Contestație decizie de sancționare. Decizia 1154/2008. Curtea de Apel Tg Mures


ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,

PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA NR.1154/

Ședința publică din 4 iulie 2008

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător:

Judecător:

Grefier:

Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta SRL, cu sediul în Tg.M,-.2, împotriva sentinței civile nr.1458 din 2 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

În lipsa părților.

dezbaterilor și susținerile în fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 25 iunie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie pronunțarea fiind amânată pentru data de 2 iulie 2008, apoi pentru data de astăzi 4 iulie 2008.

CURTEA DE APEL,

Prin sentința civilă nr. 1458 din 2 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SRL Târgu-M și în consecință:

S-a anulat decizia nr. 52 din 15 martie 2007, emisă de pârâtă.

Pârâta a fost obligată la plata în favoarea reclamantului a echivalentului în lei la data plății a sumei de 2.337,13 euro, cu titlu de drepturi salariale restante.

Restul pretențiilor reclamantului au fost respinse.

Pârâta a mai fost obligată la cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului în sumă de 500 lei.

În considerentele hotărârii s-a reținut că părăsirea locului de muncă de către reclamant nu reprezintă o abatere disciplinară în sensul art. 263 din Codul muncii, ci exercitarea drepturilor prevăzute de art. 39 alin. 1 lit. a și art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, care îi garantează dreptul la plata integrală și la timp a tuturor drepturilor de natură salarială. Având în vedere că aceste drepturi i-au fost încălcate, reclamantul în mod temeinic a pus în practică excepția neîndeplinirii contractului individual de muncă, cu atât mai mult cu cât detașarea acestuia la muncă în străinătate a avut loc cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 156/2000, ale HG nr. 384/2001 coroborate cu cele ale art. 18 din Codul muncii. Față de culpa evidentă a societății pârâte în executarea obligațiilor legale ce îi revenea față de reclamant, poziția reclamantului de a părăsi locul de muncă din străinătate și a reveni în țară, reprezintă un demers menit să conserve drepturile și interesele sale legitime, proteguite de lege.

Raportat la împrejurările în care reclamantul a săvârșit fapta și având în vedere lipsa vinovăției reclamantului în săvârșirea faptei, instanța a apreciat că fapta reclamantului nu poate atrage răspunderea disciplinară a acestuia.

Referitor la drepturile bănești solicitate, s-a arătat că cererea de completare a contestației, înregistrată la instanță după data de 3 mai 2007, este tardivă, potrivit art. 132 Cod procedură civilă.

În ceea ce privește restul drepturilor bănești, s-a arătat că societatea recunoaște că reclamantului nu i s-au achitat drepturi bănești în sumă de 2.337,13 euro.

Pârâta a invocat compensația legală pentru suma de 274.483 lei, aceasta însă nu poate opera în cauză, deoarece nu există nici un titlu executoriu, emis în condițiile arătate de art. 164 alin. 2 și art. 270-275 Codul muncii, care să ateste o asemenea datorie a reclamantului față de societatea pârâtă, deci nu există o asemenea datorie exigibilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate, respingerea acțiunii formulate și angajarea răspunderii patrimoniale de dreptul muncii a reclamantului pentru suma de 2.744,83 euro.

În motivarea cererii s-a arătat că hotărârea atacată este lipsită de temei legal, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii – art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, respectiv s-a încălcat o normă de drept substanțial și s-a interpretat în mod eronat norma juridică.

În acest sens pârâta, în motivele de recurs descrie condițiile încheierii contractului individual de muncă, prelungirea detașării până la finele lunii martie 2007 și în luna februarie 2007 întârziat plata drepturilor salariale cuvenite angajaților cu două zile bancare, aceasta deoarece s-a realizat o scurtcircuitare în cadrul sistemului bancar.

Din acest motiv reclamantul nu s-a prezentat la locul de muncă în perioada 15 februarie 2007 – 27 februarie 2007 și a refuzat să se prezinte și după achitarea drepturilor salariale.

Contrar celor reținute de prima instanță, se impune respingerea excepției de neexecutare a contractului, nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate ale acestei excepții, întrucât angajatorul și-a îndeplinit toate obligațiile contractuale.

Astfel, s-a creat un cadru legal în vederea desfășurării activității la locul de muncă unde a fost detașat reclamantul, respectiv demararea procedurii de obținere de către angajat a vizelor de muncă pe perioada detașării în.

aveau opțiunea între a demara procedura de obținere a vizelor, sens în care trebuiau să se deplaseze în la Ambasada României în sau a face o simplă plimbare de câteva sute de metri în.

Pe perioada detașării angajații au optat pentru plimbări în și nu au invocat niciodată faptul că statutul lor ar fi ilegal.

De asemenea, au fost îndeplinite obligațiile statuate de dispozițiile art. 17 alin. 2 și art. 18 Codul muncii.

În continuare se descrie caracterul temeinic și fondat al procedurii de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă, existența abaterii disciplinare.

De asemenea, se arată că diurnele pe perioada decembrie 2006 – februarie 2007, respectiv septembrie – octombrie 2006 au fost plătite, pentru această din urmă perioadă fiind solicitată peste termenul prevăzut de art. 132 Cod procedură civilă.

