C. proc. civ.. art. 360 alin. (1) şi (2), art. 364 lit. g) şi i).
art. 366 alin. (2)
Reclamanta-recurcntă a atacat hotărârea arbitrală pronunţată de Curtea de Arbitraj invocând dispoziţiile art. 364 lit. g) şi i) C. proc. civ.
Este de principiu că, potrivit art. 364 C. proc. civ., nu se poate ataca pe motiv de nulitate o hotărâre arbitrală decât în cazurile şi pentru motivele expres prevăzute de acest text.
Calea procedurală a acţiunii în anulare nu este devolutivă, ci instanţa sesizată cu acţiunea în anulare are competenţa de a verifica dacă hotărârea arbitrală ar putea fi desfiinţată pentru unul dintre motivele expres prevăzute de lege. Aşa fiind, instanţa de fond a fost limitată să analizeze dacă hotărârea arbitrală atacată poate fi anulată pe motivele invocate de reclamant.
Motivele invocate de reclamant vizează critica privitoare la împrejurarea că hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul şi motivele, nu arată data şi locul pronunţării şi nu este semnată de arbitri şi. pe de altă parte, hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii.
Cum acţiunea în anulare dedusă în faţa instanţei de fond a fost limitată la aceste două motive, judecata limitându-se deci doar la acestea, nici recursul nu poate fi extins, precum nici nu poate viza alte aspecte decât cele antamate de instanţa de fond.
Din această perspectivă, nici Curtea, ca instanţă de recurs, nu îşi poate extinde analiza asupra cauzei deduse judecăţii decât în aceste limite şi nici recurentul nu poate forţa Curtea să analizeze şi alte aspectc de fapt ori de drept ce cxecd motivelor invocate pe calea acţiunii în anulare care au fost cenzurate de instanţa de fond.
Interpretarea actului juridic dedus judecăţii, în speţă contractul pe carc se grefează litigiul soluţionat de jurisdicţia arbitrală. nu poate fi cenzurată nici de instanţa de fond şi, implicit, nici de instanţa de recurs.
Interpretarea contractului, a voinţei părţilor contractante este o chestiune de fapt lăsată la suverana aprecicrc a judecătorului arbitral. în situaţia în care litigiul este supus acestei jurisdicţii.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar reţine această chestiune reprezentând o problemă de drept prin aplicarea regulilor de interpretare a convenţiilor prevăzute la art. 977 şi urm. C. civ., a nu este o chestiune ce face obiectul motivelor prevăzute la art. 364 lit. g) şi i) C. proc. civ., invocate de reclamanta-recurentă în acţiunea în anulare.
Prin urmare, problema de a şti carc este natura juridică a contractului, voinţa părţilor şi limitele manifestării lor de voinţă nu prezintă relevanţă sub aspectul exigenţelor prevăzute de lege cu privire la cuprinsul formal al hotărârii arbitrale [art. 364 lit. g) C. proc. civ.] şi nici cu referire la ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii [art. 364 lit. i) C. proc. civ.].
Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. sub aspectul evidenţiat de recurentă sunt incompatibile cu recursul de faţă, chestiunea de drept a interpretării actului juridic, a contractului dintre părţi, fiind incompatibilă cu motivele limitativ şi expres prevăzute de lege pentru a fi desfiinţată o hotărâre arbitrală pe calea acţiunii în anulare.
în fapt, argumentaţia recurentei vizează nu neapărat calificarea contractului şi stabilirea naturii juridice, ci stabilirea întinderii obligaţiilor dintre părţi, care nu poate fi circumscrisă motivelor de anulare a hotărârii arbitrale şi nici nu poate fi supusă recursului, chiar dacă instanţa de fond ar face ea însăşi o atare calificare.
în speţă, calificarea făcută de către instanţa de fond este similară cu cea efectuată de Curtea de Arbitraj, aşa încât, din această perspectivă, nu prezintă vreo schimbare în raportul procesual în carc părţile sunt implicate.
în aceste condiţii, motivul de recurs fundamentat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este neîntemeiat, Curtea a reţinut că recurentul nu pretinde că sentinţa jurisdicţiei judiciare este lipsită de temei legal, ci că prin aceasta s-ar fi încălcat prevederile de ordin material prevăzute la art. 948 alin. (3). art. 964 şi art. 969 C. civ., precum prevederi de ordin procedural prevăzute la art. 360 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.
De altfel, aceste critici au fost formulate şi pe calea acţiunii în anulare, reproşul cu privire la încălcarea acestor norme fiind imputat instanţei arbitrale.
Curtea a constatat că. prin prisma criticii ce vizează dispoziţiile imperative de ordin material ale legii, instanţe arbitrală şi mai apoi instanţa de fond au pronunţat o hotărâre la adăpost de critică.
Este de principiu că în litigiile ce vizează drepturi şi obligaţii carc derivă dintr-o convenţie este necesar ca în prealabil să se efectueze operaţiunea de interpretare a acesteia, stabilindu-se natura şi întinderea drepturilor şi obligaţiilor asumate de părţi.
