În motivarea actiunii reclamantul a aratat ca prin notificarea nr.380/26.07.2001 adresata Primariei Mun.Ploiesti a solicitat restituirea în natura a imobilului situat în Ploiesti, str.M. nr.16, jud.Prahova, iar prin adresa din data de 16.04.2002 a fost înstiintat ca notificarea a fost transmisa, spre competenta solutionare catre S.C. T. S.A. întrucât aceasta societate este unitatea detinatoare în baza unui certificat de atestare a dreptului de proprietate emis în anul 1991.
A mai precizat reclamantul ca în perioada anilor 2002-2004 a întreprins numeroase demersuri la sediul acestei unitati care, însa, nu a dat pâna în prezent curs notificarii sale, în conditiile în care, anterior depunerii notificarii în baza Legii nr.10/2001 a formulat o actiune în anularea titlului de proprietate emis în sarcina pârâtei S.C. T. S.A., iar Curtea de Apel Bucuresti a pronuntat sent.civ.nr.283/10.03.1999 prin care a admis actiunea sa si a dispus anularea partiala a titlului de proprietate respectiv, în sensul de a include si suprafetele de teren aferente numerelor postale 16 si 18, a caror proprietate apartine autorilor reclamantului.
Totodata, reclamantul a mai învederat ca în baza acestor hotarâri judecatoresti Autoritatea Nationala pentru Turism i-a comunicat ca certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost anulat partial, respectiv în ceea ce priveste imobilele situate la nr.16 si 18, însa, cu toate acestea, în luna iunue 2005 a aflat ca terenul în litigiu a fost înstrainat, astfel încât ar avea dreptul doar la despagubiri.
În raport de sustinerile reclamantului, pârâta A.B.Romania S.A., ca reprezentant pentru Sucursala Ploiesti a formulat în baza art.115-118 C.pr.civ. întâmpinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca nefondata, deoarece la momentul încheierii contractului de garantie imobiliara Banca nu a avut cunostinta nici cu privire la cererea formulata de reclamant în temeiul Legii nr.10/2001 si nici cu privire la existenta vreunui litigiu având ca obiect imobilul, extrasul de carte funciara eliberat în acest sens atestând fara echivoc ca imobilul este proprietatea S.C. T. S.A. si este liber de sarcini, singura notare fiind facuta cu privire la un drept de superficie înscris în favoarea S.C. F.D.F.E.E.-Electrica Muntenia Nord S.A., astfel încât Banca a fost de buna-credinta la momentul încheierii contractului.
La rândul sau, si pârâta S.C.L.S.R.L. a formulat în baza acelorasi texte de lege înzâmpinare prin care a invocat exceptia de necompetenta teritoriala a instantei conform art.5 si 7 C.pr.civ., motivat de faptul ca ambele societati pârâte îsi au sediul pe raza Tribunalului Prahova, astfel încât potrivit art.13 C.pr.civ.competenta apartine acesteia din urma, dat fiind faptul ca imobilul este situat în circumscriptia teritoriala a acestui tribunal.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea actiunii ca neântemeiata, aratând ca a cumparat imobilul situat în Ploiesti, str.M. nr.14-16 în conditiile în care acesta nu era grevat de sarcini, aceeasi exceptie fiind invocata si de pârâta S.C. T. S.A. care, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea actiunii ca neântemeiata, întrucât în cauza sunt incidente disp.art.27 alin.1 din Legea nr.10/2001, ceec ce înseamna ca prevederile art.20 din acelasi act normativ nu îi sunt aplicabile.
A mai precizat pârâta ca a înaintat notificarea în original , precum si actele anexate catre A.P.A.P.S.-Bucuresti, informând în acest sens Primaria Mun.Ploiesti si pe reclamant, iar în ceea ce priveste sustinerile privind anularea titlului de proprietate emis în sarcina S.C. T. S.A. si reconstituit în favoarea acesteia, ele nu pot fi retinute, deoarece sent.civ.nr.283/1999 a Curtii de Apel Bucuresti si dec.nr.320/2000 a Curtii Supreme de Justitie nu îi sunt opozabile, nefiind parte în proces.
