ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA nr.140
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Cristina Pigui
JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Traian Logojan Ioana Cristina
– – –
Grefier – a
Pe rol fiind soluționarea cererilor de completare a dispozitivului deciziei civile nr.2242 din data de 19 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, formulate de petenții SC. SA cu sediul în comuna, sat, județul B și domiciliat în B,-, -.A,.17, sector 6, domiciliat în Târgoviște, Bd.-, -.8..9,.39, județul
Cereri scutite de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns petentul, personal și petenta SC SA reprezentată de avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,
Petentul, personal invocă excepția tardivității privind cererea de completare formulată de petentă.
Instanța pune în discuția părților excepția tardivității invocată de petentul.
Petentul, personal, solicită admiterea excepției, având în vedere dispozițiile art. 80 din Legea nr.168/1999 și ale Codului d e procedură civilă, termenul fiind de 10 zile de la data comunicării.
Avocat, pentru petentă solicită respingerea excepției, față de dispozițiile art. 2812Cod procedură civilă și față de împrejurarea că decizia este irevocabilă.
Petentul, personal, consideră că legea nr.168/1999 este o lege specială.
Invocă dispozițiile art. 285, 283 alin.1 lit.a și ale art.38 Codul Muncii și arată că a introdus acțiunea, a angajat avocat, plătindu-i onorariul și deplasarea, iar prin hotărârea din 19 noiembrie 2009, instanța nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată, deși au fost depuse chitanțele la filele 56, 57 dosar.
De asemenea, instanța a omis să se pronunțe cu privire la acordarea preavizului de 20 zile lucrătoare, intimata susținând că termenul era de 15 zile.
Mai invocă dispozițiile art.2811Cod procedură civilă, decizia face referire la art.65 alin.1, 61 sau 64 Codul Muncii, ca urmare înțelege că a fost concediat din motive ce nu țin de persoana salariatului.
Referitor la cererea petentei, apreciază că nu se impune acordarea cheltuielilor de judecată, angajatorul putea să consulte un avocat, conform dispozițiilor Codului Muncii nu se impune acordarea cheltuielilor.
Avocat, pentru petentă solicită admiterea cererii formulată de SC SA, acordarea cheltuielilor de judecată, urmând ca instanța să aprecieze cu privire la cuantumul acestora.
Cu privire la cererea formulată de petenți o apreciază ca fiind nefondată.
Referitor la susținerile cu privire la termenul de preaviz de 15 zile, arată că acestea nu au format un capăt de cerere distinct.
Instanța, față de actele și lucrările dosarului, rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității și asupra cererilor de completare dispozitiv.
CURTEA
Asupra cererilor de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr. 800/113 din data de 31.03.2008, contestatorii și au chemat în judecată intimataSCcu sediul în comuna, sat, județul B, contestând deciziile de concediere nr. 79/22.02.2008 și nr. 78/22.02.2008 și solicitând ca instanța, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună anularea deciziilor contestate ca fiind abuzive, netemeinice și nelegale, reintegrarea în funcțiile avute anterior, plata reactualizată a salariilor de la data concedierii până la data reintegrării efective, acordarea tichetelor de masă de la data concedierii până la reintegrarea efectivă, obligarea intimatei la plata către bugetele speciale atât a obligațiilor datorate de aceasta cât și a celor datorate de contestatori, obligarea intimatei la plata contravalorii comisionului din vânzări neîncasat de la data concedierii până la data reîncadrării efective, plata contravalorii zilelor de concediu de odihnă cuvenite, obligarea intimatei la plata compensației de 1400 lei prevăzută de art. 78 alin.2 din pentru anii 2007 -2010 precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației, contestatorii au arătat că au fost angajați ai intimatei cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată începând cu data de 03.09.2007, în urma organizării unui concurs.
