Debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum şi orice altă persoană interesată pot face contestaţie împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar, în termenul prevăzut de art. 21 alin. (3) din Legea 85/2006, potrivit căruia: „Contestaţia trebuie să fie înregistrată în termen de 3 zile de la depunerea raportului prevăzut la alin. (1).” Rezultă din interpretarea acestui text de lege că termenul de depunere a contestaţiei curge de la depunerea raportului la dosarul cauzei, fiind indiferent termenul de judecată pentru care acest raport a fost depus.
Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 979 din 18 aprilie 2012
Prin contestația înregistrată la data de 12 septembrie 2011 în dosarul nr. 613/90/2009 privind falimentul debitoarei SC F. S.A. Drăgășani, creditoarea SC S.C. SRL a solicitat anularea măsurii lichidatorului de valorificare parțială a activelor debitoarei din data de 12 august 2011 (procesul verbal de licitație publică din aceeași dată).
în motivarea cererii creditoarea a arătat că la data de 8 martie 2011 adunarea creditorilor a aprobat modalitatea de vânzare a activelor debitoarei prin licitații publice cu strigare pe corpuri de proprietate, în funcție de intențiile de cumpărare depuse în prealabil de potențialii ofertanți.
Lichidatorul a încălcat hotărârea adunării creditorilor valorificând activele pe părți din corpuri de proprietate (corpul C40, secția a 3-a parțial, corpul C19 parțial). Corpurile C40 și C19 sunt corpuri distincte de proprietate care nu sunt valorificate integral ci parțial. Astfel sunt afectate interesele creditorilor întrucât părțile de corpuri de proprietate rămase vor avea o valoare scăzută de vânzare prin afectarea funcționalității acestora. întrucât prin raportul de evaluare imobilele au fost evaluate pe corpuri de proprietate iar valorificarea s-a făcut numai parțial nu se cunoaște care este valoarea de evaluare a acestor părți din imobil și astfel nu se poate cunoaște dacă s-a respectat voința adunării creditorilor în sensul ca prețul să fie minimum 75% din valoarea de evaluare.
Lichidatorul prin întâmpinare a solicitat respingerea contestației invocând și tardivitatea formulării cererii. Pe fond s-a arătat că prin hotărârea adunării creditorilor din 8 martie 2011 s-a adoptat o nouă modalitate de valorificare a activelor debitoarei, respectiv vânzarea pe desmembrăminte de proprietate în funcție de solicitările scrise ale ofertanților și nu în bloc pe subansambluri funcționale așa după cum se stabilise în adunarea creditorilor din 19 noiembrie 2010. creditoarea SC S.C. SRL a solicitat anularea acestei hotărâri însă prin sentința nr. 965/18 aprilie 2011 contestația a fost respinsă iar recursul creditoarei împotriva acestei sentințe a fost respins. La data de 12 august 2011 au fost adjudecate de către SC G. ATCP S.A. un teren în suprafață de 1.689 mp., un alt teren în suprafață de 9562 mp. și construcțiile C18, C29, C30, C31 și C40. prețul de adjudecare reprezintă 80% din valoarea de evaluare. în mod neîntemeiat se susține că bunurile nu au fost evaluate deoarece corpurile de clădire vândute au fost evaluate fiecare independent iar pentru teren, evaluarea s-a făcut la întreaga suprafață de 72.732 mp. (valoarea de evaluare totală fiind de 2.092.270 lei) astfel încât pentru suprafețele vândute valoarea s-a obținut prin calculul pe metru pătrat înmulțit cu suprafața vândută.
Tribunalul Vâlcea, Secția a II-a civilă, prin sentința nr. 2666/12 decembrie 2011 a respins contestația și a obligat pe contestatoare să plătească suma de 1.200 lei cheltuieli de judecată către intimatul lichidator.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut în ce privește excepția tardivității că este nefondată, întrucât raportul a fost depus pentru termenul din 5 septembrie 2011, iar contestația a fost expediată prin poștă la data de 9 septembrie 2011, deci în interiorul termenului de 3 zile prevăzut de art. 21 alin. (3) din Legea nr. 85/2006.
Pe fond tribunalul a constatat neîntemeiată contestația creditoarei, deoarece prin hotărârea adunării creditorilor din data de 8 martie 2011(filele 959-962 volumul III) s-a aprobat o nouă modalitate de vânzare a activelor debitoarei, respectiv pe corpuri de proprietate în funcție de intențiile de cumpărare depuse în prealabil de potențialii ofertanți, prin licitație publică la un preț ce nu va putea fi mai mic de 75% din valoarea de evaluare. De asemenea, s-a aprobat scrisoarea de intenție a ofertantului SC G.ATCP SA privind intenția cumpărării onor părți din imobile cu respectarea modalității de vânzare prin licitație publică la minimum 75% din valoarea de evaluare.
