Conform art. 6 parag. 3 lit. d) din Convenţie, inculpatul trimis în judecată şi aflat în faţa instanţei trebuie să i se asigure dreptul de a pretinde şi de a i se admite probe care să se efectueze în mod nemijlocit şi contradictoriu cu celelalte părţi, în vederea stabilirii adevărului obiectiv.
Chiar dacă în dreptul procesual penal român situaţia prevăzută în art. 6 parag. 3 lit. d) din Convenţie nu are o consacrare expresă, cerinţa realizării condiţiei este obligatorie sub sancţiunea nulităţii şi, deci, a desfiinţării hotărârii pronunţate cu încălcarea acestei exigenţe.
Secţia penală şi de minori, Decizia nr. 732 din 10 decembrie 2008
Prin sentința penală nr. 197/10.05.2007 a Judecătoriei Sighetu Marmației, s-a dispus condamnarea inculpatei S.M. pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 2151alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen la pedeapsa de 2 ani închisoare.
în temeiul art. 81-82 C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.
în temeiul C.pen. inculpata a fost atenționată asupra dispozițiilor privind revocarea suspendării condiționate.
în temeiul art. 14 alin. (3) lit. b), alin. (4) și art. 346 alin. (1) C.proc.pen., raportat la art. 998 C.civ. și O.G. nr. 9/2000 s-a dispus obligarea inculpatei la plata către partea civilă SC M. SRL a sumei de 118.877.387 lei ROL (11.887,73 RON) despăgubiri civile, cu dobânda legală, începând cu data de 9.03.2003 (data săvârșirii infracțiunii) și până la achitarea integrală a sumei.
în temeiul art. 193 alin. (1) C.proc.pen. inculpata a fost obligată să plătească părții civile suma de 1770 lei cheltuieli judiciare.
în temeiul art. 191 alin. (1) C.proc.pen. inculpata a fost obligată să plătească statului suma de 250 lei, cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatei S.M. pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 2151C.pen., cu aplicarea C.pen., reținându-se că în perioada l.04.2002 – 9.01.2003, în baza unei rezoluții infracționale unice, inculpata și-a însușit din gestiunea SC M. COM SRL Sighetu-Marmației suma de 58.122.600 lei și a vândut mărfuri în valoare de aproximativ 30.000.000 lei către diverși clienți, fără a încasa sumele de bani reprezentând contravaloarea mărfurilor, cauzând părții vătămate un prejudiciu în valoare de 88.122.600 lei.
Prin sentința penală nr. 441/09.10.2003, inculpata a fost condamnată la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 2151C.pen., cu aplicarea C.pen., pedeapsă a cărei a fost suspendată condiționat, pe un termen de încercare de 4 ani, și obligată la 88.122.600 lei despăgubiri civile, cu dobândă legală, de la data rămânerii definitive a hotărârii, până la achitarea integrală a despăgubirilor.
împotriva sentinței de mai sus a declarat apel inculpata, iar prin decizia penală nr. 9/A/13.01.2004, Tribunalul Maramureș a admis apelul, a desființat în întregime sentința penală nr. 441/04.10.2003 a Judecătoriei Sighetu-Marmației, și a trimis cauza spre rejudecare cu motivarea că procedura de citare a inculpatei nu a fost efectuată conform art. 177 alin. (8) C.proc.pen., prin scrisoarea recomandată.
în rejudecare a fost pronunțată sentința penală nr. 381/ 25.09.2006, sentință prin care inculpata a fost condamnată la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 2151alin. (1) C.pen. și s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.
în cea ce privește latura civilă a cauzei, prin sentința penală amintită inculpata a fost obligată să plătească părții civile SC M. SRL suma de 11.887,73 lei cu dobânda legală de la data pronunțării sentinței.
împotriva acestei hotărâri s-a formulat apel ce a făcut obiectul dosarului Tribunalului Maramureș, în care a fost pronunțată decizia penală nr. 274/A/31.10.2006, decizie prin care s-a admis apelul și în temeiul art. 379 pct. 2 lit. b) și art. 382 alin. (1) C.proc.pen. sentința pronunțată de instanța de fond a fost desființată în totalitate și trimisă cauza spre rejudecare la instanța de fond.
Din considerentele deciziei de casare se reține faptul că nu a fost îndeplinită procedura de citare cu inculpata în străinătate, iar la termenul din 11.09.2006, deși a fost indicată de către apărătorul ales o nouă adresă a inculpatei în străinătate, instanța nu a dispus citarea la această adresă.