La data de 01.02.2008 prin adresele nr. 73 și 74, au arătat contestatorii, le-a fost adus la cunoștință că începând cu data de 01.02.2008 se desființează locul de muncă ocupat de ei ca urmare a dificultăților economice, ei fiind considerați în preaviz. Contestatorii au mai arătat că intimata a omis să-și îndeplinească obligațiile prevăzute de art. 40 alin.2 lit.d din Codul muncii în sensul că nu a comunicat periodic către salariați situația economică și financiară a unității.
Contestatorii au precizat că deciziile de concediere nu sunt legale întrucât desființarea locurilor de muncă nu a fost efectivă și nu a avut o cauză reală și serioasă, contestatorii afirmând că pe posturile lor au fost angajate alte persoane. Au mai precizat contestatorii că deciziile de concediere nu respectă ca formă și conținut dispozițiile art. 74 lit. d din Codul muncii și nu fac dovada că măsura dispusă a fost aprobată de Adunarea Generală a Acționarilor societății în urma unei analize temeinice. Au considerat că măsura luată de către intimată este discriminatorie și le încalcă flagrant drepturile constituționale prevăzute de art. 38 alin.1 prima teză din Constituție și de art. 3 alin.1 din Codul muncii. Deciziile nu au înscrise în preambul numele și funcția reprezentantului legal, iar semnătura aplicată este indescifrabilă și nu este aceeași cu cea de pe adresele prin care le-a fost comunicată intenția concedierii.
În drept contestația a fost întemeiată pe disp. art. 3 alin.1, art.5, art. 59 lit.a, art. 74 lit.d, art. 76, art. 269, art. 284, art. 287 din Codul muncii, art. 78 alin.2 din pentru anii 2007 -2010, art. 72, art. 73 lit.a din Legea nr. 168/1999 modificată, art. 38 alin.1 din Constituție și art. 6 din CEDO.
Contestația a fost însoțită de copii de pe deciziile contestate nr. 78 și nr. 79/22.02.2008.
La data de 19.05.2008 s-a depus întâmpinare de către intimată. Prin întâmpinare s- solicitat respingerea contestației formulate ca neîntemeiată. S-a arătat în întâmpinare că SC SA B în baza Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor din data de 25.01.2008 prin reprezentant legal, a procedat la concedierea contestatorilor întrucât la finele anului 2007, astfel cum a rezultat din balanțele analitice și din bilanțul societății, au fost înregistrate pierderi comparativ cu anul anterior când s-au înregistrat profituri. S-a hotărât de către societatea intimată ca, printre alte măsuri ce se impun pentru reducerea pierderilor, ar fi și reducerea de posturi neproductive pentru diminuarea cheltuielilor operative. Pentru a aduce la îndeplinire această măsură s-a demarat procedura de concediere în conformitate cu dispozițiile art. 65 din Codul muncii. Cu ocazia concedierii celor doi salariați contestatori, au fost respectate toate dispozițiile legale în sensul că li s-a adus la cunoștință desființarea locurilor de muncă și faptul că nu există în unitate locuri vacante corespunzătoare pregătirii lor profesionale, le-a fost acordat un preaviz și le-au fost plătite drepturile corespunzătoare, s-a adus la cunoștința AJOFM B reducerea de posturi, iar deciziile contestate îndeplinesc toate condițiile de formă prevăzute de art. 74. muncii, documentele fiind supuse verificării inspectorilor ITM. A mai arătat intimata că măsura luată nu a fost discriminatorie, iar potrivit ștatelor de salarii pe perioada decembrie 2007 – aprilie 2008 a rezultat plata salariilor compensatorii către contestatori precum și faptul că societatea nu a creat alte două posturi noi în locul celor desființate.
