Dacă în privinţa debitorului în se poate reţine aplicarea dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, nu poate fi împărtăşită aceeaşi concluzie şi în cazul avalistului. Astfel, faptul că obligaţia debitorului nu este valabilă, întrucât actul juridic a fost încheiat după deschiderea procedurii insolvenţei şi fără autorizarea judecătorului-sindic nu atrage nevalabilitatea obligaţiei avalistului (la care nu se refera procedura de insolvenţă), obligaţie distinctă de cea a emitentului biletului la ordin, potrivit art. 106 alin. ultim raportat la art. 33 şi art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 58/1934 privind cambia şi biletul la ordin.
Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 817 din 2 septembrie 2009
Prin cererea înregistrata pe rolul judecătorului-sindic din cadrul Tribunalului Comercial Argeș, la data de 2.04.2009, reclamantul M.P., în calitate de administrator judiciar al debitorului SC C. SRL, a chemat în judecata pe pârâții SC C. SRL și M.M., administrator social al debitoarei în insolvență, solicitând instanței să dispună anularea biletului la ordin din 2.012.2008 emis de SC C. SRL, prin administrator și avalizat de către aceasta din urmă.
în motivarea cererii s-a arătat că prin sentința comercială nr. 997/F/10.11.2008, Tribunalul Comercial Argeș a deschis procedura generală a insolvenței împotriva debitorului SC C. SRL. Biletul la ordin a fost emis de debitoare după data deschiderii procedurii insolvenței împotriva sa, în favoarea unui creditor înscris în tabelul de creanță, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, iar respectivul biletul la ordin nu poartă semnătura administratorului judiciar, fiind încălcate astfel și dispozițiile art. 104 și 105 din Legea
nr. 58/1934, completată prin Legea nr. 83/1994.
La cererea reclamantului, la data de 4.05.2009, în cauză a fost citată în calitate de pârâtă beneficiarul biletului la ordin.
Prin sentința nr. 613/F/17.06.2009 a Tribunalului Comercial Argeș, judecătorul-sindic a admis cererea administratorului judiciar și a constatat nulitatea absolută a biletului la ordin.
în motivarea hotărârii, instanța a reținut că, întrucât biletul la ordin a fost emis după ce față de debitoare s-a deschis procedura insolvenței și fără autorizarea judecătorului-sindic, sunt aplicabile dispozițiile art. 46 din privind procedura insolvenței în temeiul cărora sunt nule toate actele, operațiunile și plățile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii, „inclusiv înscrierile și intabulările prevăzute de art. 49 din lege”.
Nulitatea biletului la ordin se îndreaptă și „împotriva efectelor actului juridic, deoarece efectele lui contravin legii, de unde și concluzia că nulitatea este determinată de cauzele existente în momentul încheierii actului juridic” când, în cauza de față, debitoarea deja era în procedura insolvenței.
S-a mai constatat că pârâta SC D. SRL, la emiterea actului menționat, a încălcat dispozițiile art. 46 alin. (1) din Legea insolvenței, ceea ce face ca actul juridic respectiv (biletul la ordin din 2.12.2008) să fie sancționat cu nulitatea absolută.
împotriva sentinței a formulat recurs pârâta SC D. SRL care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, prima instanța nu s-a pronunțat asupra faptului ca biletul al ordin conține două obligații distincte, autonome: una a emitentului, care se afla în procedura de insolvență, și alta a avalistului, care este o persoană fizică, neafectată de aplicarea Legii nr. 85/2006. în aceste condiții, sancțiunea prevăzută de art. 46 din Legea nr. 85/2006 nu poate viza obligația avalistului. Deși aspectul a fost invocat de către recurenta pârâta prin întâmpinare, hotărârea nu conține motivare asupra acestuia nici prin argumente de fapt, nici prin referire la Legea nr. 58/1934 privind biletul la ordin.
Sentința a fost pronunțată cu încălcarea legii. în concret, prima instanța nu a dat eficiență dispozițiile art. 5 alin. (2) și art. 106 din Legea nr. 58/1934 și pct. 207 din Norma-cadru nr. 6/1994 a Băncii Naționale a României privind comerțul făcut de instituțiile de credit cu cambii și bilete la ordin. Intimata pârâtă M.M. a semnat biletul la ordin atât în calitate de administrator social al SC C. SRL, cât și în calitate de avalist, obligându-se personal, alături de emitent, să plătească suma înscrisă în bilet.
Biletul al ordin nu este nul însă nici sub aspectul obligației asumate de către debitorul în insolvență.
Judecătorul-sindic a reținut în mod greșit faptul că SC D. SRL, la emiterea biletului la ordin, a încălcat dispozițiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.
în realitate, recurenta nu este emitentul biletului la ordin, ci doar beneficiarul lui, astfel că nu putea încalcă legea sub aspectul respectiv.
Legalitatea biletului la ordin nu poate fi verificată doar din prisma Legii nr. 85/2006, ci prioritar din prisma Legii nr. 58/1934, care este lege specială în raport cu prima în ce privește nulitatea biletului la ordin. Din acest punct de vedere biletul la ordin nu a avut deficiențe de ordin formal. în plus, Legea nr. 85/2006 se referă la un acord al administratorului judiciar, iar nu la obligativitatea semnării unor acte de către administratorul judiciar.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și prin raportare la dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041C.proc.civ., Curtea a constatat ca recursul este fondat.