Practic nu a fost plătită diurna aferentă lunii ianuarie și februarie, luna în care angajații nici nu au muncit, neprezentându-se la locul de muncă.

Motivul neacordării acestei sume se datorează faptului că prin decizia nr. 52 din 15 martie 2007 fost angajată răspunderea patrimonială a reclamantului pentru repararea prejudiciului cauzat în cuantum de 2.744,83 euro, fiind întrunite condițiile cerute de art. 271 și urm. Codul muncii.

În ceea ce privește petitul formulat cu privire la plata premiului, s-a arătat că plata acestuia era condiționată de îndeplinirea obligațiilor de serviciu ale reclamanților.

S-a mai susținut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde, motivele sunt contradictorii sau străine de natura pricinii, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.

La dosar s-au depus și concluzii scrise, (filele 70-86), care au fost luate în considerare la soluționarea cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 304 ind. 1 și art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța constată că recursul declarat este nefondat, din următoarele considerente:

Potrivit adresei emise de SRL, sub nr. 233 din 15 martie 2007 (fila 13 dosar fond), societatea mai avea de achitat reclamantului, la această dată, în total suma de 2337,13 euro, care se compune din următoarele: cotă parte din premiul de 1000 euro, respectiv suma de 615,38 euro pentru 8 săptămâni lucrate; diurnă restantă pe anul 2006 în sumă de 577,50 euro și diurnă restantă pentru anul 2007, în sumă de 1144,25 euro.

Prin cererea introductivă de instanță au fost solicitate de reclamant plata acestor sume, astfel încât nu se pune în discuție prevederile art. 132 Cod procedură civilă.

Deși ulterior, în motivele de recurs, pârâta susține că a achitat toate obligațiile ce au rezultat din contractul individual de muncă, nu a făcut dovada plății acestor sume de bani.

Ori, potrivit art. 287 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului.

Rezultă că angajatorul nu și-a îndeplinit o obligație asumată prin contract, aceea de plată integrală a drepturilor salariale.

În această situație, reclamantul în mod întemeiat a invocat excepția de neexecutare a contractului și nu s-a prezentat la locul de muncă în perioada 7 februarie 2007 – 9 februarie 2007 și începând cu data de 15 februarie 2007.

Contractul de muncă este înțelegerea încheiată în scris între o persoană fizică, pe de o parte, și un patron, pe de altă parte, prin care prima se obligă a presta prevăzută în contract, iar secunda să-i asigure persoanei încadrate condiții corespunzătoare pentru buna desfășurare a activității, deplina protecție și securitate a muncii și să o remunereze în raport cu munca prestată potrivit clauzelor contractului.

Contractul individual de muncă deci este un act juridic, sinalagmatic, întrucât dă naștere la drepturi și obligații reciproce între părți, cauza obligației uneia dintre ele constituind-o executarea obligației celeilalte.

Iar potrivit art. 156 Codul muncii salariile se plătesc înaintea oricăror obligații bănești ale angajatorilor.

Excepția de neexecutare a contractului este un mijloc de apărare aflat la dispoziția uneia dintre părțile contractului sinalagmatic, în cazul în care i se pretinde executarea obligației ce-i incumbă, fără ca partea care pretinde această să-și execute propriile obligații.

Prin urmare, în cauză au fost întrunite toate condițiile pentru invocarea excepției de neexecutare a contractului: obligațiile reciproce ale părților au avut temeiul în același contract; din partea celuilalt contractant-angajatorul a existat o neexecutare, suficient de importantă a contractului; neexecutarea nu s-a datorat faptei însăși a celui care a invocat excepția, obligațiile de plată referindu-se la perioada anterioare; părțile nu au convenit un termen de executare a uneia dintre obligațiile reciproce.

Pentru invocarea excepției de neexecutare nu se cere ca debitorul să fi fost pus în întârziere iar invocarea excepției de neexecutare are loc direct între părți.

Raportat la aceste împrejurări, prima instanță în mod corect a reținut, că fapta salariatului nu constituie abatere disciplinară în sensul art. 263 alin. 2 Codul muncii iar măsura de concediere pe motive disciplinare a reclamantului este nelegală.

Referitor la compensația legală reglementată de art. 1144 trebuie menționat că în dreptul muncii pentru ca obligația angajatului să fie certă, lichidă și exigibilă, trebuie să existe titlu executoriu, respectiv hotărâre judecătorească, raportat la prevederile art. 164 alin. 2 și art. 270-275 Codul muncii.

Decizia de imputare nu mai este reglementată de noul cod al muncii, astfel încât decizia nr. 51 din 15 martie 2007 nu are nici o valoare juridică.

Față de cele ce preced, se constată că în cauză nu sunt incidente motivele de recurs invocate – art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, astfel în baza art. 312 Cod procedură civilă urmează să se respingă recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de SRL, cu sediul în Târgu-M,-.2, județul M, împotriva sentinței civile nr.1458 din 2 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 4 iulie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

Red.

Tehnored. BI/2ex GREFIER,

Jud.fond:;

-2.10.2008-