În privinta contractului de vânzare-cumparare, pârâta a aratat ca acesta este valabil încheiat si respecta disp.art.948 C.civ., întrucât are un obiect determinat, o cauza licita, iar bunul a apartinut vânzatorului.
Prin sent.civ.nr.40/10.01.2006, Tribunalul Bucuresti-Sectia a V a Civila a declinat sub nr.4132/2006.
La termenul de judecata din data de 5.05.2006, A.B.Bucuresti S.A. a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasiva a sa, motivat de faptul ca Banca a renuntat la ipoteca constituita asupra imobilului în litigiu ce face obiectul contractului nr.425/16.01.2004, iar la termenul din 18.05.2007 pârâta S.C.L.S.R.L. a invocat exceptia tardivitatii dreptului la actiune apreciata ca fiind, în realitate, exceptia prescriptiei dreptului material, deoarece cererea a fost introdusa la data de 12.07.2005, cu mult peste termenul prevazut de art.46 din Legea nr.10/2001 pentru acest gen de actiuni.
În urma probelor administrate în cauza la solicitarea partilor cu înscrisuri, interogatorii reciproce si expertiza tehnica de specialitate topometrica, Judecatoria Ploiesti a pronuntat sent.civ.nr.5370/01.06.2007 prin care a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune al reclamantului si a respins actiunea, ca fiind prescrisa, retinând ca reclamantul este mostenitorul defunctilor M., în calitate de descendent de gradul I, alaturi de numitul M.O.
Prima instanta a constatat ca în baza contractului de vânzare-cumparare aut.sub nr._, autorii reclamantului au dobândit dreptul de proprietate asupra unui imobil situat în Ploiesti, str._ (actual str.M.) nr.15, compus din teren în suprafata de cca.1800 mp, precum si o casa de locuit si magazii, iar ulterior prin actul de vânzare încheiat la data de 25.06.1946 acestia au mai dobândit un imobil învecinat situat în Ploiesti, str.C.Enescu (în prezent str.M.) nr.17, compus din teren în suprafata de 2.069 mp împreuna cu o casa veche, avariata.
S-a mai retinut ca ambele imobile au fost preluate de stat în temeiul Decretului nr.92/1950, iar dupa aparitia Legii nr.10/2001, reclamantul a formulat în termen legal, la data de 26.07.2001, o notificare catre Primaria Mun.Ploiesti prin care solicita restituirea în natura a imobilului-proprietate a autorilor sai situat în Ploiesti, str.M. nr.16-18 preluat abuziv de catre stat, notificare trnsmisa apoi catre S.C. T. S.A. în calitate de detinatoare a imobilului, care, la rândul sau a înaintat-o catre A.P.A.P.S.Bucuresti la data de 26.04.2002.
Întrucât prin actiunea introductiva reclamantul a solicitat a se constata nulitatea absolua a contractului de vânzare-cumparare aut.sub nr.424/16.01.2004, instanta de fond a apreciat, fata de temeiul de drept invocat, respectiv art.46 alin.1 din Legea nr.10/2001, ca prin art.45 s-a realizat o derogare de la dreptul comun, instituindu-se în materia cererilor de constatare a nulitatii absolute a actelor încheiate în temeiul acestei legi, prevederea conform careia dreptul la actiune, în aceste situatii, se prescrie în termen de 1 an.
În aceste conditii, prima instanta a retinut ca desi legea prevede ca termenul se calculeaza de la data intrarii în vigoare a legii, atâta timp cât exista acte juridice ce au fost încheiate si ulterior intrarii în vigoare a Legii nr.10/2001, momentul de la care se calculeaza termenul de 1 an curge dela data încheierii actului sau de la data la care partea interesata a luat la cunostinta despre actori ar fi trebuit sa cunoasca despre acel act.