Creditoarea SC S.C. SRL a formulat contestație împotriva acestei hotărâri a adunării creditorilor însă prin sentința nr. 965/18 aprilie 2011 contestația a fost respinsă. Recursul creditoarei a fost respins prin decizia nr. 1738/R-COM din 13 iulie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în același dosar.
Tribunalul a constatat că vânzarea efectuată de către lichidator respectă hotărârea adunării creditorilor din data de 8 martie 2011 în sensul că privește dezmembrarea proprietății în funcție de solicitarea potențialilor ofertanți; în cauză însă nu s-a depus decât o singură ofertă.
Argumentul că în acest fel se depreciază valoarea de piață a activelor rămase excede controlului de legalitate exercitat de judecătorul sindic; întrucât adunarea creditorilor a aprobat această modalitate de vânzare, randamentul ei în sensul expunerii cât mai adecvate pe piață constituie o chestiune de oportunitate și nu de legalitate a vânzării.
Potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, atribuțiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței. Atribuțiile manageriale aparțin administratorului judiciar ori lichidatorului sau, în mod excepțional, debitorului, dacă acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-și administra averea. Deciziile manageriale pot fi controlate sub aspectul oportunității de către creditori, prin organele acestora.
Cât privește respectarea procentului de minimum 75% din valoarea de evaluare, lichidatorul a explicat modalitatea în care s-a calculat valoarea acestei dezmembrări pornind de la evaluarea întregului obiectiv prin raportul de evaluare, iar creditoarea nu a probat ea însăși că prețul de vânzare ar fi inferior procentului de 75% stabilit în adunarea creditorilor. De altfel nici nu a susținut că prețul ar fi inferior acestui procent considerând doar că nu se poate cunoaște valoarea bunurilor vândute.
Față de considerentele de fapt sus menționate, tribunalul a respins contestația ca nefondată.
împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea SC S.C. SRL solicitând admiterea recursului și casarea în tot a sentinței, deoarece prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din C.proc.civ.
în subsidiar, recurenta a solicitat, în condițiile în care se respinge motivul mai sus menționat, să se rețină cauza, să fie admisă contestația împotriva măsurii de vânzare efectuată de către lichidatorul judiciar și să se respingă și cheltuielile de judecată dispuse în sarcina sa.
Cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor art. 304 pct. 5 din C.proc.civ., în sensul în care instanța prin hotărârea dată a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) ale actului mai sus menționat., recurenta a invocat dispozițiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora judecătorul sindic soluționează contestația în termen de 5 zile de la înregistrare ei în camera de consiliu, cu citarea contestatorului, a lichidatorului judiciar și a comitetului creditorilor.
Astfel, recurenta susține încălcarea formelor legale în ceea ce privește soluționarea cauzei, după cum urmează:
– greșita citare a creditorilor, întrucât comitetul creditorilor a fost citat prin persoana președintelui, dar în cauză, Direcția Generală a Finanțelor Publice Vâlcea a fost citată în calitate de creditoare și nu de președinte, aspect care rezultă și din hotărârea recurată, în cuprinsul căreia se menționează expres participarea acestei părți în calitate de creditor și nu de președinte al comitetului creditorilor, nefiind consemnat punctul de vedere al acestuia în calitate de președinte al comitetului creditorilor cu privire la acțiunea formulată de către SC S.C. SRL
– ședința de soluționare a cauzei s-a desfășurat în ședință publică și nu în camera de consiliu, așa cum prevăd dispozițiile art. 21 alin. (4) din Legea insolvenței;
– în condițiile în care s-a dispus soluționarea acțiunii în ședință publică, nu au fost respectate dispozițiile art. 7 din Legea insolvenței, nefiind citați toți creditorii cu privire la soluționarea cauzei.
în subsidiar, recurenta a arătat că vânzarea efectuată de către lichidatorul judiciar încalcă hotărârea Adunării creditorilor din data de 8.03.2011, care a fost de valorificare a activelor pe corpuri de proprietate. în speță, lichidatorul judiciar a valorificat activele pe părți din corpuri de proprietate „C-40, secția a 3-a parțial, C-19-parțial” din mențiunile efectuate de către lichidator în cadrul raportului – C40 și C 19 sunt corpuri de proprietate distincte care nu sunt valorificate integral conform hotărârii Adunării creditorilor, ci parțial, încălcându-se în acest mod hotărârea adunării din data de 8.03.2011.
