1. Infracţiunea de înşelăciune. Conţinut constitutiv. Implicaţii în plan procesual. Lipsa unei părţi nelegal citate. Consecinţe
Cod penal, art.215 alin. (1)
Cod procedură penală, art.379 pct.2 lit.b) teza I
Potrivit art.215 al.1 din Codul penal, infracţiunea de înşelăciune constă în inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă.
Potrivit art.215 al.1 din Codul penal, infracţiunea de înşelăciune constă în inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă.
De esenţa infracţiunilor îndreptate împotriva patrimoniului, de rezultat, cum este şi infracţiunea de înşelăciune, este producerea unei pagube în patrimoniul unei persoane, care în plan procesual se reflectă în citarea acestor persoane ca părţi vătămate în procesul penal; dacă prima instanţă lucru a omis acest lucru, neprocedând la stabilirea corectă a cadrului procesual prin citarea, în calitate de părţi vătămate, ceea ce ar fi dat posibilitatea acestora şi să precizeze dacă se constituie sau nu parte civilă în cauză, a persoanelor juridice induse în eroare prin depunerea înscrisurilor falsificate depuse de inculpat în susţinerea cererilor sale de a beneficia de privilegiile recunoscute de lege persoanelor care au participat la Revoluţia română din decembrie 1989, sentinţa penală apelată trebuie desfiinţată, iar cauza – trimisă spre rejudecare.
Potrivit art.379 pct.2 lit.b) teza I din Codul de procedură penală, instanţa, judecând apelul (…) desfiinţează sentinţa primei instanţe şi dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată, pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanţă a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate. Cu atât mai mult se impune desfiinţarea hotărârii apelate cu trimiterea cauzei spre rejudecare în situaţia în care o parte nu a fost deloc citată la prima instanţă, deşi trebuia.
(TRIBUNALUL BUCUREŞTI – SECŢIA I PENALĂ, DECIZIA NR. 253/A DIN 22.04.2009)
Asupra apelurilor penale de faţă:
Prin sentinţa penală nr.910/27.11.2008 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti în dosarul penal nr.5008/299/2008, în baza art.334 C.p.p., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei de înşelăciune reţinută în sarcina inculpatului din dispoziţiile art.215 al.1, 2, 3 Cod penal cu aplic. art.41 al.2 Cod penal în dispoziţiile art.215 al.1 şi 2 Cod penal cu aplic. art.41 al.2 Cod penal.
În baza art.11 pct.2 lit.b C.p.p., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul N.Ş.T., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art.26 rap. la art.288 Cod penal.
În baza art.292 Cod penal cu aplic. art.41 al.2 Cod penal a fost condamnat inculpatul N.Ş.T., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art.215 al.1 şi 2 C.p. cu aplic. art.41 al.2 C.p. condamnă pe inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art.33 lit.a şi 34 lit.b Cod penal s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art.71-64 lit. a teza II şi b Cod penal.
În baza art.14 şi 346 al.1 C.p.p. inculpatul a fost obligat la 2.000 RON daune morale către partea civilă G.I.
În baza art.191 al.1 Cod pr.pen., inculpatul a fost obligat la 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 9.07.2007 sub numărul 14169/299/2007 petentul G.I. a formulat plângere în temeiul art.278 ind.1 Cod pr.pen., împotriva rezoluţiei nr.1569/II-1/2007 din data de 19.06.2007 a prim – procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti prin care s-a respins ca inadmisibilă plângerea petentului împotriva soluţiei de netrimitere în judecată emise în dosarul nr.6559/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti faţă de intimatul N.Ş.T. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art.26 rap. la art. 288 Cod penal, 292 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal şi 215 al. 1, 2 şi 3 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal.
Prin sentinţa penală nr.1858/2.11.2007 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti s-a dispus în temeiul art.278 ind.1 al.1 Cod pr.pen. respingerea lipsei calităţii de interes a petentului, iar în temeiul art. 278 ind. 1 al. 8 lit. a Cod pr.pen. a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de acesta în contradictoriu cu intimatul N.Ş.T., şi a fost menţinută soluţia de scoatere de sub urmărire penală a intimatului N.Ş.T. dispusă prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
Prin decizia nr.143/R/01.02.2008 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I-a Penală a fost admis recursul petentului împotriva acestei sentinţe, a fost casată sentinţa Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi pe fond s-a dispus în temeiul art. 278 ind.1 al.8 lit.c Cod pr.pen. admiterea plângerii formulate de petent împotriva dispoziţiei de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului N.Ş.T. cuprinsă în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi a fost trimisă cauza spre soluţionare Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti sub aspectul săvârşirii de către inculpatul N.Ş.T. a infracţiunilor prevăzute de art.215 al.1, 2 şi 3 c.p. cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal, 26 rap. la art. 288 Cod penal, 292 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal.
