Textul art. 3 pct. 21 din nu exclude şi alte situaţii similare care ar putea să atragă incidenţa normei. Or, o astfel de situaţie este cea care rezultă din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 101 lit. d) din Legea nr. 85/2006, care statuează că vor fi considerate creanţe nedefavorizate şi vor fi considerate că au acceptat planul creanţele ce se vor achita integral în termen de 30 de zile de la confirmarea planului ori în conformitate cu contractele de credit sau leasing din care rezultă. Pe cale de consecinţă, trebuie considerate ca fiind defavorizate creanţele care se achită după mai mult de 30 de zile de la confirmarea planului, indiferent dacă plata lor se face printr-o singură prestaţie sau în mai multe tranşe, întrucât acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 1368 din 30 august 2012
Prin sentința civilă nr. 1044 din 25 aprilie 2012 pronunțată în dosarul nr. 7377/108/2010 Tribunalul Arad a confirmat planul de reorganizare propus de debitoarea SC D SRL Arad.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere faptul că planul a fost acceptat de categoria creanțelor bugetare și de categoria creanțelor salariale, fiind respins doar de categoria creanțelor garantate, astfel că în speță este îndeplinită condiția acceptării lui de către jumătate plus unu din categoriile de creanțe, din care categoria creanțelor salariale este una defavorizată.
împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea SC B SA București, solicitând modificarea ei în tot, în sensul infirmării planului de reorganizare.
Creditoarea a susținut că judecătorul-sindic a apreciat în mod greșit ca fiind îndeplinită condiția aprobării planului de cel puțin una din categoriile de creanțe defavorizate, reținând în mod nejustificat că planul a fost aprobat de creditorul salarial, care deținea o creanță defavorizată infimă. în sensul celor de mai sus, a învederat că în stabilirea caracterului de creanță defavorizată a creanței salariale, tribunalul a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 3 pct. 21 lit. b) din Legea nr. 85/2006. Or, recurenta consideră că prevederile normative menționate nu sunt aplicabile în speță, întrucât textul legii se referă la „reeșalonarea plăților”, aspect care presupune existența unei creanțe eșalonate, adică de creanțe care se plătesc în mai multe tranșe în baza unei înțelegeri între debitor și creditor anterioare declanșării procedurii insolvenței și care se reeșalonează ca urmare a aplicării planului de reorganizare. Este considerat ca fiind eronat și argumentul utilizat de instanța de fond, în sensul că amânarea plății creanței ar determina caracterul ei defavorizat, deoarece dacă s-ar accepta un atare punct de vedere, ar însemna că toate creanțele înscrise în tabel și care au drept de vot sunt defavorizate, întrucât nu au drept de vot în adunarea creditorilor decât titularii creanțelor scadente, iar orice creanță scadentă ar apărea ca defavorizată față de amânarea datei plății sale până cel puțin la debutul perioadei de reorganizare.
Prin decizia civilă nr. 1368 din 30 august 2012 Curtea de Apel Timișoara a respins recursul declarat de creditoarea SC B SA București în contradictoriu cu debitoarea SC D SRL Arad, reprezentată prin administrator special R.D. și administrator judiciar Casa de Insolvență R S.P.R.L. Arad, împotriva sentinței civile nr. 1044/25.04.2012 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 7377/108/2010.
Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut că problema litigioasă pe care o ridică recursul de față este aceea de a stabili dacă poate fi considerată „creanță defavorizată” o creanță salarială programată a fi plătită în anul al treilea al planului de reorganizare.
în esență, recurenta susține că o atare creanță nu poate fi considerată ca fiind „reeșalonată”, în sensul prevederilor art. 3 pct. 21 lit. b) din Legea nr. 85/2006, întrucât „reeșalonarea” presupune o creanță care se plătește în mai multe tranșe, în baza unei înțelegeri între debitor și creditor – anterioară declanșării procedurii insolvenței – și care se reeșalonează ca urmare a aplicării planului de reorganizare.
Dimpotrivă, debitoarea și administratorul judiciar, apreciază că noțiunea de „reeșalonare” semnifică și stabilirea unei alte scadențe pentru plata datoriei, fără a implica în mod necesar, achitarea acesteia în mai multe tranșe. în susținerea opiniei lor, aceștia se prevalează și de dispozițiile art. 101 litera D din Legea nr. 85/2006 – care ar considera ca fiind creanțe defavorizate creanțele care se achită după un termen de 30 de zile.
Analizând dispozițiile legale invocate în susținerea celor două poziții, Curtea a constatat că, potrivit art. 3 pct. 21 din Legea nr. 85/2006, „categoria de creanțe defavorizate este prezumată a fi categoria de creanțe pentru care planul de reorganizare prevede cel puțin una dintre modificările următoare pentru oricare dintre creanțele categoriei respective: […] b) o reducere a garanțiilor sau a altor accesorii, cum ar fi reeșalonarea plăților în defavoarea creditorului”.
După cum se poate observa, textul este destul de ambiguu, neexistând o corelație logică între ipoteza normei – care se referă la „reducerea garanțiilor sau a altor accesorii” – și partea exemplificativă a acesteia – care se referă la reeșalonarea plăților.
Dincolo, însă, de aceste deficiențe de reglementare și fără a intra în dispute semantice cu privire la înțelesul noțiunii de „reeșalonare”, trebuie observat că exemplul oferit de legiuitor nu exclude și alte situații similare care ar putea să atragă incidența normei. Or, o astfel de situație este cea care rezultă din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 101 lit. D din Legea nr. 85/2006 – care statuează că „vor fi considerate creanțe nedefavorizate și vor fi considerate că au acceptat planul creanțele ce se vor achita integral în termen de 30 de zile de la confirmarea planului ori în conformitate cu contractele de credit sau leasing din care rezultă”.
Pe cale de consecință, trebuie considerate ca fiind defavorizate creanțele care se achită după mai mult de 30 de zile de la confirmarea planului, indiferent dacă plata lor se face printr-o singură prestație sau în mai multe tranșe, întrucât acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă (ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus).
Față de cele de mai sus, și întrucât creanțele salariale au fost prevăzute a fi achitate în anul al treilea al planului, Curtea a apreciat că acestea trebuie considerate ca fiind defavorizate – fiind, prin urmare, îndeplinită condiția pretinsă de art. 101 lit. a) din Legea nr. 85/2006.
