Persoanele fizice dobândesc capacitatea de folosinţă în momentul naşterii şi o pierd odată cu moartea. În consecinţă, ca urmare a decesului, pârâtul şi-a pierdut capacitatea de folosinţă, deci nu poate fi parte în proces. Deşi, judecătorul-sindic, în mod greşit nu a invocat din oficiu excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului, care este o excepţie de fond peremptorie, absolută, însă a respins acţiunea în răspundere, soluţia se impune a fi menţinută de instanţa de control judiciar, prin substituirea considerentelor, întrucât, pârâtul intimat – decedat înaintea momentului înregistrării cererii de chemare în judecată – nu putea fi „parte” în proces, în contradictoriu cu care reclamanta urma să-şi constate drepturile.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2153 din 10 decembrie 2012
Prin sentința civilă nr. 294/J.S. din 26 aprilie 2012 pronunțată în dosarul nr. 2356/115/2011/a1 judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Caraș-Severin a respins cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale formulată de creditoarea D.G.F.P. Caraș-Severin împotriva pârâtului M.G.D.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea D.G.F.P. Caraș-Severin, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând modificarea ei, în sensul antrenării răspunderii pârâtului M.G.D. pentru suma de 2.719 lei, reprezentând creanțe bugetare, fără cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:
Din raportul lichidatorului judiciar rezultă că deși a făcut toate demersurile necesare pentru a contacta conducerea societății intimate, în persoana d-lui. M.G.D., acesta nu a luat legătura cu practicianul și nu i-a predat actele și documentele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006. Existența raportului de cauzalitate între faptele fostului administrator social și prejudiciu sunt de netăgăduit, fiind clară intenția acestuia de a conduce societatea la insolvență și la imposibilitatea achitării creditorilor. Având în vedere faptul că potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990, republicată, obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, instanța trebuia să aibă în vedere și dispozițiile art. 1540 C.civ., în conformitate cu care mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului. De asemenea, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multă rigurozitate. Nu în ultimul rând, Codul comercial la art. 374, statuează că mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, în cauză administratorul nefăcând dovada contrarie.
în conformitate cu art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, modificată, în cazul în care în raportul întocmit potrivit art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: (…) d) au ținut o fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Prin decizia civilă nr. 2153 din 10 decembrie 2012 Curtea de Apel Timișoara a respins recursul declarat de creditoarea D.G.F.P. Caraș-Severin împotriva sentinței civile nr. 294/J.S. din 26 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. 2356/115/2011/a1 în contradictoriu cu debitoarea intimată SC M SRL Reșița, reprezentată prin lichidatorul judiciar S.C.P. L S.P.R.L. Reșița, și pârâtul intimat M.G.D.
Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut că criticile aduse de instituția creditoare sentinței civile nr. 294/J.S. din 26 aprilie 2012 a Tribunalului Caraș-Severin cu privire la neantrenarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator al debitoarei SC M SRL Reșița nu pot fi primite.
Aceasta, deși art. 138 din Legea nr. 85/2006, modificată, prevede că, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, de regulă, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori. Prin excepție, în conformitate cu alin. 3 al acestui text, președintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, un creditor desemnat de adunarea creditorilor sau creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală pot introduce acțiunea prevăzută la alin. (1), dacă administratorul judiciar sau lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență a debitorului și/sau a hotărât că nu este cazul să formuleze acțiunea în răspundere.
Din copia certificatului de deces existent în dosarul de fond rezultă că pârâtul intimat a decedat la data de 22 noiembrie 2008, cu mult înainte de introducerea, de către instituția creditoare, a cererii de antrenare a răspunderii sale patrimoniale. Or, Codul de procedură civilă, Cartea II – Procedura contencioasă, Titlul I – Părțile, prevede, în art. 41, că „orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată”. Persoanele fizice dobândesc capacitatea de folosință în momentul nașterii și o pierd odată cu moartea. în consecință, ca urmare a decesului, pârâtul din această cauză și-au pierdut capacitatea de folosință, deci nu poate fi parte în proces. Deși, instanța de fond, în mod greșit nu a invocat din oficiu excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului, care este o excepție de fond peremptorie, absolută, însă a respins acțiunea în răspundere, soluția se impune a fi menținută de instanța de control judiciar, prin substituirea considerentelor, întrucât, pârâtul intimat – decedat înaintea momentului înregistrării cererii de chemare în judecată – nu putea fi „parte” în proces, în contradictoriu cu care reclamanta urma să-și constate drepturile.
