Sechestrul asigurător asupra bunurilor imobile. Admisibilitatea cererii în condiţiile în care nu se indică bunurile cerute a se sechestra. Instituirea fără plata cauţiunii când titlul îl constituie un bilet la ordin


Din interpretarea dispoziţiilor art. 593 C.proc.civ. rezultă că judecătoresc este cel care identifică bunurile imobile ce se află în patrimoniul debitorului şi asupra cărora poate fi aplicată măsura sechestrului asigurător dispusă deja de către instanţă. În această situaţie, condiţia ca reclamantul-creditor, prin cererea sa de instituire a măsurii sechestrului asigurător, să identifice bunurile imobile asupra cărora poate fi pus sechestrul, este excesivă şi împovărătoare pentru acesta.Potrivit art. 908 alin. (1) C.com., nu se impune plata unei cauţiuni atunci când cererea de sechestru se va face în virtutea unei cambii sau altui efect comercial la ordin sau la purtător, protestat pentru neplată.

Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 788 din 15 iulie 2009

Prin încheierea nr. 48 din 19.04.2008, Tribunalul Vâlcea, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea reclamantei SC O.C. SA și a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile ale pârâtei SC F. SRL, până la concurența sumei de 59.337,83 lei. Totodată, a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a unei cauțiuni în sumă de 11.686 lei, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii, sub sancțiunea desființării de drept a sechestrului.

în motivarea soluției, Tribunalul a arătat că reclamanta nu deține un titlu executoriu, dar are o creanță constatată în scris împotriva pârâtei, potrivit facturilor fiscale și biletului la ordin depuse la dosar, creanță exigibilă, în cuantum de 59.337,83 lei, potrivit biletului la ordin emis de pârâtă.

Reclamanta a făcut dovada intentării unei acțiuni de valorificare a creanței sale, astfel că sunt îndeplinite cerințele dispozițiile art. 591 alin. (1) C.proc.civ., însă doar asupra bunurilor mobile, nu și în privința bunurilor imobile, pe care nu le-a identificat prin cererea de chemare în judecată.

în temeiul art. 592 alin. (2) C.proc.civ., raportat la art. 908 C.com., instanța a stabilit o cauțiune de 11.868 lei în sarcina reclamantei.

împotriva încheierii a formulat recurs reclamanta SC O.C. SA care, invocând dispozițiile art. 299 și urm. și art. 3041C.proc.civ., a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, în mod greșit a respins prima instanță cererea de instituire a sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile ale pârâtei, întrucât niciodată reprezentantului reclamantei nu i s-a pus în vedere precizarea bunurilor imobile. Pe de altă parte, identificarea bunurilor respective este un aspect ce ține de aplicarea sechestrului de către executorul judecătoresc.

Prima instanță a decis în mod nelegal plata unei cauțiuni de către reclamantă. Dispozițiile art. 592 alin. (2) C.proc.civ. se completează cu dispozițiile art. 908 C.com. care arată că, atunci când cererea de sechestru se face în virtutea unei cambii sau altui efect comercial la ordin sau la purtător, protestat pentru neplată, nu se impune plata unei cauțiuni.

în final, reclamanta a arătat că nivelul cauțiunii stabilite de către prima instanță depășește maximul procentului de 20% din valoarea creanței pentru care s-a dispus instituirea sechestrului, respectiv 59.337,83 lei, stabilit prin art. 7231alin. (2) C.proc.civ.

Examinând încheierea prin prisma motivelor invocate, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041C.proc.civ., Curtea a constatat că recursul este fondat.

Potrivit Deciziei nr. 84/2007, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, în recursul în interesul legii asupra interpretării dispozițiile art. 907 C.com. și art. 591 alin. (1) teza I C.proc.civ., în materie comercială sechestrul asigurător se poate înființa și asupra bunurilor imobile ale debitorului.

Art. 593 C.proc.civ. reglementează modalitatea de ducere la îndeplinire de către executorul judecătoresc a măsurii sechestrului asigurator. în acest sens, alin. (3) arată că sechestrul asigurător pus asupra unui imobil se va înscrie de îndată în cartea funciară. Alin. (4) arată că împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii sechestrului cel interesat poate formula contestație.

Din norma legală sus-arătată rezultă că înscrierea în cartea funciară a sechestrului asigurator pus asupra unui bun imobil este atributul executorului judecătoresc, învestit cu aducerea la îndeplinire a măsurii respective.

Aceasta înseamnă că executorul judecătoresc este cel care identifică bunurile imobile ce se află în patrimoniul debitorului și asupra cărora poate fi aplicată măsura sechestrului asigurător dispusă deja de către instanță.

în această situație, condiția ca reclamantul-creditor, prin cererea sa de instituire a măsurii sechestrului asigurător, să identifice bunurile imobile asupra cărora poate fi pus sechestrul este excesivă și împovărătoare pentru acesta.

Prin urmare, de vreme ce a reținut îndeplinirea condițiilor legale pentru instituirea măsurii sechestrului asigurator, instanța de fond trebuia să dispună aplicarea măsuri și asupra bunurilor imobile ale pârâtei, indiferent că acestea erau sau nu identificate prin cererea de chemare în judecată.

în ce privește aplicarea unei cauțiuni, Curtea constată că potrivit art. 908 alin. (1) C.com. nu se impune plata unei cauțiuni atunci când cererea de sechestru se va face în virtutea unei cambii sau altui efect comercial la ordin sau la purtător, protestat pentru neplată.

în speță, instanța de fond a instituit măsura sechestrului asigurător având în vedere biletul la ordin emis de către pârâta debitoare SC F. SRL la data de 16.02.2009 în favoarea reclamantei creditoare SC O. SA pentru suma de 59.337,83 lei, bilet prezentat la plată în termen și refuzat – prin mențiune scrisă, expresă – de către BCR D. la data de 13.04.2009, din cauza lipsei totale de disponibil bănesc în conturile emitentului. Refuzul de plată al celui căruia i s-a prezentat biletul la ordin, respectiv BCR D., poate avea valoarea unui protest în condițiile art. 73 din Legea nr. 58/1934.

în aceste condiții sunt realizate cerințele art. 908 C.com. sus-arătat, care liberează de obligația de plată a unei cauțiuni cererea de sechestru bazată pe un bilet la ordin.

Pentru cele expuse, fiind de prisos a mai examina motivul de recurs ce vizează cuantumul cauțiunii, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C.proc.civ., Curtea a admis recursul și a modificat încheierea în sensul că a înlăturat obligația reclamantei de a plăti cauțiunea și, respectiv, a instituit sechestru asigurator și asupra bunurilor imobile ale pârâtei.