Recurenta a mai susținut că, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (2), asupra oportunității măsurilor întreprinse de către lichidatorul judiciar se pronunță creditorii, iar prin încălcarea hotărârii Adunării, creditorii sunt prejudiciați de faptul că părțile de corpuri de proprietate rămase vor avea o valoare scăzută la vânzare prin valorificarea unei părți funcționale din acestea, afectând în mod negativ valoarea stabilită în cadrul rapoartelor de evaluare pentru aceste active.
Recurenta susține că, potrivit hotărârii Adunării creditorilor, prețul nu poate fi mai mic de 75% din valoarea activelor, iar din analiza raportului de activitate se poate observa faptul că la momentul acceptării ofertei depusă de către SC G. ATCP S.A., lichidatorul judiciar a aproximat nu numai suprafața ce urmează a fi valorificată, ci și valoarea activelor ce urmează a fi valorificate.
în concluzie, se susține că valorificarea parțială a unor corpuri de proprietate și care nu au fost evaluate ca fiind subansambluri funcționale, încalcă voința creditorilor de a se valorifica activele pe corpuri de proprietate, astfel cum sunt ele delimitate în evidența societății și au fost avute în vedere la momentul evaluării. Mai mult, această încălcare a voinței creditorilor duce și la incertitudinea stabilirii valorii de evaluare a activelor societății debitoare și respectarea voinței creditorilor în ceea ce privește prețul minim de adjudecare.
Cu privire la cheltuielile de judecată în sumă de 1.200 lei dispuse în sarcina sa, recurenta arată că dispozițiile instanței încalcă prevederile art. 4 alin. (1) din Legea insolvenței, care menționează în mod expres faptul că toate cheltuielile legate de procedură se achită din averea debitoarei.
Lichidatorul judiciar a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, întrucât sentința a fost pronunțată cu respectarea art. 21 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, iar valorificarea activelor s-a făcut potrivit hotărârii Adunării creditorilor.
Prin decizia nr. 979/ R.C. din 18 aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respins ca nefondat recursul formulat de creditoarea SC S.C. SRL, împotriva sentinței nr. 2666/12.12.2011, pronunțată de Tribunalul Vâlcea – Secția a II-a civilă, în dosarul nr. 613/90/2009.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că această excepție este întemeiată, atrăgând respingerea contestației ca tardivă și, în consecință, respingerea recursului, însă cu substituirea considerentelor instanței de fond, în sensul următor:
Astfel, în mod greșit judecătorul sindic a apreciat ca fiind introdusă în termen contestația înregistrată de către contestatoarea-recurentă la data de 9.09.2011, prin poștă, apreciind că termenul de 3 zile prevăzut de art. 21 alin. (3) din Legea 85/2006 este respectat, având în vedere faptul că raportul a fost depus pentru termenul din 5.09.2011.
Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, „administratorul judiciar va depune lunar un raport cuprinzând descrierea modului în care și-a îndeplinit atribuțiile, precum și o justificare a cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului. Raportul se depune la dosarul cauzei, iar un extras se publică în Buletinul procedurilor de insolvență.”
Debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum și orice altă persoană interesată pot face contestație împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar, în termenul prevăzut de alin. (3) al aceluiași articol, potrivit căruia: „Contestația trebuie să fie înregistrată în termen de 3 zile de la depunerea raportului prevăzut la alin. (1).”
Rezultă din interpretarea acestui text de lege că termenul de depunere a contestației curge de la depunerea raportului la dosarul cauzei, fiind indiferent termenul de judecată pentru care acest raport a fost depus.
Or, raportul contestat în prezenta cauză a fost depus la dosar la data de 30.08.2011, moment de la care începe să curgă termenul de 3 zile pentru contestarea sa, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, fiind fără relevanță împrejurarea că dosarul de insolvență avea termen la 5.09.2011, iar raportul fusese depus în vederea discutării la acest termen.
Prin urmare, raportat la data de 30.08.2011, ca moment de începere a curgerii termenului de contestație de 3 zile, contestația depusă de recurentă prin poștă la data de 9.09.2011 apare ca fiind făcută în afara termenului legal.
Contestatoarea nu a formulat o cerere de repunere în termen, astfel încât se impunea respingerea contestație ca tardivă, iar nu ca nefondată.
întrucât această excepție a fost apreciată ca întemeiată, Curtea, făcând aplicarea dispozițiilor art. 137 C.proc.civ., nu a mai analizat celelalte critici formulate în recurs.
în consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ., recursul a fost respins, însă cu substituirea motivării instanței de fond în sensul admiterii excepției tardivității contestației și respingerii contestației ca tardive.