La termenul de judecată din 8.03.2007 apărătorul ales al inculpatei a făcut dovada faptului că inculpata are domiciliul în Spania, conform adresei emise de Primăria Barcelona, tradusă în limba română, motiv pentru care instanța a dispus citarea inculpatei la adresa indicată.
Pentru termenul de judecată din 10.05.2007, procedura a fost legal îndeplinită cu inculpata prin semnarea personal a confirmării de primire a citației prin scrisoare recomandată.
Din probele de la dosar instanța de fond a reținut că inculpata a fost angajată la SC M. COM SRL în baza contractului individual de muncă, în calitate de gestionar – vânzător, aceasta având obligația de gestionare și desfacerea bunurilor și mărfurilor primite.
în ziua de 19.09.2002, cu ocazia efectuării unui inventar, s-a constatat o lipsă în gestiunea inculpatei de 30.500.000 lei, reprezentând atât sume de bani însușite de către inculpată, cât și vânzări pe datorie a mărfurilor aparținând părții vătămate.
Cu toate acestea inculpata și-a continuat activitatea în calitate de gestionar – vânzător la magazinul deschis la locuința sa aparținând SC M. SRL Sighetu-Marmației, continuând să își însușească din sumele de bani rezultați din vânzarea mărfurilor, precum și vânzarea de mărfuri către diverși clienți, urmând să-i fie plătită ulterior contravaloarea acestora.
Astfel cu ocazia inventarului efectuat la data de 9.01.2003 s-a constatat o lipsă în gestiunea inculpatei de 88.122.600 lei.
în urma acestei constatări inculpata și-a luat angajamentul ca până la sfârșitul lunii ianuarie 2003 să achite părții vătămate suma de 35.000.000 lei, iar restul sumei să îl achite în două rate ulterioare.
Instanța a respins proba cu expertiza contabilă solicitată de către inculpată pentru dovedirea caracterului nereal al prejudiciului cu motivarea că în faza de urmărire penală inculpata personal a recunoscut producerea prejudiciului și chiar s-a angajat să achite contravaloarea acestuia în mai multe rate, sustrăgându-se apoi acestei obligații prin plecarea din țară.
în drept s-a reținut că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 2151C.pen., cu aplicarea C.pen. și, ținând seama de dispozițiile art. 72 și art. 52 C.pen., raportat la pericolul social al faptei, la persoana inculpatei care are vârsta de 31 ani, este căsătorită, cu 2 copii minori în întreținere, fără antecedente penale, instanța a dispus condamnarea la pedeapsa de 2 ani închisoare.
Potrivit art. 81-82 C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și în acest mod, iar în temeiul C.pen., inculpata a fost atenționată asupra dispozițiilor privind revocarea suspendării condiționate.
în temeiul art. 14 alin. (3) lit. b), alin. (4) și art. 346 alin. (1) C.proc.pen. raportat la art. 998 C.civ. și O.G. nr. 9/2000, instanța a obligat inculpata să plătească părții civile suma de 118.877.387 lei ROL (11.877,3 RON) reprezentând pagube de 88.122.600 lei și beneficiul nerealizat prin raportarea la inflație pe perioada martie 2003 – iulie 2006, potrivit adresei nr. 319/13.09.2006 a Direcției Județene de Statistică Maramureș, cu dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000.
împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpata, care a solicitat pronunțarea unei decizii prin care să se dispună achitarea sa potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) C.proc.pen. și art. 10 lit. d) C.proc.pen. cu motivarea că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost trimisă în judecată deoarece prejudiciul nu a fost cert stabilit și prejudiciul reținut de instanța de fond diferă de cel indicat în actul de sesizare.
Prin decizia penală nr. 163/A/18.9.2008 a Tribunalului Maramureș, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C.proc.pen. s-a respins ca nefondat apelul declarat de către inculpată și s-a dispus obligarea acesteia la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a constatat că prima instanță a reținut o stare de fapt care este în concordanță cu întregul material probator administrat. S-a constatat că lipsa de 88.122.600 lei din gestiunea condusă de către inculpată a fost stabilită prin inventarele efectuate în data de 19.09.2002 și 9.01.2003, inventare care au avut la bază actele contabile ale gestiunii.
Instanța de apel a mai reținut că martorii M.A. și S.Z. au relatat că odată cu efectuarea inventarului s-a numărat marfa pe sortimente și bucăți, apoi s-au întocmit listele de inventar după care s-a procedat la confruntarea cu stocul scriptic reieșit din avizele de însoțire a mărfii, operații care au fost efectuate în paralel și de către inculpată care a întocmit propriile liste de inventar.