S-a reţinut în considerentele deciziei de casare că materialul de urmărire penală relevă că inculpatul a cunoscut caracterul fals al certificatelor de revoluţionar ce i-au fost procurate de către numitul R.C., şi le-a utilizat în scopul producerii de consecinţe juridice.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti sub numărul 5008/299/2008.
În cursul cercetării judecătoreşti a fost audiat martorul B.M. şi a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele cauzei instanţa reţine următoarele:
La data de 13.12.2001 lucrători din cadrul Secţiei 25 de Poliţie, compartimentul economic, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un număr de 22 de persoane beneficiază de prevederile Legii nr. 42/1990 – lege pentru cinstirea memoriei eroilor martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, precum şi răniţilor din timpul Revoluţiei din decembrie 1989, folosind în acest scop înscrisuri false care le atestă aceste calităţi.
Au fost identificate la sediul Asociaţiei “Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989” a unui număr de 22 de certificate şi brevete de revoluţionar, toate datate 3.10.1995, eliberate pe numele a 22 de persoane, între care şi inculpatul N.Ş.T..
Instanţa reţine că potrivit verificărilor efectuate de organele de cercetare penală numele inculpatului, şi nici al celorlalte persoane, nu figura în Decretul nr. 400/1995 – decret privind conferirea titlului de erou martir al Revoluţiei Române din 1989 şi a titlului de “Luptător pentru victoria Revoluţiei Române din 1989 ” – publicat în Monitorul Oficial nr. 91/27.12.1995.
Aceste aspecte sunt confirmate şi prin adresa Guvernului României – Secretariatul de Stat pentru problemele revoluţionarilor din decembrie 1989, prin care s-a comunicat că persoanele cu privire la care se solicită aceste verificări, între care şi inculpatul N.Ş.T., nu au nici una din calităţile prevăzute de Legea nr.42/1990.
Verificările efectuate pe parcursul urmăririi penale cu privire la inculpatul N.Ş.T.au stabilit că în cursul anului 2000, acesta a obţinut de la numitul R.C.A. certificatul de revoluţionar nr.5610/3.10.1995 şi brevetul de revoluţionar emis în baza Decretului nr.400/1995.
Folosindu-se de aceste documente, inculpatul s-a înscris la Centrul Medical de Diagnostic, Tratament Ambulatoriu şi Medicină Preventivă. Prin adresa nr.653/12.02.2002 Centrul medical de Diagnostic, Tratament Ambulatoriu şi Medicină preventivă a comunicat că inculpatul N.Ş.T. se află în baze de date a acestei instituţii însă nu a primit asistenţă medicală.
Prin adresa nr.1416/24.01.2002 Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Sector 1 a comunicat că inculpatul N.Ş.T. figurează ca beneficiar al prevederilor Legii nr.42/1991 fiind scutit de la plata impozitului pe imobilul în proprietatea sa, iar în urma achitării debitelor datorate această instituţie a comunicat prin adresa nr.9119/14.05.2002 că inculpatul nu mai beneficiază de scutire de impozit.
La data de 11.07.2001 inculpatul N.Ş.T. s-a adresat printr-o cerere scrisă şi semnată personal Primăriei Municipiului Otopeni solicitând înscrierea sa în Anexa nr.6 a Legii nr.18/1991 cu modificările şi completările anterioare.
Cererea a fost înregistrată sub numărul 4123/11.07.2001 iar la data de 16.07.2001, Comisia Locală Otopeni pentru aplicarea Legii nr.18/1991 a propus Prefecturii Judeţului Ilfov prin adresa nr.4123/11.07.2001, încadrarea în Anexa nr. 6 poziţia nr.127 cu o suprafaţă de teren de 1 ha anexând copii după înscrisurile care dovedeau calitatea de revoluţionar a învinuitului.
În baza acestei propuneri Comisia Judeţeană Ilfov a hotărât suplimentarea în Anexa nr. 6 poziţia 127 cu suprafaţa de 1,99 ha pentru învinuitul N.Ş.T.
