Potrivit certificatelor medicale eliberate de Spitalul Universitar Saint Pierre rezultă că reclamantul a suferit o intervenţie chirurgicală ce a presupus implantarea unei proteze femurale la piciorul drept, fapt ce a determinat imposibilitatea de a se deplasa în perioada 1/3/1998 – 30/09/2000. Instanţa de fond în mod corect a apreciat că situaţia de fapt prezentată de reclamant constituie împrejurări mai presus de voinţa părţii, fiind cazuri temeinic justificate ce îndrituiesc încuviinţarea cererii de repunere în termen.
Prin sentinţa civilă nr. 371/F/9.05.2002 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a Civilă şi Administrativ în dosar nr. 802/CA/2001, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta N.X. în contradictoriu cu Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi Comisia Centrală de Aplicare a Legii nr. 9/1998.
Instanţa a dispus anularea Hotărârii nr. 2T/27.10.2000 a Comisiei Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 precum şi anularea Hotărârii nr. 3003/19.10.2001 a Comisiei Centrale de Aplicare a Legii nr. 9/ 1998 prin care a fost respinsă ca tardivă cererea reclamantei.
Instanţa a repus în termen reclamanta pentru a putea beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 9/1998.
Cauza a fost transmisă Comisiei Municipiului Bucureşti constituită în baza Legii nr. 9/1998 pentru a stabili pe fond cuantumui compensaţiilor solicitate de reclamantă.
In motivarea sentinţei, instanţa a reţinut că prin hotărârea atacată, Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 a respins cererea formulată de reclamantă, considerând-o tardivă, pe motiv că potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr. 9/1998, termenul limită de depunere a cererii era data de 13.09.1999. Cum, în speţă, cererea a fost depusă la 9.10.2000, s-a constatat tardivitatea acesteia.
Instanţa arată că, potrivit prevederilor art. 19 din Decretul nr. 167/1958, privitor la prescripţia extinctivă, instanţa judecătorească, în cazuri temeinic justificate, poate încuviinţa cererea de repunere în termen, în condiţiile în care aceasta este făcută în termen de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depăşirea termenului.
Instanţa mai reţine că din probele dosarului rezultă că reclamanta în vârsă de peste 80 de ani, a fost operată, fiind în imposibilitatea de a se deplasa, fiind declarată handicapată 66%, deplasându-se numai cu ajutorul cârjelor, fapt ce determină temeinicia cererii de repunere în termen.
împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a declarat recurs Prefectul Municipiului Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul, în motivarea recursului, a arătat că instanţa de fond în mod eronat a considerat că termenul stabilit de Legea nr. 9/1998 este termen de prescripţie şi că, în speţă, este aplicabil art. 19 din Decretul nr. 167/1958, termenul fiind de fapt un termen de decădere a cărui împlinire duce la stingerea dreptului subiectiv şi, pe cale de consecinţă, repunerea în termen nu mai este posibilă.
Se susţine că repunerea în termen având la bază considerente de ordin medical nu poate fi reţinută, întrucât solicitarea compensaţiilor putea fi depusă de persoana interesată personal, prin poştă, sau chiar prin orice altă persoană, completarea dosarului putând fi făcută ulterior.
Reclamanta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând că legea recunoaşte actul de proprietate asupra construcţiilor şi terenurilor de care au fost lipsiţi anumiţi cetăţeni în urma Tratatului dintre România şi Ungaria şi tot prin lege sunt stabilite despăgubirile în echivalent.
Se mai arată că proprietatea este perpetuă şi, în consecinţă, nu poate opera decăderea din dreptul de proprietate, fiind evident că legea instituie un termen de prescripţie, şi nu un termen de decădere, deoarece proprietatea se poate pierde doar prin prescripţie achizitivă.
Curtea analizând actele dosarului şi susţinerile părţilor urmează să respingă recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Curtea reţine că în speţă este incidenţă instituţia repunerii în termen raportat la prevederile art. 103 C. pr. civ., care reglementează decăderea procesuală şi care stabileşte posibilitatea repunerii în termen în cazul neexercitării unui drept în termenul de decădere, dacă au fost arătate şi dovedite anumite împrejurări mai presus de voinţa părţii.
Curtea constată că potrivit certificatelor medicale eliberate de Spit. Univ. Saint Pierre rezultă că reclamanta a suferit o interventie chirurgicală ce a presupus implantarea unei proteze femurale la piciorul drept, fapt ce a determinat imposibilitatea de a se deplasa în perioada 1/3/1998-30.09.2000.
Curtea mai reţine că instanţa de fond în mod corect a apreciat că situaţiile de fapt prezentate de reclamantă constituie “împrejurări mai presus de voinţa părţii”, fiind cazuri temeinic justificate ce îndrituiesc încuviinţarea cererii de repunere în termen.
Prin urmare, pentru considerentele de mai sus, în baza art. 304 pct. 9 C. pr. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat. (Judecator Simona Marcu)
(Secţia Contencios Administrativ, decizia civilă nr. 469/2002)
