Cod Proc.Civ., art.20,
Legea nr. 304/2004, art.2 alin.2; art.36 alin.1 si 3;
Astfel cum reiese în mod neechivoc din continutul art.20 Cod Proc.Civ., legiuitorul a stabilit ca declansarea procedurii speciale a conflictului negativ de competenta este posibila în situatia de exceptie în care doua (sau mai multe) instante se declara necompetente.
Sectiile cu specializari diferite care functioneaza în cadrul aceleasi instante nu pot fi asimilate categoriei “instantelor” la care se refera dispozitiile art. 20 C.pr.civ. în conditiile în care – prin art. 2 alin. 2 coroborat cu art. 36 alin. 1 si 3 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara – legiuitorul a determinat structurile care se includ în aceasta categorie statuând în sensul ca “justitia se realizeaza prin urmatoarele instante judecatoresti: Înalta Curte de Casatie si Justitie, curti de apel, tribunale, tribunale specializate, instante militare, judecatorii” respectiv ca “tribunalele sunt instante cu personalitate juridica organizate la nivelul fiecarui judet si al municipiului Bucuresti …; în cadrul tribunalelor functioneaza sectii, sau dupa caz complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze pentru minori si familie, cauze de administrativ si fiscal, cauze privind conflictele de si asigurari sociale, precum si, în raport cu natura si numarul cauzelor, sectii maritime si fluviale sau pentru alte materii.”(Sentinta Civila nr. 14F din data de 2 septembrie 2010 – Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a IX-a Civila si pentru Cauze Privind Proprietatea Intelectuala)
La data de 04.08.2010, s-a înregistrat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti Sectia a IX-a civila si pentru cauze privind proprietatea intelectuala sesizarea privind solutionarea conflictului negativ de competenta ivit între Sectiile a IV-a civila si a IX-a de contencios administrativ si fiscal din cadrul Tribunalului Bucuresti în judecarea litigiului având ca obiect cererea formulata de Prefectul Municipiului Bucuresti privind anularea Dispozitiei nr. 11317/26.03.2009 emisa de Primarul municipiului Bucuresti în conditiile Legii 10/2001.
Prin cererea introductiva de instanta, reclamantul Prefectul Municipiului Bucuresti a aratat în esenta ca, prin actul administrativ a carui nulitate se solicita, a fost solutionata notificarea nr. 3199/2001 formulata de numitul D. D. (pentru imobilul compus din teren si constructie, situat în Bucuresti, sos. A. nr… ), acordându-se acestuia din urma beneficiul Legii nr. 10/2001 cu încalcarea prevederilor art. 1 si art.23 din Legea nr.10/2001. Aceasta situatia a fost constatata în urma verificarilor realizate asupra documentatiei înaintate de Primaria Municipiului Bucuresti.
Analizând sesizarea astfel formulata, Curtea retine urmatoarele:
Actiunea având obiectul sus aratat a fost depusa si înregistrata la sectia de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bucuresti.
Prin sentinta civila nr. 471/10.02.2010 pronuntata în acest dosar a fost admisa exceptia necompetentei functionale, dispunându-se declinarea competentei de judecare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucuresti – Sectia civila.
Pricina a fost înregistrata la Sectia a IV-a civila a Tribunalului Bucuresti.
Prin sentinta civila nr. 487/07.04.2010, Tribunalul Bucuresti – Sectia a IV-a Civila admis exceptia necompetentei functionale si s-a dispus declinarea competentei de solutionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucuresti – sectia de contencios administrativ si fiscal.
Raportat la masurile astfel dispuse la judecata în prima instanta a litigiului, Curtea constata ca fiecare dintre cele doua “declinari de competenta” s-a realizat de la Tribunalul Bucuresti catre Tribunalul Bucuresti, între sectiile administrativ organizate a functiona în cadrul acestei instante.
Or, potrivit art. 20 pct. 2 C.pr.civ. “exista conflict de competenta când doua sau mai multe instante, prin hotarâri irevocabile, s-au declarat necompetente de a judeca aceeasi pricina”.
Astfel cum reiese în mod neechivoc din continutul normei enuntate, legiuitorul a stabilit ca declansarea procedurii speciale a conflictului negativ de competenta este posibila în situatia de exceptie în care doua (sau mai multe) instante se declara necompetente.
Sectiile cu specializari diferite care functioneaza în cadrul aceleasi instante nu pot fi asimilate categoriei “instantelor” la care se refera dispozitiile art. 20 C.pr.civ. în conditiile în care – prin art. 2 alin. 2 coroborat cu art. 36 alin. 1 si 3 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara – legiuitorul a determinat structurile care se includ în aceasta categorie statuând în sensul ca “justitia se realizeaza prin urmatoarele instante judecatoresti: Înalta Curte de Casatie si Justitie, curti de apel, tribunale, tribunale specializate, instante militare, judecatorii” respectiv ca “tribunalele sunt instante cu personalitate juridica organizate la nivelul fiecarui judet si al municipiului Bucuresti …; în cadrul tribunalelor functioneaza sectii, sau dupa caz complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze pentru minori si familie, cauze de contencios administrativ si fiscal, cauze privind conflictele de munca si asigurari sociale, precum si, în raport cu natura si numarul cauzelor, sectii maritime si fluviale sau pentru alte materii.”
În aceste conditii, observând si prevederile art.22 C.pr.civ. – care stabilesc instanta competenta a solutiona conflictul (de competenta) în raport de nivelul si de localizarea geografica a instantelor si altor organe cu activitate administrativ jurisdictionala expres avute în vedere de legiuitor ca având vocatia de a genera un conflict de competenta în sensul Titlului IV din C.pr.civ – Curtea apreciaza ca, în speta, nu sunt întrunite conditiile legal cerute pentru declansarea conflictului negativ de competenta si pronuntarea – de catre Curtea de Apel Bucuresti – a unui regulator de competenta prin care sa stabileasca daca revine sectiei civile sau de contencios administrativ (ambele) din cadrul Tribunalului Bucuresti competenta de a solutiona litigiul pendinte.
Se cuvine a fi mentionat ca, în raport de caracterul imperativ al normelor juridice enuntate si de consecintele anterior retinute în raport de acestea, este lipsita de relevanta împrejurarea ca cele doua sectii ale Tribunalului Bucuresti au apelat la institutia “declinarii de competenta” spre a se desesiza de solutionarea pricinii, un asemenea artificiu procedural nefiind suficient pentru înlaturarea de la aplicare a rigorilor ce rezida din mentionatele norme.
Fata de considerentele expuse si de dispozitiile legale mentionate, Curtea va respinge ca inadmisibila sesizarea privind stabilirea competentei de solutionare a cauzei în favoarea uneia dintre sectiile (civila sau de contencios administrativ) din cadrul Tribunalului Bucuresti.
Vazând si dispozitiile art. 22 alin. 5 C.pr.civ.
