ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.1334/
Ședința publică din 16 septembrie 2008
Completul compus din:
– Președinte
– Judecător
– Judecător
Grefier –
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta, cu sediul în Târgu-M, B-dul 1 – 2. nr. 30, județul M, împotriva sentinței civile nr. 215 din 14 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reprezentantul pârâtei-recurente, și reprezentanta reclamantei-intimate, av., în substituirea av..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat și motivat în termen, fiind scutit de taxă judiciară de timbru.
Reprezentantul pârâtei recurente depune anexa la Hotărârea Consiliului Național nr. 11/15.12.2006.
Reprezentanta reclamantei intimate depune sentința civilă nr. 777/11.05.2007 a Tribunalului Mureș, prin care s-a constatat nulitatea actului adițional la convenția de muncă încheiată între părți, practică judiciară din care rezultă că raporturile cooperatiste sunt asimilate relațiilor de muncă. Convenția depusă la dosar e singura convenție care a consfințit relațiile de muncă dintre părți, neexistând un alt contract de muncă.
Neformulându-se cereri, instanța acordă părților cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Târgu Mureș, apreciind că tribunalul, în alcătuirea specială potrivit Legii nr. 304/2004 nu avea competența materială de a soluționa pe fond litigiul, competentă fiind instanța de drept comun. În subsidiar, solicită modificarea sentinței în sensul respingerii ca nefondate a acțiunii reclamantei.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică. Cu privire la excepția necompetenței materiale a tribunalului în soluționarea pe fond a cauzei, solicită a se dispune respingerea acestei excepții, învederând faptul că reclamanta avea calitatea de angajată a societății în baza unui contract de muncă, chiar dacă acesta avea o altă denumire. Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că raporturile dintre unitatea cooperatistă și membrii cooperatori sunt conflicte de muncă tipice. Apreciază că în mod corect tribunalul a reținut că decizia de sancționare e lovită de nulitate absolută, abaterea disciplinară nefiind descrisă sub aspect temporal. În consecință, solicită respingerea recursului pârâtei și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 215/14 februarie 2008, Tribunalul Mureșa admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta M și, drept consecință:
– a anulat decizia nr. 18/28.06.2007, emisă de către pârâtă;
– a respins restul pretențiilor reclamantei;
– a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1.000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin decizia menționată reclamanta a fost sancționată cu “avertisment” pentru că nu a eliberat bonul fiscal anterior efectuării unei prestații, însă aceasta este lovită de nulitate absolută, pentru încălcarea dispozițiilor art. 268 alin. 2 lit. a, b și f, raportat la art. 76 -77 din Codul muncii, deoarece: abaterea disciplinară nu este descrisă sub aspect temporal, nefiind determinată data săvârșirii faptei; se invocă prevederile art. 40 lit.a din Regulamentul intern, care nu au fost încălcate de reclamantă ( fila 63); nu se indică în mod corect instanța competentă. În fața instanței, legea oprește pârâta să invoce alte temeiuri decât cele cuprinse în decizia de sancționare.
De asemenea, s-a reținut că decizia contestată este emisă și cu încălcarea prevederilor art.263 alin.2 din Codul muncii, deoarece reclamanta nu avea calitatea de casier cu post fix în unitatea nr.11, nesemnând o astfel de fișă a postului ( fila 30), și oricum unitatea nr. 11 nu era dotată la acea dată cu casă de marcat ( filele 86 – 92). În plus, nici nr.OUG 28/1999 și nici nr.HG 479/2003 nu stabilesc obligativitatea emiterii bonului fiscal anterior efectuării prestației către clienți. De asemenea, prin adresa nr. 1161/19.06.2007, emisă ulterior procesului – verbal de constatare, pârâta recunoaște că reclamanta urmează doar în viitor să i se stabilească atribuții de serviciu pe linia utilizării caselor de marcat. Ca atare, reclamanta nu a încălcat nicio prevedere normativă care să nu poată atrage răspunderea sa disciplinară.
În fine, Tribunalul a mai reținut că decizia nr. 18/28.06.2007 este, în al treilea rând, lovită de nulitate absolută și pentru încălcarea prevederilor art. 264 alin.1 lit. a din Codul muncii, conform cărora, în baza principiului legalității sancțiunii, reclamantei i se putea aplica doar sancțiunea “avertismentului scris”, nu și cea inexistentă a “avertismentului”.
