ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR.2422
Ședința publică din data de 17 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Traian Logojan
JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Pigui Ioana Cristina
Grefier –
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în P,-,.2..4,.14, județul P, împotriva sentinței civile nr.1635 din data de 5 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta România SA, cu sediul în B, str.–Complex S- nr.11-15, -orp A2-1,.4, sector 1.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul-reclamant prin avocat din cadrul Baroului P, intimata-pârâtă România SA prin avocat din cadrul Baroului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat în termen și motivat.
Avocat pentru recurentul-reclamant, avocat pentru intimata-pârâtă, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat având cuvântul pentru recurentul-reclamant, arată că instanța de fond a schimbat înțelesul vădit neîndoielnic al dispozițiilor contractuale, ceea ce atrage nulitatea hotărârii în considerarea dispozițiilor art.304 pct.8 Cod procedură civilă.
Mai arată că societatea pârâtă, s-a obligat, prin contractul colectiv de muncă să plătească recurentului-reclamant opt salarii compensatorii brute, însă nu i-a achitat decât în parte contravaloarea acestora.
În principal, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și obligarea pârâtei la plata sumelor solicitate prin acțiune.
În subsidiar, arată că în ceea ce privește susținerea instanței în sensul că punctul de lucru din P continuă să funcționeze cu un număr redus de personal, este nefondată.
Astfel, din actele depuse la dosar rezultă că societatea pârâtă a făcut disponibilizări la începutul anului 2009, în sensul că a concediat angajații cu funcții de conducere din cadrul punctului de lucru, păstrând doar agenții de vânzări care oricum nu-și desfășurau activitatea în
De altfel, chiar și societatea pârâtă a recunoscut că nu mai are spațiu de lucru în P, încheind contracte cu privire la spații aflate în alte localități.
Mai mult decât atât, la Registrul Comerțului nu se află înregistrată nici o modificare referitoare la spațiul intimatei-pârâte.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și obligarea pârâtei la plata sumelor solicitate prin acțiune, obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată către recurentul-reclamant.
Avocat având cuvântul pentru intimata-pârâtă, arată că unitatea a achitat recurentului-reclamant sumele datorate și prevăzute prin contractul de muncă, însă a reținut contribuțiile la asigurările de stat întrucât potrivit Codului fiscal se face diferența dintre suma brută datorată și suma netă.
Astfel, intimata-pârâtă nu datorează sume majorate recurentului-reclamant.
De asemenea, mai arată că unitatea pârâtă și-a încetat activitatea și punctul de lucru din Paf ost schimbat cu un altul în comuna.
Totodată, arată că recurentul-reclamant a acceptat motivația concedierii sale.
Solicită respingerea ca nefondat a recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond, fără cheltuieli de judecată, depunând și concluzii scrise.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată.
Reclamantul a chemat în judecată pârâta ” ROMÂNIA” SA B pentru a fi obligată la acordarea plăților compensatorii cuvenite urmare expirării contractului de muncă, înmulțite cu coeficientul de 2,3.
În motivarea acțiunii s-a susținut de către reclamant că având o vechime în societate de 5-10 ani i se cuvine o compensație de 8 salarii individuale brute, inclusiv sporul de vechime conform contractului colectiv de muncă, la care să se aplice un coeficient de 2,3, drepturi care nu i-au fost acordate în mod cu totul nejustificat.
Societatea pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată deoarece aceasta a beneficiat în întregime de compensațiile bănești mai sus arătate, iar coeficientul de 2,3 asupra salariilor compensatorii nu i se cuvin reclamantului deoarece nu a avut loc o concediere colectivă și nu s-a ajuns la închiderea punctului de lucru unde acesta și-a desfășurat activitatea și unde au rămas încă 28 de salariați.
După administrarea probelor cu înscrisuri, Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr.1635 din data de 5 octombrie 2009, a respins ca neîntemeiată acțiunea precizată a reclamantului, precizare în sensul că a primit cele 8 salarii compensatorii dar că nu datorează contribuția pentru asigurările sociale și că trebuie să i se aplice și coeficientul de 2,3.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în esență că, acest coeficient de 2,3 asupra salariilor compensatorii nu este aplicabil în raport de art.20 alin.4 din contractul colectiv de muncă.
Împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând modificarea sentinței și pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost precizată, în sensul obligării pârâtei la plata impozitelor și contribuțiilor de asigurări sociale și de sănătate, cu aplicarea coeficientului de 2,3 care nu i-a fost acordat, în condițiile în care o mare parte a salariaților au fost disponibilizați, iar punctul de lucru din P deși nu a fost desființat își continuă activitatea cu un număr redus de salariați, iar practic sediul punctului de lucru a fost mutat în comuna.
Curtea, analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, actele dosarului și dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată că recursul este nefondat.
Referitor la plata contribuțiilor de asigurări sociale conform art.8 din Legea nr.19/2000 acestea sunt datorate de contribuabili, respectiv salariații și angajatorii, iar baza de calcul o constituie conform art.21 și 23 din aceeași lege, venitul brut realizat.
În ceea ce privește aplicarea coeficientului de multiplicare asupra salariilor compensatorii, acestea nu pot fi acordate în raport de disp.art.20 alin.1 din contractul colectiv de muncă pe unitate, acest coeficient de multiplicare fiind aplicabil doar în cazul concedierilor colective și desființarea punctului de lucru, situație inexistentă în speță, în condițiile în care la punctul de lucru din 34 salariați au fost disponibilizați cinci salariați și unul a plecat prin demisie, neavând nicio relevanță închirierea unui alt spațiu din moment ce activitatea continua cu cea mai mare parte a angajaților inițiali.
Așa fiind, în mod corect prima instanță a respins acțiunea reclamantului, astfel că fiind pronunțată o soluție legală și temeinică sub toate aspectele, Curtea va respinge recursul de față ca nefondat în baza art.312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în P,-,.2..4,.14, județul P, împotriva sentinței civile nr.1635 din data de 5 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta România SA, cu sediul în B, str.–Complex S- nr.11-15, -orp A2-1,.4, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 17 decembrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Pigui Ioana Cristina
– – – – – –
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./18.01.2010
dosar fond- – – Tribunalul Prahova
judecători fond -;
operator de date cu caracter personal;
număr notificare 3120/2006
