Art. 202 Cod penal
Faţă de cele reţinute, instanţa a constatat ca faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de sexuală, prevăzută de art. 202 al. 1 C.p., săvârşită faţă de ambele părţi vătămate.
Instanţa de fond a apreciat, că gesturile săvârşite de către inculpat faţă de fiecare dintre părţile vătămate sunt de natura a aduce atingere pudoarei, simţului moral, de a încălca sentimentul de bună cuviinţă, mai ales prin raportare la vârsta celor două minore. Acestea au generat sentimente de teamă şi ruşine părţilor vătămate şi, in egală măsură, sentimente de repulsie şi indignare membrilor familiilor acestora. Atitudinile, acţiunile, gesturile inculpatului dezvăluie sau sugerează aspecte intime ale vieţii sexuale si, ca atare, îmbracă forma „caracterului obscen” in sensul art. 202 al. 1 C.p..
(Decizia penală nr. 150/R/MF/05 martie 2013)
Prin sentinţa penală nr.110 din 10 ianuarie 2013, pronunţată de Judecătoria Piteşti, a fost condamnat inculpatul
– la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de corupţie sexuală, prevăzută de art. 202 al. 1 C.p., cu reţinerea art. 37 lit. b C.p., împotriva părţii vătămate I. I. D.
– la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de corupţie sexuală, prevăzută de art. 202 al. 1 C.p., cu reţinerea art. 37 lit. b C.p., împotriva părţii vătămate S. A. M.
În baza art. 33 lit. a – art. 34 lit. b C.p., s-a constatat că infracţiunile sunt concurente, s-au contopit cele doua pedepse şi s-a dispus ca inculpatul să o execute pe cea mai grea, respectiv pedeapsa de 3 ani închisoare, sporită cu 4 luni, urmând să execute pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare, în condiţiile art. 57 C.p..
În baza art.71 C.p., pe durata executării pedepsei, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a şi b C.p..
În baza art. 350 C.p.p., s-a menţinut măsura arestului preventiv faţă de inculpat, iar în temeiul art. 88 C.p., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive, începând cu data de 09.07.2012 la zi.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, că la data de 25.07.2012 a fost înregistrată adresa nr. 3404/II/6/2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, prin care a fost înaintat spre soluţionare dosarul nr. 5055/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, privind pe inculpat, trimis in judecată in stare de arest preventiv prin rechizitoriul din 24.07.2012, pentru săvârşirea a doua infracţiuni de corupţie sexuală, prevăzute de art. 202 al. 1 C.p., cu reţinerea art. 37 lit. b C.p., fata de părţile vătămate minore I. I. D. si S. A. M.
In motivarea actului de inculpare, s-a reţinut, in esenţă, că in data de 08.06.2012, inculpatul C. V. le-a condus pe părţile vătămate I. I. D. si S. A. M. in scara blocului in care acestea locuiesc si a săvârşit asupra lor acte cu caracter obscen.
Din analiza probatoriului cauzei, instanţa a reţinut in fapt următoarele:
Inculpatul este o persoana cu un comportament indezirabil. Până in prezent acesta a mai fost condamnat, prin sentinţa penală nr. 1031/07.05.2010 a Judecătoriei Pitesti, definitivă prin decizia penala nr. 18/MF/20.07.2010 a Tribunalului Argeş, la o pedeapsa de 1 an si 10 luni închisoare, tot pentru săvârşirea infracţiunii de corupţie sexuală, fiind arestat la data de 05.08.2009 si executând pedeapsa până la data de 03.06.2011.
Atât înainte cât si după executarea pedepsei mai sus menţionate inculpatul a fost sancţionat administrativ si pentru săvârşirea unor fapte de sustragere de bunuri.
Inculpatul provine dintr-un mediu familial modest, rural, iar in perioada ulterioara punerii in libertate a locuit împreună cu soţia sa la locuinţa acesteia din comuna O., jud. Argeş, de unde se deplasa la Pitesti pentru a presta activităţi in domeniul construcţiilor.
In data de 08.06.2012, după terminarea programului de lucru, inculpatul a trecut întâmplător pe lângă imobilul in care locuiesc părţile vătămate I. I. D. si S. A. M. Acolo le-a observat pe cele doua părţi vătămate, in vârstă de 9 ani, care se jucau împreună cu I. M. P., in vârstă de 6 ani, si cu N. P. L., in vârstă de 19 ani. Inculpatul nu le cunoştea pe niciuna dintre ele.
Inculpatul a prins mingea cu care se jucau fetele pentru a le capta atenţia si a le câştiga încrederea. Nici reacţia de respingere a minorei I. M. P. nu a fost de natura a-l determina pe inculpat sa renunţe la intenţiile sale.
