C. proc. civ.. art. 364 lit. i)
Pârâta-petentă a atacat sentinţa recurată pentru nelegalitatc. criticând prima instanţă pentru a fi considerat acţiunea în anulare neîntemeiată, câtă vreme sentinţa arbitrală atacată încalcă dispoziţii imperative ale legii, respectiv dispoziţiile art. 7 din Decretul nr. 167/1958, ale art. 5, art. 953-954 şi art. 1340 C. civ. şi ale art. 30 alin. (1) din Legea nr. 137/2002, modificată şi completată, înfrângerea acestor din urmă dispoziţii fiind invocată de recurentă direct în recurs.
Recursul petentei-pârâte întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. coroborat cu dispoziţiile art. 364 lit. i) C. proc. civ. este neîntemeiat. Recurenta tinde, aşa cum corect a apreciat şi prima instanţă, la obţinerea, prin promovarea unei acţiuni în anularea sentinţei arbitrale, la o nouă judecare a cauzei, aspect inadmisibil în lumina dispoziţiilor art. 364 C. proc. civ., în speţă nefiind incidente nici dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., faţă de regimul special al acţiunii în anularea unei hotărâri arbitrale.
Din perspectiva dispoziţiilor art. 364 lit. i) C. proc. civ., pe care îşi întemeiază recu-renta-petentă-pârâtă acţiunea în anulare şi a căror încălcare o reproşează primei instanţe judecătoreşti, s-a reţinut că, aşa cum a stabilit judicios şi hotărârea instanţei criticate. Tribunalul arbitral nu a încălcat nicio dispoziţie imperativă a legii. Acesta a soluţionat cererea cu care a fost învestit cu aplicarea şi în temeiul dispoziţiilor de lege invocate de părţi, precum şi al contractului dintre acestea, rcspectându-se astfel prevederile art. 360 C. proc. civ., ca şi Regulile procedurii arbitrale invocate de recurentă, modul de soluţionare a litigiului arbitral neputând fi cenzurat de instanţa de judecată. Recurenta invocă, pentru prima oară direct în recurs, dispoziţiile art. 30 alin. (1) raportat la art. 28 din Legea nr. 137/1002. modificată şi completată, pe care nu a înţeles să îşi întemeieze apărările în cursul procesului arbitral, astfel că acest aspect nici nu poate fi examinat de instanţă.
Nu s-a putut reţine încălcarea normelor de ordine publică referitoare la împlinirea termenului de prescripţie, deoarece Tribunalul arbitral corect a aplicat dispoziţiile art. 7. art. 8 şi art. 16 din Decretul nr. 167/1958. stabilind judicios că termenul de prescripţie curge, în cauză, din momentul în care reclamanta-intimată a cunoscut exact întinderea prejudiciului a cărui reparaţie este invocată abia la 15 decembrie 2004 când. prin silită, s-a recuperat de la SC R. SA. societatea privatizată, debitul pe care aceasta îl avea faţă de Consiliul local al municipiului Sibiu, datoria devenind certă, lichidă şi exigibilă pentru reclamantă abia la data menţionată anterior, nici măcar pârâta-recurentă
însăşi necunoscând respectiva datorie, de care a fost informată doar la 17 iunie 2004. prin certificatul constatator al Direcţiei Fiscale Locale Sibiu, iar suma a fost precis cuantificată abia la data de 23 decembrie 2004. data hotărârii Consiliului local al municipiului Sibiu de scutire de plată a unei sume de cea. 12,3 miliarde lei (ROL), date în raport de care introducerea acţiunii arbitrale la 18 iunie 2007 este tăcută înăuntrul termenului de prescripţie.
Faţă de cele reţinute, sentinţa recuratâ este legală şi temeinică, situaţie în care, în temeiul art. 312 C. proc. civ., s-a dispus respingerea recursului.
I.C.C.J.. s. com., dec. nr. 144 din 22 ianuarie 2009, in Legalis