Cererea de chemare în judecată formulată de către administratorul judiciar este întemeiata în drept pe dispozițiile art. 20 și art. 46 alin. (1), raportat la art. 49 din Legea nr. 85/2006, precum și pe dispozițiile Legii nr. 58/1934.
Potrivit art. 46 alin. (1) și art. 49 alin. (1) și (2) teza I sus-arătate, „în afară de cazurile prevăzute la art. 49 sau de cele autorizate de judecătorul-sindic, toate actele, operațiunile și plățile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule”. „(1) Pe perioada de observație, debitorul va putea să continue desfășurarea activităților curente și poate efectua plăți către creditorii cunoscuți, care se încadrează în condițiile obișnuite de exercitare a activității curente, după cum urmează:
a) sub supravegherea administratorului judiciar, dacă debitorul a făcut o cerere de reorganizare, în sensul art. 28 alin. (1) lit. h), și nu i-a fost ridicat dreptul de administrare;
b) sub conducerea administratorului judiciar, dacă debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare.
(2) Actele, operațiunile și plățile care depășesc condițiile menționate la alin. (1) vor putea fi autorizate în exercitarea atribuțiilor de supraveghere de administratorul judiciar (…)”.
în speță, biletul la ordin a cărui desființare s-a solicitat a fost emis de către debitorul în insolvență, prin administrator social, la data de 2.12.2008, în beneficiul SC D. SRL, pentru suma de 289.909,96 lei, și a fost avalizat de M.M.
Potrivit art. 106 alin. ultim, raportat la art. 33 și art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 58/1934 privind cambia și biletul al ordin, „Plata unei cambii poate fi garantată printr-un aval pentru întreaga sumă sau numai pentru o parte din ea. Această garanție poate fi dată de un terț sau chiar de un semnatar al cambiei”. „Avalistul este ținut în același mod ca acela pentru care a garantat. Obligațiunea sa este valabilă chiar dacă obligațiunea pe care a garantat-o ar fi nulă din orice altă cauză decât un viciu de formă”.
Avalul este actul juridic prin care o persoană, numită avalist, garantează obligația asumată de către debitor, numit avalizat. Ca act juridic de sine stătător (chiar dacă obligația de garanție este subsidiară celei principale), avalul nu este afectat de lipsa de valabilitate a obligației avalizatului, cu excepția cazului în care biletul la ordin are un viciu de formă esențial.
Prin urmare, faptul că, în speța, în privința debitorului în insolvență se poate reține aplicarea dispozițiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, nu îndreptățește la aceeași concluzie și în cazul avalistului M.M. Astfel, faptul că obligația debitorului nu este valabilă, întrucât actul juridic a fost încheiat după deschiderea procedurii insolvenței și fără autorizarea judecătorului-sindic, nu atrage nevalabilitatea obligației avalistului (la care nu se referă procedura de insolvență), obligație distinctă de cea a emitentului biletului la ordin.
Nu se poate reține că biletul la ordin, în pofida dispozițiile art. 104 pct. 7 din Legea nr. 58/1934, este nul pentru lipsa semnăturii emitentului, în sensul că acesta din urmă nu a fost reprezentat de administratorul judiciar, ci de către cel social. Astfel, se constată, pe de o parte, că biletul la ordin are completată rubrica „semnătura emitentului” prin aplicarea ștampilei societății și a semnăturii reprezentantului acesteia, iar, pe de altă parte, că emitentul SC C. SRL a fost legal reprezentat de administratorul social, câtă vreme nu s-a dovedit că societății i-a fost ridicat dreptul de administrare.
Pentru cele expuse, biletul la ordin este valabil în privința avalistului.
Curtea, însă, nu va reține motivele de recurs referitoare la lipsa de interes a administratorului judiciar în promovarea acțiunii judiciare, respectiv valabilitatea biletului la ordin și față de debitorul aflat în insolvență.
Actul juridic și plata urmărită prin emiterea biletului la ordin nu se înscriu în dispozițiile art. 49 alin. (1) și (2) din Legea privind procedura insolvenței, adică nu se înscriu în condițiile obișnuite de exercitare a activității curente a debitorului, nu au fost efectuate sub supravegherea administratorului judiciar și nici nu au fost autorizate de către acesta.
Neînscriindu-se în condițiile de mai sus și nefiind autorizate nici de judecătorul-sindic, ele sunt lovite de nulitate în temeiul art. 46 alin. (1) din aceeași lege.
Valabilitatea obligației ce decurge din biletul la ordin în sine nu are relevanță și nu se cercetează în condițiile în care sunt incidente dispozițiile art. 46 alin. (1) din Legea insolvenței, întrucât aceasta lege instituie o sancțiune totală a actului și a obligației pentru situația de insolvență în care se află în mod declarat emitentul biletului la ordin.
într-adevăr, sancțiunea nu are legătură cu atitudinea culpabilă a beneficiarului biletului la ordin, întrucât nu acesta este emitentul care se află în situația specială a insolvenței.
Administratorul judiciar este obligat, în temeiul art. 20 alin. (1) lit. e) și art. 3 din Legea nr. 85/2006, să supravegheze modul în care debitorul realizează operațiuni sau încheie diverse acte juridice, iar interesul sau este interesul colectiv ce caracterizează procedura concursuală: acoperirea pasivului social.
Pentru cele expuse, văzând dispozițiile art. 312 alin. (1) și (3) și art. 274 C.proc.civ., Curtea a admis recursul și a modificat în parte sentința, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată și a constatat nulitatea biletului la ordin numai în privința emitentului, nu și în privința avalistului, cu cheltuieli de judecată în favoarea recurentei.