Întâmpinarea a fost însoțită de copii de pe următoarele acte: Hotărârea AGA nr. 16/25.01.2008, adresele nr. 73 și 74/01.02.2008 emise de intimată către contestatori, situația locurilor de muncă nr. 55649/04.02.2008, extras din ștatele de
salarii decembrie 2007 – aprilie 2008 și specială pentru reprezentantul legal SC
Contestatorii au depus răspuns la întâmpinare prin care se arată că, din procesul verbal nr. 16/25.01.2008, a rezultat că singurul acționar prezent a fost care a semnat și votat în numele celorlalți acționari, că pierderile avute de societate în anul 2007 s-au datorat fluctuațiilor cursului de schimb valutar, neachitării de către clienți a facturilor și cheltuielilor făcute cu aranjamentele și dotarea punctului de lucru D, precum și că prin plecarea contestatorilor nu s-a redus numărul de angajați ceea ce dovedește că desființarea locurilor de muncă nu a fost efectivă și nu a avut o cauză reală și serioasă.
La Tribunalul Brăila contestația a fost disjunsă la data de 22.05.2008, fiind formate dosarele cu nr- și nr-. Prin admiterea excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului Brăila conform sentinței civile nr. 458/30.06.2008 și sentinței civile nr. 465/30.06.2008, competența de soluționare a celor două cauze a fost declinată în favoarea Tribunalului Dâmbovița.
La Tribunalul Dâmbovița, cauza privind contestatorul a primit nr. de înregistrare -, iar cauza privind contestatorul a primit nr. de înregistrare -.
La termenul de judecată din data de 11.11.2008, la cererea contestatorilor s-a admis conexarea celor două cauze la dosarul nr-. În fața Tribunalului Dâmbovița contestatorii prin apărător au invocat excepția necompetenței teritoriale a tribunalului prin raportare la dispozițiile art. 72 din Legea nr. 168/1999 modificată. Tribunalul Dâmbovițaa respins această excepție prin încheierea de ședință din data de 25.11.2008.
La termenul de judecată din data de 25.11.2008, intimata prin reprezentanți, a depus la dosarul cauzei note precizatoare cu privire la emiterea celor două decizii de concediere. Notele precizatoare au fost însoțite de copii de pe următoarele acte: bilanțul prescurtat al societății, decizia nr. 917/13.12.2007 emisă de către intimată și comunicată sub semnătură contestatorilor, situația vânzărilor pentru contestatori pe lunile decembrie 2007 și ianuarie 2008, state de salarii, borderouri de alimentare card, scrisoarea de autorizare dată de acționari lui pentru Adunarea Generală a Acționarilor din 25.01.2008, centralizator cu salariații intimatei în perioada februarie – octombrie 2008, situația locurilor vacante și proces verbal încheiat de AJOFM B la data de 09.05.2008.
La același termen de judecată s-au admis, pentru ambele părți, proba cu înscrisuri, interogatorii și s-a prorogat pronunțarea cu privire la probele cu martori și expertiză solicitate de contestatori după administrarea probelor cu înscrisuri și interogatorii. S-a pus în vedere reprezentanților intimatei să depună la dosar organigrama pe anii 2007 și 2008, statele de funcții pe 2007 și 2008, fișele posturilor contestatorilor, regulamentul intern cu privire la concediere și contractele individuale de muncă ale acestora.
La termenul de judecată din data de 09.12.2008 intimata prin reprezentanți a depus la dosarul cauzei actele solicitate de instanță precum și hotărârea administratorului nr. 8/20.05.2005, anexa privind modul de calcul al comisioanelor.
La termenul de judecată din data de 06.01.2009 s-au luat interogatorii contestatorilor, iar aceștia prin apărător, au invocat excepția nulității absolute a scrisorii de autorizare depusă de intimată și a procesului verbal AGA din data de 25.01.2008. În susținerea excepției se invocă art. 128 alin.1, art. 125(5), art. 129(7), art. 117(2), art. 117(6) și art. 131(4) din Legea nr. 31/1990 modificată prin Legea nr. 441/2006. Excepția a fost formulată ca “note de ședință” și conține un răspuns la precizările făcute de către intimată în sensul că intimata a invocat în aceste precizări alte motive de fapt și de drept decât cele arătate în deciziile de concediere.
