ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
DOSAR NR-
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 328
Ședința publică din data de 23 februarie 2010
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
– — –
Grefier –
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de intimata – T -, cu sediul în Târgoviște,- – 11, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1840 din data de 22 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator SINDICATUL LIBER INDEPENDENT T, cu sediul în Târgoviște,- – 11, județul D, în numele salariatului.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-contestator Sindicatul Liber Independent Târgoviște – pentru salariatul, reprezentat de președinte, lipsind recurenta-intimată – T -.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul se află la al doilea termen de judecată, este motivat, a fost declarat în termen și că recurenta-intimată a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod pr. civilă.
Curtea dispune rectificarea conceptul de citare, precum și a citativul încheierii de ședință de la termenul de judecată din data de 2 februarie 2010 în sensul menționării corecte a calității procesuale a părților de contestator și intimată.
Reprezentantul intimatului-contestator Sindicatul Liber Independent Târgoviște, președinte, depune la dosar împuternicirea de reprezentare juridică nr. 48 din data de 22 februarie 2010 și întâmpinare, însoțită de înscrisuri,în copie, respectiv: Informare din data de 23 septembrie 2009, adresa nr. 0120/3407 din data de 25 septembrie 2009 emisă de – T – și Dispoziția nr. 454 din data de 13 februarie 2009. Arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, având în vedere actele și lucrările dosarului și față de împrejurarea că recurenta-intimată a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul intimatului-contestator asupra recursului.
Reprezentantul intimatului-contestator Sindicatul Liber Independent Târgoviște, președinte, arată că prin procesul-verbal și Protocolul încheiate la data de 1 septembrie 2008 între părți s-a convenit ca salariații concediați să beneficieze de o indemnizație de concediere egală cu 40% din salariul brut înmulțită cu numărul anilor lucrați în combinat și un preaviz de 30 de zile calendaristice.
Precizează că, în baza acestui Protocol încheiat la data de 1 septembrie 2008 au fost emise decizii de concediere până în luna februarie 2009, inclusiv, când ele au fost stopate fără ca între părți să existe o nouă înțelegere, situație recunoscută și de intimată.
Susține că negocierile au continuat, părțile aflându-se în conflict de interese, chiar și după încheierea acestuia, astfel cum rezultă din actele emise în luna septembrie 2009.
Mai arată că, în septembrie 2009 au avut loc negocieri pentru finalizarea CCM, în prezent acesta fiind aproape în faza finală.
Solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
După strigarea cauzei și încheierea dezbaterilor s-a depus la dosar prin intermediul Compartimentului Registratură o cerere înregistrată sub nr. 2970 din data de 23 februarie 2010 formulată de recurenta-intimată – T – prin care solicită acordarea unui termen de judecată pentru lipsă de apărare, având în vedere că reprezentații societății se află în imposibilitatea de a se prezenta la acest termen de judecată, întrucât sunt delegați să reprezinte interesele societății la alte instanțe din teritoriu în dosare care nu pot suporta o nouă amânare, cerere care nu este dovedită.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr-, Sindicatul Liber Independent Târgoviște, în numele salariatului, a formulat, în contradictoriu cu intimata – Târgoviște -, contestație împotriva dispoziției nr.1810/03.06.2009 emisă de intimată, de încetare a contractului individual de muncă al salariatului, din inițiativa angajatorului, solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să anuleze în parte această dispoziție.
Astfel, s-a arătat că anularea se referă la art.5 din dispoziție cu privire la cuantumul compensației cuvenite în urma concedierii prin desființarea postului, prevăzută în dispoziția 1810/03.06.2009, cerându-se obligarea intimatei la acordarea către salariat a compensației stabilită de comun acord cu reprezentanții intimatei și cei ai Târgoviște în baza procesului verbal din 01.09.2008 și a protocolului încheiat în aceeași dată.
De asemenea, s-a solicitat și anularea duratei preavizului stabilit de art.2 și art.4 din aceeași dispoziție, care are o durată de 20 de zile lucrătoare, iar intimata să fie obligată să acorde salariatului un preaviz de 30 de zile calendaristice și să-i plătească salariul cuvenit pentru această durată a preavizului.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că în urma expirării contractului colectiv de muncă, în luna august 2008, părțile au convenit să acorde începând cu 02.09.2008, în cazul concedierilor individuale, o compensație în bani echivalentă cu 40% din salariul brut avut în luna anterioară concedierii înmulțită cu numărul de ani lucrați în combinat, dar nu mai puțin de 3 salarii brute și un preaviz de 30 de zile calendaristice, înțelegerea fiind asumată de părți prin procesul-verbal din 01.09.2008 și protocolul din aceeași dată, iar concedierile efectuate s-au realizat în baza acestor înțelegeri până în luna ianuarie 2009.