Profitând de împrejurarea ca fata de 19 ani a plecat din zona in care se jucau fetitele, inculpatul le-a întrebat pe părţile vătămate unde locuiesc si daca cunosc o anumita persoana de sex feminin despre care el pretindea ca ar locui in acelaşi imobil.
Le-a propus apoi părţilor vătămate sa le înveţe un joc nou. A ridicat pe rând părţile vătămate in braţe, sub pretextul ca doreşte sa vadă care este mai grea, si le-a măsurat înălţimea, punându-le pe rând lângă perete.
După aceste acte repetate de captare a încrederii si a bunăvoinţei, inculpatul a luat-o de mana pe partea vătămată I. I. D. si, sub pretextul ca doreşte sa îi arate unde sta o anumita vecina, a urcat cu aceasta pana la etajul 2. Acolo, după ce a pus-o pe fetita pe o treapta a scării, si-a lipit corpul de al acesteia, timp in care executa mişcări cu tentă sexuală. In final i-a cerut părţii vătămate sa se aşeze pe jos pentru ca el sa se urce peste corpul ei.
Refuzul părţii vătămate de a se aşeza in poziţia solicitată de inculpat l-a determinat pe acesta sa înceteze, însă, in momentul in care coborau scările inculpatul a atins-o pe partea vătămata cu mana, peste obiectele vestimentare, in zona genitala, fapt ce a generat reacţia de nemulţumire a acesteia.
Ulterior, inculpatul a abordat-o din nou pe partea vătămată S. A. M., pe care, sub acelaşi pretext de a căuta o anumita vecina, a condus-o la etajul 2 al imobilului. Pe palier, inculpatul i-a cerut părţii vătămate S. A. M. sa stea in genunchi, cu mâinile pe podea, pentru ca el să se poată aşeza pe ea. Refuzul părţii vătămate l-a determinat pe inculpat sa înceteze „jocul” nou pe care încerca sa i-l arate acesteia.
Fiecăreia dintre părţile vătămate inculpatul i-a cerut sa nu spună nimic părinţilor despre „jocurile noi” pe care el încerca să le înveţe. De asemenea, i-a repetat fiecărei părţi vătămate ca este frumoasa si a ţinut să se asigure ca le plac „jocurile” iniţiate de către el.
Sentimentele de încredere si bunăvoinţă pe care părţile vătămate le-au manifestat in prima parte a întâlnirii cu inculpatul s-au transformat in sentimente de ruşine şi teamă, chiar si la vârsta lor cele doua părţi vătămate conştientizând că ceea ce se întâmplase cu inculpatul in scara blocului nu este bine.
Discuţiile purtate de părţile vătămate cu ceilalţi copii de la scara vecină pe tema întâmplării cu bărbatul necunoscut a făcut ca incidentul să ajungă la cunoştinţa membrilor familiilor celor două părţi vătămate, care şi-au manifestat indignarea profundă in raport de cele întâmplate.
Cele reţinute au fost stabilite pe baza următoarelor mijloace de probă: procesele verbale de recunoaştere din grup din 09.07.2012, declaraţiile martorilor I. M. P., N. P. L., S. M., I. M. F. si C. M., copia referatului de evaluare nr. 71/2010, întocmit inculpatului de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş, copia sentinţei penale nr.1031/07.05.2010 a Judecătoriei Pitesti, copia deciziei penale nr. 18/MF/20.07.2010 a Tribunalului Argeş, declaraţiile părţilor vătămate I. I. D. si S. A. M.
Inculpatul a manifestat o atitudine inconsecventă faţă de faptele sale. După ce iniţial, a negat săvârşirea faptelor, in faţa organelor de urmărire penală a revenit şi şi-a recunoscut atitudinea faţă de părţile vătămate I.I.D si S.A.M. In faţa instanţei, inculpatul a manifestat aceeaşi inconsecvenţă. După ce a ales să se prevaleze de dreptul de nu da declaraţie in faza de cercetare judecătorească, in cursul dezbaterilor inculpatul a acceptat ideea ca in data de 08.06.2012 a avut de-a face cu cele doua părţi vătămate, pe care le-a condus in scara blocului in care locuiesc. Relativ la cele întâmplate in scara blocului, inculpatul insista ca susţinerile părţilor vătămate sunt exagerări si ca in realitate lucrurile nu ar fi decurs tocmai in sensul in care acestea declară.
Faţă de cele reţinute, instanţa de fond a constatat ca faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de corupţie sexuală, prevăzută de art. 202 al. 1 C.p., săvârşită faţă de ambele părţi vătămate.