Intimata a depus răspunsul la interogatoriul formulat de contestatori la data de 13.01.2009. La termenul de judecată din data de 20.01.2009 excepția nulității absolute invocată de contestatori a fost unită cu fondul cauzei, iar contestatorii prin apărător au precizat că renunță la administrarea probei testimoniale și cu expertiză. S-au mai depus la dosarul cauzei note de ședință din partea intimatei însoțite de copii certificate de pe facturile aferente lunilor decembrie 2007, ianuarie 2008 ale agentului de vânzări. Contestatorii au depus la dosar copii de pe carnetele de muncă din care nu rezultă perioada lucrată la intimată.
Tribunalul Dâmbovița, pe baza probatoriilor administrate în cauză, prin sentința civilă nr.879 din data de 7 aprilie 2009 respins excepția nulității invocată de către contestatori și a respins cererea contestatorilor, și,în contradictoriu cu intimata SC SA, astfel cum a fost precizată.
Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că pe parcursul cercetării judecătorești, contestatorii au invocat excepția nulității absolute a scrisorii de autorizare depusă de pârâtă și a procesului verbal AGA din data de 25.01.2008. În susținerea excepției s-a invocat art. 128 alin.1, art. 125(5), art. 129(7), art. 117(2), art. 117(6) și art. 131(4)din Legea nr. 31/1990 modificată prin Legea nr. 441/2006.
Față de această excepție, prima instanță a reținut că la data de 02.01.2008, acționarii, și au autorizat pe să îi reprezinte în Generale ale societății, în special în cea din 25.01.2008 precum și în cele ulterioare sau în cadrul unei Adunări Generale ordinare sau extraordinare care va avea loc în anul 2008 sau în viitor, să voteze în cadrul acestor adunări și în general precum și să exercite toate drepturile garantate acționarilor de Actul Constitutiv al societății și de lege (filele 34 și 35).
În baza acestei scrisori de autorizare, procesul verbal al Adunării Generale a Acționarilor din data de 25.01.2008 a fost semnat de (în nume propriu și ca reprezentant) și de, fiecare dintre cei doi acționari deținând câte 50% din acțiuni.
În baza acestei scrisori de autorizare, procesul verbal al Adunării Generale a Acționarilor din data de 25.01.2008 a fost semnat de (în nume propriu și ca reprezentant) și de, fiecare dintre cei doi acționari deținând câte 50% din acțiuni.
În conformitate cu dispozițiile art. 125 alin.(1) din Legea nr. 31/1990 modificată și completată, acționarii pot participa și vota în adunarea generală prin reprezentare, în baza unei împuterniciri acordate pentru respectiva adunare generală. Tribunalul a constatat că scrisoarea de autorizare existență la dosar întrunește condițiile cerute de lege în acest sens, textul de lege nesolicitând forma autentică, situație în care sunt valabile regulile privind mandatul. Articolele invocate de contestatori în susținerea nulității acestui înscris nu privesc nulități absolute ce pot fi invocate de către simpli salariați ai unei societăți comerciale ci nulități ce funcționează în raporturile dintre acționari și pot fi invocate doar de aceștia în măsura în care le-au produs o vătămare.
Nici procesul verbal al Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor nu este lovit de nulitate absolută, astfel cum au pretins contestatorii întrucât nu există nici un astfel de motiv de nulitate, reprezentarea acționarilor fiind legală, iar măsurile luate fiind dictate de interesele societății comerciale în ansamblu. Că în realitate pretinsele nulități invocate nu sunt unele absolute, au recunoscut și contestatorii prin concluziile scrise depuse, concluzii scrise în care au solicitat anularea și nu constatarea nulității acestor acte. În plus, tribunalul a constatat că nu era obligatorie publicarea convocatorului AGA, întrucât conform dispozițiilor art. 121 din Legea societăților comerciale, acționarii reprezentând întregul capital social vor putea, dacă nici unul dintre ei nu se opune, să țină o adunare generală și să ia orice hotărâre de competența adunării, fără respectarea formalităților cerute pentru convocarea ei. Oricum, această dispoziție legală este una a cărei încălcare nu poate fi invocată decât de către acționarul vătămat într-un drept al său și nu de către salariații societății comerciale.