Prin adresa nr.CP/DT/744/29.01.2002 Prefectura Judeţului Ilfov a comunicat că inculpatul N.Ş.T. este beneficiar al unei suprafeţe de teren de 1 ha obţinut în temeiul legii nr. 42/1990, enumerând printre documentele care au stat la baza atribuirii acestei suprafeţe de teren şi certificatul de revoluţionar nr. 5610/3.10.1995, împreună cu brevetul respectiv.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti s-a dispus în baza art.262 pct.2 Cod pr.pen. raportat la art.10 lit.d Cod pr.pen. scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului N.Ş.T., soluţie ce a fost desfiinţată prin decizia Tribunalului Bucureşti – Secţia I-a Penală.
Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului R.C.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art.288 al.1 Cod penal cu aplicarea art.41 al. 2 Cod penal.
Prin sentinţa penală nr.403/7.02.2006 a judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti s-a dispus condamnarea inculpatului R.C.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art.288 al. 1 Cod penal cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani stabilit conform art. 82 Cod penal.
S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 Cod penal.
În baza art.348 Cod pr.pen. s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate emise de inculpat, între care 2 legitimaţii de membru AVRD 89, certificat de calitate luptător pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, şi Brevet de luptător pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, toate emise pe numele inculpatului N.Ş.T. ( f. 830 dup).
Sentinţa penală a rămas definitivă prin decizia penală nr. 1443/R/1.02.2008 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I-a Penală.
Analizând materialul probator administrat în cauză constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului prin decizia nr. 143/R/1.02.2008 a Tribunalului Bucureşti Secţia I-a penală atât sub aspectul laturii obiective cât şi sub aspectul laturii subiective.
Constată astfel că datele cauzei relevă în mod indubitabil că inculpatul a obţinut în cursul anului 2000 de la numitul R.C. certificat şi brevet care atestau calitatea de revoluţionar, acte pe care le-a utilizat pentru a obţine anumite beneficii, în sensul scutirii de la plata impozitelor, asistenţă medicală gratuită şi dobândirea în proprietate a unei suprafeţe de teren.
Utilizarea actelor în cauză la instituţiile menţionate nu este contestată de altfel de către inculpat şi rezultă în mod direct din copiile cererilor adresate acestor instituţii şi aflate la dosarul de urmărire penală.
Caracterul fals al brevetului şi certificatului dobândite de inculpat au fost stabilite, cu autoritate de lucru judecat, prin sentinţa penală nr.403/7.02.2007 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Inculpatul a susţinut în cursul urmăririi penale că nu a cunoscut caracterul fals al acestor înscrisuri, el însuşi participând la evenimentele din decembrie 1989 astfel încât s-a considerat îndreptăţit la obţinerea acestor acte.
Susţinerile inculpatului sunt nereale, materialul probator dovedind că acesta a cunoscut caracterul fals al înscrisurilor în cauză.
În acest sens, instanţa reţine că în anul 1991 inculpatul a devenit membru AVRD, în această calitate obţinând o legitimaţie, ce a fost înlocuită de către numitul R.C.A., care în anul 2000 i-a eliberat inculpatului, la solicitarea acestuia, o altă legitimaţie, precum şi brevetul şi certificatul falsificate.
Teza inculpatului nu poate fi acceptată în condiţiile în care acesta cunoştea condiţiile stabilite prin Decretul nr. 400/1995 publicat în M.O. nr. 91/27.12.1995 pentru acordarea calităţii de revoluţionar.
Inculpatul susţine în plus că a lipsit din ţară în perioada 1991-1995, acesta fiind motivul pentru care nu s-a putut interesa de demersurile făcute de numitul R.C.A. pe care îl însărcinase cu obţinerea acestor acte.
Or, înscrisurile falsificate i-au fost remise inculpatului în anul 2000, astfel că este ilogic ca într-o perioadă de 5 ani inculpatul să nu se intereseze de rezultatul acestor demersuri.
Mai mult, inculpatul personal nu a depus niciodată cerere pentru eliberarea certificatului şi titlului de revoluţionar, fapt atestat prin adresa din 1.11.1007 a Guvernului României, deşi această cerere avea caracter obligatoriu.
În acest sens relevantă este şi depoziţia martorului B.M., care a relatat că personal l-a avertizat pe inculpat despre caracterul fals al brevetului şi certificatului obţinute de la numitul R.C., precum şi de posibilul caracter ilicit al activităţii celui din urmă.