Asa fiind, în cauza de fata s-a constatat ca acest contract de vânzare-cumparare a fost încheiat la data de 16.01.2004, data la care a si fost intabulat dreptul de proprietate al pârâtei S.C.L.S.R.L. în cartea funciara, pentru opozabilitate, iar cererea de chemare în judecata a fost formulata la data de 12.07.2005, deci dupa trecerea termenului special de 1 an instituit de Legea nr.10/2001.
Împotriva sentintei instantei de fond a declarat apel în termen legal reclamantul M.S., criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, aratând ca s-a retinut ca temei de drept al actiunii-art.948 C.civ., în conditiile în care, în petitul cererii de chemare în judecata s-a mentionat în mod expres ca nulitatea absoluta intervine în conditiile art.20 alin.5 din Legea nr.10/2001, schimbându-se astfel temeiul juridic.
Dezvoltând motivele de apel, reclamantul a precizat ca vânzarea intervenita între S.C. T. S.A. si S.C.L.S.R.L. în anul 2004 încalca atât disp.art.20 (21) din Legea nr.10/2001, cât si prevederile art.948 C.civ. în sensul ca S.C. T. S.A. nu era titularul dreptului de proprietate, câta vreme titlul de proprieate fusese anulat, în mod irevocabil.
Reclamantul a mai aratat ca nulitatea invocata în baza art.20 din Legea nr.10/2001 nu-si gaseste suportul în disp.art.46 din aceeasi lege, pe când nulitatea invocata este prevazuta de lege, ca o nulitate procedurala în sensul nerespectarii procedurii de solutionare a notificarilor formulate în baza Legii nr.10/2001 si a indisponibilizarii bunurilor ce fac obiectul cererilor de retrocedare.
În speta, contractul de vânzare-cumparare a fost încheiat în anul 2004, peste termenul de 1 an prevazut de Legea nr.10/2001, interpretarea data de instansa de fond ca acest termen s-ar aplica, prin analogie si actelor încheiate dupa intrarea în vigoare a legii neavând niciun fundament legal.
O alta critica a vizat gresita interpretare si aplicare a art.46-actual art.45 din Legea nr.10/2001 în sensul ca prima instanta a calculat termenul de 1 an de la data încheierii contractului dintre cele doua societati, motivat de faptul ca de la data înscrierii în C.F. ar fi devenit opozabil partii si ar începe sa curga termenul de 1 an, în conditiile în care, chiar înscris în C.F. contractul se refera la numarul postal 14-16 din str.M., iar nu la numarul postal 16 unde se afla imobilul revendicat de catre reclamant.
Reclamantul a mai sustinut ca termenul de 1 an a fost prelungit succesiv prin ordonante de urgenta, astfel încât termenul prev. de art. 46 a fost de 1 an si 6 luni care s-a împlinit la data de 19.07.2005, actiunea fiind introdusa la data de 12.07.2005.
Reclamantul a solicitat admitereaapelului, desfiintarea sentintei atacate trimiterea cauzei spre solutionare, conform art.297 alin.2 C.pr.civ., la aceeasi instanta de fond, iar în subsidiar admiterea apelului, schimbarea sentintei în sensul admiterii actiunii.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrata sub nr.6865/105/2008, iar prin decizia civila nr. 153 din data de 24.02.2009 a fost admis apelul declarat de apelantul reclamant M.S. împotriva sentintei civile nr. 5370/01.06.2007 pronuntata de Judecatoria Ploiesti în contradictoriu cu intimatele pârâte, fiind desfiintata sentinta apelata si trimisa cauza la aceeasi instanta de fond pentru a se pronunta pe fondul cauzei.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, instanta de apel a retinut caLegea nr.10/8 februarie 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 este, în momentul de fata, actul normativ cel mai cuprinzator, cu o aplicare aproape generala în materia repararii daunelor cauzate cetatenilor prin preluarea proprietatilor lor de catre puterea totalitara instalata la 6 martie 1945.