S-a mai învederat că începând cu luna iunie, în mod unilateral, conducerea a schimbat condițiile de concediere prin dispoziția nr.876/16.03.2009, acordând o compensație de cel puțin un salariu lunar și un preaviz de 20 de zile lucrătoare susținându-se că art.2 și art.4 din dispoziția de concediere încalcă și contractul individual de muncă al salariatului, care are prevăzută o durată a preavizului de 30 de zile calendaristice în cazul concedierii în urma desființării postului.
În drept, au fost invocate disp.art.283 alin.1 lit.a și c din Codul muncii.
La termenul din 22.10.2009, tribunalul a dispus conexarea la prezenta cauză a dosarului nr-, ce are ca obiect contestarea aceleiași dispoziții de concediere, de către același contestator, în contradictoriu cu aceeași intimată.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată arătând că la data de 20.08.2008 contractul colectiv de muncă valabil la nivelul societății a încetat de drept, expirând perioada pentru care a fost încheiat, iar la jumătatea lunii iunie 2008 au început negocierile colective pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă.
S-a mai susținut că la expirarea perioadei de 60 de zile calendaristice părțile nu au ajuns la un punct de vedere comun, existând divergențe pe tema clauzelor noului contract, convenindu-se, în baza unui protocol din data de 01.09.2008, prelungirea negocierilor peste durata maximă, iar conform protocolului, negocierile s-au prelungit până la data de 08.09.2008, administrația angajându-se ca pe perioada prelungirii negocierilor să acorde tuturor celor concediați din motive care nu au legătură cu persoana salariatului compensații bănești egale cu 40% din salariul brut din luna anterioară concedierii.
Totodată, s-a arătat că după data de 08.09.2008 părțile nu au mai încheiat niciun alt înscris prin care să cadă de acord pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă și au intrat în conflict de interese, iar ulterior, conflictul de interese s-a închis, dar contractul colectiv de muncă nu s-a mai încheiat, singurul contract colectiv de muncă în vigoare și aplicabil fiind contractul colectiv de muncă valabil la nivel național întrucât la nivel de societate nu există un contract colectiv de muncă în vigoare și nici la nivel de ramură economică nu există un asemenea contract colectiv de muncă în vigoare.
A mai arătat intimata că dispoziția nr.876/16.03.2009 a făcut cunoscut salariaților condițiile în care, începând cu acea dată, se vor realiza concedierile, prevederile acestei dispoziții respectând pe cele ale contractul colectiv de muncă la nivel național pentru perioada 2007-2010, iar cu ocazia concedierii salariatului, acesta a primit o compensație bănească egală cu salariul brut din luna mai 2009 și i s-a acordat o perioadă de preaviz de 20 de zile lucrătoare, asigurându-i-se, în fapt, 30 de zile calendaristice.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 1840 din 22.10.2009, Tribunalul Dâmbovițaa admis contestația și a anulat în parte dispoziția nr.1810/03.06.2009 emisă de intimată, de încetare a contractului individual de muncă, sub aspectul cuantumului compensației cuvenite în urma concedierii individuale și sub aspectul duratei preavizului.
Prin aceeași sentință, intimata a fost obligată să acorde salariatului compensația stabilită de comun acord de către reprezentanții sindicatului și ai societății, în baza procesului verbal din data de 01.09.2008 și protocolului din aceeași dată și să acorde salariatului un preaviz de 30 de zile calendaristice, stabilit prin aceleași documente încheiate între părți, precum și să acorde salariatului disponibilizat salariul corespunzător preavizului de 30 de zile calendaristice.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că prin dispoziția intimatei nr.1810/03.06.2009 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al salariatului, conform art.65 din Legea nr.53/2003, acordându-se acestuia un termen de preaviz de 20 de zile lucrătoare, menționându-se la art.5 din dispoziția atacată că în baza dispoziției nr.876/16.03.2009, la încetarea salariatul va beneficia de o compensație de cel puțin un salariu lunar, în afara drepturilor cuvenite la zi.
S-a mai reținut că prin dispoziția nr.876/16.03.2009 s-a stabilit că la calculul plăților compensatorii acordate salariaților la desfacerea pentru desființarea postului se vor avea în vedere prevederile art.78 din, în sensul că angajatorul va acorda salariatului o compensație de cel puțin un salariu lunar, în afara drepturilor cuvenite la zi, angajatorul obligându-se să acorde și un preaviz de 20 de zile lucrătoare.
