În motivarea cererii a aratat ca prin Dispozitia nr. 246 din 17 august 2006 emisa de prim-pârâta s-a propus acordarea de despagubiri în conditiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul ce a constituit proprietatea tatalui sau, preluat abuziv si apoi demolat, însa pâna la aceasta data notificarea formulata în termen legal nu i-a fost definitiv rezolvata.
Apelul declarat de reclamanta a fost admis de Curtea de Apel Suceava pentru motivul de nulitate prevazut de art. 297 alin. 2 Cod procedura civila, luat în discutie din oficiu.
Prin sentinta civila nr. 1386 din 9 octombrie 2008, Tribunalul Botosani a respins ca nefondata actiunea.
Pentru a hotarî astfel, prima instanta a retinut ca dispozitiile O.U.G. nr. 81/2007, ale Legii nr. 10/2001 si ale Legii nr. 247/2005 nu stabilesc un termen limita dupa care persoana îndreptatita poate reclama inactivitatea autoritatilor implicate în acordarea despagubirilor solicitate.
Astfel, în conformitate cu aceste dispozitii legale, daca prima instanta s-a declarat competenta si instanta de apel stabileste ca a fost necompetenta, anulând hotarârea atacata, va trimite cauza spre judecare instantei competente.
În speta, obiectul cererii deduse judecatii vizeaza neîndeplinirea unei obligatii de a face, anume de a emite decizia de despagubire, de catre Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor. Aceasta etapa este ulterioara procedurii instituite de dispozitiile Legii nr. 10/2001 privind stabilirea îndreptatirii notificatorului de a primi masuri reparatorii, de competenta instantei civile, gasindu-si reglementarea în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 – Regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.
Or, în conformitate cu dispozitiile cuprinse în Capitolul VI al acestui titlu din lege, litigiile purtate în contradictoriu cu Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor sunt de competenta Sectiei de administrativ si fiscal a curtii de apel în a carei raza teritoriala domiciliaza reclamantul.
