Nu se poate interpreta că încheierea actului între momentul pronunţării sentinţei de închidere a procedurii şi momentul casării acestei sentinţe îl situează ca fiind încheiat în perioada anterioară deschiderii procedurii, întrucât momentul deschiderii procedurii, aşa cum este reglementat de art. 3 pct. 4 din Legea nr. 85/2006, este unic şi irepetabil, indiferent câte sincope ar apărea în procedură pe parcursul insolvenţei. Ca urmare, chiar dacă la un moment dat procedura este închisă – dispoziţie ce este potrivit art. 12 alin. (1) din legea cadru – nu se poate reţine că actele încheiate cât timp această sentinţă era în fiinţă sunt încheiate înainte de deschiderea procedurii în condiţiile în care la momentul în care se face această analiză hotărârea de încheiere a procedurii era deja casată, devenind aplicabile dispoziţiile art. 311 alin. (1) din C.proc.civ., potrivit cărora „hotărârea casată nu are nici o putere”. A aprecia că decizia de casare a sentinţei de închidere marchează o nouă deschidere a procedurii contravine dispoziţiilor legale care definesc fără nici un echivoc care este „data deschiderii procedurii”. Având în vedere aceste aspecte este evident că actul atacat a fost încheiat în timpul procedurii şi nu în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, nefiind astfel întrunită această condiţie de admisibilitate a acţiunii întemeiate pe dispoziţiile art. 79 şi 80 din Legea privind procedura insolvenţei.
Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 4751 din 20 septembrie 2012
Prin sentința comercială nr. 356/18.05.2010 a fost deschisă procedura generală de insolvență față de debitorul SC X. SA, fiind desemnat în calitate de administrator judiciar practicianul în insolvență S. SPRL Suceava.
Prin cererea formulată la data de 7 decembrie 2011, administratorul judiciar a solicitat anularea transferului patrimonial privind imobilul identificat cu nr. cadastral 30235 din cartea funciară nr. 30235 a localității M., județul Suceava, înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4793/7.10.2011 de Biroul Notarului Public „C.I.” din Rădăuți, încheiat între debitor și pârâta SC Y. SRL, motivat de faptul că actul a fost încheiat după deschiderea procedurii, în acest fel administratorul debitorului intenționând să scoată bunul de la urmărirea lui de către creditori.
Prin întâmpinări, pârâtele au invocat excepția prescripției dreptului de a formula cererea de anulare a transferului patrimonial, susținând că au fost depășite termenele de un an prevăzute de art. 81 din Legea nr. 85/2006, raportate la data deschiderii procedurii – 18 noiembrie 2010 și că, nu sunt îndeplinite condițiile legale privind intenția de a frauda creditorii întrucât, pe de o parte, debitorul a contestat creanțele trecute în tabelul preliminar al creanțelor iar, pe de altă parte, prețul oferit a fost unul serios, mai ridicat decât valoarea de inventar, debitorul încasând o sumă mult mai mare față de valoarea stabilită inițial imobilului.
După închiderea dezbaterilor, debitoarea a solicitat repunerea pe rol a cererii de anulare transfer și suspendarea judecării ei până la soluționarea contestației la tabelul preliminar, întrucât soluționarea anulării transferului patrimonial depinde de existența sau inexistența unui drept ce face obiectul altei judecăți.
Prin încheierea din 26 ianuarie 2012s-a respins ca nefondată, cererea de recuzare a domnului judecător OD.G. al Tribunalului Suceava, formulată de petenta SC X. SA – prin administrator reținând, în esență, că motivul invocat nu se încadrează în niciunul dintre cazurile prevăzute la art. 24 și 27 C.proc.civ.