Totodată, s-a arătat că prin procesul-verbal încheiat la data de 01.09.2008 între reprezentanții pârâtei și cei ai, s-a stabilit că “în condi ț iile în care se dore ș te continuarea negocierilor, atunci este necesar acordul sindicatelor ca începând cu data de 02.09.2008, administra ția să poată proceda la concedieri individuale pentru motive ce nu ț in de persoana salariatului, chiar dacă negocierile continuă”, iar păr țile au mai convenit ca salariații concediați să beneficieze de o indemnizație de concediere egală cu 40% din salariul brut din luna anterioară concedierii înmulțită cu numărul anilor lucrați în combinat și un preaviz de 30 de zile calendaristice.
A mai reținut prima instanță că potrivit protocolului încheiat între cele două păr ț i în data de 01.09.2008, reprezentan ț ii celor două păr ț i au hotărât de comun acord prelungirea negocierilor până la data de 08.09.2008, sindicatele exprimându- și acordul pentru efectuarea concedierilor individuale chiar ș i în condi ț iile prelungirii negocierilor colective, salaria ț ii concedia ți beneficiind de drepturile stabilite prin procesul verbal din 01.09.2008.
Tribunalul nu a primit apărarea intimatei potrivit căreia drepturile salaria ț ilor concedia ți sunt valabile numai pentru perioada 01.09.2008-08.09.2008, iar ulterior devin aplicabile prevederile contractul colectiv de muncă la nivel național, pe motiv că reiese chiar din procesul-verbal că negocierile au continuat și ulterior datei de 08.09.2009, iar societatea a continuat să efectueze concedieri și după 08.09.2008, dovadă fiind dispozi țiile de concediere privindu-i pe alți salariați, ce au fost concediați ulterior, concedierile fiind realizate cu respectarea drepturilor prevăzute în cuprinsul procesului-verbal și protocolului din 01.09.2008.
În ceea ce privește perioada de preaviz si drepturile bănești ale salariatului menționate în dispoziția de concediere, s-a reținut că acestea încalcă protocolul stabilit de comun acord de reprezentanții angajatorului și ai salariaților, prin care se prevede că salariații concediați vor beneficia de o indemnizație de concediere egală cu 40% din salariul brut din luna anterioară concedierii înmulțită cu numărul anilor lucrați în combinat și de un preaviz de 30 de zile calendaristice.
Reținând concursul dintre prevederile contractului colectiv de muncă la nivel național și cele ale protocolului încheiat între părți pe parcursul negocierii unui nou contract colectiv de muncă, instanța de fond a arătat că rolul protocolului este tocmai acela de a suplini lipsa contractului colectiv la nivelul societă ții, iar cele stabilite în cuprinsul protocolului reprezintă o clauză mai favorabilă salariaților invocându-se disp.art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996, susținându-se că în situația în care s-ar da eficiență drepturile salariaților ar fi stabilite la un nivel inferior față de prevederile constatate prin înscrisurile încheiate la nivelul societății.
Împotriva sentinței primei instanțe intimata a declarat recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică,invocând disp.art.304 pct.6, 7, 8 și 9 și art.3041Cod pr.civilă.
Se susține, în esență, că în mod greșit a fost admisă acțiunea întrucât procesul-verbal al rundei a 11- a de negociere nu este izvor de drepturi colective pentru salariați, la finalul negocierilor neîncheindu-se niciun contract colectiv de muncă, valabilitatea clauzelor negociate fiind condiționată de încheierea unui asemenea contract și de înregistrarea lui la Direcția de Muncă și Protecție Socială D, conform dispozițiilor Legii nr.130/1996, la care s-a făcut referire, instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecăți
În legătură cu protocolul din data de 01.09.2008, s-a arătat că potrivit acestui protocol, negocierile s-au prelungit până la data de 08.09.2008, iar administrația s-a obligat ca pe perioada prelungirii negocierilor colective în 2008 salariații concediați individual să beneficieze de compensațiile bănești indicate, însă dovada că administrația a pus capăt negocierilor în luna martie 2009 este preambulul dispoziției nr.876 din 16.03.2009 și, câtă vreme la nivel de societate nu există contract colectiv de muncă în vigoare, neexistând un asemenea contract nici la nivel de ramură, singurul contract colectiv de muncă aplicabil este cel de la nivel național, pe care societatea l-a respectat.
De asemenea, se învederează că protocolul din 01.09.2008 este considerat în mod greșit că a stabilit altceva decât ceea ce este efectiv înscris în el, acest protocol neprevăzând nimic pentru perioada ulterioară finalizării negocierilor.
