Contestație decizie de concediere. Decizia 155/2010. Curtea de Apel Ploiesti


ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 155

Ședința publică din data de 2 februarie 2010

PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu

JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Elena Simona Lazăr

– — –

Grefier –

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimatul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI cu sediul în P, str.B -, județul P, împotriva sentinței civile nr.1765 pronunțată la data de 15 octombrie 2009 de Tribunalul Dâmbovița,în contradictoriu cu intimata-contestatoare domiciliată Târgoviște,-, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru intimata-contestatoare avocat – din cadrul Baroului D, în baza împuternicirii avocațiale nr. 96 /2.02.2010, lipsind recurentul-intimat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se învederează instanței că la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, s-a depus o notă de ședință din partea recurentului-intimat prin care se solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Curtea rectifică conceptul de citare al părților, în recurs, în sensul că raportat la natura cererii cu care instanța de fond a fost inițial învestită, calitatea procesuală corectă a părților este aceea de recurent-intimat pentru Parchetul de pe lângă Curtea de Apel și respectiv intimată-contestatoare pentru.

Avocat – pentru intimata-contestatoare având cuvântul depune la dosar în xerocopie decizia nr. 126/19.10.2009 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI prin care a fost reîncadrată ca urmare a soluției pronunțate de instanța de fond și consideră că nu este necesară comunicarea acestui act emis chiar de recurentă. Arată că alte cereri nu mai are de formulat și probe de administrat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbateri.

Curtea analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat – având cuvântul, pentru intimata-contestatoare, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond

ca temeinică și legală întrucât la art. 1 din decizie se anulează decizia de concediere emisă anterior. Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului civil de față, în baza lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr-, contestatoarea a chemat în judecată pe intimatul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI pentru a se dispune anularea deciziei nr.67/18.06.2009 și reintegrarea sa în funcția în care a fost numită pe perioadă determinată.

În motivarea contestației, în esență contestatoarea a arătat că art.92, alin.1 din Legea 304/2004, art.56, lit.j raportat la art.295 și alin.2 din Legea 53/2003 referitor la încetarea de drept a contractului individual de muncă la data expirării contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată și art. 22 din OUG 34/2009 indicate drept temeiuri de drept ale deciziei 67/2009 nu au incidență în speță.

Decizia contestată încalcă dispozițiile imperative ale art.73 din Legea 53/2003 privitoare la dreptul de preaviz în condițiile în care aceasta i-a fost comunicată la 23.06.2009 adică la o zi după ce își producea deja efectele, iar sancțiunea impusă de art. 76 din Legea 53/2003 este nulitatea absolută a concedierea dispuse cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege.

Contestatoarea a mai susținut că decizia este și netemeinică în condițiile în care Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa are prevăzută în schema de funcționare un singur post de grefier, care pe perioadă determinată a fost ocupat chiar de ea, iar prin efectele deciziei nr.67/2009, activitatea unității de parchet ar fi blocată.

Contestatoarea a depus în sprijinul susținerilor sale, înscrisuri(filele7-15).

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind nelegală și netemeinică(filele 21-24). Deoarece contestatoarea a fost încadrată în baza ordinului nr.4/15.01.2008 începând cu data de 07.01.2008, pe durată determinată, în funcția de grefier la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa.

Ulterior prin decizia nr.106/30.06.2008 s-a dispus prelungirea numirii în funcția de grefier a contestatoarei, până la revenirea în activitate a grefierului titular, dar nu mai mult de 24 de luni de la data numirii în funcție, astfel că în permanență contestatoarea a cunoscut că numirea sa a avut o durată determinată.

În ceea ce privește motivele de nelegalitate, intimatul a arătat că textele legale citate în decizie constituie fundamentul juridic al acesteia iar sub aspectul temeiniciei sarcina asigurării unei bune desfășurări a activității parchetului îi revine conducătorului acestuia.

În ședința publică de la 3.09.2009 contestatoarea a depus completare prin care a solicitat ca în situația admiterii acțiunii, să se dispună reintegrarea sa în

funcție și plata drepturilor salariale de care nu a beneficiat, majorate, indexate de la data desfacerii contractului de muncă până la data încadrării pe postul deținut anterior.

Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr.1765 din 15.10.2009 a admis contestația și a anulat decizia nr. 67/2009 din 18.06.2009 emisă de intimat, dispunând reîncadrarea contestatoarei în funcția pe care a fost numită pe perioadă determinată și a

obligat intimatul la plata drepturilor salariale de care aceasta a fost lipsită începând cu data concedierii și până la reintegrarea efectivă, actualizate cu indicele de inflație.

S-a act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin ordinul nr.4/15.01.2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI contestatoarea a fost încadrată începând cu data de 07.01.2008 pe perioadă determinată în funcția de grefier până la ocuparea postului prin concurs, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa.