Relevante sunt şi împrejurările că inculpatul a primit în anul 2000 certificatul şi brevetul de revoluţionar, de la numitul R.C.A., iar aceste acte purtau ca dată a emiterii anul 1995, aspect pe care inculpatul l-a observat cu certitudine, şi mai mult, după ce a depus la data de 24.09.2001 cerere de scutire la plata impozitului pe imobil la Direcţia de Taxe şi Impozite Sector 1, în baza Legii nr. 42/1990, inculpatul a solicitat ulterior ridicarea acestei scutiri, achitând la zi impozitul aferent.
Toate aceste elemente relevă existenţa laturii subiective a infracţiunilor reţinute în sarcina acestuia, instanţa reţinând că acesta a acţionat cunoscând că actele utilizate de el au caracter fals, şi le-a folosit în vederea producerii de consecinţe juridice şi în scopul obţinerii unui folos injust, scop concretizat prin dobândirea în proprietate a unei parcele de teren situate în com. Otopeni.
Sub aspectul încadrării juridice, fapta inculpatului de a-l fi ajutat pe numitul R.C.A. să falsifice certificatul nr. 5610/3.10.1995 atestând calitatea de luptător pentru victoria Revoluţiei Române din decembrie 1998, un brevet de revoluţionar şi adeverinţele tip “Guvernul României – Secretariatul de stat pentru problemele revoluţionarilor” şi o adeverinţă tip ADVR 89 care îi atestau calitatea de luptător pentru victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989 cu menţiunea „rănit”, prin furnizarea datelor necesare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 26 din Codul penal rap. la art. 288 din Codul penal.
Întrucât această faptă a fost săvârşită în cursul anului 2000, constată că termenul prescripţiei răspunderii penale, calculat conform art. 122 lit. d Cod penal, de 7 ani şi 6 luni, s-a împlinit până în momentul pronunţării prezentei hotărâri, motiv pentru care sunt incidente dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. g Cod pr.pen.
Întrucât inculpatul prin apărător a solicitat achitarea sa pentru săvârşirea acestei infracţiuni, şi nu şi-a însuşit cererea de încetare a procesului penal formulată de reprezentantul Ministerului Public, instanţa se va pronunţa cu privire la vinovăţia inculpatului, constatând, pentru motivele arătate mai sus, că acesta a acţionat cu forma de vinovăţie cerută de lege, cunoscând caracterul ilicit al demersurilor numitului R.C.A. şi acceptând rezultatul acestora, motiv pentru care fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, faptă pentru care nu poate fi aplicată o pedeapsă întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Ca atare în temeiul art.11 pct.2 lit.a Cod de procedură penală rap. la art.10 lit.g Cod de procedură penală s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpat sub aspectul acestei infracţiuni.
Fapta inculpatului de a prezenta aceste înscrisuri falsificate la mai multa instituţii de stat, respectiv la Primăria comunei Otopeni, la Direcţia de Taxe şi Impozite Locale sector 1, şi la Centrul de Diagnostic, Tratament Ambulatoriu şi Medicină Bucureşti pentru a obţine foloase necuvenite întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art.215 al.1 şi 2 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal.
Întrucât în nici una din aceste situaţii nu s-a încheiat un contract cu instituţiile în cauză, în temeiul art.334 Cod de procedură penală instanţa fondului a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art.215 al.1, 2 şi 3 Cod penal cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal în infracţiunea prevăzută de art.215 al.1, 2 Cod penal cu aplicarea art.41 al. 2 Cod penal.
Fapta inculpatului N.Ş.T. de a folosi aceste înscrisuri în faţa instituţiilor menţionate întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals prevăzută de art.291 al.1 teza I Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal.
Fapta inculpatului care, cu aceleaşi ocazii, a declarat în mod fals că are calitatea de revoluţionar întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 292 al.1 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal.
La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate, instanţa fondului a avut în vedere dispoziţiile art.72 Cod penal, reţinând modalitatea şi împrejurările concrete de comitere a faptelor, poziţia procesuală nesinceră a inculpatului, caracterul profund imoral al intenţiei acestuia, de a se folosi de împrejurări cu o deosebită relevanţă istorică şi socială pentru a obţine avantaje materiale, rezultatul produs, anume dobândirea unei suprafeţe de teren în detrimentul altor persoane îndreptăţite în mod just la obţinerea acestora, motiv pentru care va aplica inculpatului pedepse orientate spre minimul special, pe care le va contopi în temeiul art. 33 lit.a şi 34 lit. b c.p. în pedeapsa cea mai grea, alegând însă ca modalitate de executarea în stare de detenţie, apreciind că această modalitate de executare are aptitudinea de a atinge scopul preventiv şi de exemplaritate al pedepsei.
