ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU –
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 920/
Ședința publică din 28 mai 2008
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta Uniunea și din România – Asociația Pentru Drepturi de ( -), cu sediul în B, nr. 141, sector 1, împotriva sentinței nr.3 din 8 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.
La apelul nominal se prezintă pentru pârâta recurentă Uniunea și din România, av., iar pentru reclamantul intimat lipsă, av.,
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Reprezentantul pârâtei recurente depune la dosar împuternicirea avocațială, un extras cu privire la soluția pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr- precum și un extras din dreptul muncii.
Reprezentanta reclamantului intimat declară că nu mai are alte cereri, în privința înscrisului depus de pârâta recurentă apreciază că acest înscris nu are relevanță în cauză, soluția pronunțată de Tribunalul București în dosarul sus menționat nu are nicio legătură cu prezenta cauză, solicitând înlăturarea probațiunii cu înscrisul respectiv.
Reprezentantul pârâtei recurente declară că înscrisul depus la termenul de astăzi are relevanță în prezenta cauză sub aspectul fondului cauzei.
La întrebarea instanței, reprezentantul pârâtei recurente declară că semnătura pentru conformitate care figurează pe extrasul depus la dosar este conform cu originalul și a fost luat de pe site-ul oficial.
Neformulându-se cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, în principal solicită modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii introductive, iar în subsidiar solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauei spre rejudecare Tribunalului Mureș pentru considerentele din motivele de recurs susținute la termenul de astăzi, cu cheltuieli de judecată la instanța de fond.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar chitanța reprezentând onorariu avocațial.
CURTEA DE APEL
Prin sentința civilă nr. 3 din 8 ianuarie 2008, Tribunalul Mureșa admis acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Uniunea și din România – Asociația pentru Drepturi de Autor, a anulat decizia nr. 45/ 2 iulie 2007 emisă de pârâtă, a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a invocat din oficiu nerespectarea de către angajator a dispozițiilor art. 268 alin. 1 Codul Muncii, la emiterea deciziei atacate, arătând că pârâta a luat la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare imputate reclamantului la data de 30 mai 2007. O analiză a referatului nr. 11 din 29 mai 2007 emis de serviciul personal din cadrul pârâtei conduce la concluzia cuprinderii în acesta a faptelor descrise în decizie ca abateri disciplinare săvârșite de reclamant.
S-a mai reținut că pârâta avea obligația să emită decizia de sancționare în termenul de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință a faptelor reținute ca abateri disciplinare, termen calculat din 30 mai 2007, însă decizia atacată a fost emisă abia în data de 2 iulie 2007, peste termenul prevăzut de art. 268 alin. 1 Codul Muncii. Nerespectarea acestui termen imperativ atrage sancțiunea nulității deciziei, acest motiv de nulitate făcând de prisos examinarea celorlalte motive de nelegalitate evocate de reclamant cu privire la aplicarea sancțiunii disciplinare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, solicitând admiterea recursului și pe cale de consecință: – în principal: modificarea în tot a sentinței, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată;
– în subsidiar: – casarea sentinței și trimiterea cauzei la Tribunalul Mureș în vederea rejudecării cauzei;
– obligarea reclamantului intimat la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentei cauze ( fond și recurs).
În dezvoltarea motivelor de recurs în raport de dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat sub nici o formă asupra apărărilor formulate de – cu privire la respectarea termenului prevăzut de art. 268 alin. 1 Codul Muncii. Decizia atacată a fost emisă în interiorul termenului de 30 de zile prevăzute de art. 268 alin. 1 Codul Muncii. Acest termen curge numai de la data de 2 iulie 2007, dată la care a fost încheiat și înaintat conducerii raportul comisiei de cercetare disciplinară. Decizia putea fi emisă numai după realizarea cercetării disciplinare prealabile prevăzută de art. 267 Codul Muncii. Termenul de 30 de zile nu putea curge înainte de a se naște dreptul lor de a dispune aplicarea sancțiunii disciplinare.
