Culpa trebuie deci, să aparţină celeilalte părţi contractante, şi nu creditorului întreţinerii.
În speţă, neexecutarea obligaţiei este determinată însă de culpa creditoarei reclamante, care refuză nejustificat primirea întreţinerii, astfel încât acţiunea în rezoluţiune a contractului de întreţinere nu are suport.
Prin acţiunea formulată la Judecătoria Strehaia, reclamanta B.M. a chemat în judecată pe pârâţii B.V. şi B.A. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună rezoluţiunea contractului de întreţinere.
Pârâţii au formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, solicitând transformarea întreţinerii într-o prestaţie periodică în bani, având în vedere că nu se fac vinovaţi de neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere.
Prin sentinţa civilă nr.1264 din 17 iunie 2003, Judecătoria Strehaia a respins acţiunea formulată de reclamantă, şi a anulat ca netimbrată cererea reconvenţională formulată de pârâţi.
Prin decizia civilă nr.1015 A din 20 noiembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în dosar nr.7652/2003, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, arătând că intimaţii nu şi-au îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul de întreţinere, recunoscând în acelaşi timp că a refuzat întreţinerea, dar din motive obiective.
Recursul este nefondat.
Reclamanta recurentă nu a reuşit în condiţiile art.1069 să facă dovada susţinerilor sale în sensul neîndeplinirii de către pârâţii a obligaţiei de întreţinere ce le revenea în baza contractului încheiat.
La interogatoriul luat la fond, reclamanta a recunoscut că din propria sa voinţă, deci deliberat, refuză întreţinerea acordată de pârâţi.
Având în vedere caracteristicile contractului de întreţinere sinalagmatic, oneros şi aleatoriu, speţa poate fi analizată prin prisma art.1020 Cod civi, potrivit căruia condiţia rezolutorie este întotdeauna subînţeleasă în contractul sinalagmatic, în cazul în care una din părţi nu-şi execută obligaţiile.
Potrivit art.1021 şi art.1075 Cod civil, creditorul contractului de întreţinere are dreptul să ceară în justiţie rezoluţiunea contractului sau transformarea întreţinerii în despăgubiri.
Culpa trebuie să aparţină celeilalte părţi contractante şi nu creditorului întreţinerii.
Faţă de interogatoriul luat şi de insistenţa în acest sens şi la cuvântul pe fond, se constată că reclamanta refuză fără temei primirea întreţinerii, ca atare în speţă nefiind aplicabile dispoziţiile art.1020 şi art.1021 Cod civil, conform cărora în cazul neîndeplinirii de către una dintre părţi a obligaţiilor asumate prin contract, cealaltă parte poate cere rezoluţiunea contractului.
Neexecutarea obligaţiei în cazul de faţă este determinată chiar de culpa creditoarei reclamante, astfel încât acţiunea în rezoluţiune a contractului de întreţinere nu are suport.
În consecinţă, recursul este nefundat şi urmează să fie respins conform art.312 Cod pr. civilă.