Sub aspectul laturii civile, s-a reţinut că în ceea ce priveşte cererile depuse de inculpat la Direcţia de Taxe şi Impozite şi la Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament, acestea nu au în prezent consecinţe concrete din punct de vedere material, întrucât inculpatul a restituit celei dintâi instituţii sumele de a căror plată a fost iniţial scutit, iar în privinţa asistenţei medicale, aceasta nu a fost acordată, deşi inculpatul se afla în baza de date a instituţiei menţionate.
În privinţa Primăriei com. Otopeni, s-a constatat că pe parcursul urmăririi penale această instituţie a precizat că nu se constituie parte civilă în cauză.
În ceea ce priveşte constituirea de parte civilă a părţii vătămate G.I., constată că aceasta este justificată din punctul de vedere al daunelor morale.
Astfel, deşi cererile inculpatului şi ale părţii vătămate nu au vizat restituirea aceleiaşi suprafeţe de teren, astfel încât nu se poate concluziona că acţiunea inculpatului a avut drept consecinţă directă privarea părţii vătămate de dreptul său asupra suprafeţei în cauză, nu mai puţin însă fapta inculpatului a provocat părţii vătămate un prejudiciu nepatrimonial cert, constând în impedimentele suferite ulterior în obţinerea drepturilor sale, având în vedere că prin atribuirea unei suprafeţe de teren inculpatului s-a diminuat suprafaţa de pământ disponibilă pentru satisfacerea pretenţiilor persoanelor ce în mod real aveau calitatea de revoluţionar, partea vătămată depunând ulterior în acest context numeroase demersuri pentru valorificarea drepturilor sale, activităţi ce au implicat pentru aceasta un consum de energie fizică, timp, disponibilităţi băneşti, astfel încât se impune acordarea de daune morale în favoarea părţii vătămate, daune pe care instanţa le cuantifică la suma de 2.000 RON.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, inculpatul N.Ş.T.şi partea civilă G.I.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a arătat că deşi prin decizia nr.143/R/01.02.2008 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I-a Penală a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti sub aspectul săvârşirii de către inculpatul N.Ş.T. a infracţiunilor prevăzute de 26 rap. la art. 288 Cod penal, art.215 al.1, 2 Cod penal cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal, art.291 al.1 Cod penal cu aplic. art.41 al.2 Cod penal şi art.292 al.1 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, iar în considerentele sentinţei penale nr.910/27.11.2008, instanţa a reţinut că în cauză a fost dovedită vinovăţia inculpatului cu privire la toate faptele pentru care a fost sesizată Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în dispozitivul hotărârii nu se regăseşte nicio soluţie cu privire la săvârşirea de către inculpat a infracţiunii de uz de fals prevăzută de art.291 teza I Cod penal cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal.
Inculpatul N.Ş.T. a solicitat desfiinţarea sentinţei penale apelate şi, pe cale de consecinţă, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, această instanţă omiţând a se pronunţa cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 291 Cp. Or, în eventualitatea în care instanţa de apel ar reţine cauza spre rejudecare, inculpatul ar fi privat de o cale de atac, cu privire la această infracţiune. De asemenea, a contestat modalitatea de individualizare a pedepsei de 3 ani închisoare, cu executare, doar pe baza unor declaraţii, subiective, ale martorului B.M., care a formulat el însuşi numeroase plângeri împotriva inculpatului.
Astfel, cu referire la acest motiv de apel, apreciază că, în mod greşit, instanţa de fond şi-a argumentat hotărârea doar pe baza declaraţiilor martorului mai sus menţionat, întrucât, în opinia sa, declaraţiile acestuia nu pot fi decât subiective, cât timp, deci, declaraţia sa apare ca nerelevantă în cauză.
Partea civilă G.I. a criticat hotărârea instanţei sub aspectul greşitei schimbării a încadrării juridice dată faptelor reţinute în sarcina inculpatului, precum şi al greşitei soluţionări a laturii civile, în sensul admiterii doar în parte a pretenţiilor sale.
