Prin cererea adresata acestei instante la data de 25.06.2008 contestatorul P.M. a contestat în contradictoriu cu intimata Casa Judeteana de Pensii S. decizia nr. 76359 din 08.04.2005 si a solicitat recalcularea pensiei având în vedere ca stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este de 20 de ani si nu de 30 de ani, cum în mod gresit s-a stabilit prin decizia contestata, emiterea unei noi decizii de pensionare si obligarea pârâtei la restituirea sumei ce i se cuvine cu titlu de începând cu data de 08.04.2005 în cuantum de 15.693 lei.
În motivarea cererii arata ca prin decizia contestata i s-a recalculat dreptul la în conformitate cu OUG 4/2004, aprobata prin Legea 78/2005, coroborate cu prevederile HG 1550/2004 si HG 550/2005, dar cu toate acestea, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual a fost calculat la 30 de ani si nu la 20 de ani.
În sustinerea cererii contestatorul a depus la dosar copia deciziei nr. 76359 din 14.06.1986 (f. 7), copia deciziei nr. 76359 din 08.04.2005 (f. 8) buletin de calcul (f. 9), copia carnetului de (f. 10 – 24).
Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea contestatiei ca nefondata întrucât stagiul de cotizare de 20 de ani se ia în calcul la persoanele pensionate în baza HG 267/1990 care s-au înscris la pensie dupa data de 01.02.1990.
În sustinerea pozitiei sale procesuale intimata a depus la dosar copia deciziei de pensionare nr. 76359 din 29.04.1988 (f. 31), decizia de pensionare 76359 (f. 32), decizia de recalculare a pensiei 76359 din 11.12.2008 (f. 33), buletin de calcul (f. 34), tabel cu datele privitoare la activitatea în munca (f. 35 – 38).
Analizând actele si lucrarile dosarului instanta a constatat ca cererea contestatorului este neîntemeiata pentru urmatoarele considerente:
Contestatorul a fost înscris la pensie pentru limita de vârsta prin decizia nr. 76359/29.04.1988 (f. 31 dosar) în temeiul Legii 3/1977.
Urmare a recalcularii drepturilor de pensie ale contestatorului în conformitate cu prevederile OUG nr. 4/2005 aprobata prin Legea nr. 78/2005, coroborate cu prevederile HG 1550/2004 si ale HG 550/2005 s-a emis decizia nr. 76359/08.04.2005 prin care s-a stabilit un punctaj mediu anual de 1,73010 puncte.
Contestatorul este nemultumit practic de stagiul complet de cotizare luat în calcul la stabilirea drepturilor sale de pensie desi prin decizia contestata nu a fost modificat, fiind avut în vedere acelasi stagiu de cotizare prevazut de Legea 3/1977 în toate deciziile de recalculare emise anterior.
Potrivit art. 2 alin. 3 din HG 1550/2004, pentru persoanele ale caror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 – 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea 3/1977.
Prin art. 8 Legea 3/1977 stabileste un stagiu de cotizare de 30 de ani pentru barbati, acesta fiind stagiul de cotizare avut în vedere si de intimata la stabilirea drepturilor de pensie ale contestatorului.
Art. 14 din Legea 3/1977 nu stabileste un alt stagiu complet de cotizare ci reglementeaza posibilitatea pensionarii la cerere cu reducerea vârstei, respectiv la 50 de ani pentru cei care au lucrat 20 de ani în grupa I de munca.
Ca urmare, tribunalul a apreciat ca neîntemeiate criticile contestatorului, astfel încât, în temeiul art. 87 din Legea 19/2000, a respins cererea ca nefondata.