Prin sentința nr. 238 din 3 februarie 2012, Tribunalul Suceava – Secția civilă a respins cererile de repunere pe rol și de suspendare a judecării cauzei, formulate de pârâta SC X. SA, precum și excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâte; a admis cererea formulată de reclamantul S. SPRL Suceava, în calitate de administrator judiciar al debitorului SC X. SA și a dispus anularea transferului patrimonial având drept obiect imobilul identificat cu nr. cadastral 30235 din cartea funciară nr. 30235 a localității M., Județul Suceava, înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4793/7.10.2011 de Biroul Notarului Public „C.I.” din Rădăuți, obligând pârâta SC Y. SRL, reprezentată de administrator C.A., să restituie debitorului imobilul sau contravaloarea acestuia în cuantum de 253.359 lei; de asemenea, a respins, ca nedovedit, capătul de cerere privind anularea tuturor actelor subsecvente vânzării, încheiate între pârâți.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că potrivit art. 723 C.proc.civ., drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și întrucât administratorul judiciar a invocat riscul unor acte ulterioare vânzării dintre părți și la dosar nu există nici un fel de garanții privind prevenirea unor astfel de transferuri, cererile de redeschidere a dezbaterilor și suspendare a soluționării cauzei apar ca nefondate.
Cu privire la excepția prescripției, judecătorul sindic a constatat că prin sentința comercială nr. 147/21.02.2011 a Tribunalului Suceava s-a admis contestația debitorului la tabelul preliminar al creanțelor și s-a dispus închiderea procedurii insolvenței, iar prin decizia comercială nr. 3739/10.10.2011, Curtea de Apel Suceava a dispus casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, astfel încât, urmare a sentinței comerciale nr. 147/2011 a Tribunalului Suceava, în perioada 21.02.2011 – 10.10.2011 debitoarea nu se afla în procedura insolvenței, iar conform hotărârii Curții de Apel Suceava aceasta a reintrat în procedura insolvenței.
De asemenea, a reținut tribunalul că termenul de prescripție începe să curgă de la data nașterii actului juridic, 7.10.2011 și nu înainte de existența acestuia și cum actul de înstrăinare a fost realizat cu 3 zile înainte de soluționarea recursului prin care a fost casată hotărârea de închidere a procedurii, a apreciat că acesta a fost întocmit anterior reluării procedurii insolvenței, în condițiile prevăzute de art. 80 din Legea nr. 85/2006, iar formularea cererii la data de 7.12.2011 se încadrează în termenul prevăzut de art. 81 din Legea nr. 85/2006.
Pe fondul cererii, judecătorul sindic a reținut, în esență, că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 4793/7.10.2011, întocmit de Biroul Notarului Public „C.I.”, debitorul SC X. SA a înstrăinat către SC Y. SRL imobilul compus din suprafața de 5.632 mp teren și clădiri la prețul de 58.784 EURO, echivalentul a 253.359 lei, iar potrivit contractului, plata s-a efectuat prin virament, conform Ordinului de plată nr. 23/2011 al Unicredit Țiriac Bank – Agenția Suceava și că, potrivit certificatului Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava, M.A. este atât acționar majoritar și administrator al debitoarei, cât și acționar majoritar al SC Y. SRL și prin urmare, ambele părți cunoșteau incidența stării de insolvență a SC X. SA, cât și cererile de creanță formulate de creditori în dosarul de insolvență. De asemenea, s-a constatat că administratorul pârâtei SC Y. SRL, conform raportului privind cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență a debitorului, a avut atât calitatea de acționar al SC X. SA, cât și calitatea de angajat al acesteia, astfel că avea cunoștință de incidența stării de insolvență la data perfectării contractului.
Cât privește scoaterea bunului de la urmărire și complicitatea terțului, judecătorul sindic a apreciat că acest lucru rezultă din modalitatea de efectuare a transferului. Astfel, s-a reținut că deși în contractul de vânzare-cumpărare se susține plata prin virament, ulterior perfectării contractului SC Y. SRL a emis biletul la ordin seria BACX3AA nr. 1346599/7.10.2011 și ordinul de plată nr. 23/7.10.2011, care în aceeași zi a fost avalizat de debitor către SC Z. SRL Gura Humorului în vederea achitării facturilor nr. 402 și nr. 405/2011, însă pe aceste facturi a fost stipulată plata în compensare, deci cu produse, în termen de 180 de zile de la facturare și nu cu bani lichizi. Mai mult, s-a constatat că la dosar nu sunt dovezi de achitare a acestor titluri de creanță cu extras de cont ori virament bancar. Prin urmare, prin efectuarea acestor operațiuni imobilul a fost scos din patrimoniul debitorului și achitate debite care nu erau scadente, fiind lezați în mod direct creditorii care s-au înscris în tabelul de creanțe.
