Şedinţa publică de la 16 Martie 2009
INSTANŢA
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 15.01.2009, sub dosar nr. 223/327/2009, reclamantul _ în contradictoriu cu debitoarea _ şi cu terţul poprit _, a solicitat instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună validarea popririi în mâna terţului poprit a sumei de 1429,65 lei.
În fapt, reclamantul _ a învederat înfiinţarea popririi s-a făcut în baza dispoziţiilor art.453-454 C.proc.civ., în dosarul acestuia de nr.29/2008, în care creditorul _, în baza titlului executoriu sentinţa civilă nr. 2018/08.11.2007 a Tribunalului Tulcea, în dosarul nr.1007/88/2007 a solicitat executarea silită pentru recuperarea sumei de 168857,73 reprezentând debit şi cheltuieli de judecată.
În urma începerii executării silite, s-a constatat că terţul poprit _ în baza contractului de furnizare a apei potabile şi a legii asociaţiilor de proprietari, datorează suma de 1429,65 lei reprezentând contravaloarea apei potabile consumată şi neachitată către debitor, astfel a procedat la înfiinţarea popririi în mâna terţului poprit.
În temeiul art.242 al.2 Cod procedură civilă s-a solicitat de către reclamant judecarea cauzei şi în lipsa părţilor.
Cererea a fost legal timbrată.
La data de 27.01.2009 reclamantul _ a formulat o cerere prin care a solicitat introducerea în cauză în calitate de intervenient forţat a creditoarei _, care nu a fost timbrată.
La data de 11.03.2009 reclamantul a arătat că terţul poprit a achitat debitul, depunând la dosarul cauzei dovada achitării debitului, chitanţa (f. 25).
La termenul din data de 16 martie 2009 instanţa a invocat din oficiu excepţia de netimbrare a cererii de intervenţie forţată şi a anulat cererea de intervenţie forţată a _, ca fiind netimbrată
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
În cauza de faţă obiectul cererii introductive constă în obligarea terţului poprit să achite o anumită sumă de bani către creditoare, iar pe parcursul judecăţii plata acestei sume s-a realizat, terţul poprit _ înţelegând să achite de bună-voie suma arătată în petitul cererii, astfel cum rezultă din chitanţa depusă la dosarul cauzei (f.25), astfel că cererea reclamantei a rămas fără obiect, motiv pentru care aceasta urmează a fi respinsă ca atare.
Ca urmare a respingerii cererii, instanţa, potrivit art. 460 alin.2 C.proc. civ., va desfiinţa poprirea înfiinţată în mâinile terţului poprit _.