Contestatoarea a fost încadrată cu un salariu de încadrare lunar de 1347 lei-treapta 3 de salarizare, spor de vechime în procent de 10% și spor de noxe de 15%.

Prin decizia nr.106/30.06.2008 emisă de aceeași unitate de parchet, s-a dispus prelungirea numirii în funcția de grefier a contestatoarei, începând cu data de 07.07.2008, până la revenirea în activitate a grefierului titular-, dar nu mai mult de 24 de luni de la data numirii în funcție, conform art.82, alin.1 din Codul Muncii. Salariu de bază lunar stabilit prin această decizie a fost de 1540 lei, la care s-a adăugat, spor pentru condiții deosebite de muncă în procent de 15% și 10% vechime în muncă.

Ulterior, prin decizia nr.28/10.03.2009 întocmită de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTIs -a avizat favorabil transferul solicitat de, titulara postului, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa la Judecătoria Răcari, începând cu data de 01.03.2009.

Prin adresa nr.496/VII/1/15.05.2009 Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTIa comunicat că contestatoarea a participat la concursul organizat pentru ocuparea postului de grefier la alt parchet decât cel la care este angajată temporar, de aceea poate fi angajată pe perioadă nedeterminată pe postul devenit vacant la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, datorită transferului titularului postului la Judecătoria Răcari.

Prin decizia nr.67/2009 din 18.06.2009 Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTIa dispus ca începând cu data de 22.06.2009 să înceteze numirea în funcția de grefier la parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasaa contestatoarei. Decizia a fost întemeiată pe următoarele dispoziții legale: art.92, alin.1 din Legea 304/2004, art.56, lit.j raportat la art.295, alin.2 din Legea 53/2003, art.22 din OUG 34/2009, art.283, alin.1, lit.a raportat la art.295, alin.2 și art.284 din Legea 53/2003 coroborat cu art.54 din Legea 567/2004.

Această decizie i-a fost comunicată prin fax contestatoarei, conform dovezii de comunicare aflată la fila 8 din dosar, la data de 23.06.2008 prin intermediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

Conform ordinului nr.1874/C/08.07.2009 emis de Ministrul Justiției și Libertăților, Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa figurează în schema de personal, cu un post de grefier vacant.

Art.22 alin.1 din OUG 34/2009 publicată în Monitorul Oficial nr.249/04.04.2009 prevede că începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 21 (a căror finan are este asigurată integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetele asigurărilor sociale, etc.) posturile pentru care au fost demarate procedurile de organizare a concursurilor la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, precum și cele a căror ocupare a fost deja aprobata de Guvern prin memorandum putând fi ocupate în condițiile legii.

Având în vedere prevederile legale menționate, care au constituit temei al deciziei de concediere a contestatoarei, tribunalul a constatat că situația acesteia nu se încadrează în textul de lege al OUG nr. 34/2009 care are în vedere suspendarea ocupării prin concurs sau examen a posturilor vacante din autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art.21, or contestatoarea nu participa la niciun concurs, fiind angajată pe durată determinată, conform deciziei nr.106/30.06.2008 întocmită de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.

Prin urmare, suspendarea concursului nu are legătura cu funcționarea contestatoarei în continuare pe singurul post de grefier de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa până la expirarea duratei numirii.

Este adevărat că contestatoarea participase anterior intrării în vigoare a acestei ordonan e, la concursul organizat pentru ocuparea postului de grefier dar la altă instituție, după cum rezultă din adresa nr.496/VII/1/15.05.2009 întocmită de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, însă nu a existat o decizie pentru definitivarea acesteia la Parchetul pentru Judecătoria Pucioasa, unde în luna iulie 2009 Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa figurează în schema de personal, un post de grefier vacant.

În aceste condi ii, prima instanță a considerat ca nejustificată încetarea contractului de muncă, în condi iile în care titularul postului, fusese transferată la o altă instan ă, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa avea în schema de personal un post vacant.

A mai reținut tribunalul că decizia de concediere nu cuprinde termenul de preaviz, astfel cum se arată în dispozițiile imperative ale art.74 lit. b Codul Muncii, precum și faptul că s-a dispus încetarea numirii în funcția de grefier, înainte de comunicarea deciziei de concediere, contrar prevederilor art. 75 Codul Muncii.

Având în vedere cele reținute mai sus, tribunal a dispus anularea deciziei nr.67/2009 din 18.06.2009 emisă de intimatul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI iar potrivit dispozițiilor art.78 Codul Munciil -a obligat pe acesta la reîncadrarea contestatoarei în funcția pe care a fost numită pe perioadă determinată și la plata drepturilor salariale de care a fost lipsită, începând cu data concedierii și până la reintegrarea efectivă, actualizate cu indicele de inflație.