Mai mult, legiuitorul a înțeles să facă în mod expres distincție între cele două elemente juridice: faptă și abatere disciplinară. Această concluzie rezultă în mod clar și prin interpretarea sistematică, logică și literală a dispozițiilor art. 267 și 268 alin 2 Codul Muncii. Decizia atacată a fost emisă în scris chiar prima zi din termenul de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin.1 Codul Muncii.
Chiar dacă termenul de aplicare a sancțiunii la care face referire instanța de fond ar fi putut curge înainte de efectuarea cercetării disciplinare prealabile, termenul de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin. 1 Codul Munciia fost suspendat pentru 14 zile ( concediu pentru incapacitate temporară de muncă), conform art. 50 alin. 1, lit. b Codul Muncii, art. 267 alin 1 și 3 Codul Muncii, în perioada 6 iunie 2007 – 19 iunie 2007, astfel că decizia atacată a fost emisă cu mult înainte de împlinirea termenului de 30 de zile.
Data de 2 iulie 2007 se situa în cadrul termenului de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin. 1 Codul Muncii deoarece:
– 1 iunie 2007 și nu 30 mai 2007 este data la care Directorul General al – a luat cunoștință de referat.
– chiar dacă termenul s-ar fi calculat de la data de 30 mai 2007, s-ar fi aplicat dispozițiile art. 101 alin. 1 Cod procedură civilă iar ultima zi ar fi fost 2 iulie 2007.
În drept, a invocat dispozițiile art. 101 alin. 1 și 5, art. 299 și rum. Cod procedură civilă, art. 49 alin. 3, art. 50 alin. 1, lit. b, art. 267 alin 1 și 3, art. 268 alin 1 Codul Muncii.
A anexat recursului copia certificatului de concediu medical al reclamantului (fila 8).
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii integrale a hotărârii instanței de fond, ca fiind legală, temeinică, la adăpost de orice critică și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs, constând în onorariu avocațial.
În considerentele întâmpinării s-a arătat că dacă s-ar admite susținerea recurentei, în sensul că termenul prevăzut de art. 268 alin. 1 Codul Muncii curge numai și numai după efectuarea cercetării disciplinare prealabile, aceasta ar însemna lipsirea de eficiență a unei norme juridice imperative, prin adăugarea unui element aleatoriu, supus exclusiv voinței angajatorului. Dispozițiile articolului sus-citat sunt foarte clare, este vorba de un termen special, de 30 de zile calendaristice, iar nu pe zile libere, cum sunt termenele ordinare, care curge de la data când angajatorul a aflat despre existența unei fapte calificabile ca abatere disciplinară.
Suspendarea contractului de muncă, intervenită de drept, în condițiile art. 50 alin. 1, lit. b, pe perioada incapacității de muncă, are ca efect, în conformitate cu art. 49 alin. 2 Codul Muncii suspendarea prestării unui termen imperativ, suspendarea dreptului de a exercita prerogativele ce țin de calitatea de angajator etc.
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu, conform prevederilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a anulat decizia nr. 45 din 2 iulie 2007 emisă de pârâtă, pe considerentul că decizia atacată a fost dată cu încălcarea termenului prevăzut de art. 268 alin. 1 din Codul Muncii.
Acest motiv de nulitate, invocat din oficiu de către instanță, a fost admis în mod neîntemeiat.
Conform art. 268 alin. 1 din Codul Muncii: “angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de30 de zile calendaristicede la data luării la cunoștință despresăvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la datasăvârșirii faptei“.
Textul sus-citat reglementează două termene diferite în interiorul cărora angajatorul va putea aplica sancțiuni disciplinare angajaților: – unul de 30 de zile calendaristice; altul de 6 luni.