Așa fiind, instanța de apel a concluzionat că nu se poate susține că prejudiciul nu a fost cert stabilit, cu atât mai mult cu cât inculpata a recunoscut în faza de urmărire penală comiterea faptei și valoarea prejudiciului, motivând că, pentru a avea bani, nu a predat toți banii rezultați din vânzări, reținându-și o parte din aceștia.
Instanța de apel a conchis că sancțiunea penală aplicată a fost corespunzător individualizată sub aspectul cuantumului și modalității de executare și că, raportat la pericolul social al faptei și la datele care caracterizează persoana inculpatei, scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia.
Sub aspectul laturii civile, Tribunalul a reținut că prejudiciul a fost corect stabilit și că în mod corect s-a dispus obligarea inculpatei și la plata beneficiului nerealizat de către partea civilă deoarece inculpata este ținută la repararea integrală a prejudiciului cauzat.
împotriva acestei decizii și, implicit, împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs inculpata S.M., criticând soluțiile atacate ca fiind netemeinice și nelegale și a solicitat casarea acestora și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
în motivarea recursului inculpata a arătat că s-a dispus condamnarea sa doar pe baza probelor produse de partea civilă în faza de urmărire penală și, deși a solicitat efectuarea unei probe constând în expertiza contabilă, cererea i-a fost respinsă în mod nejustificat.
Procedând la soluționarea recursului prin prisma motivelor invocate și pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată următoarele:
Conform art. 1 C.proc.pen. român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Legea obligă organele de urmărire penală și instanțele de judecată să aibă rol activ și pe întreg cursul procesului penal, să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți în procesul penal.
Pe de altă parte, orice persoană, bucurându-se de prezumția de nevinovăție, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale, printr-o hotărâre penală definitivă, iar învinuitul sau inculpatul, beneficiind de prezumția de nevinovăție, nu este obligat să-și dovedească nevinovăția.
Vinovăția nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală și instanței judecătorești.
Totodată, din economia textului art. 345 C.proc.pen. rezultă, cu claritate, că instanța de judecată pronunță condamnarea inculpatului numai în situația în care probele strânse în cursul urmăririi penale și verificate în cursul cercetării judecătorești, dovedesc în mod cert, printre altele, că fapta a fost săvârșită de inculpat.
Astfel, pentru a servi drept temei de condamnare, probele strânse în cursul urmăririi penale trebuie verificate în activitatea de judecată de către instanță în ședință publică, în mod nemijlocit, oral și în contradictoriu.
Numai după verificarea efectuată, în aceste condiții, instanța poate reține, motivat, că exprimă adevărul fie probele de la urmărirea penală, fie cele administrate în cursul judecății.
Pe de altă parte, încă înainte de a stabili temeinicia demersului de tragere la răspundere a unei persoane trimise în judecată, aceasta are dreptul fundamental la un proces echitabil.
Or, în înțelesul unui proces echitabil intră, așa cum reglementează art. 6 parag. 3 lit. d) din Convenție și cum relevă jurisprudența CEDO, asigurarea dreptului inculpatului trimis în judecată și aflat în fața instanței de a pretinde și de a i se admite probe care să se efectueze în mod nemijlocit și contradictoriu cu celelalte părți, în vederea stabilirii adevărului obiectiv.
Chiar dacă în dreptul procesual penal român situația prevăzută în art. 6 parag. 3 lit. d) din Convenție nu are o consacrare expresă, cerința realizării condiției este obligatorie sub sancțiunea nulității și, deci, a desființării hotărârii pronunțate cu încălcarea acestei exigențe.
Prin urmare, prin respingerea probei științifice solicitate de inculpată și pronunțarea unei sentințe exclusiv pe baza probelor emanând de la partea civilă, concluzia care se desprinde este aceea că soluția de condamnare a inculpatei nu se fundamentează pe o cercetare judecătorească completă și, nerăspunzând apărărilor formulate, au fost încălcate reguli de bază ale procesului penal, ceea ce face să existe îndoială cu privire la existența faptei și vinovăției, dar și că inculpata s-a bucurat de un proces echitabil relativ la cerințele Convenției.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C.proc.pen. s-a admis recursul declarat de inculpată împotriva deciziei penale nr. 163/A/18.09.2008 a Tribunalului Maramureș, casându-se decizia atacată împreună cu sentința penală nr. 197/10.05.2007 a Judecătoriei Sighetu Marmației și s-a dispus rejudecarea cauzei de către instanța de fond, Judecătoria Sighetu Marmației, urmând a se avea în vedere administrarea probei științifice a expertizei contabile, solicitată de către inculpată.