Împotriva acestei sentințe intimatul a declarat recurs(filele 4-6) criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Invocând motivele de recurs prev.de art.304, pct.5,8 și 9 cod pr.civ.recurentul a susținut că sentința instanței de fond este greșită, fiind dată cu încălcarea dreptului său la un proces echitabil fiindcă adresa nr.496/VII/15 mai 2009 reținută ca înscris relevant, nu i-a fost comunicată pentru a-și exprima punctul de vedere față de acest document.

O altă critică privește confuzia primei instanțe între deciziile de concediere la care se referă art.74 lit.b din Codul Muncii în sensul că încetarea de drept a raporturilor de muncă, prevăzută pentru situația reglementată de art.56 lit.j din același cod nu se face prin concediere și deci nu se impune acordarea dreptului de preaviz.

Recurentul-intimat a invocat și greșeala referitoare la data comunicării către contestatoare a deciziei contestate ca fiind 23 iunie 2009 în condițiile în care în realitate, aceasta a fost transmisă prin fax la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa la 19 iunie 2009 prin intermediul unicului grefier care era la acea dată chiar contestatoarea.

În plus, chiar și raportată la data reținută de tribunal, decizia s-a reținut a nu-și fi produs deloc efectele, deși în ipoteza stabilită prin considerentele sentinței, efectele sale s-au produs la data comunicării reținute, adică 23 iunie 2009.

Sub un ultim aspect, al acordării drepturilor bănești de care contestatoarea a fost lipsită de la data concedierii, recurentul a criticat sentința cu motivarea imposibilității plății acestora în condițiile în care nu poate înscrie în buget astfel de cheltuieli, mai cu seamă fiindcă măsura dispusă împotriva contestatoarei s-a datorat tocmai subfinanțării sistemului judiciar.

S-a cerut admiterea recursului, și în principal casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare iar în subsidiar, modificarea acesteia în sensul respingerii contestației ca neîntemeiate.

În ședința publică a dezbaterilor, intimata-contestatoare a depus prin apărătorul său ales întâmpinare (filele 11-12) și copia deciziilor nr.126/19 oct.2009 și nr.2/2010 emise de recurent(filele 13-14 și 18-19).

Curtea, verificând sentința recurată,în raport de criticile formulate, de cazurile de recurs invocate și de dispozițiile legale incidente în cauză, dar și sub toate aspectele, astfel cum impune art.3041cod pr.civ. constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:

În privința criticii vizând încălcarea principiului echității procedurii judiciare prin necomunicarea de către instanța de fond a unui înscris, respectiv adresa nr.496/VII/15.05.2009 emisă de Parchetul Curții de APEL PLOIEȘTI dar invocat în dovedirea contestației de partea adversă, adică contestatoarea, Curtea constată că susținerile referitoare la necunoașterea conținutului acestui act și a ponderii lui în economia probelor evaluate, nu sunt justificate.

Sub un prim aspect, înscrisul în discuție emană chiar de la recurentul-intimat fiind emis de acesta, astfel că nu se poate susține verosimil că nu-i cunoaște conținutul.

Sub un al doilea aspect, valoarea sa probatorie și modul în care a fost valorificat de instanța de fond la darea soluției rezultă atât din dispozițiile procesuale care stabilesc că nici un mijloc de probă nu are o valoare prestabilită, cât și din considerentele sentinței în care se arată motivat, în ce măsură acest act a fost luat în considerare, prin coroborare cu alte dovezi, la evaluarea situației de fapt și la formarea convingerii primei instanțe.

Referitor la critica privind greșita acordare a dreptului de preaviz deși în cauza dedusă judecății nu a fost emisă o decizie de concediere ci una de încetare de drept a raporturilor de muncă, Curtea constată că nici aceasta nu are justificare în condițiile în care instanța de fond a reținut că măsura dispusă prin decizia nr.67/18 iunie 2009 chiar denumită încetarea numirii în funcția de grefier, are în realitate efectul uneia de concediere, fundamentul juridic al acesteia, menționat expres în conținutul actului îl constituie art.56 lit.j rap.la art.295 alin.2 din Codul Muncii.

Potrivit acestor dispoziții legale, contractul individual de muncă încetează de drept, între altele, la data expirării contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată, ori durata contractului de muncă al contestatoarei, încadrată în funcția de grefier-treapta III de salarizare, la data de 7 ianuarie 2008 (fila 9) a fost prelungită de la 7 iulie 2008 până la revenirea în activitate a grefierului titular, dar nu mai mult de 24 de luni de la data numirii în funcție ( conform deciziei nr.106/30.06.2008-fila 10 dosar fond).

Grefierul titular- – a reluat activitatea, potrivit mijloacelor de probă administrate în cauză, la data de 1 martie 2009 când a solicitat și i s-a admis transferul la o altă unitate de parchet, conform deciziei nr.28/10.03.2009(fila 11 dosar fond) dată la care a expirat contractul de muncă al contestatoarei în conformitate cu dispozițiile legale sus-citate, ceea ce atrăgea, încetarea de drept a acestuia, în temeiul art.56 lit.j din Codul Muncii.