Primul termen curge de la data la care reprezentantul angajatorului persoană juridică abilitat să aplice sancțiuni disciplinare a luat cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare. În speță, angajatorul a luat la cunoștință despre abaterea disciplinară săvârșită de reclamant prin raportul Comisiei de Cercetare Disciplinară Prealabilă a – din data de 2 iulie 2007 și nu prin referatul – Serviciul Personal, nr. 11 din 29 mai 2007, cum greșit a reținut instanța de fond. Doar la momentul finalizării cercetării disciplinare prealabile, prevăzute prin art. 267 Codul Muncii, se poate aprecia dacă o faptă săvârșită de către salariat este sau nu abatere disciplinară, astfel cum este definită de art. 263 alin. 2 Codul Muncii. De altfel, în Raportul Comisiei de Cercetare Disciplinară din 2 iulie 2007, se reține, la fila 1, efectuarea cercetării disciplinare prealabile cu privire lafapta sesizatăprin referatul nr. 11/2007, prin care conducerea – era înștiințată despre anumite fapte. La fila 4 din Raport se menționează: ” în urma cercetării disciplinares-a constatat săvârșirea de cătreDl. a următoarelor abateri disciplinare”.
Aceleași mențiuni se regăsesc și în decizia nr. 45/2007 unde se specifică expres că prin referatul nr. 11/2007 s-au adus la cunoștințăfapte ce ar putea constitui abateri disciplinareiar prin Raportul din 2 iulie 2007 s-au constatat abaterile disciplinare.
Față de starea de fapt expusă mai sus, textul art. 268 alin. 1 Codul Muncii este foarte clar și nu lasă loc la interpretări: termenul de 30 de zile curge de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare și nu de la data luării la cunoștință despre săvârșirea faptei, cum eronat s-a interpretat în hotărârea judecătorească atacată. Cum acest termen începe să curgă în speță de la data de 2 iulie 2007, când Raportul a fost adus la cunoștința conducerii unității, instanța de control constată că decizia a fost emisă cu respectarea termenului prevăzut de art. 268 alin. 1 Codul Muncii.
Chiar dacă prin absurd s-ar fi calculat acest termen începând cu data de 30 mai 2007, când conducerea unității a fost informată despre faptele săvârșite de reclamant, decizia a fost emisă în termen întrucât termenul de 30 de zile se calculează în conformitate cu art. 101 alin. 1 Cod Procedură civilă, pe zile libere adică nu intră în calcul nici ziua când a început, nici cea când s-a săvârșit, fiind susceptibil de întrerupere sau suspendare în condițiile dreptului comun. Cum ultima zi a termenului ar fi fost data de 30 iulie 2007, zi nelucrătoare (sâmbăta) potrivit art. 101 alin. 5 Cod procedură civilă, termenul s-a prelungit până la sfârșitul zilei de lucru următoare, în speță până în ziua de luni – 2 iulie 2007.
Curtea apreciază că mențiunea ” 30 de zile calendaristice” nu intră în categoria unor termene “speciale”, fiind aplicabil tot calculul termenului procedural. Distincția se face numai pentru a nu se confunda cu “zile lucrătoare”.
Al doilea termen, prevăzut de art. 268 alin. 1 Codul Muncii, de 6 luni, curge de la un moment obiectiv: datasăvârșirii faptei,care a fost considerată ca zi abatere disciplinară în interiorul acestui termen angajatorul trebuie să ia cunoștință despre săvârșirea abaterii și tot aici se va încadra și termenul de 30 de zile, care va înceta anterior celui de 6 luni sau cel mult concomitent.
Procedând la admiterea nelegală a excepției nerespectării termenului prevăzut de art. 268 alin. 1 Codul Muncii, Curtea constată că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, fără a examina celelalte motive de nelegalitate evocate de reclamant și apărările pârâtei, motiv de casare prevăzut de art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă.
Ca atare, în baza art. 312 alin 1 și 5 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul pârâtei, va casa integral hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, pentru cercetarea cauzei sub toate aspectele.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Uniunea și din România – Asociația pentru Drepturi de Autor, cu sediul în B, nr. 141, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 3 din 8 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș – Secția Civilă, în dosarul nr-.
Casează integral sentința atacată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Mureș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 mai 2008.
Președinte Judecători
Grefier
Red.
Tehnored: /2.ex.
Jud. fond:-
-2.07.2008-