Proprietatea este îndeobste definita dintr-o viziune economica si una juridica.
Din punct de vedere juridic, proprietatea este sinonoma cu dreptul de proprietate, care se defineste ca fiind acel drept subiectiv ce da expresie apropierii unui lucru, drept care permite titularului sau sa posede, sa foloseasca si sa dispuna de acel lucru, în putere proprie si în interes propriu, în cadrul si cu respectarea legislatiei existente.
În speta, reclamantul a solicitat sa se constate nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumparare aut.sub nr.424/16.01.2004 prin care S.C. T. S.A. a înstrainat pârâtei S.C.L.S.R.L., liber de sarcini si cu garantia împotriva oricarei evictiuni, imobilul situat în Ploiesti, str.M. nr.14-16, jud.Prahova compus din teren în suprafata de 3.008,90 mp împreuna cu constructiile aflate pe acesta, temeiul juridic indicat fiind dispozitiile Legii nr.10/2001, art.5, 948,963,967,480, 1310, 1750 C.civ.
Acest imobil a fost proprietatea autorilor reclamantului, trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.92/1950, astfel cum rezulta din Hotarârea Consiliului de Ministri al R.S.R. privind completarea listelor anexe la decret, la pozitia nr.78 figurând Mateescu Grigore cu un imobil situat în Ploiesti, str.Gabriel Pery nr.18 actuala str.M. nr.18, conform adresei nr.282/11.06.1996(f.34-35 dos.fond).
Decretul nr.92/1950 a fost deseori considerat ca fiind contrar Constitutiei din 1948, deoarece obiectul sau de reglementare l-a constituit nationalizarea locuintelor, în timp ce constitutia vremii mentiona în art.11 doar nationalizarea mijloacelor de productie, a bancilor si a societatilor de asigurare.
S-a considerat în literatura de specialitate ca si acest mod de preluare a fost unul fara titlu valabil, deoarece viciul actului normativ de a nu fi conform constitutiei sub puterea careia a fost adoptat îl lipseste de efecte, deci nu mai poate fi aplicat, dar si pentru ca în definirea titlului valabil-art.6 din Legea nr.213/1998 la care Legea nr.10/2001 face trimitere în mod expres-impune exigenta concordantei titlului, în primul rând cu Constitutia în vigoare în momentul emiterii sale.
Potrivit disp.art.45 alin.2 din Legea nr.10/2001 republicata ” actele juridice de înstrainare, inclusiv cele facute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fara titlu valabil, sunt lovite de nulitate absoluta, în afara de cazul în care actul a fost încheiat cu buna-credinta “, alin.5 al aceluiasi text de lege stipulând ca ” prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la actiune se prescrie în termen de 1 an de la data intrarii în vigoare a legii “.
Acest termen de 1 an a fost prelungit succesiv prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.109/2001 si prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.145/2001.
Prezentul text de lege se refera la regimul juridic al actelor de înstrainare având ca obiect imobilele preluate în mod abuziv care cad sub incidenta Legii nr.10/2001.
In speta, actiunea prin care s-a solicitat constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare aut.sub nr.424/16.01.2004 a fost inregistrata initial pe rolul Tribunalului Bucuresti-Sectia V-a Civila in anul 2005 si vizeaza, asadar, un contract incheiat in cursul anului 2004, deci, dupa intrarea in vigoare a Legii 10/2001.
In acest context, dat fiind si temeiul de drept invocat de reclamant, respectiv art.948 C.civ., se impunea verificarea subzistentei cauzelor de nulitate absoluta a contractului prin prisma dreptului comun, iar nu raportat la legea speciala-Legea 10/2001, cata vreme contractul in litigiu a fost incheiat dupa momentul intrarii sale in vigoare.