Pentru aceste considerente, prima instanță a anulat decizia menționată și a respins cererea reclamantei pentru acordarea de daune morale în cuantum de 50.000 lei, sub acest aspect reținând că pretenția este nefondată, întrucât Legea nr.237/2007, care reglementează plata de către angajator a compensațiilor bănești pentru daune morale, a intrat în vigoare după data emiterii deciziei contestate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, invocând prevederile art. 304 pct. 3, 8 și 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea competenței altei instanțe, respectiv a Judecătoriei Târgu Mureș, deoarece relațiile de tip cooperatist nu sunt raporturi de muncă, astfel că tribunalul nu era competent a soluționa cauza în compunerea prevăzută pentru conflictele de drepturi reglementate de Legea nr. 168/1999.
Cu referire la fondul cauzei, pârâta a susținut că hotărârea primei instanțe este netemeinică în privința considerentelor reținute cu privire la starea de fapt și a măsurii de sancționare motivate în temeiul reglementărilor din Codul muncii – “avertisment scris”, reținându-se eronat și lipsa casei de marcat, respectiv interpretându-se eronat modul de eliberare a bonului fiscal, contrar reglementărilor interne specifice societății cooperatiste pârâte.
Prin întâmpinarea formulată, reclamanta a solicitat respingerea recursului, pe considerentul legalității și temeiniciei hotărârii atacate.
Examinând recursul dedus judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041și 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, astfel că va fi respins ca atare, pentru următoarele considerentele:
Nu este justificată critica vizând modalitatea de soluționare de către prima instanță a excepției necompetenței materiale invocată de către pârâtă, teoria juridică statuând în această materie că, în pofida deosebirilor existente între raporturile juridice de muncă și cele cooperatiste, între acestea există și puternice asemănări, ambele constituind principalele forme ale raporturilor juridice tipice de muncă. (, – Dreptul muncii, a III-a, Casa de editură și presă “Șansa”, 1997, pagina 11).
Pe de altă parte, nu trebuie omis nici faptul că între reclamantă și pârâtă s-a încheiat o convenție individuală de muncă, (filele 23-23 recurs), aceasta generând, în mod inevitabil, raporturi supuse jurisdicției muncii, care este aplicabilă și raporturilor reglementate prin legi speciale, în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii, în acest sens fiind și prevederile art. 1 alin. 2 din Codul muncii. Or, în ceea ce privește răspunderea disciplinară, reglementările statutare ale cooperativei pârâte fac trimitere la dispozițiile Codului d e procedură civilă, care, prin art.2 pct. 1 lit. c stabilește competența de primă instanță a tribunalelor în soluționarea conflictelor de muncă.
În ceea ce privește criticile vizând modalitatea de rezolvare dată fondului litigiului, Curtea constată că prima instanță a aplicat în mod corect dispozițiile legale incidente, observându-se că, într-adevăr, decizia de sancționare disciplinară a reclamantei este lovită de nulitate absolută deoarece: nu prevede data săvârșirii faptei, prin urmare aceasta nu este descrisă sub aspect temporal; nu se indică în mod corect instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată; invocă încălcarea prevederilor art. 40 lit. a din Regulamentul intern, străine de fapta imputată reclamantei; s-a aplicat o sancțiune neprevăzută de Codul muncii, Regulamentul de ordine interioară și Normele anexă la Hotărârea Consiliului Național al Uniunii Centrale a Cooperativelor Meșteșugărești, nr. 11/15 decembrie 2007.
Prin urmare, în cauză au fost încălcate prevederile imperative ale art. 268 alin.2 lit. a), b) și f) din Codul muncii, care atrag sancțiunea nulității absolute a deciziei de sancționare și fac de prisos examinarea criticilor vizând întrunirea în conținutul faptei imputate reclamantei a cerințelor prevăzute de art. 263 din Codul muncii, privind abaterea disciplinară.
Pentru considerentele expuse, neregăsind motivele de nelegalitate invocate prin recursul examinat, Curtea va dispune respingerea acestuia ca nefondat, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, corelativ cu obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată, conform prevederilor art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta, cu sediul în Târgu-M, B-dul 1 – 2. nr.30, județul M, împotriva sentinței civile nr. 215 din 14 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Obligă recurenta la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimata.
Irevocabilă.
Pronunțată azi, 16 septembrie 2008, în ședință publică.
Red.
Tehnored.
2 exp./20.10.2008
Jud.fond.;
