ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.1664
Ședința publică din data de 12 august 2009
PREȘEDINTE: Cristina Pigui
JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Violeta
– –
Grefier –
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul, cu domiciliul ales la sediul Cabinetului de Avocatură și – P,- A, județ P, împotriva sentinței civile nr.663 din 16 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SRL, cu sediul în P,- A, județ
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 12 august 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrată din prezenta când, pentru a da posibilitate apărătorului recurentului-reclamant să depună la dosar concluzii scrise, așa cum acesta a solicitat, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 19 august 2009, dată la care a pronunțat următoarea decizie.
Curtea
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SRL pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr.158 /11.11.2008 emisă de pârâtă, prin care s-a dispus încetarea contractului de muncă al reclamantului pe motiv de neprezentare la locul de muncă. Reclamantul a mai solicitat operarea în cartea de muncă a perioadei 1.07.2008-5.11.2008 și acordarea retribuției aferentă perioadei respective, precum și ca în decizia de desfacere a contractului de muncă să se specifice motivul real, iar nu cel invocat de pârâtă.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost angajatul societății pârâte în funcția de instalator pe perioada 20.10.2007- 11.11.2008, când i s-a desfăcut contractul de muncă, pentru un motiv care nu corespunde realității.
A mai susținut reclamantul că motivul invocat de pârâtă în decizia de concediere nu este real întrucât în perioada 1.07.2008 până la data de 18.08.2008, precum și în perioada 18.08.2008 până la 11.11.2008, reclamantul nu a avut de lucru și a fost lăsat acasă solicitându-i-se să formuleze cerere pentru i se acorda concediu fără plată, solicitare cu care reclamantul nu a fost de acord, acesta cerând să i se plătească 75% din salariu, conform dispozițiilor Codului muncii.
În continuare, reclamantul a arătat că la data de 14.10.2008 a formulat o sesizare la ITM deoarece nu primea niciun răspuns de la societate și, datorită acestei sesizări, a fost concediat pentru un motiv neîntemeiat, deoarece sesizarea este făcută înainte de convocarea la sediul firmei, la care s-a prezentat pe data de 5.11. 2008 fiind, însă, dat afară fără nicio explicație.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că în temeiul art. 61 lit. a Codul muncii, societatea a hotărât ca începând cu data de 5.11.2008 să înceteze contractul individual de muncă al reclamantului, deoarece acesta, pe lângă abaterile repetate de la regulile de disciplină muncii, a absentat nemotivat de la serviciu începând cu data de 1.07.2008.
A mai susținut pârâta că la data de 5.11.2008 reclamantul a fost convocat la sediul societății în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile, iar conform dispozițiilor art.267 alin. 3 Codul muncii, neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condițiile prevăzute la alin.2, fără un motiv obiectiv, dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
Pe baza probatoriilor administrate în cauză, cu înscrisuri, interogatoriile părților și depozițiile martorilor și audiați la solicitarea reclamantului, prin sentința civilă nr. 663 din 16 martie 2009, Tribunalul Prahovaar espins contestația ca neîntemeiată și, pe cale de consecință, a respins și celelalte capete de cerere ca neîntemeiate, luând act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că prin decizia nr.158/11.11.2008 societatea-pârâtă a dispus concedierea reclamantului, în baza dispozițiilor art.61 lit. a Codul muncii, reținând că acesta a absentat nemotivat de la serviciu din data de 01.07.2008, încălcând regulamentul de ordine interioară și nu s-a prezentat la convocarea societății in vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile.
S-a mai reținut că potrivit dispozițiilor art.61 Codul muncii, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului în cazul în care salariatul a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancțiune disciplinară, arătându-se că în jurisprudență au fost calificate drept abateri grave, apte să atragă desfacerea contractului de muncă, absențele repetate și nemotivate de la serviciu, reclamantul lipsind nemotivat de la serviciu începând cu data de 1.07.2008, după cum rezultă din fișele de pontaj prezentate de societatea-pârâtâ.
Instanța nu a reținut susținerile reclamantului în sensul că nu a absentat nemotivat, ci nu s-a mai prezentat deoarece societatea la care lucra, din lipsă de lucrări, nu i-a mai acordat sarcini de serviciu în perioada respectivă, pe motiv că din declarațiile martorilor audiați în cauză reiese că aceștia au lucrat în continuare în subordinea societății-pârâte, reclamantul plecând la un alt punct de lucru al societății, deoarece aceasta s-a separat, martorul afirmând că “bănuiește” că reclamantul nu s-a mai prezentat la societate întrucât nu au fost lucrări
Împotriva sentinței primei instanțe, reclamantul a declarat recurs, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, invocând disp.art.304 pct.7 și 9 și art.3041Cod pr.civilă.
Susține recurentul că în mod greșit i-a fost respinsă acțiunea întrucât a făcut dovada prin proba testimonială că în perioada 1.07.2008- 11.11.2008 a fost trimis acasă solicitându-i-se să formuleze o cerere de concediu fără plată, cerere cu care recurentul nu a fost de acord, acesta formulând o cerere către unitate pentru a i se plăti pentru prestată 75% din salariu, cerere rămasă fără răspuns, iar în aceste condiții, recurentul a înaintat la ITM o adresă în urma căreia această instituție a procedat la efectuarea unui control la sediul intimatei.
Se mai susține că prima instanță nu a luat în considerare la aprecierea soluției declarațiile martorilor audiați deși aceștia au arătat că intimata nu a mai contractat alte lucrări, ceea ce a generat imposibilitatea societății de a plăti salariile.