Pe cale de consecință, pentru aceste motive, tribunalul a respins excepția nulității scrisorii de autorizare și procesului verbal din data de 25.01.2008.
Pe fondul cauzei deduse judecății, tribunalul a reținut că, în baza deciziilor nr. 78 și 79/22.02.2008, contestatorilor le-a încetat contractul individual de muncă din inițiativa angajatorului în temeiul dispozițiilor art. 65 din Codul muncii. Cei doi contestatori au arătat în motivarea contestației că desființarea locurilor lor de muncă nu a fost efectivă și nu a avut o cauză reală și serioasă. În afara acestor motive strict legate de textul în baza căreia a avut loc concedierea, contestatorii au mai arătat că au fost discriminați, că nu au fost lăsați să-și desfășoare activitatea fiind puși să îndeplinească atribuțiile altor persoane, iar deciziile emise nu respectă condițiile de formă prevăzute de art. 74 din Codul muncii.
Deoarece au fost invocate mai multe motive, primul motiv ce trebuie luat în discuție este cel referitor la respectarea prin decizii a prevederilor art. 74 Codul muncii deoarece nerespectarea acestor condiții ar duce la nulitatea deciziilor de concediere.
Din acest punct de vedere deciziile emise de intimată nu sunt lovite de nulitate absolută întrucât conțin toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de dispozițiile art. 74 din Codul muncii pentru acest tip de concediere, anume motivele care determină concedierea, durata preavizului și faptul că deciziile pot fi contestate în termen de 30 de zile.
Din acest punct de vedere deciziile emise de intimată nu sunt lovite de nulitate absolută întrucât conțin toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de dispozițiile art. 74 din Codul muncii pentru acest tip de concediere, anume motivele care determină concedierea, durata preavizului și faptul că deciziile pot fi contestate în termen de 30 de zile.
Prin procesul verbal al Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor întocmit în data de 25.01.2008 s-a stabilit că societatea comercială a avut în anul 2007 o pierdere brută însemnată, motiv pentru care s-au luat măsuri în vederea creșterii activității financiare în viitor. Printre aceste măsuri figurează și eliminarea job-urilor neproductive. Față de actele existente la dosar a rezultat că bilanțul pe anul 2007 fost negativ, situație de natură a duce la luarea unor măsuri de natura celor propuse de intimată.
Tribunalul a constatat că desființarea locurilor de muncă ale contestatorilor a fost efectivă deoarece, în organigrama pe anul 2008, nu se mai regăsește decât un post de agent de vânzări în locul celor trei existente în anul 2007, iar persoana încadrată pe un nou post, anume are alte condiții de studii și altă funcție decât contestatorii, situație ce ar putea fi încadrată în cele privind creșterea activității financiare, postul nefiind de natura celor desființate.
De asemenea, a constituit o cauză reală și serioasă constatarea de către societatea intimată că în anul 2007 înregistrat deficit prin raportare la anul anterior când au fost înregistrate profituri. Cu privire la susținerea contestatorilor în sensul că au fost discriminați în raport cu alți angajați, nu rezultă o astfel de situație din actele existente la dosarul cauzei.
Apărările formulate de către societatea intimată în sensul că dintre toți angajații, cei doi contestatori nu și-au îndeplinit obligațiile contractuale la indicatorii impuși prin deciziile administratorilor, nu au fost luate în seamă de către prima instanță întrucât decizia de concediere individuală nu a reținut motive legate de persoana salariaților.
Apărările formulate de către societatea intimată în sensul că dintre toți angajații, cei doi contestatori nu și-au îndeplinit obligațiile contractuale la indicatorii impuși prin deciziile administratorilor, nu au fost luate în seamă de către prima instanță întrucât decizia de concediere individuală nu a reținut motive legate de persoana salariaților.
