Contestație decizie de sancționare. Decizia 1328/2008. Curtea de Apel Tg Mures


ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,

PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.1328/

Ședința publică din 16 septembrie 2008

Completul compus din:

– Președinte

– Judecător

– Judecător

Grefier –

Pe rol judecarea recursurilor declarate de reclamanta, domiciliată în Târgu-M, str. -.49 B,.40, județul M și de pârâta SC SA, cu sediul în C N,-, județul C, împotriva sentinței civile nr.166 din 4 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta recurentă, asistată de av., lipsă fiind pârâta recurentă SA C

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul reclamantei a fost tardiv declarat, ambele recursuri fiind scutite de taxă judiciară de timbru.

Instanța pune în discuție excepția tardivității recursului reclamantei, excepție ce a fost invocată și la primul termen de judecată.

Reprezentanta reclamantei recurente lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției invocate din oficiu. În ceea ce privește recursul pârâtei, solicită a se dispune respingerea lui ca nefondat, iar recursul reclamantei să fie considerat întâmpinare la recursul declarat de pârâtă în cauză.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr. 166 din 4 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta SA C-N, pentru anularea deciziei de sancționare și restituire a sumelor reținute din salariul reclamantei.

La pronunțarea acestei sentințe, instanța a avut în vedere probele scrise existente la dosar, declarația reclamantei, prin care aceasta a recunoscut utilizarea autoturismului de serviciu în perioada concediului.

S-a considerat nefondată susținerea reclamantei referitoare la tardivitatea comunicării deciziei, iar afirmativele rețineri din salariu sunt de fapt regularizări asupra unor sume acordate anterior.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanta și pârâta, criticând soluția pentru nelegalitate, solicitând modificarea acesteia și obligarea la cheltuieli de judecată.

Prin recursul formulat, reclamanta a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, a arătat că prima instanță nu s-a conformat dispozițiilor legale, nu a analizat și interpretat corespunzător probele administrate în cauză, a pronunțat o hotărâre nelegală.

Pârâta a invocat aceleași motive de recurs, arătând că instanța nu a dispus asupra cheltuielilor de judecată efectuate în prima instanță, deși existau dovezi la dosar.

Analizând sentința criticată prin prisma motivelor invocate de recurente și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 304/1, 306 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța reține următoarele:

Reclamanta a contestat legalitatea deciziei de sancționare nr. 18429 din 6 iulie 2007 emisă de societatea pârâtă.

În motivare, reclamanta a arătat că a fost sancționată cu avertisment scris de către conducerea angajatorului, imputându-i-se faptul că a utilizat autoturismul de serviciu în perioada concediului, fără a avea aprobările necesare.

A arătat, de asemenea, că angajatorul a efectuat rețineri din drepturile salariale ale reclamantei, fără a justifica aceste rețineri.

În motivare, reclamanta a susținut că a adus la cunoștința angajatorului necesitatea utilizării autoturismului de serviciu în perioada incapacități temporare de muncă, datorată unor cauze medicale și a utilizat pentru cursa respectivă, folosind carburant achiziționat din banii proprii.

A susținut, de asemenea, că anterior emiterii deciziei de sancționare, angajatorul nu a respectat procedura legală, nu a efectuat cercetarea prealabilă.

Dat fiind faptul că a informat conducerea societății despre necesitatea utilizării autoturismului de serviciu, că a avut acordul tacit al acesteia și că nu a produs un prejudiciu, reclamanta a apreciat că nu se impunea sancționarea sa disciplinară și a cerut anularea deciziei emise atât pentru nelegalitatea emiterii cât și pentru netemeinicia acesteia.

La dosarul cauzei s-au depus în copie decizia a cărei anulare se solicită, referatul prin care s-a constatat săvârșirea abaterii disciplinare și s-a propus sancționarea, dovada convocării reclamantei pentru efectuarea cercetării prealabile a faptelor imputate, declarația olografă a reclamantei, concluziile comisiei de cercetare cuprinse în referatul întocmit, alte acte considerate utile soluționării cauzei.

Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantei.

Instanța a pronunțat sentința civilă nr. 166/2008, analizată în prezentul dosar.

Recursul reclamantei împotriva sentinței amintite s-a înregistrat la Tribunalul Mureș în data de 29 aprilie 2008, așa cum rezultă din înscrisul de la fila 2 în dosarul de recurs, deși comunicarea sentinței recurate s-a efectuat la 16 aprilie 2008, iar termenul de recurs în litigiile de muncă este de 10 zile, conform art. 80 din Legea nr. 168/1999.

În raport de situația arătată, procedând în conformitate cu dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă, instanța de recurs, constatând întemeiată excepția tardivității recursului reclamantei precum și faptul că examinarea motivelor invocate de recurenta reclamantă este de prisos, va respinge ca tardiv recursul formulat.

Recursul pârâtei este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Pârâta recurentă a solicitat modificarea sentinței pronunțate în sensul obligării reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, efectuate de pârâtă în prima instanță. A arătat că a depus dovezi care atestă realitatea cheltuielilor efectuate, iar prin concluziile depuse la dezbaterea fondului, a solicitat cheltuieli. Cu toate acestea, instanța nu s-a pronunțat, ignorând prevederile art. 274 Cod procedură civilă.

Susținerile pârâtei sunt întemeiate doar în parte. Într-adevăr, aceasta prin reprezentant a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor dar nu a dovedit efectuarea acestora.

La fila 36 în dosarul de fond s-a depus împuternicirea avocațială emisă dar aceasta vizează un alt dosar (nr-). De asemenea, factura care atestă plata sumei de 700 lei cu titlu de onorariu (depusă la dosar – fila 37) vizează reprezentarea și susținerea în dosarul nr- al Tribunalului Mureș, așadar, în prezenta cauză cu ocazia dezbaterii la instanța de fond, pârâta nu a dovedit efectuarea unor cheltuieli și, deci, nu era îndreptățită.

Recurenta a solicitat și obligarea reclamantei la plata sumei de 900 lei – reprezentând onorariu de avocat în această fază procesuală.

Cum recursul pârâtei se dovedește a fi nefondat și va fi respins, în cauză nu sunt întrunite cerințele prevederilor art. 274 Cod procedură civilă, în sensul că reclamanta nu a căzut în pretenții, pârâta recurentă nu este îndreptățită la suma pretinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamanta, domiciliată în Târgu-M, str. -.49 B,.40, județul M, împotriva sentinței civile nr.166 din 4 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA, cu sediul în C N,-, județul C, împotriva aceleiași sentințe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 septembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat

pentru, fiind

în concediu de odihnă, semnează

președintele instanței,

GREFIER,

Red.

Tehnored. BI/2ex

Jud.fond:;

-20.11.2008-