, arată recurenta, au continuat tacit pe parcursul mai multor luni, iar și concedierile individuale au continuat după data de 08.09.2008, iar Sindicatul era cel care trebuia să aibă grija extinderii efectelor Protocolului din 01.09.2008, lucru care nu s-a întâmplat și în data de 02.03.2009 a avut loc ultima întâlnire dintre Patronat și Sindicat în care s-a încercat convingerea sindicatului de a încheia un nou CCM, soldată cu un eșec, administrația luând hotărârea de a considera inutilă prelungirea negocierilor, mai ales că durata maximă legală a acestora expirase încă din luna august 2008.
Cu privire la art.90 din 2004-2008, menționat de instanța de fond în argumentarea soluției, se susține că textul acestui articol, la care s-a făcut trimitere, nu are legătură cu speța de față.
În ceea ce privește perioada preavizului, se arată că acesta a fost de 20 zile lucrătoare, asigurându-se, implicit, 31 zile calendaristice, conform calculelor recurentei, mai mult decât preavizul de 30 zile calendaristice, pe care recurenta a fost obligată prin sentință să-l acorde, instanța pronunțându-se pe ceea ce nu s-a cerut.
Totodată, se arată că sentința tribunalului este lipsită de temei legal, întrucât art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996 nu este baza legală pentru hotărârea pronunțată, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nefiind superior celui la nivel național.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și pe fond respingerea contestației.
Intimatul-contestator a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, depunând și o serie de înscrisuri, în copie, la dosar.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce urmează:
Prin dispoziția nr.1810 din 3 iunie 2009 emisă de societatea recurentă s-a dispus concedierea salariatului în temeiul art.65 din Codul muncii, pentru desființarea postului de ocupat de acesta în Secția Reparații, acordarea unui drept de preaviz de 20 zile lucrătoare și beneficiul unei compensații de cel puțin un salariu lunar în afara drepturilor cuvenite la zi, în conformitate cu dispoziția nr.876/16.03.2009.
În cauză s-a solicitat anularea unor clauze ale dispoziției de concediere sub aspectul termenului de preaviz și al drepturilor cuvenite salariatului, susținându-se că acestea au fost greșit stabilite și acordate, fără a se ține seama de procesul-verbal și protocolul încheiate la 1.09.2008 care prevăd o durată a dreptului de preaviz de 30 zile calendaristice, iar nu de 20 zile lucrătoare, respectiv o compensație echivalentă cu înmulțirea procentului de 40% din salariul brut avut în luna anterioară concederii cu numărul anilor lucrați în combinat, iar nu cel puțin un salariu lunar la nivelul lunii anterioare concedierii.
Prima instanță a dat în mod greșit eficiență celor două înscrisuri invocate în contestație, denumite proces-verbal și protocol, ambele încheiate la 1.09.2008 și a stabilit incidența clauzelor acestora cât privește durata termenului de preaviz și drepturile cuvenite cu titlu de plăți compensatorii către salariatul concediat din motive ce nu țin de persoana sa.
Astfel, se reține că prin procesul-verbal încheiat și semnat la 1.09.2008 între reprezentanții – Târgoviște – și cei ai cu ocazia celei de a 11 runde a negocierilor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, părțile contractante au stabilit un acord materializat în protocolul întocmit în aceeași zi referitor la:
– prelungirile negocierilor pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă la nivel de unitate până la data de 8.09.2008, adică pe durata încă unei săptămâni, sindicatele semnatare exprimându-se ferm pentru efectuarea de concedieri individuale, chiar și în condițiile prelungirii negocierilor;
– cuantumul indemnizației de concediere a salariaților împotriva cărora această măsură va fi luată pe perioada prelungirii negocierilor colective, constând în echivalentul sumei rezultate din înmulțirea procentului de 40% din salariul brut din luna anterioară concedierii cu numărul anilor lucrați în combinat, precum și un drept de preaviz de 30 zile calendaristice.
La expirarea termenului convenit din 8.09.2008, părțile nu au mai încheiat vreo înțelegere, chiar dacă negocierile au continuat în mod tacit și nici nu s-a semnat și înregistrat un nou contract colectiv de muncă la nivel de unitate, astfel că nu există în prezent un asemenea contract, cel anterior fiind încheiat pentru o perioadă de patru ani, începând cu data de 01.08.2004, potrivit art. 12 din contract, astfel încât a expirat.