Prin sentința civilă nr.879 din data de 7 aprilie 2009, Tribunalul Dâmbovițaa admis cererea de completare a dispozitivului sentinței nr.361 din data de 12.02.2009, în sensul că a obligat contestatorii la plata către intimată a sumei de 5660,95 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestor sentințe au declarat recurs contestatorii, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în baza art. 304 pct. 3, 4, 7 și 9 Cod pr.civilă.
În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea a fost pronunțată cu neobservarea dispozițiilor imperative privitoare la competență deoarece, în speță, instanța competentă teritorial a judeca era Tribunalul Brăila, unde acțiunea a fost inițial înregistrată.
Al doilea motiv de recurs invocat se referă la aceea că instanța de fond a apreciat, în mod eronat, că desființarea locului său de muncă are o cauză reală, deși la termenul din 6.01.2009 s-a invocat excepția nulității absolute a scrisorii de autorizare și a procesului verbal AGA din 25.01.2008.
Au mai arătat recurenții că hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină. De asemenea, s-a susținut că instanța de fond a făcut o greșită interpretare a legii întrucât a apreciat că vacantarea și transformarea unor posturi poate echivala cu o desființare definitivă.
Recurenții au criticat și faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra susținerilor lor față de cheltuielile de transport și diurnă, precum și celelalte cheltuieli solicitate de apărătorii pârâtei.
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare la recurs solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Prin decizia civilă nr. 2242 din data de 19 noiembrie 2009, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondate recursurile declarate de contestatorii – și împotriva sentințelor civile nr. 361 din 12 februarie 2009 și nr. 879 din 7 aprilie 2009 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata în contestație SC SA.
Analizând actele și lucrările dosarului, în funcție de prevederile legale aplicabile în cauză și sub toate aspectele conform art. 3041Cod pr.civilă, Curtea a constatat că motivele de recurs invocate nu sunt fondate pentru următoarele considerente:
SC SA B, în baza Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor din data de 25.01.2008, prin reprezentant legal, a procedat la concedierea contestatorilor întrucât la finele anului 2007, astfel cum a rezultat din balanțele analitice și din bilanțul societății, au fost înregistrate pierderi comparativ cu anul anterior când s-au înregistrat profituri. S-a hotărât de către societatea intimată că, printre alte măsuri ce se impun pentru reducerea pierderilor, ar fi și reducerea de posturi neproductive pentru diminuarea cheltuielilor operative. Pentru a aduce la îndeplinire această măsură, s-a demarat procedura de concediere în conformitate cu dispozițiile art. 65 din Codul muncii. Cu ocazia concedierii celor doi salariați contestatori, au fost respectate toate dispozițiile legale în sensul că li s-a adus la cunoștință desființarea locurilor de muncă și faptul că nu există în unitate locuri vacante corespunzătoare pregătirii lor profesionale, le-a fost acordat un preaviz și le-au fost plătite drepturile corespunzătoare, s-a adus la cunoștința AJOFM B reducerea de posturi, iar deciziile contestate îndeplinesc toate condițiile de formă prevăzute de art. 74. muncii, documentele fiind supuse verificării inspectorilor ITM. Măsura luată nu a fost discriminatorie, iar din statele de salarii pe perioada decembrie 2007 – aprilie 2008 rezultă plata salariilor compensatorii către contestatori precum și faptul că societatea nu a creat alte două posturi noi în locul celor desființate.
Contestatorii au invocat excepția nulității absolute a scrisorii de autorizare depusă de pârâtă și a procesului verbal AGA din data de 25.01.2008. În susținerea excepției s-a invocat art. 128 alin.1, art. 125(5), art. 129(7), art. 117(2), art. 117(6) și art. 131(4)din Legea nr. 31/1990 modificată prin Legea nr. 441/2006.
Acționarii, și au autorizat pe să îi reprezinte în Generale ale societății, în special în cea din 25.01.2008 precum și în cele ulterioare sau în cadrul unei Adunări Generale ordinare sau extraordinare care va avea loc în anul 2008 sau în viitor, să voteze în cadrul acestor adunări și în general, să exercite toate drepturile garantate acționarilor de Actul Constitutiv al societății și de lege (filele 34 și 35).