Cu toate acestea, nu există vreo decizie emisă de intimat cu data de 1 martie 2009, situație în care contestatoarea a continuat activitatea, în baza aceluiași contract, în funcția de grefier până la 22 iunie 2009 când, sub sintagma”încetării numirii în funcție” a fost în realitate concediată de intimatul-recurent, fără un temei legal fiindcă niciuna din situațiile prevăzute de art.52 lit.a-f din Legea nr.567/2004 care reglementează cazurile de eliberare din funcția de execuție-a personalului auxiliar al instanțelor și parchetelor, nu este îndeplinită.

În egală măsură, în ipoteza în care durata contractului individual de muncă al contestatoarei ar fi avut drept limită data împlinirii a nu mai mult de 24 luni calculate de la cea a numirii sale în funcție, aceasta se împlinește la 7 ianuarie 2010 și drept consecință, încetarea dispusă la 22 iunie 2009, apare ca fiind dată cu nerespectarea și a acestui termen impus de recurentul-intimat însuși ca alternativă după cea a revenirii în activitate a grefierului titular.

În aceste circumstanțe, Curtea constată că tribunalul nu a făcut nicio confuzie între încetarea de drept a contractului de muncă și încetarea din inițiativa angajatorului a aceluiași contract, fiindcă în mod efectiv măsura dispusă împotriva contestatoarei este aceea a concedierii din inițiativa angajatorului, reglementată de art.58 din Codul Muncii.

Pentru justificarea acesteia, recurentul-intimat avea obligația de a indica motivele legale ale concedierii din inițiativa sa, justificarea stării de fapt care reclamă o asemenea măsură luată împotriva contestatoarei la o anumită dată, respectiv 22 iunie 2009, dreptul persoanei concediate la preavizul instituit de legiuitor tocmai pentru protecția intereselor salariaților, or din decizia contestată nu rezultă îndeplinirea vreunuia dintre aceste elemente obligatorii pentru valabilitatea sa.

În privința datei efective a comunicării deciziei, Curtea constată că în raport de mijloacele de probă administrate în cauză, în mod corect prima instanță a reținut ca fiind 23 iunie 2009 iar nu 19 iunie 2009, cum în mod neîntemeiat susține recurentul.

Astfel, dovada cu nr.4226/VI/3/2009 depusă la fila 8 și care conține denumirea actului comunicat, data primirii sale, numele și semnătura primitorului satisfac cerințele unei efective comunicări către angajat a actului privind măsuri luate în legătură cu sa și care potrivit legii, pot fi contestate de la acest moment cu semnificație deosebită pentru respectarea dreptului de a supune cauza sa unei instanțe de judecată care se bucură de garanții de imparțialitate și independență.

Faptul că fiind unica grefieră a unității de parchet, contestatoarea ar fi primit prin fax decizia care o privea personal, la data de 19 iunie 2009, așa cum s-a susținut în recurs (fila 5) este infirmat de adresa nr.4028//2009 depusă la fila 37 dosar fond prin care la 22 iunie 2009 s-a înaintat decizia nr.67/2009 în discuție, la Parchetul P, aceasta fiind și data transmiterii prin fax, inscripționată vizibil pe înscrisurile de la filele 38-39 din dosar.

Nici ultima critică referitoare la acordarea drepturilor salariale de la data concedierii la cea a reintegrării efective, actualizate cu coeficientul de inflație, nu este justificată, fiindcă plata efectivă a acestor drepturi prin includerea lor în bugetul recurentului-intimat este o chestiune de a hotărârii iar nu una de natură a înlătura existența dreptului însuși, exclusiv condiționat, conform art.78 din Codul Muncii, de nelegalitatea concedierii, care în cauza de față a fost corect stabilită de instanța de fond.

Pentru toate considerentele expuse în cele ce preced, Curtea va respinge ca nefondat recursul, în temeiul art. 312 cod pr.civ. menținând ca fiind legală și temeinică sub toate aspectele, sentința civilă nr.1765 pronunțată la data de 15 octombrie 2009 de Tribunalul Dâmbovița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de intimatul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI cu sediul în P, str.B -, județul P, împotriva sentinței civile nr. 1765 pronunțată la data de 15 octombrie 2009 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-contestatoare domiciliată Târgoviște,-, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2 februarie 2010.

Președinte JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Elena Simona Lazăr

— – — – — –

Fiind în concediu medical Fiind la seminar

semnează președintele instanței semnează președintele instanței

Grefier

Operator de date cu caracter personal

nr. notificare 3120/2006

4 ex./1.03.2010

/VS

Trib. D nr-