Nu au fost primite susținerile pârâților privind actele efectuate în cursul activității curente, întrucât obiectul de activitate al debitorului este producția de lactate și brânzeturi și nu vânzarea de imobile. Mai mult, s-a apreciat că prin vânzarea fabricii de lactate, debitorul a rămas fără nici un mijloc cu care să-și continue activitatea curentă.
Având în vedere calitatea părților, care cunoșteau incidența stării de insolvență și data încheierii vânzării chiar în timpul soluționării recursului, sesizând reintrarea în această procedură, cât și faptul că s-au vândut toate bunurile care fac obiectul de activitate al debitorului, rezultă cu certitudine intenția părților de a sustrage de la urmărire patrimoniul debitorului de către creditorii care au formulat cereri de înscriere în tabelul de creanțe, fiind lezați în mod direct în dreptul lor de a-și recupera creanțele.
Cât privește actele subsecvente vânzării dintre cele două pârâte, tribunalul a reținut că din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă efectuarea unor astfel de acte, astfel că cererea apare ca nedovedită.
împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele SC X. SA – prin administrator M.D. și SC Y. SRL, iar împotriva încheierii din 26 ianuarie 2012, a formulat recurs pârâta SC X. SA , criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.
în dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta SC X. SA a reiterat susținerile din întâmpinarea depusă la instanța de fond și a arătat, în esență, că în mod incorect judecătorul sindic învestit cu judecarea cererii de recuzare a respins-o ca nefondată, întrucât a argumentat în mod clar faptul că instanța învestită cu judecarea cererii în anularea transferului patrimonial fusese dezînvestită cu soluționarea dosarului nr. 8610/86/2009 al Tribunalului Suceava încă din data de 7.01.2011 și având în vedere dispozițiile art. 32 C.proc.civ., acest complet devenise incompatibil a soluționa orice cerere formulată în acest dosar potrivit dispozițiile art. 25 C.proc.civ., apreciind că instanța nu a fost legal alcătuită, în cauză fiind incidente prevederile art. 304 pct. 1 C.proc.civ., situație care atrage casarea încheierii și a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea constituirii corecte a completului de judecată; că, dispozițiile art. 81 alin. (1) din Legea insolvenței conduc la concluzia că termenele de un an și de 18/16 luni, calculate după data deschiderii procedurii sunt termene de prescripție extinctivă a dreptului la acțiune pentru efectuarea transferurilor patrimoniale efectuate de debitor și întrucât acțiunea a fost introdusă de administratorul judiciar la data de 9.12.2011, încălcând astfel termenul maxim de 18 luni de la data deschiderii procedurii, care s-a împlinit la data de 18.11.2011, dreptul acestuia de a solicita anularea contractului de vânzare-cumpărare în litigiu este prescris, iar reclamantul S.SPRL nu a formulat cerere de repunere în termen potrivit dispozițiile art. 103 Cod proc. civ. și că, judecătorul sindic a reținut în mod eronat faptul că termenul de prescripție începe să curgă de la data nașterii actului juridic, interpretând și aplicând greșit dispozițiile art. 79 și 80 din Legea nr. 85/2006, situație în care devin incidente dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 C.proc.civ.
Pe fond, recurenta a arătat, în esență, că nici celelalte condiții pentru exercitarea prezentei acțiuni nu sunt îndeplinite, odată ce aceasta contestă în totalitate tabelul preliminar întocmit de administratorul judiciar și câtă vreme nu există un tabel definitiv validat de judecătorul sindic nu se poate reține starea de fraudă sau prejudiciere a creditorilor; că, prin sentința din 10.02.2012, Tribunalul Suceava i-a admis contestația la tabelul preliminar rectificat și la tabelul adițional întocmit la tabelul preliminar rectificat, reținând că declarațiile de creanțe înscrise în tabelul preliminar rectificat nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, respectiv nu sunt certe, lichide și exigibile, iar în ceea ce privește tabelul adițional, s-a apreciat că declarațiile de creanță au fost tardiv introduse; că, reclamanta nu a dovedit existența condițiilor necesare anulării transferurilor patrimoniale potrivit dispozițiile art. 79 și art. 80 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 85/2006; că, vânzarea contestată a fost încheiată înainte de redeschiderea procedurii de insolvență a debitoarei, astfel că nu se poate susține că prin această tranzacție cele două societăți contractante ar fi urmărit diminuarea frauduloasă a patrimoniului debitoarei și mai mult, prețul obținut din vânzarea bunurilor a intrat în patrimoniul societății debitoare, astfel că nu este îndeplinită condiția de fraudare a intereselor creditorilor și că, la momentul încheierii vânzărilor, debitoarea desfășura o activitate normală, astfel încât nu se putea cere anularea unui transfer cu caracter patrimonial făcut de debitor în această perioadă.