Totodată, se susține că decizia de concediere a fost emisă cu încălcarea normelor legale în vigoare, întrucât potrivit art. 267 alin.1 din Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, nicio măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 264 alin.1 lit.a, nu poate fi dispusă înainte de efectuarea unei cercetări prealabile și același act normativ prevede obligația angajatorului ca în termen de 30 de zile de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii să se dispună aplicarea sancțiunii prin decizie în formă scrisă, intimata recunoscând prin răspunsurile la interogatoriu că a luat cunoștință de săvârșirea faptei la data de 1.07.2008, iar decizia a fost emisă la data de 11.11.2008, la mai bine de 4 luni față de termenul reglementat expres de lege.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea sentinței, iar pe fond admiterea contestației.
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează:
Prin decizia nr. 158/11.11.2008 emisă de societatea intimată, contractul individual de muncă al recurentului a fost desfăcut disciplinar, conform art. 61 lit.a din Codul muncii, reținându-se că recurentul a absentat nemotivat de la serviciu începând cu data de 1.07.2008, încălcând regulamentul de ordine interioară al societății.
În urma sesizării recurentului adresată Inspectoratului Teritorial d e Muncă P, această din urmă instituție a efectuat un control la societatea intimată, iar potrivit adresei nr. 3419/11.11.2008 a ITM P către recurent (fila 5 dosar fond), s-a comunicat acestuia, printre altele, că în urma verificării foilor colective de prezență aferente perioadei iunie 2008-5.11.2008, s-a constatat faptul că începând cu data de 1.07.2008 recurentul a absentat nemotivat.
De asemenea, în cuprinsul aceleiași adrese se face mențiunea că angajatorul a prezentat, cu ocazia controlului, convocarea nr. 153/3.11.2008 prin care recurentul a fost invitat în data de 5.11.2008 la sediul societății pentru lămurirea raportului de muncă, precum și confirmarea de la oficiul poștal, din care rezultă faptul că recurentul a intrat în posesia acesteia în data de 4.11.2008 și întrucât nu a dat curs invitației, angajatorul a dispus sancționarea disciplinară cu desfacerea contractului individual de muncă în baza deciziei nr. 158/11.11.2008, dovada convocării legale a recurentului pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile fiind depusă și în copie la dosarul de fond ( filele 66-68).
Sentința atacată se bazează pe întregul material probator administrat în cauză, care a fost în mod firesc coroborat, fiind neîntemeiată critica recurentului potrivit căreia prima instanță nu ar fi luat în considerație declarațiile martorilor audiați la solicitarea acestuia.
Depozițiile acestor martori au fost analizate în considerentele sentinței atacate, arătându-se care sunt argumentele pentru care nu au fost reținute susținerile recurentului în sensul că nu ar fi absentat nemotivat de la serviciu.
De altfel, martorilor respectivi, foști colegi de serviciu cu recurentul-reclamant, nu le-au fost desfăcute contractele de muncă pentru absențe nemotivate, nefigurând cu asemenea absențe în evidențele societății, așa cum a figurat recurentul.
Recurentul face referire la existența unei cereri a acestuia prin care ar fi solicitat să i se plătească 75% din salariu, cerere care ar fi rămas fără răspuns, nedepunând nicio dovadă la dosar privind formularea unei asemenea cereri și considerentele care ar fi condus la formularea cererii.
Sentința atacată cuprinde motivele pe care se sprijină, motivarea răspunzând cerințelor prev.de art. 261 al.1pct.5 Cod pr.civilă, iar considerentele sentinței nu sunt contradictorii ori străine de natura pricinii.
Neîntemeiată este și critica potrivit căreia decizia de concediere ar fi fost emisă cu încălcarea normelor legale în vigoare.
Referitor la cercetarea disciplinară prealabilă prevăzută de art. 267 alin.1 Codul muncii, intimata-pârâtă a făcut dovada, așa cum s-a arătat mai sus, că l-a convocat în mod legal pe recurent la efectuarea cercetării disciplinare pentru data de 5.11.2008, convocare de care recurentul a luat cunoștință personal la data de 4.11.2008- împrejurare constatată și de ITM P cu ocazia controlului efectuat la societatea intimată – însă recurentul nu s-a prezentat la cercetarea disciplinară, situație în care devin aplicabile disp.art. 267alin.3 din Codul muncii, ce statuează că neprezentarea salariatului la convocarea făcută, fără un motiv obiectiv, dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
Nici critica potrivit căreia decizia de concediere ar fi nelegală pe motiv că a fost emisă cu nerespectarea termenului de 30 de zile de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii, potrivit art. 268 alin.1 din Codul muncii, nu poate fi primită.
Aceasta, deoarece, persoana care absentează nemotivat de la serviciu săvârșește abateri zi de zi, în mod continuu, neputându-se reține că săvârșirea abaterilor ar fi încetat la un moment dat, anterior emiterii deciziei de concediere, recurentul lipsind nemotivat de la serviciu în tot intervalul de timp începând cu data de 1.07.2008 și până la emiterea deciziei de concediere.
Concluzionând, pentru considerentele ce preced, Curtea privește recursul de față ca nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge ca atare, în cauză nefiind incidente niciunele din motivele de modificare a sentinței invocate de recurent în motivarea recursului, sentința atacată fiind legală și temeinică.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, cu domiciliul ales la sediul Cabinetului de Avocatură și – P,- A, județ P, împotriva sentinței civile nr.663 din 16 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SRL, cu sediul în P,- A, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 august 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Violeta
– – — – –
Grefier
Operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120/2006
red./VA
4 ex.
2009-08-31
Trib.P nr-
–