În conformitate cu dispozițiile art. 125 alin.(1) din Legea nr. 31/1990 modificată și completată, acționarii pot participa și vota în adunarea generală prin reprezentare, în baza unei împuterniciri acordate pentru respectiva adunare generală. Tribunalul a constatat că scrisoarea de autorizare existență la dosar întrunește condițiile cerute de lege în acest sens, textul de lege nesolicitând forma autentică, situație în care sunt valabile regulile privind mandatul. Articolele invocate de contestatori în susținerea nulității acestui înscris nu priveau nulități absolute ce pot fi invocate de către simpli salariați ai unei societăți comerciale, ci nulități ce funcționează în raporturile dintre acționari și pot fi invocate doar de aceștia în măsura în care le-au produs o vătămare.
Nici procesul verbal al Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor nu este lovit de nulitate absolută, astfel cum au pretins contestatorii întrucât nu există nici un astfel de motiv de nulitate, reprezentarea acționarilor fiind legală, iar măsurile luate fiind dictate de interesele societății comerciale în ansamblu. Că în realitate pretinsele nulități invocate nu sunt unele absolute, au recunoscut și contestatorii prin concluziile scrise depuse, concluzii scrise în care au solicitat anularea și nu constatarea nulității acestor acte. În plus, publicarea convocatorului AGA, nu era obligatorie întrucât conform dispozițiilor art. 121 din Legea societăților comerciale, acționarii reprezentând întregul capital social vor putea, dacă nici unul dintre ei nu se opune, să țină o adunare generală și să ia orice hotărâre de competența adunării, fără respectarea formalităților cerute pentru convocarea ei. Oricum, această dispoziție legală este una a cărei încălcare nu poate fi invocată decât de către acționarul vătămat într-un drept al său și nu de către salariații societății comerciale.
Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că, în baza deciziilor nr. 78 și 79 din 22.02.2008, contestatorilor le-a încetat contractul individual de muncă din inițiativa angajatorului în temeiul dispozițiilor art. 65 din Codul muncii. Cei doi contestatori au arătat în motivarea contestației că desființarea locurilor lor de muncă nu a fost efectivă și nu a avut o cauză reală și serioasă. În afara acestor motive strict legate de textul în baza căreia a avut loc concedierea, contestatorii au mai arătat că au fost discriminați, că nu au fost lăsați să-și desfășoare activitatea, fiind puși să îndeplinească atribuțiile altor persoane, iar deciziile emise nu respectă condițiile de formă prevăzute de art. 74 din Codul muncii.
Cum au fost invocate mai multe motive, primul motiv ce trebuie luat în discuție este cel referitor la respectarea prin decizii a prevederilor art. 74 Codul muncii deoarece nerespectarea acestor condiții ar duce la nulitatea deciziilor de concediere.
Prin procesul verbal al Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor întocmit în data de 25.01.2008 s-a stabilit că societatea comercială a avut în anul 2007 o pierdere brută însemnată, motiv pentru care s-au luat măsuri în vederea creșterii activității financiare în viitor. Printre aceste măsuri figurează și eliminarea job-urilor neproductive. Față de actele existente la dosar a rezultat că bilanțul contabil pe anul 2007 fost negativ, situație de natură a duce la luarea unor măsuri de natura celor propuse de intimată.
Desființarea locurilor de muncă ale contestatorilor a fost efectivă deoarece, în organigrama pe anul 2008, nu se mai regăsește decât un post de agent de vânzări în locul celor trei existente în anul 2007, iar persoana încadrată pe un nou post, anume are alte condiții de studii și altă funcție decât contestatorii, situație ce ar putea fi încadrată în cele privind creșterea activității financiare, postul nefiind de natura celor desființate.