Mai susține recurenta că la data încheierii actului de vânzare-cumpărare nu s-a făcut dovada că părțile aveau intenția de a scoate de sub urmărire bunul aflat în patrimoniul acesteia și nici a raportului de cauzalitate dintre starea de insolvență a societății-debitoare și consecințele pe care le poate produce actul de transfer al bunului, administratorul judiciar neprezentând dovezi referitoare la destinația sumelor rezultate din vânzarea imobilului în litigiu.
în fine, apreciază recurenta că în mod nefondat judecătorul sindic a respins cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea contestației formulată de aceasta împotriva tabelului preliminar rectificat și a tabelului adițional, deși de judecarea acelei spețe depinde în mod clar soluționarea prezentei cauze și că, motivele de simulație ce sancționează actul juridic atacat cu nulitatea absolută de care se prevalează administratorul judiciar nu se pot analiza în cadrul acțiunilor prevăzute de art. 79, art. 80 din Legea nr. 85/2006, ci în cadrul acțiunilor în declararea nulității prevăzute de Codul civil, însă judecătorul sindic, depășindu-și atribuțiile a analizat și aceste motive, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 4 C.proc.civ.
Prin precizările la recurs depuse la dosar, recurenta SC X. SA a arătat că, prin sentința nr. 359 din 10.02.2012 a Tribunalului Suceava s-a admis contestația acesteia împotriva creanțelor înscrise în tabelul preliminar rectificat și tabelul adițional întocmite de administratorul judiciar, iar la data de 6.03.2012, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței împotriva acesteia și în atare situație, este evident că una din condițiile cerute de art. 79, art. 80 din Legea insolvenței pentru ca o acțiune în anulare a unui transfer patrimonial să fie admisibilă nu este îndeplinită și că, deși a susținut că potrivit contractului de vânzare-cumpărare și biletului la ordin girat în favoarea SC Z. SRL, pârâta SC Y. SRL a achitat contravaloarea prețului vânzării-cumpărării, respectiv suma de 253.359 lei, nu a fost de acord cu această posibilitate de plată a prețului vânzării, situație în care la solicitarea acesteia, prin ordinul de plată nr. 23 din 7.10.2011, beneficiara SC Y. SRL a achitat suma susmenționată, care s-a decontat în contul recurentei, conform extrasului de cont depus la dosar.
în recursul formulat, recurenta SC Y. SRL a solicitat, în principal, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii, ca prescrisă sau ca nefondată, reiterând motivele de recurs invocate de SC X. SA și arătând, în esență, că administratorul judiciar provizoriu a introdus cererea de chemare în judecată la data de 9.12.2011, deși termenul limită prev. de art. 81 din s-ar fi împlinit la data de 18.11.2011 și că judecătorul sindic a interpretat și aplicat greșit aceste dispoziții legale, reținând eronat că dreptul la acțiunea în anularea transferului patrimonial curge de la data nașterii actului a cărui anulare se solicită și nu de la data stabilită cu cel puțin 16 luni de la data deschiderii procedurii insolvenței.
De asemenea, susține recurenta că operațiunea de vânzare-cumpărare este perfect valabilă, iar transferul a avut loc în cursul desfășurării normale a activității curente a debitoarei, astfel încât acțiunea administratorului judiciar este inadmisibilă și că, a plătit contravaloarea contractului de vânzare-cumpărare în litigiu integral, prin biletul la ordin seria BACX 3AA nr. 1346599, scadent la data de 7.10.2011, prețul fiind unul real și nu derizoriu în raport de valoarea de piață declarată, suma decontându-se către SC Z. SRL, în urma cesionării B.O., conform Legii nr. 58/1934 și a Normelor nr. 6/1994.