În acest context, prin dispoziția nr.876/ 16.03.2009 a directorului societății s-a dispus, începând cu data de 1.04.2009, ca la concedierea pentru desființarea postului, salariații să primească o compensație de cel puțin un salariu lunar, în afara drepturilor cuvenite la zi, în conformitate cu art. 78 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, iar dreptul de preaviz al salariatului astfel concediat, reglementat de art. 74 alin.2 din același, să fie de 20 de zile lucrătoare, prevederi ce au fost aplicate și prin dispoziția nr.1810/03.06.2009, de concediere a salariatului.
De menționat, că dispoziția nr.876/16.03.2009 a directorului societății, ce privește calculul plăților compensatorii aplicate salariaților la desfacerea contractului individual de muncă pentru desființarea postului și acordarea unui preaviz de 20 de zile lucrătoare, conform art.74 alin.2 din la nivel național, nu a fost contestată în niciun fel de către organizațiile sindicale.
Curtea reține că nu există argumente pentru care înțelegerea intervenită între reprezentanții – Târgoviște – și cei ai cu ocazia celei de 11 – a runde a negocierilor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, consemnată în procesul-verbal și protocolul ce i-a urmat, în termenii mai sus arătați, să opereze și în luna iunie 2009, când a fost emisă dispoziția de concediere a salariatului.
În lipsa unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate valabil încheiat și înregistrat după data la care cel anterior a încetat ajungând la termen, pe perioada negocierilor repetate pentru un nou contract, părțile au convenit asupra unor condiții speciale și derogatorii privind cuantumul plăților compensatorii și durata dreptului de preaviz pentru salariații disponibilizați exclusiv în această perioadă de negocieri, iar în condițiile în care negocierile au eșuat, punându-se capăt acestora de către administrație prin dispoziția nr.876/16.03.2009, singurele clauze aplicabile la momentul concedierii salariatului în luna iunie 2009, sunt cele ale art.74 și 78 din, care sunt valabile până la încheierea și înregistrarea conform legii a unui nou contract colectiv de muncă la nivel de unitate.
Este evident că prevederile protocolului din 1.09.2008 nu pot fi aplicate, în lipsa unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate care să le consacre, până la momentul încheierii valabile a unui asemenea contract, după cum se pretinde că s-ar fi impus, intenția părților la semnarea respectivului protocol nefiind în mod clar aceasta.
În ceea ce privește art.90 din 2004-2008 invocat de prima instanță în considerente- articol cu privire la care s-a făcut mențiunea în cuprinsul procesului-verbal din 1.09.2008 că sindicatul solicită amânarea negocierii lui până la finalizarea unei clauze similare și la nivel de ramură- se constată că acest articol nu are nicio legătură cu speța de față și, în plus, așa cum a arătat și recurenta, negocierea la nivelul ramurii feroase și neferoase s-a finalizat prin neîncheierea unui contract colectiv de muncă valabil la nivel de ramură, astfel că textul art.90 din 2004-2008 nu operează începând cu data la care întregul contract colectiv de muncă la nivel de unitate, ajuns la termenul pentru care a fost încheiat, și-a încetat valabilitatea, iar mențiunea din cuprinsul procesului-verbal din data de 1.09.2008 privitoare la solicitarea sindicatului de amânare a negocierii în sensul celor mai sus arătate, nu poate conduce la concluzia că părțile ar fi urmărit aplicarea celor statuate prin protocolul din 1.09.2008 până la încheierea unui nou CCM la nivel de unitate, așa cum s-a susținut practic prin contestație.
Potrivit art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996, de asemenea invocat de prima instanță ca argument pentru admiterea contestației, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective la nivel superior, ceea ce nu este cazul în litigiul de față în care, așa cum s-a arătat, în lipsa unui contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate după expirarea celui anterior, reglementarea raporturilor dintre salariați și angajator este guvernată de singurul contract în vigoare, cel de la nivel național și ale cărui clauze au fost corect respectate de societatea intimată la data concedierii salarialului, în luna iunie 2009.
Pentru considerentele ce preced, Curtea privește recursul ca fondat, motiv pentru care în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va admite, iar conform art.312 alin.2 și 3 Cod pr.civilă va modifica în tot sentința în sensul că va respinge contestația ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de intimata – T -, cu sediul în Târgoviște,- -11, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1840 din data de 22 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator SINDICATUL LIBER INDEPENDENT T, cu sediul în Târgoviște, Șoseaua G, nr. 9 – 11, județul D, în numele salariatului și în consecință:
Modifică în tot sentința în sensul că respinge contestația ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 februarie 2010.
Președinte, JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
— – — – — –
fiind în concediu de odihnă
prezenta se semnează de
președintele instanței
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3120
Red. /VS
5 ex./24.03.2010
nr- – Tribunalul Dâmbovița
