Actiunea de inducere în eroare a unei persoane. Conditii
Prin sentinta penala nr. 80 din 13 februarie 2009 Judecatoria Roman a dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a cu aplicarea art. 10 lit. d Cod proc. penala, achitarea inculpatului V.V. cu privire la infractiunea de înselaciune în conventii, prevazuta de art. 215 alin. 1, 3 Cod penal, în dauna partii vatamate P.V.
Prin actul de sesizare a instantei s-a învederat ca la data de 16 iulie 2007 partea vatamata s-a adresat cu plângere penala Postului de Politie al com. Dulcesti, reclamând faptul ca a fost indus în eroare de inculpat, în calitate de administrator al S.C. A. S.A. Dulcesti, în sensul ca acesta i-ar fi promis ca-i va vinde Sectia de mecanizare din satul Miron Costin, încasând, chiar, în acest scop suma de 10.000 RON drept avans. Cu aceeasi ocazie s-ar fi încheiat si un proces-verbal, care are mentionata data de 12 mai 2004. Ulterior acestei date societatea a intrat în faliment, iar lichidatorul judiciar desemnat a scos bunurile la licitatie. La una din aceste licitatii a participat si partea vatamata pentru a cumpara Sectia de mecanizare din satul Miron Costin, ocazie cu care Comisia de licitatie a constatat ca suma de 10.000 RON achitata inculpatului nu a fost depusa de acesta în casieria societatii, aspect confirmat de martora O.M., si casier al societatii. Mai mult, la data respectiva Sectia de mecanizare nu putea fi vânduta întrucât constituia garantia pentru un împrumut bancar. S-a mai retinut prin rechizitoriu ca din declaratia martorei O.M. a rezultat ca, desi aceasta a fost prezenta la întocmirea procesului-verbal din 12 mai 2004, inculpatul nu i-a predat suma de 10.000 RON.
Inculpatul a declarat ca pâna în anul 2006 a îndeplinit calitatea de administrator si actionar al S.C. A. S.A. Dulcesti, societate în activele careia se gasea si Sectia de mecanizare Miron Costin. În cursul anului 2004 a fost contactat de partea vatamata, care i-a solicitat sa-i vânda sectia respectiva. Inculpatul sustine ca i-a explicat partii vatamate ca vânzarea nu este posibila, întrucât sectia este constituita garantie pentru acordarea unui împrumut bancar, dar ar putea fi realizata daca s-ar achita un avans, iar unitatea bancara ar fi de acord sa ridice garantia în schimbul acelui avans. Partea vatamata ar fi fost de acord cu aceste conditii, asa încât i-a achitat inculpatului un avans în valuta, reprezentând echivalentul sumei de 100.000.000 lei vechi, pe care inculpatul sustine ca a remis-o contabilei O.M. Inculpatul a precizat ca a dat dispozitie expresa contabilei sa se deplaseze la banca pentru a varsa suma primita ca avans în contul împrumutului, dupa care a discutat personal cu conducerea bancii în vederea ridicarii garantiei instituite pe sectia de mecanizare. Partea vatamata a intrat în stapânirea sectiei de mecanizare imediat dupa plata avansului, dar ulterior încheierea contractului de vânzare-cumparare în forma autentica nu a mai fost posibila, societatea intrând în procedura de reorganizare. În anul 2006, sustine inculpatul, si-a pierdut calitatea de administrator, iar sectia a fost cumparata de partea vatamata în cadrul procedurii de insolventa.
Pentru a dispune achitarea inculpatului instanta a retinut ca în cursul anului 2004 între inculpat (la vremea respectiva administrator al S.C. A. S.A. Dulcesti) si partea vatamata P.V. a intervenit un acord de vointa în sensul înstrainarii catre acesta din urma a Sectiei de mecanizare agricola din satul Miron Costin. La data de 12 mai 2004, ulterior intervenirii acordului de vointa, în prezenta martorei O.M., partile încheie un de vânzare-cumparare intitulat „Proces-verbal”, în cuprinsul caruia se consemneaza ca inculpatul a primit de la partea vatamata suma de 100.000.000 lei (vechi) cu titlul de avans pentru cumpararea sectiei de mecanizare Miron Costin. Nici una din parti nu a contestat veridicitatea înscrisului si nici remiterea sumei respective. Partea vatamata a învederat ca perfectarea contractului de vânzare-cumparare în forma autentica urma sa se faca dupa trecerea unui interval de 1 an de la data încheierii antecontractului.