Curtea de Apel Suceava – Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal a invocat din oficiu excepția inadmisibilității acțiunii în anulare, față de dispozițiile art. 79 din Legea nr. 85/2006 și a constatat că aceasta este întemeiată.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 79 din Legea nr. 85/2006”administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul sindic acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii”. Aceste dispoziții conțin norma generală iar în continuare, art. 80 din lege enumeră anumite acte ce pot fi anulate și conține totodată dispoziții derogatorii, reglementând astfel norma specială.
Din analiza acestor dispoziții legale rezultă că legea impune pentru acțiunea revocatorie specială reglementată de art. 79 și 80 anumite condiții de admisibilitate, respectiv: actul juridic a cărui anulare se solicită să fie unul fraudulos, să aibă ca efect prejudicierea creditorilor, să existe complicitatea la fraudă a terțului dobânditor, să nu fi intervenit decăderea și actul să fi fost încheiat în „perioada suspectă”, respectiv în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii.
Din punct de vedere al ordinii în care urmează a fi analizate aceste condiții de admisibilitate, este evident că vor fi analizate prioritar cele a căror inexistență fac de prisos cercetarea celorlalte condiții.
în acest cadru, Curtea a considerat că prima analiză trebuie să stabilească dacă actul a cărui anulare se cere a fost sau nu încheiat în perioada suspectă, respectiv în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii.
Potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 4 din legea cadru „data deschiderii procedurii reprezintă:
a) în cazul cererii debitorului de deschidere a procedurii, data pronunțării încheierii prevăzute la art. 32 alin. (1);
b) în cazul cererii creditorului de deschidere a procedurii, data pronunțării sentinței judecătorului-sindic, prevăzută la art. 33 alin. (4) sau (6)”.
Raportat la aceste dispoziții, Curtea a reținut că nu se poate interpreta că încheierea actului între momentul pronunțării sentinței de închidere a procedurii și momentul casării acestei sentințe îl situează ca fiind încheiat în perioada anterioară deschiderii procedurii, întrucât momentul deschiderii procedurii, așa cum este reglementat de dispozițiile legale mai sus enunțate, este unic și irepetabil, indiferent câte sincope ar apărea în procedură pe parcursul insolvenței.
Ca urmare, chiar dacă la un moment dat procedura este închisă – dispoziție ce este executorie potrivit art. 12 alin. (1) din legea cadru – nu se poate reține că actele încheiate cât timp această sentință era în ființă sunt încheiate înainte de deschiderea procedurii în condițiile în care la momentul în care se face această analiză hotărârea de încheiere a procedurii era deja casată, devenind aplicabile dispozițiile art. 311 alin. (1) din C.proc.civ., potrivit cărora „hotărârea casată nu are nici o putere”.
A aprecia că decizia de casare a sentinței de închidere marchează o nouă deschidere a procedurii contravine dispozițiilor legale care definesc fără nici un echivoc care este „data deschiderii procedurii”.
Având în vedere aceste aspecte este evident că actul atacat a fost încheiat în timpul procedurii și nu în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, nefiind astfel întrunită această condiție de admisibilitate a acțiunii întemeiate pe dispozițiile art. 79 și 80 din Legea privind procedura insolvenței.
Pentru cele ce preced, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr.4751/20.09.2012, reținând ca fiind întemeiată excepția invocată din oficiu și constatând că față de această situație nu mai este necesar a cerceta motivele de recurs invocate de către pârâte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct.9 C.proc.civ. , a admis recursurile și a modificat în parte sentința, în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă, menținând celelalte dispoziții care nu sunt contrare prezentei.
Având în vedere argumentele prezentate mai sus, precum și dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr.85/2006, potrivit cărora „dispozițiile art. 24 alin. (1) din C.proc.civ. privind incompatibilitatea nu sunt aplicabile judecătorului-sindic care pronunță succesiv hotărâri în același dosar, cu excepția situației rejudecării, după casarea hotărârii în recurs”Curtea a constatat că este nefondat recursul declarat de către debitoare împotriva încheierii din 26.01.2012, prin care a fost respinsă cererea de recuzare a judecătorului sindic, astfel că l-a respins, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) din C.proc.civ.