Instanţa de fond a apreciat, că gesturile săvârşite de către inculpat faţă de fiecare dintre părţile vătămate sunt de natura a aduce atingere pudoarei, simţului moral, de a încălca sentimentul de bună cuviinţă, mai ales prin raportare la vârsta celor două minore. Acestea au generat sentimente de teamă şi ruşine părţilor vătămate şi, in egală măsură, sentimente de repulsie şi indignare membrilor familiilor acestora. Atitudinile, acţiunile, gesturile inculpatului dezvăluie sau sugerează aspecte intime ale vieţii sexuale si, ca atare, îmbracă forma „caracterului obscen” in sensul art. 202 al. 1 C.p..
Vinovăţia inculpatului fiind dovedită, instanţa de fond i-a aplicat acestuia pedepse pentru fiecare dintre infracţiunile reţinute in sarcina sa, la individualizarea cărora au fost avute in vedere dispoziţiile art. 72 C.p. iar gradul de pericol social concret a fost apreciat in funcţie de următoarele elemente: condiţiile si împrejurările săvârşirii faptei, profitând de vârsta fragedă a părţilor vătămate si de împrejurarea că acestea se găseau nesupravegheate in proximitatea imobilului in care locuiesc; scopul inculpatului care a constat in obţinerea de satisfacţie prin abuzarea de poziţia sa dominanta in relaţia cu cele doua părţi vătămate şi de exploatare a incapacităţii minorelor de a reacţiona de o manieră ferma şi pe măsura situaţiei jenante in care erau angrenate; persoana inculpatului care este recidivist (recidiva postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b C.pen.) in raport cu condamnarea la pedeapsa de 1 an si 10 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1031/07.05.2010 a Judecătoriei Pitesti, definitivă prin decizia penală nr. 18/MF/20.07.2010 a Tribunalului Argeş, pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni in anul 2009; atitudinea nesinceră a inculpatului in faţa instanţei si încercarea acestuia de induce in eroare instanţa prin prezentarea unei situaţii nereale; lipsa oricărei urme de regret sau compasiune la inculpat, coroborat cu negarea obstinentă, chiar obsesiva, a realităţii si a probelor incriminatoare evidente; vârsta si mediul social din care provine inculpatul; modul de operare al inculpatului ce denota o periculozitate deosebita prin îndrăzneală de care a dat dovada atunci când a hotărât să acţioneze chiar in scara blocului in care locuiesc părţile vătămate, cu riscul de a fi surprins de rudele sau vecinii acestora si nu in ultimul rând, urmările faptelor constând intr-o afectare a perspectivelor de dezvoltare psiho-socială a celor două părţi vătămate, expuse unor situaţii de care nu ar fi trebuit să ia cunoştinţă la vârsta la care se găsesc.
Prin prisma acestor elemente, instanţa de fond a apreciat, că scopul educativ preventiv al procesului penal, prevăzut de art. 52 C.p., poate fi atins doar prin aplicarea unor pedepse privative de libertate orientate către mediu, care să fie de natură a-i atrage inculpatului atenţia asupra caracterului antisocial al faptelor sale si să-l determine pe viitor să se abţină de la astfel de gesturi iresponsabile ce pot avea urmări grave, ireversibile pentru sănătatea părţilor vătămate.
Constatând că infracţiunile sunt concurente (concurs real de infracţiuni prevăzut de art. 33 litera a C.p.) instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 33 litera a – art. 34 litera b C.p., a contopit pedepsele, dispunând ca inculpatul s-o execute pe cea mai grea, sporită in limitele legii şi in raport de ansamblul infracţional, în condiţiile art.57 Cod penal, apreciind că este singura modalitate posibilă de individualizare a executării pedepsei permisă de lege, datorită stării de recidivă in care se găseşte inculpatul.
In baza art. 88 C.p. din pedeapsa aplicată, s-a dedus perioada reţinerii şi a arestului preventiv in care s-a aflat inculpatul până in prezent.
Măsura preventivă a arestului a fost menţinută faţă de inculpat, in condiţiile art. 3001si art. 3002C.p.p. începând cu data trimiterii lui in judecata, pe parcursul întregii cercetări judecătoreşti.
Având in vedere considerentele ce au stat la baza soluţiei de condamnare, criteriile de individualizare a pedepsei si a executării acesteia, în baza art. 350 C.p.p. s-a menţinut măsura arestului preventiv faţă de inculpat. Instanţa de fond a apreciat că motivele şi temeiurile care au stat la baza măsurii preventive a arestului subzistă in continuare aşa cum au fost reţinute de instanţa care a dispus această măsură.