În momentul respectiv sectia de mecanizare constituia garantia ipotecara accesorie contractului de împrumut nr. 3585 din 6 februarie 2002 încheiat de S.C. A. S.A. cu Sucursala Roman a Banc Post S.A., garantie instituita prin contractul de ipoteca nr. 1458 din 14 februarie 2002. Într-adevar, în cuprinsul contractului de garantie reala imobiliara reprezentantii legali ai societatii împrumutate (inculpatul în calitate de administrator, iar martora O.M. în calitate de contabil) îsi asuma obligatia de a nu înstraina bunul ipotecat fara consimtamântul unitatii bancare.
Partea vatamata a confirmat împrejurarea ca inculpatul i-a adus la cunostinta în momentul platii avansului ca sectia de mecanizare este ipotecata în favoarea Banc Post S.A. si ca înstrainarea în forma autentica nu se va putea realiza decât în conditiile în care banca va consimti sa ridice garantia instituita asupra bunului. Partea vatamata a consimtit sa încheie antecontractul si sa plateasca avansul în aceste conditiuni, fiind în deplina cunostinta de cauza ca transferul dreptului de proprietate în favoarea sa depinde de un eveniment viitor (consimtamântul bancii). Inculpatul s-a angajat ca va întreprinde în perioada urmatoare demersurile necesare pentru radierea ipotecii instituite pe sectia de mecanizare, martora O.M. confirmând ca acesta a contactat conducerea sucursalei pentru a obtine ridicarea garantiei. Aceste demersuri au ramas ulterior fara rezultat, iar la data de 3 februarie 2005 S.C. Agromas S.A. a intrat în procedura de reorganizare judiciara. În aceste conditii, inculpatului i-a fost ridicat de catre lichidatorul judiciar dreptul de administrare, martora O.M. fiind desemnata reprezentant al lichidatorului si învestita cu atributii de administrare.
Partea vatamata a intrat în posesia efectiva a sectiei de mecanizare înca din momentul când a intervenit acordul de vointa cu inculpatul cu privire la înstrainarea bunului, deci anterior întocmirii înscrisului sub semnatura privata din 12 mai 2004. În perioada urmatoare partea vatamata a stapânit neîntrerupt, netulburat si sub nume de proprietar imobilele astfel transmise si nu a mai platit vreo suma de bani în contul pretului.
La data de 8 mai 2007, în cadrul procedurii de insolventa a S.C. A. S.A., lichidatorul judiciar a procedat la vânzarea silita a sectiei de mecanizare, pretul de pornire a licitatiei fiind de 89.940 RON. Lichidatorul a acceptat participarea partii vatamate la licitatie considerând ca acesta are calitatea de chirias, în lipsa unui titlu care sa ateste transferul dreptului de proprietate în favoarea sa. Sectia a fost adjudecata de partea vatamata cu suma de 35.000 RON, cu aceeasi ocazie impunându-i-se obligatia de achitare a chiriei restante în suma de 4.500 RON. În cuprinsul procesului-verbal de licitatie s-a facut vorbire, într-adevar, despre solicitarea partii vatamate ca din pretul cu care a adjudecat sectia sa se deduca suma de 10.000 RON, achitata inculpatului, solicitare pe care, însa, lichidatorul a respins-o cu precizarea ca avansul respectiv nu a fost varsat în casieria societatii.
Probatoriul administrat a confirmat faptul ca partii vatamate i-a fost adusa la cunostinta în momentul platii avansului situatia juridica a sectiei de mecanizare si interdictia temporara de înstrainare. Partea vatamata a fost de acord sa plateasca avansul în aceste conditii, fiind încredintata de inculpat si de martora ca în perioada urmatoare se vor depune diligentele necesare pentru înlaturarea acestei interdictiei si realizarea transferului dreptului de proprietate în forma ceruta de lege. Se pune, asadar problema ca, prin prisma acestor actiuni ale inculpatului si a demersurilor sale ulterioare, sa se stabileasca daca acesta a fost de buna credinta la încheierea contractului ori daca, în mod preordinat sau survenit, a actionat cu rea credinta în scopul inducerii în eroare a partii vatamate. Tinând seama de faptul ca au fost probate demersurile ulterioare ale inculpatului în sensul ridicarii interdictiei de vânzare si ca în luna februarie 2005 acesta si-a pierdut dreptul de administrare a societatii (intrându-se în procedura de faliment la cererea creditoarei S.C. BRD – Groupe Societe Generale S.A.- Sucursala Neamt), instanta a considerat ca nu subzista nici un temei pentru a se aprecia în mod rezonabil ca inculpatul a avut intentia de a induce în eroare pe partea vatamata cu prilejul încheierii sau executarii antecontractului de vânzare-cumparare. În atari conditii, constatând lipsa elementului subiectiv specific infractiunii de înselaciune în conventii, dublata de lipsa scopului de a dobândi un folos material injust, instanta a dispus achitarea inculpatului cu privire la aceasta fapta, potrivit art. 11 pct. 2 lit. a cu aplicarea art. 10 lit. d Cod proc. penala.