De asemenea, a constituit o cauză reală și serioasă constatarea de către societatea intimată că, în anul 2007, a înregistrat deficit prin raportare la anul anterior când au fost înregistrate profituri. Cu privire la susținerea contestatorilor în sensul că au fost discriminați în raport cu alți angajați, nu a rezultat o astfel de situație din actele existente la dosarul cauzei.
În ceea ce privește susținerea recurenților că, în speță, era competent Tribunalul Brăila, Curtea nu a luat în considerare aceste susțineri atâta timp cât în cauză există o sentință irevocabilă prin care Tribunalul Brăilaa declinat competența în favoarea Tribunalului Dâmbovița (sentința nr. 458/2008).
De asemenea, nu au putut fi avute în vedere nici susținerile recurenților că sentința atacată nu este motivată în fapt și în drept, Curtea constatând că și sub acest aspect hotărârea primei instanțe este legală și temeinic motivată.
Așa fiind, în baza art. 312 alin.1 Cod pr.civilă Curtea a respins recursul ca nefondat.
Prin cererea înregistrată la data de 23 decembrie 2009, petenții – și au solicitat completarea dispozitivului deciziei nr.2242 din data de 19 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, specificând că Curtea a omis să se pronunțe asupra susținerilor lor preavizului care trebuia să aibă a durată de 20 de zile, că susținerile intimatei au fost în sensul că a acordat preaviz numai pentru 15 zile lucrătoare și că a fost acordat numai salariul de bază conform concluziilor din 18.11.2009 contrar înștiințărilor 73 și 74 din 18.11.2009, solicitându-se cheltuieli de judecată.
De asemenea intimata SC SA a formulat cerere de completare a aceleiași decizii, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra acordării cheltuielilor de judecată care au fost solicitate în recurs.
Având în vedere că decizia a cărui completare se solicită este irevocabilă, Curtea constată că susținerile părților privind tardivitatea cererii de completare nu se confirmă, astfel încât urmează a judeca aceste cereri pe fond.
Analizând decizia 2242/2009 a cărei completare se solicită, Curtea constată că au fost respinse recursurile formulate de către contestatorii și astfel încât în mod corect acestora nu li s-au acordat cheltuieli de judecată nefiind îndeplinite condițiile art. 274 Cod pr. civilă. În ceea ce privește solicitarea acestor părți cu privire la omiterea unor susțineri din practicaua deciziei, Curtea constată că practicaua este în concordanță cu consemnările din caietul de ședință al grefierului, astfel încât nici aceste susțineri nu pot fi reținute.
Cu privire la cererea de completare formulată de SC SA, Curtea constată că, potrivit deciziei 2242/2009, această parte este îndreptățită la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs de la părțile care au căzut în pretenții, conform art. 274 Cod pr. civilă. Într-adevăr, la pagina 24 dosar recurs, se află factura prin care intimata a achitat 6040,44 lei cheltuieli de judecată în recurs. Curtea consideră această sumă ca fiind disproporționat de mare față de termenele de judecată acordate și urmează să o cenzureze în baza art. 274(3) Cod pr. civilă, fixând-o la 1000 lei.
Așa fiind, în baza art. 2812Cod pr. civilă, va respinge cererile de completare decizie formulate de și și va admite cererea de completare formulată de SC “” SA. Va obliga recurenții și să plătească petentei intimate suma de 1000 lei (RON) cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite cererea de completare a deciziei civile nr.2242 din data de 19 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, formulată de către SC “” SA cu sediul în comuna, sat, județul B.
Obligă recurenții și să plătească petentei intimată suma de 1000 lei (RON) cheltuieli de judecată.
Respinge cererea de completarea aceluiași dispozitiv formulată de domiciliat în Târgoviște, Bd.-, -.8..9,.39, județul D și domiciliat în B,-, -.A,.17, sector 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 28.01.2010.
Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Traian Logojan Ioana Cristina
– – – – – –
Grefier,
a
Red.
Tehnored.
5 ex./04.02.2010
Operator date cu caracter personal,
nr.notificare 3120