Această operaţiune aparţine. în cazul litigiilor soluţionate prin arbitraj, jurisdicţiei arbitrale. carc este suverană.
Numai în măsura în care prin această operaţiune se încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii, hotărârea arbitrală este susceptibilă de anulare.
Curtea a reţinut că. potrivit principiului libertăţii convenţiilor şi dispoziţiilor art. 5 C. civ., părţile pot încheia în mod liber oriec convenţii, fâră a afecta ordinea publică şi bunele moravuri.
în speţă nu s-a pus problema atingerii acestor limite cu prilejul încheierii convenţiei şi niciun viciu carc să afecteze valabilitatea acesteia nu a fost semnalat ori invocat de recurentă nici în faţa instanţei arbitrale. nici la judecata în fond şi nici pe calea recursului.
Aspectul calificării ori interpretării convenţiei legal {acute, stabilirea întinderii drepturilor şi obligaţiilor părţilor de către Tribunalul arbitral sunt chestiuni care nu intră în câmpul de analiză al dispoziţiilor art. 364 lit. i) C. proc. civ.
Cât priveşte încălcarea de cătrc arbitrii a dispoziţiilor art. 360 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., ncsocotitc la rândul lor şi de instanţa de fond. Curtea a reţinut că o hotărâre arbitrală nu poate tl pronunţată în echitate (ex aequo bono) decât dacă există un acord expres al părţilor litigante.
Existenţa unei asemenea autorizaţii prin actul compromis, de a judeca în echitate, presupune a lăsa libertate totală arbitrilor de a judeca după conştiinţa lor, situaţie în care arbitrii nu sunt ţinuţi să îşi sprijine soluţia lor pe probatoriile ce li se fac şi nici obiec-ţiunile in drept ale părţilor nu îi pot împiedica să dea soluţia în conformitate cu asemenea prevederi.
Or, in speţă. Tribunalul arbitral a pronunţat hotărârea arbitrală confirmată de instanţa de fond in urma administrării probatoriului propus şi încuviinţat în cauză, a făcut o analiză a stării de fapt nu pe baza reţinerii altor elemente decât cele ce s-au degajat din dosar şi a examinat chestiunea de drept incidenţă tot astfel, fără să interfereze cu clemente străine procesului.
împrejurarea că instanţa arbitrală a reţinut cuvântul echitabil nu conduce neapărat la concluzia că aceasta a statuat în echitate, ci că a reţinut o atare expresie în contextul în care a analizat modul de a obligaţiilor.
Astfel, Tribunalul arbitral a reţinut că: „în ceea ce priveşte modul de executare a obligaţiilor, se mai remarcă, aşa cum s-a arătat mai sus, că la staţiile N. s-au găsit produse de curăţenie la un nivel calitativ scăzut, lucru ce este demonstrat prin probele scrise de la filele 78-81. Obligaţiile părţilor sun deopotrivă ferme şi nu sunt lăsate la aprecierea părţilor. Ca atare, un act de jurisdicţie trebuie să fie nu numai legal, dar şi echitabil, deci drept”.
Din cele ce precedă se desprinde concluzia că instanţa arbitrală a enunţat practic dezideratul oricărui act de jurisdicţie, Iară ca prin aceasta să simuleze că statuează în echitate.
Ideea de justiţie în general, de just, de drept presupune şi echitate, aceasta neînsemnând abandonarea de către jurisdicţie a dreptului material şi proccdural în soluţionarea litigiului, aşa cum presupune arbitrajul în echitate.
Curtea a reţinut că instanţa arbitrală a pronunţat o hotărâre fără să încalce prevederile art. 360 C. proc. civ., deoarece din economia acestcia se desprinde concluzia că arbitrii au aplicat la dezlegarea cauzei atât normele de drept materiale incidente în cauză, cât şi
normele procedurale specifice, după cum este legală şi hotărârea instanţei de fond. care o confirmă.
Din aceste considerente, motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este neîntemeiat.
Reproşul recurentei privind conduita procesuală a intimatei, conform căruia aceasta ar fi săvârşit un abuz de drept prin demersul judiciar în faţa instanţei arbitrale. nu a fost probat. Pe de altă parte, nici nu s-a cerut reprimarea unei astfel de atitudini prin invocarea dispoziţiilor art. 723 corclat cu art. 129 alin. (I) C. proc. civ. şi nici a art. 1081 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
Formularea unei cereri în justiţie cu obiect limitat nu constituie în principiu exercitarea abuzivă a dreptului, ci manifestarea de voinţă a reclamantului, expresie a principiului disponibilităţii carc guvernează procesul civil.
în speţă, nu s-a demonstrat că principiul disponibilităţii ori normele carc îl conturează ar fi fost ignorate de intimată.
în consecinţă. Curtea a reţinut că motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate, aşa încât. în temeiul art. 366 alin. (2) corclat cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a dispus respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii instanţei de fond prin care s-a dispus respingerea acţiunii în anulare a hotărârii arbitrale pronunţate de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Cluj.
C.A. Cluj, s. com., dec. nr. 1583 din 3 iulie 2008. în Jurindex
