde fapta ce constituie abatere disciplinară și pentru care recurentul-contestator a fost sancționat.
Referitor la exigența instituită de art.268 alin.2 lit.c din Codul muncii, se reține că în cuprinsul contestației s-a menționat că în urma luării notelor explicative, nu s-au reținut argumentele salariatului, astfel rezultând vinovăția acestuia, iar cercetarea disciplinară prealabilă a fost efectuată în urma convocării contestatorului, ce s-a și prezentat la convocare, astfel încât nu se impunea a fi trecute motivele pentru care, în condițiile art. 267 alin.3 din Codul muncii, nu a fost efectuată cercetarea disciplinară a acestuia.
Hotărârile judecătorești invocate de recurentul-contestator ca practică judiciară nu pot justifica, în raport de situația specifică din speța de față și având în vedere cele mai sus reținute, admiterea recursului în sensul celor solicitate de acesta, practica judiciară neconstituind, oricum, izvor de drept.
Nu se poate reține nici încălcarea de către angajator a dispozițiilor art. 263 din Codul muncii, care stipulează, la alin.1, că angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară, ce este definită, potrivit alin.2 al art. 263, ca fiind o faptă în legătură cu și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Recurentul-contestator a recunoscut în cursul cercetării disciplinare că a luat flexul/polizorul unghiular acasă și nu a adus la cunoștință șefului de centru această împrejurare, așa cum se reiterează și în concluziile scrise depuse la dosar în recurs, or șeful de centru era cel care trebuia să aprobe această măsură, după cum reiese și din nota explicativă dată la 4.11.2008, indiferent de scopul urmărit de contestator la luarea respectivului polizor.
Raportat la obligațiile cuprinse în fișa postului și la dispozițiile Regulamentului de Ordine Interioară al Centrului de Îngrijire și Asistență a Persoanelor cu Handicap Mari, indicate în cuprinsul dispoziției de sancționare, rezultă că recurentul-contestator a săvârșit o abatere disciplinară, ceea ce a dus la sancționarea acestuia.
Conform dispozițiilor art. 266 din Codul Muncii, angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de salariat, avându-se în vedere următoarele: a) împrejurările în care fapta a fost săvârșită; b) gradul de vinovăție a salariatului; c) consecințele abaterii disciplinare; d) comportarea generală în serviciu a salariatului și e) eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
Ținând cont de gravitatea abaterii săvârșite de salariat și de criteriile pe care angajatorul trebuie să le aibă în vedere la aplicarea sancțiunii disciplinare mai sus enumerate, în mod justificat și motivat s-a dispus de către prima instanță înlocuirea sancțiunii disciplinare aplicată contestatorului, de reducere a salariului de bază pe două luni, cu 10 %, cu o sancțiune mai ușoară, și anume, aceea a avertismentului scris prevăzută de art. 264 alin. 1 lit.a din Codul Muncii, posibilitatea înlocuirii de către instanță a sancțiunii disciplinare aplicată de angajator, urmând a fi analizată în continuare, în cadrul recursului declarat de către intimată.
Concluzionând, pentru considerentele mai sus arătate, Curtea privește recursul contestatorului ca nefondat, motiv pentru care în baza art. 312 alin.1 cod pr.civilă îl va respinge ca atare.
Referitor la recursul intimatei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului P, nu se poate reține că instanța a dat ceea ce nu s-a cerut prin aceea că anulând în parte dispoziția de sancționare emisă de intimată, a dispus înlocuirea sancțiunii disciplinare aplicată contestatorului, cu o sancțiune mai ușoară, aceea a avertismentului scris.
Astfel, se constată că prin cererea adresată primei instanțe, contestatorul a invocat, printre altele, și nerespectarea de către angajator a prevederilor art. 266 din Codul muncii, susținând că la aplicarea sancțiunii nu s-a avut în vedere gravitatea abaterii și criteriile prevăzute la acest articol.
Admițând în parte contestația formulată, instanța de fond a dispus, așa cum s-a arătat mai sus, anularea în parte a dispoziției de sancționare și înlocuirea sancțiunii disciplinare aplicate contestatorului.
În legătură cu problema înlocuirii sancțiunii disciplinare, în practica și literatura juridică s-a arătat în mod constant că învestite cu soluționarea unei contestații împotriva sancțiunii disciplinare, instanțele de judecată au caracterul unor instanțe disciplinare, învestite cu judecarea abaterii săvârșite în raport de care s-a aplicat sancțiunea contestată, motiv pentru care se impune a li se recunoaște, implicit, în realizarea scopului legii, dreptul de a aplica ele însele o sancțiune prin înlocuirea celei inițiale, ori de câte ori se constată că sancțiunea aplicată este prea severă față de abaterea săvârșită, dar care nu poate rămâne nesancționată.
S-a mai arătat că admițându-se constestația și înlocuindu-se sancțiunea cu o alta mai ușoară, se creează celui în cauză o situație mai bună decât cea avută anterior, iar dreptul organelor de jurisdicție de a înlocui sancțiunea rezultă, în primul rând, de necesitatea reclamată de însăși natura instituției răspunderii disciplinare, deoarece, dacă nu s-ar recunoaște acestor organe dreptul respectiv, s-ar anihila chiar realizarea scopului vizat de instituția de drept respectivă.
De asemenea, s-a mai statuat că într-adevăr, nu există niciun act normativ care să dea în competența instanțelor judecătorești aplicarea de către ele însele a sancțiunilor disciplinare, dar nici care să interzică o asemenea activitate, iar odată învestită, instanța, în baza rolului activ, trebuie să soluționeze cauza sub toate aspectele sale, pe baza regulilor generale de procedură civilă și în căile de atac ale apelului și recursului se prevede posibilitatea instanței de a păstra ori schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, concluzionându-se în aceste condiții că aplicarea unei noi sancțiuni disciplinare este consecința competenței instanței de a soluționa cauza în căile de atac.
În fine, s-a reținut că nu poate fi vorba de imixtiune a organelor de jurisdicție în prerogativele disciplinare, care prin natura lor aparțin exclusiv angajatorului întrucât dreptul său de a dispune sancționarea încetează odată cu aplicarea acesteia, iar din acest moment intră în joc prerogativele organelor învestite de lege cu controlul jurisdicțional și acest control, în lipsa oricărei limitări legale exprese, este devolutiv și include dreptul organului jurisdicțional de a pronunța o soluție proprie.
Prin urmare, apare ca neîntemeiată și critica din recurs prin care s-a susținut, în esență, că instanța nu a fost învestită cu autoritatea de a aprecia cu privire la gravitatea faptei și la schimbarea încadrării acesteia și după cum s-a arătat mai sus, cu prilejul analizării recursului contestatorului, în raport de situația de fapt specifică din speța dedusă judecății și criteriile de aplicare a sancțiunii disciplinare prev.de art. 266 din Codul Muncii, în mod justificat a conchis instanța de fond că se impune înlocuirea sancțiunii aplicare contestatorului cu o sancțiune mai ușoară, a avertismentului scris.
Față de cele ce preced, Curtea privește și recursul intimatei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului P ca nefondat, astfel încât în baza art. 312 alin.1 cod pr.civilă îl va respinge, sentința atacată fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate ambele recursuri declarate de contestatorul, domiciliat în P,-,.122 D,.B,.4,.38, județ P și intimata Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului P, cu sediul în P,–16, județ P, împotriva sentinței civile nr.1211 din 4 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 octombrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
— – — – — –
Grefier
Fiind în concediu fără plată
prezenta se semnează de
prim grefier
/VS
4 ex./19.11.2009
f–Trib.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