Instanţa de fond a reţinut, că pericolul concret pentru ordinea publică este evidenţiat in primul rând de modalitatea in care fapta a fost comisă, intr-un loc public, chiar in scara blocului in care părţile vătămate locuiesc, cu riscul de a fi surprins de membrii familiei victimelor sau de vecinii acestora, profitând de inocenta si de imposibilitatea de a se apăra a minorelor in vârstă de nici 9 ani. Fapta inculpatului a avut o rezonanţă deosebită in comunitatea in care părţile vătămate trăiesc, provocând indignarea si revolta rudelor minorelor, existând pericolul unei reacţii violente din partea acestora la adresa inculpatului, pe fondul stării emoţionale pe care le-a produs-o aflarea veştilor relativ la cele întâmplate.
Modul in care inculpatul le-a abordat pe părţile vătămate, pe care atunci le vedea pentru prima dată, coroborat cu locul in care s-a întâmplat incidentul, instanţa de fond a constatat că evidenţiază o îndrăzneală deosebită din partea acestuia, comportamentul său având chiar o tenta patologica prin raportare la vârsta minorelor.
Consumul de alcool pare să fie factorul declanşator al comportamentului deviant al inculpatului, acesta invocând ca scuză consumul de alcool.
Nu trebuie pierdut din vedere, în opinia instanţei de fond, nici faptul că inculpatul a mai fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate pentru săvârşirea aceluiaşi gen de fapte, din executarea căreia fusese eliberat cu mai puţin de un an înainte. Pedeapsa privativă de libertate pe care a executat-o nu a fost de natură a-l determina pe inculpat sa renunţe la săvârşirea de astfel de gesturi, fapta repetându-se, de acesta dată faţă de două minore, la nici un an de la momentul punerii in libertate a inculpatului.
Toate aceste coordonate, a creat instanţei de fond convingerea că perspectiva ca inculpatul sa reacţioneze in acelaşi mod in situaţia in care i s-ar ivi condiţii favorabile, mai ales in contextul consumului de alcool, este dincolo de o simpla presupunere iar măsura preventivă a arestului este oportună in cazul său pentru a-l împiedica să comită alte fapte antisociale.
Instanţa de fond a apreciat, că niciuna dintre măsurile preventive neprivative de libertate dintre cele prevăzute de art. 136 C.p.p. nu este in măsură să elimine riscurile enunţate mai sus.
Impotriva acestei sentinţe a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul modalităţii de individualizare a pedepsei, al cărui cuantum ar trebui redus în acord cu dispoziţiile art.320/1 Cod pr.penală, care priveşte anumite limite de pedeapsă ce sunt obligatorii pentru instanţă.
Examinând recursul declarat, prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea, prin decizia penală nr. 150/R/MF/05 martie 2013aconstatat că acesta este nefondat, pentru următoarele argumente:
In ceea ce priveşte motivul de recurs formulat de inculpatul C. V., privind individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea notează că acesta este neîntemeiat şi urmează a fi respins ca atare.
Aceasta, întrucât, instanţa de fond a avut în vedere criteriile prevăzute în art.72 Cod penal, luând în considerare atât natura, gravitatea şi gradul de pericol social ridicat al infracţiunilor săvârşite, dar şi persoana inculpatului, care nu este la primul contact cu legea penală, aflându-se în stare de recidivă postexecutorie prev. de art.37 lit.b Cod penal – acesta săvârşind aceleaşi infracţiuni în anul 2009, fiind condamnat la pedeapsa de un an şi 10 luni închisoare, prin sentinţa penală nr.1031 din 7 mai 2010 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin decizia penală nr.18/MF din 20 iulie 2010 a Tribunalului Argeş.
Faptele comise de inculpat prevăzute de art.202 alin.1 Cod penal, faţă de două părţi vătămate, sunt de o gravitate deosebită, atât prin consecinţele produse, cât şi prin modalitatea de săvârşire, astfel că solicitarea acestuia în sensul reducerii pedepselor aplicate, nu poate fi primită.
Pedepsa nu este doar un mijloc de reeducare a condamnatului, ci trebuie să constituie şi o măsură de constrângere corespunzătoare valorii sociale încălcate prin săvârşirea infracţiunilor, sens în care reducerea pedepselor aplicate inculpatului ar conduce la deturnarea scopului general al pedepsei.
In plus, inculpatul a manifestat o atitudine inconsecventă faţă de faptele sale atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată, în sensul că le-a recunoscut, ca apoi să le nege în întregime, astfel încât apărarea acestuia în sensul reţinerii dispoziţiilor art.320/1 Cod pr.penală, pentru motivul că recunoaşte săvârşirea faptelor abia cu prilejul soluţionării recursului, nu are suport legal.
Pentru aceste motive, Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat, împotriva sentinţei penale nr. 110 din 10 ianuarie 2013, pronunţată de Judecătoria Piteşti, în dosarul nr.15180/280/2012 şi, în baza art.88 Cod penal, a dedus la zi prevenţia.