Tribunalul, analizând hotărârea primei instanţe, atât prin prisma criticilor formulate de Parchet şi părţi, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art.371 alin.2 din Codul de procedură penală, apreciază că aceasta nu este legală şi temeinică, apelurile formulate în cauză fiind fondate, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
În primul rând, deşi prin Decizia nr.143/R/01.02.2008 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I-a Penală a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti sub aspectul săvârşirii de către inculpatul N.Ş.T. a infracţiunilor prevăzute de 26 rap. la art. 288 Cod penal, art.215 al.1, 2 Cod penal cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal, art.291 al.1 Cod penal cu aplic. art.41 al.2 Cod penal şi art.292 al.1 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, iar în considerentele sentinţei penale atacate prima instanţă a reţinut că în cauză a fost dovedită vinovăţia inculpatului cu privire la toate faptele pentru care a fost sesizată Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în dispozitivul hotărârii nu se regăseşte nicio soluţie cu privire la săvârşirea de către inculpat a infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art.291 teza I Cod penal, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal.
Condamnarea inculpatului în apel pentru o infracţiune nesupusă judecăţii în primă instanţă ar fi nelegală, inculpatul fiind lipsit atât de dreptul la apărare, cât şi de un grad de jurisdicţie.
În al doilea rând, prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului, printre altele, şi pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art.215 al.1 şi 2 din Codul penal, cu aplicarea art.41 al.2 din Codul penal, reţinând, în mod corect, că inculpatul N.Ş.T. a prezentat înscrisurile falsificate obţinute de la R.C.A. (certificatul nr. 5610/3.10.1995 atestând calitatea de luptător pentru victoria Revoluţiei Române din decembrie 1998, un brevet de revoluţionar şi adeverinţele tip “Guvernul României – Secretariatul de stat pentru problemele revoluţionarilor” şi o adeverinţă tip ADVR 89 care îi atestau calitatea de luptător pentru victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989 cu menţiunea „rănit”) la mai multe instituţii de stat, respectiv la Primăria comunei Otopeni, la Direcţia de Taxe şi Impozite Locale sector 1 Bucureşti, şi la Centrul de Diagnostic, Tratament Ambulatoriu şi Medicină Bucureşti, pentru a obţine foloase necuvenite.
De esenţa infracţiunilor îndreptate împotriva patrimoniului , de rezultat, cum este şi infracţiunea de înşelăciune, este producerea unei pagube în patrimoniul unei persoane, care în plan procesual se reflectă în citarea acestor persoane ca părţi vătămate în procesul penal, lucru pe care prima instanţă de fond l-a omis, neprocedând la stabilirea corectă a cadrului procesual ca urmare a sesizării sale de către instanţa de control judiciar, prin citarea în calitate de părţi vătămate, ceea ce ar fi dat posibilitatea acestora şi să precizeze dacă se constituie sau nu parte civilă în cauză, a persoanelor juridice induse în eroare prin depunerea înscrisurilor falsificate depuse de inculpat în susţinerea cererilor sale de a beneficia de privilegiile recunoscute de lege persoanelor care au participat la Revoluţia română din decembrie 1989: Prefectura judeţului Ilfov (având în vedere că legea nu recunoaşte capacitate procesuală decât în materia litigiilor de fond funciar Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor), Primăria comunei Otopeni – judeţul Ilfov, Direcţia de Taxe şi Impozite Locale sector 1 Bucureşti şi, respectiv, Centrul de Diagnostic, Tratament Ambulatoriu şi Medicină Bucureşti. Citarea Prefecturii judeţului Ilfov se impune şi pentru opozabilitatea hotărârii pronunţate, în măsura în care instanţa, în măsura în care îl va condamna pe inculpat, soluţionând latura civilă, va considera necesară anularea titlului de proprietate obţinut de inculpat prin folosirea înscrisurilor falsificate şi inducerea în eroare a autorităţilor competente, în vederea restabilirii situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.
Potrivit art.379 pct.2 lit.b) teza I din Codul de procedură penală, instanţa, judecând apelul (…) desfiinţează sentinţa primei instanţe şi dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată, pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanţă a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate. Cu atât mai mult se impune desfiinţarea hotărârii apelate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă în situaţia în care o parte nu a fost deloc citată la prima instanţă, deşi trebuia, cum este situaţia în speţă.
Prin urmare, Tribunalul va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, de inculpatul N.Ş.T. şi de partea civilă G.I. împotriva sentinţei penale nr.910/27.11.2008 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti în dosarul penal nr.5008/299/2008, va desfiinţa sentinţa penală apelată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
